CONSTANTIN RUSU: VERSURI

SCLIPIRILE DIN STELE

Un strigăt neauzit e plecat
în căutările mugurilor de azi
pentru feţele gemene de mâine
clădind în fiecare sunet mut
tămăduirile din clapele de pian
coborâte din trăirile sufleteşti.

Ţinem larg deschise porţile
crezând în timpul singurătăţii
căutător în tăceri neliniştitoare
a luminii adevărului fără amăgiri.

Emoţiile au o blestemată soartă
rănită de umbrele care fură viaţa
încovoiată de gândurile răzleţe
zăvorâte într-un deschis adânc
acoperit de un capac de tristeţe
ascunzând sclipirile calde din stele.

ANOTIMPURI

În ce anotimp frunza visează
o blândă amiază fără umbre
pentru setea florilor din muguri
cu albe pleoape şi parfum ascuns
care nu lasă deşertul vieţii
acoperit de eşarfa nimicului?

Din ce anotimp vin memoriile
uitate pe caravanele târzii
cu recitările fără acorduri
ale cuvintelor rupte în nopţi
de vise înţelese doar de unii
fără ecou pe marginea tăcerii?

Caut anotimpul cu decoruri
pentru floarea înmiresmată
cu iubire pe valurile toamnei.

MEDITAŢIE

Minunea oprită-n tăcere
la marginea memoriei
duce iluziile în deşert
şi refuză evadarea-n viaţă
a lecţiilor învăţate odată
pentru căutările în prezent
a liniştii calde din lumină.

Călcând zdrenţele de timp
ne tot căutăm întrebările,
dar în răspunsul neînţeles
vrem ca nebunia din noi
să nască iubiri obligate
depăşind evident pe alţii
cu propriile noastre ispite.

Eşti iertat din iertarea ta
eşti iubit din iubirea ta.

SCRISOARE RUGINITĂ

Mă ascund în ceaţa tainei
lângă visul de lumină
şi sunt o frunză aruncată
dar nu cred că am o vină.

Timpul scurs a uitat iubirea
şi recitesc ale tale rânduri
dintr-o scrisoare ruginită
icoană pe-ale mele gânduri.

În amurgul cu dulci nimicuri
clepsidra ai pus-o în durere
şi cauţi în chipuri doar poveşti
fără basme vechi de revedere.

Poate am pune în timpul hain
un sărut ţinut în infinit
pe care l-ai uitat crezând
că numai eu am îmbătrânit