CONFESIUNI DESPRE FOLCLORISTUL NICOLAE BĂIEŞU

Tatiana Butnaru,
doctor în filologie

Activitatea folcloristului şi savantului Nicolae Băieşu constituie o pagină importantă în munca de valorificare a tezaurului estetic popular, este expresia unor îndelungi eforturi creatoare, a dăruirii totale în menţinerea şi promovarea datinilor, tradiţiilor autohtone. Prin cunoscuta remarcă a scriitorului Vasile Voiculescu „Muzeul sufletului nostru este în folclor”, avem în vedere, în primul rând , nişte etape de referinţă, pe care le-a parcurs folcloristica din Basarabia până în zilele noastre la leagănul cărora s-a aflat acest neobosit cărturar. Or, lucrările lui N. Băieşu, studii, monografii, manuale, culegeri tematice, antologii de texte etno-folclorice, constituie un veritabil muzeu al folcloristicii contemporane şi vor deschide , în acelaşi timp, nişte perspective novatoare în procesul de studiere a creativităţii spirituale ale românilor dintre Prut şi Nistru.
Timpul zmulge filele de calendar , care se călătoresc vertiginos în uitare, bătrânul Cronos mai aşează la piedestalul memoriei câte o filă de carte, stelele căzătoare sclipesc şi se topesc haotic în eternitate, pentru ca dincolo de tăcerea austeră a nefiinţei, să rămână în amintirea colegilor şi a tuturor care l-au cunoscut , o personalitate de excepţie, cu grija sa neostenită pentru viabilitatea tradiţiilor etno-folclorice, în dorinţa de a le transmite şi a le face cunoscute, în primul rând, „generaţiilor care au trăit în condiţiile regimului sovietic ateist, nu au avut dreptul să cunoască şi să se bucure din plin de bogatele, variatele şi frumoasele tradiţii populare, naţionale şi biblice.” [1, p.5]
Un interes deosebit a manifestat N.Băieşu faţă de datinile şi sărbătorile creştine, acestea fiind prezentate în antologia de texte etnografice Sărbători domneşti drept o lucrare de referinţă, unde dimensiunile estetice ale spiritului popular transpare în corelaţie cu o „matrice stilistică” constituită de secole şi perpetuată prin timpuri şi generaţii, pentru a dezvălui modalitatea de a cugeta a poporului, ontologia sa existenţială, filosofia trăirii marcată de marile evenimente ale spiritului omenesc în permanentă căutare a identităţii sale creatoare. În această ordine de idei, Sărbători domneşti , în două volume, poate fi apreciată drept o adevărată enciclopedie despre existenţa spirituală a românilor dintre Prut şi Nistru, „un compartiment important al culturii populare” [2, p.7], exteriorizat într-un „ansamblu de obiceiuri, ritualuri, credinţe, practici magice, creaţii verbale de diferite genuri şi specii folclorice, fiind generate de activitatea cotidiană a oamenilor” [2, p.7]. Abordările şi aserţiunile concretizate atât în Sărbători domneşti, precum şi alte studii etnologice elaborate pe parcursul vieţii, sînt relevante, fiind exteriorizate în dependenţă de codul etic al poporului, poziţia sa înţeleaptă faţă de esenţele primordiale ale vieţii, faţă de muncă, fenomenele din natură, trecerea ireversibilă a timpului. Iniţierea în actele ritualice fundamentale ale spiritualităţii autohtone îşi vor găsi expresie prin suprapunerea diferitor niveluri de percepţie mitico-folclorică şi se realizează în măsura în care gândirea populară le desacralizează, pentru a le amplasa în nişte situaţii concrete de viaţă, ele se suprapun unei iniţieri mitico-ritualice. Dialogul cu divinitatea persistă nemijlocit în tradiţiile calendaristice şi se manifestă la nivelul detaşării de lumea cotidianului, fiind aprofundată ideea subordonării omului faţă de anumite legităţi ale existenţei universale. Folcloristul N. Băieşu readuce în preajma contemporanilor nişte valori sacre prin însăşi esenţa lor, le reaşează în palmaresul sărbătorilor „de peste an” pentru a exprima întruchiparea iubirii divine pogorâtă pe această palmă de pământ, „lumină din lumină”, ce iradiază într-o bogată gamă de reprezentări populare. Conotaţia creştină a sensurilor determină nuanţarea diferitor tărâmuri ontologice, prevede transfigurarea unui anturaj de valori condensate până la ideea sacralităţii. Însuşi autorul N. Băieşu prin munca sa dezinteresată se identifica cu un izvor nesecat de lumină şi dragoste creştinească, fiind chemat de providenţă să trăiască plenar evaziunea sa în mitul solar al universului, să emane bunătate, căldură sufletească, valori determinate de o irezistibilă sete de viaţă, de primenire lăuntrică.
Fiind coordonatorul proiectului Tezaurul folcloric al românilor din Basarabia, Transnistria, nordul Bucovinei, Transcarpatia, N. Băieşu a sistefizat în investigaţiile sale ştiinţifice un bogat material factologic, iar cartea Obiceiurile şi folclorul sărbătorilor de iarnă (2014) a constituit prima exegeză realizată în cadrul proiectului respectiv. La fel ca şi alte volume antologice, Obiceiurile şi folclorul sărbătorilor de iarnă conţine un număr impunător de studii, informaţii, texte etno-folclorice unde sînt reliefate datini şi ritualuri legate, în special, de sărbătoarea Crăciunului şi cea a Anului Nou, precum şi a evenimen-telor mai importante , care precedă aceste momente spirituale din existenţa comunităţii colective, aici sunt dezvăluite momente impresionante din vieţile sfinţilor, diferite practici magice vizate în corelaţie cu obiceiurile şi ritualurile calendaristice, se face o încercare de clasificare folcloristică a creaţiilor literare calendaristice. Or, Crăciunul după cum ne semnalizează însuşi semnatorul lucrării, este principala între sărbătorile domneşti, împărăteşti- consacrate lui Iisus Hristos [2, p.103], ce „reflectă într-un mod deosebit nu numai naşterea, ci toată viaţa Mântuitorului” [2, p.103]. Dacă sărbătoarea Crăciunului are tangenţă cu „naşterea Soarelui la solstiţiu de iarnă” [3, p.20] sau „naşterea Soarelui Nou-Iisus” [3, p.20], apoi Paştele este considerat „Sărbătoarea Luminii”, însuşi Mântuitorul supranumit „Lumina lumii” [11, p.249] devine un coordonator al Universului, se integrează în stihia cosmică pentru a-şi găsi o justificare ontologică a existenţei universale.
