CRĂIESELE BĂRĂGANULUI

Adrian Bucurescu

În tragedia „Niobe”, marele scriitor antic Eschil pomeneşte de Amazoane, fcioare războinice, pricepute la călărie şi iscusite arcaşe, care trăiau pe malurile Istrului, adică la Dunăre. Evident, această preţioasă informaţie nu a fost luată în seamă de istoricii conformişti, care nici măcar nu cred în existenţa Amazoanelor. Însă, în cele din urmă, adevărul iese la lumină. Astfel, istoricul Jordanes scrie că legile Geţilor se numeau BELAGINES. Se observă îndată, în această sintagmă cuvântul LAG, ce poate fi legat de rom. lege şi a se lega „a se jura; a făgădui”. Aşadar, am tradus BE LAG I-NES prin „Legile Favorabile; Legile Acceptate” (cf. rom. pe; lege; naş; alb. nuse „mireasă; noră”; anas „autohton, băştinaş”; anesi „aderare; adeziune; favoare”; anesoj „a (se) alătura; a adera”; got. nasjan „a salva”; pers. naz „plăcere; bucurie”). Aceeaşi sintagmă putea fi înţeleasă şi ca BELA G(H)INES „Femei Frumoase; Crăiese Blonde; Domniţe Ardente; Crăiese Războinice; Femei Grozave” (cf. rom. băl „blond”; bălai; bală „monstru; dihanie, fiară grozavă”; belea; pală; fală; a se făli; lat. bellus „frumos”; bellum „război”; gr. gyne „femeie”; engl. Queen „regină”). De la aceste femei minunate, de la BELAG(H)INES vine şi denumirea Bărăganului nostru, din cea mai îndepărtată istorie, pe vremea când omenimea lui era matriarhală. Sintagma AMA-ZONES „Amazoane” este doar o sinonimă cu BELA-G(H)INES; cf. lat. amo „a iubi; a plăcea; a îndrăgi”; rom. zână; jună; rus. jena „soţie”.
Cercetări atente dovedesc că la acest popor matriarhal principala divinitate era Soarele, pe când la vecinii lor de la Sud de Dunăre, patriarhali, zeul cel mai important era Luna. Astfel, denumirea antică a actualei localităţi Dridu, conform hărţii Daciei, era TIA-SON „Zeiţa Soare”; cf. lat. dea „zeiţă”; engl. sun, germ. Son „Soare”. Soarele era de genul feminin, iar Luna de genul masculin, cum mai sunt şi azi în limbile germanice. Etimonul actualei denumiri a râului Ialomiţa, AURU-METTI, ce era şi o plantă medicinală dacică, se tălmăceşte prin „Părul (Fire) de Aur”; cf. rom. aur; auriu; miţ „lână de miel”; miţă „lână; păr des”; gr. mythos „fir”. Desigur, de aici provine legenda cu Lâna de Aur, în căutarea căreia au plecat Argonauţii. Şi tot de aici vine şi straniul nume al Cetăţii de Floci, de lângă râul Ialomiţa, sugerând şi faptul că Amazoanele erau blonde, spre deosebire de vecinii lor sud-dunăreni, care erau bruni; iată de ce multe zâne din mitofolclorul românesc au părul de aur. Tot din AURU-METTI vine şi alt mit celebru, anume cel cu Firul Ariadnei, putând însemna şi „Firul Apei” (ar. arâu „râu”; rom. miţ; miţă; gr. mythos „fir”). Cum limba veche nu era încă fixată în regulile severe ale gramaticii, expresia putea fi înţeleasă şi ca AUR-UMETTI „Strălucirea Aurului” (cf. rom. aur; omăt; umed). Abia acum poate fi înţeleasă şi altă străveche denumire a Ialomiţei, NAP-ARIS „Strălucirea Aurului” (cf. rom. nap; sl. nebo „cer”; lat. novus „nou; neobişnuit; nemaiîntâlnit; extraordinar”; alb. ar „aur”), sinonimă cu AUR-UMETTI. Ambele sintagme explică şi denumirea populară a Ialomiţei de Jos, Galbenu. În rostire întreagă, NAPARIS însemna şi „Divinul; Minunatul” (cf. sl. nebo „cer”; rom. nufăr).
