ACTORUL TOTAL SANDU ARISTIN-CUPCEA LA 70 DE ANI: INTELECTUALUL TRIBUN AL MIŞCĂRII DE ELIBERARE NA-ŢIONALĂ DIN BASARABIA. OMUL DE LUMINĂ

INTELECTUALUL TRIBUN AL MIŞCĂRII DE ELIBERARE NAŢIONALĂ

Motto: „Menirea intelectualităţii este să lumineze poporul”. Nicolae Bălcescu

Până vom ajunge să elucidăm subiectul propus, vom face o remarcă: nimeni nu ştie care vor fi faptele urmaşilor noştri pe Pământ, deşi sperăm la acţiuni nobile, profund cugetate în acelaşi timp, ce ne-ar duce perpetuu Neamul spre noi culmi, neuitând nici pentru o clipă că venim de la daci, din Dacia Română. Fapta Actorului Sandu Aristin Cupcea se vede azi cu ochiul liber. Şi mai bine se aude, dacă nu chiar toţi au posibilitatea şi mai ales dorinţa de a o sesiza (din varii motive). Ceea ce nu se vede – e în viitorul nostru, la al cărui traseu a pus şi pune frumos umărul, în sensul bun al cuvântului, Actorul nostru cel de toate zilele. Prin versurile recitate oriunde, cu sinceritate, din preaplinul armoniei sale sufleteşti, a ştiut, a găsit cheiţa cum să amplifice, să aprofundeze sentimentul de demnitate al poporului român, să-l înalţe deplin în Cuvântul rostit, dându-i aripi de speranţă şi de împlinire; dacă nu azi, atunci cât de curând posibil. Şi omul care asculta – credea. Şi copilul care asculta – ridica mânuţele la cer – credea. Şi moşul care auzea rostindu-se acele cuvinte de îmbărbătare, de parcă le-ar mai fi auzit cândva – credea… Poezia recitată de El era ca o tămăduire pentru oamenii care ascultau, descifrând mesajul, şi care aşteptau să audă ceva cu totul nou, obiectiv şi curajos, decât li se oferea de pe diferite scene şi în mass-media în anii grei ai socialismului de cazarmă, ai regimului politic dictatorial din URSS. Actorul nostru are un fel aparte de a se apropia de Cuvânt şi de Poezie. Întâi au fost recitaluri de Poezie. Apoi au urmat spectacole de Poezie. Regizate cu exigenţă, cu mult suflet şi dăruire, ascultătorilor le-au dat aripi de zbor, spre a-şi împlini un ideal, un vis frumos, care se derulează de mai mulţi ani, dar care, deocamdată, n-a prins întru totul contur – unirea cu Ţara. De acolo venim, din Ţară… Mulţi caută să-şi amintească data când l-au văzut în scenă, printre lume şi când recita versuri care mobilizau masele adunate; îi făcea pe mulţi, pe foarte mulţi concetăţeni să cadă pe gânduri, să-şi aducă aminte şi ei de credinţa lăsată ca moştenire de poeţii neamului, de vorbele şi sfaturile lăsate ca moştenire de părinţii plecaţi pe alte ţărâmuri. Descopeream personalitatea Actorului Sandu Aristin Cupcea treptat. În spectacolele de la Teatrul „Luceafărul” ţinem minte jocul lui inspirat: Sava în spectacolul „Mezinul” după piesa omonimă a lui Gheorghe Urschi; Goncearov în piesa lui M. Şatrov „Caii albaştri pe pajişte roşie”; Aleco în „Testamentul” lui Gheorghe Urschi; Chitic în spectacolul „Pe-un picior de plai” de Ion Podoleanu etc. Parcă ne picurau în suflet stropi de lumină acele spectacole, în care juca, alături de colegii săi de scenă, acest tânăr cu pleată lungă şi cu ochii halucinanţi, cum îl caracteriza pe atunci un cronicar teatral al timpului. Dar mai înainte l-am văzut în scena Naţionalului din Chişinău, care pe atunci purta numele „Teatrul Academic de Stat „A. S. Puşkin”. Şi în acea instituţie l-am remarcat în unele spectacole. Tot El evolua cu succes şi în şcoli, şi în căminele muncitoreşti, la Uniunea Scriitorilor, la întreprinderi, în casele de cultură – acolo unde era invitat şi aşteptat, admirat, făcându- şi o mulţime de prieteni. Dar ora astrală pentru Actor încă nu sosise. Nici în biografia lui artistică şi de cetăţean, nici în soarta aşchiei de popor român din