Într-un studiu despre poezie şi religie, Paul Claudel scria: „Credinţa în Dumnezeu permite proslăvirea. Proslăvirea este poate, cel mai mare motor al poeziei, fiindcă ea este expresia nevoii celei mai profunde a sufletului, glasul bucurii şi al vieţii, datoria întegii creaţii” [4, p. 5]. În toate cărţile şi investigaţiile folcloristice ale lui N. Băieşu, persistă un sentiment plenar de jubilaţie sufletească, amintind parcă în subtext de Imnele Bucuriei de I. Alexandru, de unde survine o lumină ancestrală, ca să stabilească o anumită modalitate de comunicare dintre om şi univers, să determine subordonarea lor reciprocă faţă de aceleaşi legităţi de influenţă universală. Realizările de ultimă oră ale folcloristului N. Băieşu orientează cititorul în itinerarul unui spectacol ceremonial, unde prefigurează „triumful luminii asupra haosului şi pe această cale se instituie principiul superior de existenţă ce unifică „lumina cu întunericul după noaptea orfică” [5, p.71]. Medierea metaforică a luminii, omniprezentă aproape în toate descrierile etnografice din volumele semnate de N. Băieşu este orientată spre o concepţie apropiată de miezul filosofiei populare, ele se condensează într-un amalgam de stări şi trăiri alimentate de o irezistibilă sete de viaţă, de soare şi cântec, de revigorare spirituală. Odată ce viaţa omenească este marcată de nişte ritmuri primare ale naturii, ea înclină spre mişcare, vedem o evoluţie continuă spre dimensiunile infinite ale cunoaşterii, spre jubilaţia revelatoare a luminii de unde pogoară harul dumnezeirii. Este lumina reînvierii noastre spirituale marcată de dramatica condiţie a personalităţii umane spre desăvîrşire şi integritate sufletească, valori elucidate de autorul respectiv în toate studiile şi lucrările sale ştiinţifice. În felul acesta, au fost concretizate nişte pledoarii pentru ideea demnităţii de neam, vedem aprofundarea valorilor general-umane ale poporului, constituite de secole şi perpetuate prin timpuri şi generaţii.
Cărţile, studiile şi culegerile editate pe parcursul anilor de N. Băieşu poartă o semnificaţie cognitivă, filosofică, ontologică, arhetipală, fiind luate toate împreună ele constituie o adevărată enciclopedie despre complexitatea spiritului popular în dimensiunile sale fundamentale, în cele din urmă, acestea ar putea fi apreciate drept nişte imnuri ale vieţii, iubirii, naturii, constituie expresia perenităţii tezaurului estetic al creativităţii autohtone.
Plecat pe tărîmurile austere ale veşniciei, folcloristul, savantul şi profesorul N. Băieşu rămîne să dăinuie prin exemplul personal în munca de valorificare a tezaurului folcloric, el s-a impus în permanenţă prin devotament şi dăruire sufletească în activitatea de cercetare. Versul lui Gr. Vieru „Vesteşte-l, mamă, pe Dumnezeu/ Că am murit…” exprimă o stare sufletească marcată de ideea trecerii şi a perenităţii, dar, în acelaşi timp, este vorba de o sobrietate miraculoasă unde s-au concentrat ideile de materialitate şi spiritualitate zămislite de veacuri în accepţia populară, acolo unde „imaginea folclorică nu cunoaşte fantasticul propriu-zis” [6, p. 45], dar se dispersează spre noi tărîmuri ontologice. Asemenea Marelui Anonim, în drumul său spre Eternitate, acest neobosit valorificator al folclorului românesc, rămîne la piatra de hotar a amintirii, în preajma tăcerii ierburilor la rădăcină, pentru a fi prezent în curgerea vertiginoasă a vîrstelor, în deschiderea de noi orizonturi în substraturile creativităţii populare, pentru a determina interesul generaţiilor viitoare faţă de comorile inestimabile ale patrimoniului estetic popular.
Referinţe bibliografice:
1. Băieşu N. Sărbători domneşti închinate Maicii Domnului şi Mîntuitorului. Studiu. Culegeri de texte etnografice şi folcloristice. Vol. II, Chişinău: Editura Cartea Moldovei, 2007.
2. Băieşu N. Obiceiurile şi folclorul sărbătorilor de iarnă. Vol. I. Chişinău: Tipografia Centrală, 2014.
3. Băieşu N. Sărbători domneşti închinate Maicii Domnului şi Mîntuitorului. Studiu. Culegeri de texte etnografice şi folcloristice. Vol. I. Chişinău: Cartea Moldovei, 2004.
4. Claudel P. Religie şi poezie. În: Literatura şi arta, 1993, 20 mai.
5. Niţu Gh. Elemente mitologice în cultura populară românească. Bucureşti: Editura Albatros, 1968.
6. Papadima O. O viziune românească a lumii. Bucureşti: Editura Saeculum, 1941.