VALORIFICAREA GRANTULUI DE 20 DE MILIOANE DE EURO OFERIT DE GUVERNUL ROMÂNIEI PENTRU RECONSTRUCŢIA GRĂDINIŢELOR DIN BASARABIA

Ambasadorul României în Republica Moldova, Marius Lazurca, a participat miercuri, 18 noiembrie 2015, la prezentarea publică a raportului  de progres privind implementarea și valorificarea grantului de 20 de milioane de euro oferit de Guvernul României pentru reconstrucţia şi renovarea instituţiilor preşcolare din Republica Moldova. Proiectul de asistență tehnică și financiară acordată de Guvernul României pentru instituțiile preșcolare din Republica Moldova a fost implementat prin intermediul Fondului de Investiții Sociale din Moldova (FISM).

Ambasadorul României Marius Lazurca a declarat: ”Ne dorim ca toate fondurile pe care le furnizăm Republicii Moldova pentru dezvoltare să fie atât de bine valorificate. Ne așteptăm ca, în anul 2016, fondurile dedicate acestui Proiect să fie utilizate în totalitate, astfel încât să putem trece la etapa următoarea în care noi grădinițe să poată fi renovate din fondul oferit de România”

La eveniment au mai participat Mircea Eşanu, directorul executiv FISM, Liuba Cuzneţova, director adjunct FISM, reprezentanţi ai autorităţilor publice locale care au beneficiat de fondurile puse la dispoziție de către Guvernul României şi directori ai grădiniţelor reabilitate prin intermediul acestui program.

Directorul executiv al FISM, Mircea Eșanu, a afirmat că, în prezent, 82% din fondurile acordate de Guvernul României au fost valorificate cu succes și și-a exprimat convingerea că bunele practici și gestionarea corectă vor determina continuarea proiectului.

Informații suplimentare:

Beneficiari ai grantului oferit de Guvernul României sunt 774 de instituții preșcolare din 32 de raioane ale Republicii Moldova și peste 200.000 de persoane, copii, părinți, personal didactic și tehnic. Lucrările la peste 660 de grădinițe au fost finalizate cu succes.

Lucrările finanțate din grantul oferit de Guvernul României includ reparații capitale a clădirilor, schimbarea acoperișului, a sistemelor de încălzire, a rețelelor electrice, amenajarea terenurilor de joacă, schimbarea ferestrelor și ușilor, izolarea termică a pereților exteriori, construcția sistemelor de aprovizionare cu apă a grădinițelor și a sistemelor de canalizare, amenajarea grupurilor sanitare, dotarea cu echipament, mobilier, etc.

Serviciul de presă al Ambasadei României la Chişinău