Moldova. Durerea se făcea simţită, nemulţumirea creştea, dar până la ora astrală mai era… El este acea personalitate care, împreună cu alţii, a pus umărul la renaşterea naţională. Care a ridicat mulţimea din genunchi. Care promovează cuvântul artistic în sânul româ- nimii, când are o asemenea posibilitate: la Alba-Iulia, la Iaşi, la Băile Herculane etc. … Îl mai ţineţi minte cum recita la Teatrul de Vară (pe atunci Teatrul Verde) din Valea Morilor (pe atunci Lacul comsomolist) „Scrisoarea III” de Mihai Eminescu? „–Tu eşti Mircea? – Da,-’mpărate! Am venit să mi te-nchini, De nu, schimb a ta coroană într-o ramură de spini. – Orice gând ai, împărate, şi oricum vei fi sosit, Cât suntem încă pe pace, eu îţi zic: „Bine-ai venit! Despre partea închinării, însă, doamne, să ne ierţi…”. Şi continua Actorul, vocea lui căpătând accente grave, care dezlănţuiau furtuna şi în sufletul lui Mircea cel Bătrân, domnitorul Ţării, şi în sufletele ascultătorilor, care, parcă, uitau a respira: „Eu? Îmi apăr sărăcia şi nevoile, şi neamul… Şi de-aceea tot ce mişcă-n ţara asta: râul, ramul Mi-e prieten numai mie, iar ţie duşman este, Duşmănit vei fi de toate, făr’ a prinde chiar de veste; N-avem oşti, dară iubirea de moşie e un zid Care nu se înfioară de-a ta faimă, Baiazid!”. Aceste versuri, şi altele, îmbărbătau lumea adunată de prin sate şi din oraşe, fie la Cenaclul „Alexe Mateevici”, fie la Marile Adunări Naţionale etc., insuflându-i puteri pentru a lupta cu regimul totalitar, împotriva acestuia, care strangula libertatea naţională, dreptul la limba română etc. , etc. Dar poezia lui Alexe Mateevici „Basarabenilor” în interpretarea lui Cupcea o ţineţi minte? „Să ştiţi, de nu veţi ridica Din sânul vostru un proroc, În voi viaţa va săca, Zadarnic soarta veţi ruga, Căci scoşi veţi fi atunci din joc Şi-ţi rămânea făr’ de noroc”. Îndemnul Actorului era una cu îndemnul Poetului, către intelectuali, către elita politică era, cea cu conştiinţa patriotică: să ridice lideri ai mişcării de eliberare naţională, care atunci lua amploare, astfel soarta va fi vitregă. Dar câte poezii răsunau în interpretarea sa! Atunci şi mai târziu; să nu uităm şi de ziua de azi, când îl putem întâlni pe Actorul nostru în emisiuni radio şi TV, la serate, cenacluri, lansări de carte etc., etc. Ţinem minte ca acum, mulţi ani în urmă într-o duminică, la „Teatrul de Vară”, când Actorul recita a câta oară „Scrisoarea III”, iar rostită de la tribună, când un funcţionăraş din preajma noastră, care era ochiul vigilent şi urechea ciulită a regimului comunist, s-a zborşit la mulţime: – Cum de-a îndrăznit? Cine i-a permis? Acesta e o hulă la adresa statului nostru sovietic! La care un locuitor din s. Ocolina, r-nul Soroca, Valeriu Eftode, din preajmă i-a răspuns prompt: – Noi l-am îndrituit şi l-am rugat chiar să-i lumineze prin cuvântul artistic pe cei rătăciţi, dar şi să le insufle încredere celorlalţi, pe care drum ar trebui să mergem, care e Adevărul! Pe Marele Eminescu nu vă puteţi supăra, nu-l puteţi aresta! El ni-i făclie în veci. Şi bravo Artistului care ne însufleţeşte cu versurile clasicului nostru, cu alte poezii militante. Scopul Actorului în acele timpuri de dezmăţ comunist (dar şi astăzi) era de a ne lumina prin puterea Cuvântului artistic, scoţând în evidenţă ce a fost rău ieri şi ce a rămas pentru astăzi. De ziua de mâine mai îngăduia să ne vorbească în versuri, deşi grozav ne interesează traseul viitor al plaiului nostru, al palmei acestea de pământ românesc Republica Moldova, al Tării reîntregite; ne duce gândul şi la soarta Universului… Azi, hotărât lucru, ca şi ieri, Actorul e pentru reîntregire. Unica noastră şansă…