Cum era şi firesc, capitala Amazoanelor se mai numea şi HELIS „A Soarelui; Solara; Astrala” (cf. gr. Helios – Zeul Soarelui; alb. yll „astru; stea”). HELIS însemna şi „Minunatele; Zânele” (cf. AMA-ZONES; rom. Iele). Nu demult, în străvechea cetate s-a descoperit şi un altar de lut reprezentând Soarele cu patru raze, aflat actualmente la Muzeul Judeţean Ialomiţa. Aşadar, nu mai poate fi nicio îndoială asupra localizării aşezării la Piscu Crăsanilor. În favoarea acestei localizări, datorată marelui savant Vasile Pârvan, vin şi două variante medievale denumind Ialomiţa, HELI-VAKIA sau ILI-VAKIA, ce pot fi şi ele traduse prin „Strălucirea Soarelui; Vegheată de Soare; Luminişul Zânelor” (cf. gr. Helios – Zeul Soarelui; alb. yll „astru; stea”; rom. Iele; fachie „făclie”; veghe; a veghea). Sunetul L, din HELIS şi HELI-VAKIA, precum şi rom. miţ, miţă au dus la actuala rostire a hidronimului, din AURUMETTI în IALOMIŢA.
Toate Amazoanele erau „Crăiese; Doamne”, întrucât ele îi conduceau pe bărbaţi pe acea vreme. Destule toponime din Bărăgan amintesc că aici a fost nucleul minunatei lor împărăţii. Unul dintre acestea este Sărăţeni, în imediata apropiere de cetatea Helis, care provine din trac. SARE-TINI „Tărâmul (Pământul; Ţinutul) Soarelui” (cf. rom. Soare; tină; a ţine), unde se afla şi lacul sacru SARA-TOKOS, cu acelaşi tâlc, „Pământul (Ţinutul; Cuprinsul) Soarelui”; cf. rom. Soare; toc (de uşă); alb. toke „pământ; sol; teritoriu; teren”). Din acest hidronim vine actualul nume al lacului Sărăţuica, aflat la marginea satului Sărăţeni.
Scrierile antice mai pomenesc şi de un oraş fondat de Amazoane, MAGNESIA. Cercetările asupra limbii dace dovedesc că, în vechimea ei cea mai îndepărtată, nu se rosteau niciodată două consoane alăturate, între ele aflându-se întotdeauna o vocală. Aşadar, am transcris toponimul MA G(Ă)NE SIA şi l-am tradus prin „Cel Ridicat de Doamne (Femei)”; cf. alb. me „în”; gr. gyne „femeie”; engl. Queen „regină”; rom. a sui. În timp, MAGNESIA s-a transformat în MAHNESIA, iar astăzi se rosteşte Manasia. Aşa cum cetatea Helis cuprindea şi satul Sărăţeni şi lacul Sărăţuica, tot aşa şi MAGNESIA cuprindea şi teritoriul pe care astăzi se află municipiul Urziceni. Acestuia i-am aflat etimonul într-un nume tracic feminin, URSICINA, pe care, graţie vechilor rostiri, l-am notat cu UR(Ă)S I C(H)INA, tălmăcindu-l prin „Ridicat de Femei; Forţa (Fortăreaţa) Crăieselor; Cetatea Doamnelor” (cf. rom. uriaş; urs; oraş; gr. gyne „femeie”; engl. Queen „regină”). Ce sugerează şi numele municipiului Feteşti, dacă nu un avanpost al acestor minunate domniţe?
Istoria a păstrat şi câteva nume ale Amazoanelor, mai ales ale celor care s-au remarcat prin vitejie în ultimul război troian: Alcibia, Antiope, Antribota, Armothoe (cf. AURUMETTI), Autandra, Bremusa, Clonia, Derimace, Deriona, Evadra, Hippolyte (regină), Hippothoe, Myrina, Otrera (regină), Penthesileea (regină), Polemusa, Sanape ş.a.
Graţie însuşirilor războinice, Ordinul Amazoanelor s-a păstrat până târziu în Dacia, chiar şi după ce societatea a devenit patriarhală. Astfel, dintr-un text de pe o tăbliţă de la Sinaia aflăm că GEOPYR „Giuvaierul”, sora regelui Decebal, în fruntea unui detaşament de femei, i-a învins pe Romani într-una din lupte. Istoria Bărăganului este mult mai tumultuoasă, mai bogată şi mai frumoasă decât s-a ştiut până acum. Astfel, în zorii Evului Mediu, regele get al Visigoţilor, ALARICH „Inorogul”, născut la Didrich ( vechea cetate Tiason), astăzi Dridu, a pornit asupra Romei, trecând-o prin foc şi sabie, împlinind astfel o mai veche profeţie a sacerdoţilor din Dacia. Acum patru veacuri, acest tărâm fermecat, Bărăganul, avea să-l dea pe cel mai mare voievod român. Cel născut şi crescut lângă Apa Divină, în Cetatea Lânei de Aur, pe care poporul l-a numit Mihai Viteazul, a reîntregit o clipă miezul Daciei, pornind iureşul ce a dus la România Mare de la 1 Decembrie 1918.
Abrevieri: cf. confer (în latină) – „compară”; alb. – albanez; ar. – aromân; engl. – englez; germ. – german; got. – gotic; gr. – grecesc; lat. – latin; pers. – persan; rom. – românesc; sl.- slav; trac. – tracic.