E TIMPUL SĂ OPRIM EXTERMINAREA ROMÂNILOR

Bogdan Diaconu

Ca să extermini un popor ai nevoie să-l prăbușești sub o povară imensă de vinovăție pe care să nu o poată explica, depăși sau rezolva și care să justifice orice măsură împotriva acelei națiuni. Iată cum se aplică ele în România. În primul rând, trebuie să-i faci pe români să se simtă vinovați pentru că sunt săraci. Săracii sunt responsabili pentru că nu sunt bogați și „descurcăreți”, în schimb, hoții au meritul de a fi știut să fure. Așadar, sărăcia și decăderea României e din vina românilor. Politicile europene au aceași menire, de a da vina pe populație pentru ruina țării, nu pe politicienii care, cu complicitatea Europei, au deținut pârghiile României și au furat cot la cot cu multinaționalele în beneficiu propriu dar și pentru profitul nemăsurat al băncilor și companiilor străine!

Apoi, etapa a doua, românii sunt vinovați pentru că sunt bolnavi. Acesta este sensul legii inițiate recent de PNL, dar semnată și de alți parlamentari de la PSD, MP și UDMR. Dacă ești bolnav, este pentru că nu te-ai descurcat să te ții sănătos, iar statul nu are nicio obligație față de tine deși tu i-ai plătit contribuții consistente. Așa că, dacă te-ai îmbolnăvit, n-ai decât să te descurci. Românii sunt bolnavi pentru că nu au grijă de ei înșiși și nu sunt civilizați, asta e filosofia oficială care, cu bunăvoința PNL, va deveni și lege de pedepsire a celor nevoiași care firește că nu au grijă de ei înșiși pentru că abia supraviețuiesc! Doar sistemul de sănătate e mai bun decât merităm și dacă vrem o țară ca afară trebuie să muncim ca afară, cum spune ministrul sănătății.

Țara întreagă e pe butuci din cauza românilor, vinovăția e colectivă și generală, a treia etapă. Românii sunt vinovați că nu au autostrăzi, nu firmele românești sau străine care fură banii și nu politicienii care gestionează aceste furturi. Românii sunt vinovați că orașele sunt ruinate, ca și cum nu ar plăti impozite și taxe pentru ca administrația să aibă grijă de felul cum arată localitățile. Cei inundați sunt vinovați că a venit apa peste ei. Înzăpeziții sunt direct responsabili pentru că a nins. Salariile sunt mici în România pentru că nu muncim, în schimb taxele și prețurile sunt ca afară pentru că cei care ne iau taxe și impozite și care ne iau suprapreț pe orice știu să „muncească” profesionist, adică să ne jefuiască la maximum!

Vinovăția nu se oprește aici. Victimele violurilor sunt vinovate pentru că i-au „provocat” pe violatori, cei furați sunt vinovați pentru că i-au atras pe hoți sau pentru că nu s-au păzit, cei călcați de mașinile cocalarilor pe verde și pe trecerea de pietoni sunt vinovați pentru că nu au fost atenți pe stradă.

În general, în rapoartele poliției, victimele sunt vinovate, iar infractorii sunt de neatins, de multe ori pentru că aceștia din urmă sunt prieteni cu polițiștii sau cu judecătorii sau cu politicienii sau cu toată lumea care contează. Așa încât chiar dacă pățești ceva, e mai bine să taci și să nu faci plângere la poliție pentru că tot tu ești vinovat. Cine sună la 112 să reclame o infracțiune e amendat, la fel cine reclamă defrișările ilegale sau cine protestează împotriva abuzurilor din România. Ați văzut doar că jandarmul fuma liniștit în timp ce prietenul lui de la masă, un interlop violent, o snopea în bătaie pe salvamontista din Hunedoara!

Orice vinovăție posibilă care să justifice un nou val de taxe sau un nivel de trai și mai scăzut va fi găsită și pusă imediat pe spatele populației. Așa se conduce un popor spre exterminare. Există totuși și o vinovăție reală în tot acest proces: faptul că stăm și acceptăm să fim bătaia lor de joc…