CONSTANTIN MIU: PRAFUL DE PE TOBĂ

PRAFUL DE PE TOBĂ

CONST. MIU

Când a intrat în laborator, a tresărit: nu se aștepta s-o găsească acolo pe Nineta Nicolaescu.
Își cumpărase o rochie nouă pentru banchetul absolvenților din acel an școlar și, fiind aproape de școală, n-a mai avut răbdare s-ajungă acasă, s-a-ndreptat glonț spre laboratorul de biologie. Acolo trona o oglindă cât un perete de mare. Ardea de nerăbdare să vadă cum îi stă cu noua achiziție.
– Ocupat!… Ocupaaat! a țipat Ninetaa, cu fața roșie de furie.
Când a văzut fața-aia de constipată, Onela Răduțescu s-a dat câțiva pași înapoi și, de emoție, a scăpat sacoșa din mână.
Ieși repede pe coridor, cu gândul de a intra în antecamera laboratorului ce avea ușă separată. Însă, n-apucă să-și lase bagajele – geanta și sacoșa –, că ușa ce separa antecamera de laborator fu dată cu putere de perete.
Sper că nu-mi controlezi prin geantă, că știu câți bani am! avertiză Nineta.
Onela o privea împietrită. Nu se așteptase la o asemenea primire din partea colegei de catedră. Tremurând, scoase pachetul cu batiste de unică folosință, spre a-și șterge lacrimile.
Avusese parte de o freastră forțată, căci elevii de la clasa a douăsprezecea, la care preda, de frica unui extemporal, chiuliseră în acea zi, cu riscul de a-i da dirigintei bătăi de cap. Nervoasă, i-a trimis directorului un mesaj pe telefonul mobil: i-a scris că a rămas fără clienți și întreba ce să facă. Acesta, a chemat-o la cabinet și i-a atras atenția că în loc să pârască, mai bine să-și rezolve singură situația ingrată.
Ieși val-vârtej din cămăruță și se-ndreptă, aproape alergând, spre cabinetul unu… Nu avu noroc să-l găsească pe cel pe care-l socotea protectorul său, de când începuse să-i spună acestuia tot ce se discută în cancelarie și mai ales ce se-ntâmplă în lipsa lui.
În vremea aceasta, Nineta Nicolaescu își vedea liniștită de ora specială. Făcuse schimb cu amica sa, Marina Cochilescu, ea având atunci oră de informatică la clasa ei preferată. Nu mai avea răbdare să mai aștepte și, profitând de faptul că nu avea oră de curs la nicio altă clasă, o sunase pe aceea la pauza dinaintea orei și-i ceruse clasa. Marina cedase clasa, bucuroasă, pentru că în acea zi venise la școală cu țâvnă și nu avea tragere de inimă nici să predea, nici să asculte.
Nineta ținea morțiș să se laude cu cercetările ei în legătură cu subiectul ardent ce ținea prima pagină a ziarelor sau a break-ing news-urillor canalelor de știri – bacteria ucigașă de bebeluși.
O săptămână întreagă testase o teorie a ei pe Serj – fiul ei aflat în ultimul an de liceu, dar care nici după aniversarea majoratului nu se desprinsese de fusta mamei. Acesta îi mozolise sânii, fără folos, căci mama neavând sfârcurile la vedere, flăcăul se amăgea doar. Așa că mama fu nevoită să-i administreze calciu efervescent – un antispasmic, numai bun pentru calmarea durerilor de gingii, inflamate în zona unde era de așteptat să iasă măselele de minte.
Cu siguranță și bebelușii aveau aceleași probleme cu gingiile, mai cu seamă că niciunuia nu-i ieșise încă primul dinte! Nu laptele matern sau cel din comerțul capitalist era cauza formei speciale de dizenterie – cum se cramponau specialiștii să creadă –, ci gingiile inflamate!
Le ceruse elevilor să-și spună părerea cu privire la acest subiect și când și-a dat seama că aceștia sunt ignoranți, le-a vorbit ea toată ora despre această teorie a ei, pe care a apucat s-o verifice pe Serj, devenit peste noapte cobai, pentru capriciul mamei.

Când a intrat în cancelarie și a văzut-o pe Onela Răduțescu, Nineta a văzut negru în fața ochilor și amintindu-și că a fost deranjată în timpul expunerii sale, a luat-o la trei păzește:
– Altă dată, să nu mai dai buzna în cabinet! avertiză ea.
– N-am dat buzna…
– Fantastic!… Cât tupeu are, fetelor! spuse Nineta, încercând să facă atente colegele aflate de față.
– Dar ce s-a-ntâmplat? vru să știe Marina Cochilescu.
– Intreabă tupeista!… Să spună cu gurița ei… Să spună de unde și până unde tupeul-ăsta! ceru Nineta îmbufnată.
Marina se uită spre Onela și pentru că aceasta tăcea, îi ținu hangul amicei sale, răstindu-se și ea:
– Formidabil!… Cât tupeu are!… De când e favorita directorului, și-a luat nasu’ la purtare!
– Vrea ea să fie moț în frunte! completă Nineta. Formidabil, cât tupeu are! Fantastic… ce tupeu are!
– Sigur vrea să-ți ia locul! sări Marina. De-aia tot dă târcoale prin laborator, doar-doar o găsi să-ți fure cercetările despre care-mi spuneai… Cât tupeu!… Nu pot să cred! urlă ea.
O să cer să se facă inventarul în cabinet, promise Nineta, să văd poate mi-a luat ceva!…
– Atât îi trebuie! avertiză revoltată Marina.
– Fetelor, stați liniștite! îndemnă profesoara de muzică. Eu propun să se-nceapă inventaru’ la cabinetu’ meu…
– Te pomenești că și dumitale ți-o fi luat ceva! se sperie Nineta. Că mie mi-a cotrobăit azi prin geantă!
– N-are ce!
– Ei, cum n-are! se supără Marina. Văd că ești înțolită! Cum n-are?!
– Nici măcar prafu’ de pe tobă, că mie nu-mi place să bat toba la alții, cum am văzut că faceți voi două….