CÂT DE „NAȚIONAL” E IMNUL ROMÂNIEI?

Adrian Bucurescu

Pamflet:

Motto:

Sunt dac, nu sunt roman.
Pe romani îi dispreţuiesc.

B. P. Hasdeu

Imnul Republicii Populare Române, cu o melodie de îngropăciune, conţinea şi aceste versuri:
Înfrăţit fi-va veşnic al nostru popor
Cu poporul sovietic eliberator.


Apoi, Imnul Republicii Socialiste România a devenit celebrul marş patriotic, compus de Ciprian Porumbescu, „Trei culori„, dar cu versurile mârşăvite de comunişti; unii spuneau că erau mâzgălite chiar de Nicolae Ceauşescu, ceea ce, fiind atât de şchioape şi pline de inepţii, ar putea fi adevărat.
Actualmente, textul Imnului de Stat al României este poezia „Un răsunet” de Andrei Mureşanu. Melodia, compusă de Anton Pann, este frumoasă, nu-i vorbă, dar tristeţea ei profundă a făcut ca, pe la sfârşitul secolului XIX şi începutul celui de-al XX-lea, să se cânte la înmormântări. Informaţia am primit-o de la profesorul Vasile Oltean, din Scheii Braşovului, directorul Muzeului Primei Şcoli Româneşti.
Astăzi, nu se mai slăveşte poporul sovietic „eliberator”, din Imnul R. P. R. , ci alţi „eliberatori”, romanii!!! Slova cu pricina este de-a dreptul ofensatoare pentru adevăraţii noştri strămoşi, dacii:
Acum ori niciodată, să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâini mai curge un sânge de roman,
Şi că-n a noastre pepturi păstrăm cu fală-un nume,
Triumfători în lupte, un nume de Traian.


O mai fi vreun popor pe lumea asta, care să-şi cânte cuceritorii? Nu cred. Cum se ştie, Traian şi romanii lui au trecut Dacia prin foc şi sânge, au ucis copii şi au violat femei, au jefuit odoarele sacre şi bogăţiile naturale ale ţării, i-au făcut sclavi pe bărbaţii prinşi etc. Iar pentru aceste „glorioase” fapte, Traian are nenumărate busturi prin România, nume de străzi, de parcuri, şi chiar de instituţii. Până şi o hală din Bucureşti îi poartă numele! Pe chiar treptele Muzeului Naţional de Istorie a României, slujbaşii Primăriei Muncipiului Bucureşti, la ordinul penalului primar Sorin Oprescu, au înfipt o monstruoasă statuie, reprezentându-l pe numitul Traian în pielea goală, ţinând în mâini o căţea costelivă, din care se desprinde steagul-dragon al dacilor. Un kitsch mai monstruos decât toate kitsch-urile care urâţesc multe oraşe ale ţării, dar şi o blasfemie asupra istoriei noastre! Bicisnice vremuri, ticăloasă clasă politică! Pe de altă parte, chiar începutul actualului imn, „Deşteaptă-te, române„, pune la îndoială inteligenţa poporului nostru!
Dar să vedem şi ce a mai scris „martirul” Andrei Mureşanu, autorul actualului imn! La intrarea guvernatorului Transilvaniei, Carol de Schwarzenberg, în Sibiu (1851), deci după momentul 1848, poetul scrie că românul:
În Austria unită zăreşte-a sa scăpare
Prin casa domnitoare, supt vultur duplicat;
Că-având românul astăzi un bine mic au mare,
Acela îl ascrie augustul împărat.


În anul 1852, îi închină împăratului, venit în Ardeal, un „Omagiu de fidelitate„:
Fiţi sigur, Maiestate, că astă naţiune,
Rămasă în cultură, supt blândul vostru scut
Va zice: „Francis Iosef ne dete început!!


Aici nu ne-au mai dat romanii „început”, ci Francis Iosef! Şi-apoi, unde mai sunt „barbarii de tirani”?
În anul 1854, cu prilejul nunţii aceluiaşi împărat, „martirul” Mureşanu scrie „Un vot sincer” şi un jalnic „Imn populare„, paralelă a imnului oficial:
Doamne, ţine şi protege
Patria şi pre-mpărat!
Ca umbrit de sfânta lege,
Să ne reagă luminat!
Strămoşeasca lui cunună
De duşmani s-o apărăm,
Şi cu tronu-i dempreună,
Soarta Austrii s-o săltăm…
Austria să înflorească
Sub augustul împărat!


Halal! Ce păcat că nu s-a găsit până astăzi un compozitor care să pună pe muzică poezia „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie” de Mihai Eminescu sau creaţii patriotice ale altor mari poeţi ai noştri, de pildă George Coşbuc sau Octavian Goga!