ION MARTEA: ACROSTIHURI

Din volumul de acrostihuri “Imn omului neprihănit”, autor Ion Martea, Editura Pontos, 2000

MARIN P.
Moartea cere început
Aidoma-nvierii.
Robul vrea sa-i dai un scut
Imaginar. Căderii
Nimeni nu-i caută salut.

Plouă zilele tăcut
Romanţa privegherii
Estuarului pierdut
Departe de puzderii
Acrostihale. Început?…

GEORGE B.
Geme sufletul în plumburi
Elixir cerând durerii,
Om nu mai aude-n cânturi
Rugăciunea învierii.
Geme inima în focuri
Eclipsând tăcerea erei,

Bocind sufletul în plumburi,
Alinare dând durerii.
Cată surul în săruturi
Om ce ştie gustul mierii,
Vrând să-mbrace-n carnavaluri
Inima ce-o fac dulgherii.
Ah, iar geme suflu-n plumburi…

ALEXEI M.
Ai creat un imn, părinte,
L-am luat cu bucurie –
E-un elogiu limbii sfinte.
Xenofobii pot să vie:
Est si vest – avem tărie
Izgoneşte-a lor beţie!

Mama-ţi cântă româneşte
A strămoşilor trufie,
Te-nspăimântă, te-ndulceşte
Elegia vieţii. Fie
Enigmatic adevărul
Vremilor trecute, însă
Izgoneşte-n grabă răul,
Cată-i ura, fă-o stinsă,
Inima-i zică: “învinsă-s”!

ION C.
Iradiezi lumină şi speranţă,
Obţii în dar dureri, nu fericire;
Nervuri de dor te-aşteaptă-ntr-o vacanţă

Cu gânduri noi să umpli-a lor uimire.
Rarifici aerul în profunzime,
Emani culori ce vor să se admire.
Aduni, culegi, găseşti în ceruri mime,
Nume de oameni simpli (cu rang mare),
Genii de frunte sau copii minune –
Ǎstia iţi sunt, părinte, desfătare.

MIRCEA E.
Mă înfioară-a gândului desime
Inel de joc când inima ne cere,
Ridicolă şi plină de cruzime,
Ca să obţină din dureri plăcere.
Eşec nu-i pare lipsa de maniere
Atunci când jocul trece în vechime.

Eşarfa ţine pieptul unei doamne –
Labil îi este-amor, fidelitate.
Ingrat, apoi, iubirea s-o condamne,
Acuză inima-i de pietate,
De certuri goale şi singurătate…
Eterul ni-l ascunde-n triste toamne.

MIHAIL S.
Măria-Sa din munţi coboară
Istorisind povestea lumii
Haiducilor, de în ocară
Aduce grozăvia ciumei;
Inspiră-apoi suflul de ţară
Lăsând în urma-i foc şi pară.

Setos devine de putere –
Aritmic pasul şi-l întoarnă,
De nu mai ştie unde-i vrere
Ori unde e capriţ de toamnă.
Voinic se-ndreaptă către piscuri,
Evlavie purtând trufiei,
Amare nu par simple flirturi
Născute-n goana nebuniei.
Unde-mi te pierzi acum, Mărie?!

NICHITA S.
Necuvântezi neanţul şi prezentul,
Ipocrizia ce se-ascunde-n ploi,
Carul stelar, un joc de doi,
Harpa tăcerii şi chiar complimentul
Idiotismului din roi,
Tainei din floarea de trifoi,
Aromei fricilor din noi.

Stai de pazeşti din suflete coşmarul
Timpanului în aiurare
Ǎuindu-se-n turbare.
Nopţii îi eşti de-acuma clopotarul,
Eşti scutul tău de apărare,
Sinele-ţi nu mai e răbdare,
Curaju-şi caută-alinare
Urma ta în lăcrimare.

LUCIAN B.
Leac ai găsit şi pentru adevăr,
Ură şi speranţă;
Curaj ai dat şi focului de ghiaţă,
Idei ai strâns din inimă şi viaţă,
Apoi puţin mister
Neanţului i-ai presurat în păr.

Blestem ai stors din mediocritate,
L-ai pus la loc de frunte,
Aşijderea pe munte
Gropi ai lăsat săpate –
Apă să dea pentru eternitate.

NICOLAE L.
Naşte lumea genii sacre
Idealizând tăcerea –
Caste-ajung până la moarte.
O, căta-vom învierea
Lacrimilor părăsite,
Azi, retrase de ispite,
Elegant păstrând durerea.