Claudia SLUTU-GRAMA, scriitoare, doctor în filologie; Dumitru C. GRAMA, doctor în drept, cercetător ştiinţific coordonator la Institutul de Cercetări Juridice şi Politice (ICJP) al AŞM

OMUL DE LUMINĂ

Scurt pe doi – Sandu Aristin-Cupcea e omul care emană lumină atunci când recită poezie. Dar dacă e să concretizăm niţel, că el e doar poezie lecturată mai la tot pasul, atunci se adeveresc spusele mele. El şi respiră doar poezie, căci e de-ajuns să te întâmpli în preajma-i, că simţi această emanare poetică a metaforei însăşi. Spre bucuria celor prezenţi, el ştie să prefacă orice clipă prozaică într-un adevărat moment poetico-artistic, cu o încărcătură psihică pozitivă şi evocatoare, spiritual-purificatoare. De atâtea şi atâtea ori, ani la rând, dar ne cunoaştem deja de vreo jumătate de secol, am fost martor ocular când oamenii simpli îi cer să intervină cu vreun vers declamat, şi el ştie la acel moment să intervină prompt cu tocmai versul necesar, potrivit momentului, uimind pe interlocutori cu măiestria sa deosebită de a altor declamatori. Sigur e unic şi prin felul său de a recita, dar mai ales prin arderea şi emotivitatea sa lăuntrică cu care-şi condimentează recitalurile. Dar şi chiar prin politica repertorială aleasă, atât de actuală zilelor noastre de restrişte şi mare cumpănă. Crezul său de a deştepta populaţia rătăcită, şi de a-i aminti de Demnitatea de Român, de a-l contamina de Mândria Naţională cam uitată şi atrofiată, restabilindu-i verticalitatea de neam Românesc cu istorie multimilenară şi o artă arhideosebită de a semeţiilor ce ne tot înconjoară strâns, strâns, strâns. Timbrul său catifelat, dar mai ales organicitatea silabisirii versului în stilul poetului interpretat şi a dispoziţiei psihologice a autorului dat, întreţesut printre cuvintele operei poetice şi îndeosebi al filozofiei protagonistului dosite printre rânduri, precum a crezului său ideologic ascuns în subtextul celor scrise. Anume de asta e ascultat cu atenţie de chiar cei mai neiniţiaţi şi simpli ascultători, dar şi invitat în permanenţă în diferite instituţii de învăţământ din Basarabia cu mâna uşoară a doamnei Tatiana Tverdohleb-Nagnibeda, şefa Direcţiei Generale de Învăţământ a capitalei. Mulţi spun că pe Sandu Aristin Cupcea trebuie îndeosebi nu doar să-l asculţi cum recită operele poetice la nesfârşit din mai toţi marii poeţi ai lumii, ci în special să îl vizionezi cum declamă cu tot corpul său, cu toată mimica sa expresivă, cu gesturile sale adecvate materialului interpretat la momentul dat, dar în special cu sufletul său atât de zbuciumat ca în „Clopotarii” lui Nicolae Dabija, „Şi poate” a marelui basarabean Adrian Păunescu, „Ruga” lui Florian Saioc, „Ţara mea” a Lidiei Grosu. Dar şi cu acel suflet al său tot pe atât de liric şi duios în poezia sa de iubire şi lumină, dedicată Făuritorului, Mamei, Femeii, copilului, opere ale deja clasicilor noştri Mihai Eminescu, Ovidiu, Alexe Mateevici, Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Leonida Lari, Gheorghe Vodă, Leo Bordeianu, Traianus, Silviu Fusu… Spaţiul nu-mi permite să enumăr lista completă a repertoriului poetic al acestui clopotar-trubadur, ce ştie a bate toaca şi a trage de prin vii ca să-l auzim odată şi odată, nu doar noi, ci şi demnitarii, care nu conştientizează prinosul deosebit pe care îl aduce jubiliarul prin aceste recitaluri ale sale care nu doar emană lumină în scenă, dar şi în orice ipostază a sa de mare şi inedit artist, interpret rar al cuvântului Românesc. Cu mare drag şi prietenie către septuagenarul Omspectacol Sandu Aristin-Cupcea din partea regizorului

Silviu-Silvian FUSU, fondatorul Teatrului „Ion Creangă”