SERIOS, GOSPODIN PIRKKA TAPIOLA?

Apropo de un anumit interes al unor occidentali, pentru menţinerea stării actuale de divizare a naţiunii române, diplomatul finlandez Pirkka Tapiola, şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova, ar fi afirmat la o recepţie recentă, de la Chişinău, conform unei surse demne de încredere, că în cazul unirii României cu Republica Moldova, ţara noastră reîntregită, pe cale democratică, ar fi exclusă din UE.  Este adevărat că votca finlandeză are efecte stranii şi că unii cetăţeni ai Finlandei nu mai speră să îşi recapete teritoriul pierdut, circa 10% fiind ocupat de trupele sovietice pe timpul războiului de iarnă – talvisota în limba finlandeză -, dar de aici, până la emiterea, în spaţiul diplomatic, de la Chişinău, a unei asemenea inepţii, este o mare distanţă, pentru care nu există nicio scuză, fie aceasta exprimată şi pe căi neoficiale. Oricât de focalizat ar fi actualul preşedinte al României pe soluţionarea crizei guvernamentale de la Bucureşti, pe reflectarea, pe cale democratică, strict constituţională, a exigenţelor celor care au manifestat seară de seară, în favoarea unei transformări corespunzătoare dorinţei de a trăi mai bine, nu doar a tinerei generaţii, dosarul reîntregirii naţionale nu poate fi nici amânat, nici ascuns prin vreun sertar, nici clasificat până la apariţia unor…vremuri mai bune. Marile cancelarii europene nu au fost încântate nici la Unirea Principatelor Române, din 1859, nici la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Şi soluţia democratică, pragmatică, este generarea unor dialoguri, în jurul mesei principial rotunde fiind dezirabilă prezenţa liderilor tuturor formaţiunilor politice din Parlamentul de la Chişinău, care vor înţelege că o soluţie de tip win-win este benefică pentru un viitor în care nu doar vocile lor vor conta, ci şi rolurile lor în buna administrare spre prosperitate a României răsăritene. Sigur, la Bucureşti există şi mari sceptici, personalităţi care susţin, chiar pe plan mediatic, că Republica Moldova, ca şi alte state foste sovietice, reintră încet sub sceptrul de la Kremlin. Desigur, la Chişinău, ca şi în Capitala unde răsare soarele pentru toţi românii se afirmă că altele sunt priorităţile momentului, că Federaţia Rusă nu va admite reîntregirea şi că SUA se abţin de la o pronunţare oficială în această privinţă. Kremlinul ştie că trupele sale, de la Mariupol, pot ajunge în şapte ore, la graniţa cu România de la nordul Deltei Dunării, dar nu cunoaşte reacţia Casei Albe, care are o bază militară aeriană la Mihail Kogălniceanu şi peste o mie de profesionişti militari prezenţi în România. Şi la Moscova şi la Washington D.C. se va prefera evitarea escaladării tensiunii actuale. După cum diplomaţi americani avizaţi întreabă, pe bună dreptate: Dacă reîntregirea naţională este o prioritate a României, de ce niciun preşedinte postdecembrist, niciun ministru român al afacerilor externe, din ultimii 25 de ani, nu a pledat, la Congresul SUA şi la Casa Albă, pentru reunificarea naţiunii române? Dacă preşedintele de azi al României, din câte se vede adept al consultărilor prelungite şi al ascultării doleanţelor conaţionalilor săi, ar da atenţia cuvenită DECLARAŢIEI UNIUNII SCRIITORILOR DIN REPUBLICA MOLDOVA PRIVIND REUNIFICAREA CU ROMÂNIA, inserată, pe prima pagină, de prestigioasa publicaţie LITERATURA ŞI ARTA ar înţelege că s-a scurs nisipul din clepsidra răbdării patrioţilor dintre Prut şi Nistru. „Acum nu este momentul!” se afirma înainte de 1989, ori de câte ori se sugera conducerii de atunci discutarea, cu liderii de la Moscova, a situaţiei năpăstuiţilor, dintre Prut şi Nistru, sovietizaţi, adică violaţi de ideologia sovietică, cu efecte negative până în ziua de azi. „Acum nu este momentul!” afirma şi primul preşedinte postdecembrist al României ultimului sfert de veac, ratând Primul Pod de Flori peste Prut, când peste 1.000.000 de români au trecut paşnic, bucuroşi, de pe malul drept, pe malul stâng al Milcovului de azi, spre groaza grănicerilor sovietici, palizi şi cu degetul pe trăgaciul armei automate de la piept. „Acum nu este momentul!” au repetat şi alţi demnitari politici de la Bucureşti, din anii următori, dovedindu-se a fi pitici, nu bărbaţi de stat. Mai sunt şi voci, isterice, bine stipendiate de secţiile anti-româneşti ale unor servicii autohtone de ecarisaj politic, care ţipă instantaneu, ori de câte ori vine vorba de reîntregirea naţională. Motivul fiind că europenii dintre Prut şi Nistru nu vor unirea cu Ţara. Păi cum să vrea, cu un preşedinte care le taie ajutorul financiar promis? Păi cum să vrea, cu un guvern, la Bucureşti, cu nimic mai breaz decât cel de la Chişinău? Păi cum să vrea cu un Parlament Mamut al României, la fel de manipulat ca şi acela de la Chişinău? Dacă şefului actual al statului român îi este teamă de Cancelarul Germaniei este bine să ne-o spună, deşi parcă fundamental, pentru România, este Parteneriatul Strategic cu SUA, iar recent, peste Ocean, Klaus Werner Iohannis a avut o întrevedere cu Joe Biden, vicepreşedintele SUA. Dacă vreun oficial apropiat preşedintelui român i-a promis acestuia pace veşnică, evident cu Rusia, negociată pe filiera servicilor secrete, cu preţul trădării latinităţii dintre Prut şi Nistru nu ar fi rău să fie informată şi opinia publică, nu doar serviciile de intelligence. Dacă vreun general activ, din armata ţării, nu a vreunui politician, are altă misie, afirmând că totul este bine, americanii sunt aici, iar între noi şi ruşi este doar o chestiune minoră, precum Basarabia, ar fi bine să treacă singur în rezervă şi să îşi pună stelele de imbecil la naftalină. Românii, de bun simţ, din stânga Prutului, nu ştiu cum şi când va veni reîntregirea naţională, dar simt apropierea acestui moment istoric. În pofida tuturor oponenţilor ştiuţi şi neştiuţi. Iar românii lucizi, din dreapta Prutului, nu au încă răspunsul la întrebarea dacă alesul Klaus Werner Iohannis va fi pe măsura provocărilor acestor vremuri sau cu voinţa tipică prezidentului unui singur mandat. Insignifiant.

Adevarul.ro