MOŞ CRĂCIUN ESTE MAI BĂTRÂN DECÂT CREŞTINISMUL

Mos-Craciun

Multe dintre sărbătorile, tradițiile și miturile din timpul geto-dacilor sau ale unor vremuri și mai vechi se ascund astăzi sub haina creștinismului care, pentru că nu a putut să le elimine din conștiința oamenilor, le-a adoptat și a căutat să le dea un alt sens.

Așa s-a întâmplat și cu Moș Crăciun, bătrânelul simpatic care le aduce astăzi cadouri și bucurie copiiilor și despre care poveștile creștine spun că în vremuri îndepărtate era un cioban rău care a refuzat să o primească pe Fecioara Maria să nască în stâna sa. Primită pe ascuns de soția ciobanului, a atras furia acestuia care a încercat să-și ucidă consoarta. Atunci, printr-un miracol, i-au fost tăiate mâinile, dar Fecioara Maria i le-a lipit la loc, lucru care a dus la transformarea lui în moșul bun și darnic de astăzi…

Dacă este să privim povestea lui Moș Crăciun prin intermediul studiilor unor specialiști etnologi, aflăm lucruri surprinzătoare.

Astfel, reputatul academician şi etnolog Romulus Vulcănescu ne spune în cartea „Mitologia românească” că Moş Crăciun a fost un zeu forte vechi al popoarelor indo-europene și că ar fi fost venerat și de geto-daci: “Moş Crăciun a apărut în spiritualitatea neolitică a populaţiilor de pe teritoriul ţării noastre ca un zeu gerontolatric, o divinitate arhaică care marchează pe pământ hierofania timpului sacru în solstiţiul de iarnă, la răstimpul dintre doi ani. (…) Moş Crăciun face parte din categoria arhaică a moşilor din calendarul popular unde sunt stabilite sărbătorile pentru cultul morţilor. (…) Imaginea mitică de semizeu a Bătrânului Crăciun oscilează între aceea a unei semidivinităţi arhaice şi semidivinităţi creştinizate. Ca semidivinitate arhaică este înfăţişată printr-un strămoş de o vârstă nedeterminată pe chipul căreia timpul a încremenit o fizinomie de mască milenară. (…) În mitologia geto-dacă este posibil să fi fost reprezentat printr-un strămoş care simboliza echilibrul elementelor în stadiul facerii lor, al începutului procesului celor necreate şi nedate în vileag. Pe pământ marchează hierofania timpului sacru în solstiţiul de iarnă” (Află mai multe AICI)

Prof. Olimpia Cotan Prună: “Sărbătoarea este precreştină şi a fost asimilată în sec.IV î.Hr. şi de către romani”.

Etnologul Ion Ghinoiu: “Crăciunul a apărut ca o sărbătoare solstiţială când oamenii celebrau divinitatea solară cu acest nume. Determinativul de “Moş” indică ziua zeului adorat care trebuie să moară şi să renască împreună cu timpul calendaristic la Anul Nou.”(Dicţionarul obiceiurilor populare de peste an)

Așdar, pentru noi românii, ca urmași ai geto-dacilor, sărbătorile creștine au importanță și pentru faptul că au adus până astăzi, chiar dacă într-o formă ascunsă, tradițiile, sărbătorile și miturile geto-dacilor. Nu ne rămâne decât să le redescoperim!

Sărbători fericite!

Daniel Roxin