Liniştea coboară-n file
Aducându-le-ntristarea.
Bate cu puteri dactile
Inima şi-nfrigurarea.
Şoapte mii cobor subtile…

IONEL T.
Iubeşte sufletul, copilărie,
Opac de-i este răul şi minciuna,
Nepotrivită i se pare ura –
Exces de zel; şi-i este mârşăvie
Logodna dintre plâns şi bucurie.

Tiptil coboară pruncul scara vieţii
Extaziind erorile în treacăt,
Odihna-i e lăsată-abia la capăt,
Durerea în adâncul bătrâneţii,
Oprit e-apoi de strigătul lopeţii.
Rămâne sufletul dospit în vise
Emancipat de vrerea omenească.
Ar fi putut copilul să trăiască!
Numai că drumul are laturi stinse,
Urmate de făclii mereu aprinse.

Ion Martea este un scriitor de naţionalitate română din Basarabia, poet şi romancier, critic de film. A publicat trei cărţi de versuri (poezii/traduceri, rondeluri, acrostihuri), un roman şi zeci de articole în critică de film.
Mai jos vă prezentăm:
Prefata la volumul de acrostihuri “Imn omului neprihănit” (autor Ion Martea), Editura Pontos, 2000, scrisă de Galina Furdui (scriitoare, poetă, jurnalistă, lector universitar).

În noua sa carte “Imn omului neprihănit” Ion Martea abordând acrostihul, vine să scoată în evidenţă esenţa artistică a omului neprihănit. Alege un şir de nume, dar şi destine – chinteseşte şi încearcă să le creeze contur într-un mod cu totul aparte. Fraza expusă sobru, laconic, modern, are accentul pe nuanţa vibratorie, astfel, încât mesajul vine cu un şir de surprise de ordin tehnic şi nu numai. Curioase surprise.
Autorul se străduie să deznoade firele existenţiale, înnodându-le, la sfârşit, tot în pânza omeniei, deci a neprihănirii.

Galina FURDUI

Prefața la romanul “Păcat Primordial” (autor Ion Martea), Editura Pontos, Chisinău, 2002, pag.160, scrisă de Nicolae Dabija (academician, scriitor, poet, editor, romancier, publicist).

Un copil vă oferă un roman. Deşi Ion Martea nu poate fi numit copil, la cei 19 ani ai lui a publicat mai multe culegeri de versuri (“Doar şi”, 1998; “Zbor de Prunc”, 1999; “Imn Omului Neprihănit”, 2000; “Poezii”, în limba engleză, 2001, 2002), articolele şi eseurile sale fiind comentate în reviste din Anglia, SUA, România.
Tânărul scriitor, care actualmente este student la Universitatea Londoneză din Marea Britanie, prezintă de astă dată spre judecata cititorului un roman “Păcat Primordial”.
E un roman de dragoste, care urmăreşte drama cuplului Tom şi Charlotte Parker, ce situază iubirea mai presus de păcat, ea purificând esenţa umană, acordându-i şansa desavârşirii, pe care, spre regret, omul nu ştie să o folosească.
Romanul conţine mai multe parabole cu trimiteri la lumea contemporană; e o carte vie, care palpită sub privirile celui ce o parcurge, ca un animal rănit, o carte neobişnuită scrisă cu nerv şi ingenuitate.
Autorul îşi pune întrebări fără răspuns; ca să convingă, el joacă, pe rând, rolurile tuturor personajelor sale, echilibrul lumii acestora fiind armonia dintre da şi nu, între a fi şi a nu fi, între sine şi ceilalţi, între frumos (ca antipăcat) şi păcat (ca anihilare a frumosului).
Ion Martea e un fin analist al fenomenelor, pe care le diseacă cu luciditate, el lasă impresie că se află în faţa foii albe, precum un medic într-o sală de operaţie, încercând să salveze o realitate tot mai bolnavă, tot mai frustrată, de propriile ei complexe.
Curajul de a scrie un roman la o vârstă a adolescenţei, vorbeşte de faptul că lui Ion Martea nu-i e propriu handicapul tinereţii, propunându-ne un roman cu adevărat nou, cu adevărat talentat, cu multe pagini surprinzatoare care nu descriu lumea, ci mai degrabă o constituie.

Nicolae DABIJA