JAFUL SECOLULUI DE LA CHIŞINĂU ŞI IMPLICAREA IN-DIRECTĂ A MINISTRULUI ECONOMIEI AL R. MOLDOVA STEPHANE BRIDE

Publicația britanică The Guardian a publicat miercuri un amplu articol dedicat companiei de audit Grant Thornton Moldova, condusă de Stephane Bride, ministrul Economiei.

Grant Thornton este compania care s-a ocupat de auditul Băncii de Economii, Unibank și Banca Socială în ultimii ani, tocmai în perioada în care în cele trei instituții financiare au fost instituite schemele care au dus într-un final la ceea ce presa a numit „jaful secolului”.

Publicația britanică scrie că Grant Thornton Moldova, subsidiara uneia dintre cele mai prestigioase companii de audit la nivel mondial, a dat dovadă cel puțin de „neglijență și incompetență”, fiindu-i deturnate de „sub nas” fonduri în valoare de un miliard de dolari, o sumă „echivalentă cu 15% din PIB-ul” Republicii Moldova.

„În consecință, autoritățile au fost nevoite să adopte un plan de salvare pentru cele trei bănci care a costat cât jumătate din bugetul pe un an. Efectul s-au resimțit imediat: colapsul monedei naționale, plonjarea în recesiune și ruinarea practic peste noapte a întregii economii”, comentează The Guardian.

Ziariștii britanici scriu și despre ascensiunea directorului Grant Thornton, Stephan Bride, care imediat după cazul de devalizare a băncilor a fost numit ministru al Economiei.

Dar Bride le-a spus celor de la The Guardian că numirea sa „a fost făcută în conformitate cu legislația Republicii Moldova” și „calitățile și experiența” sa în domeniu.

În schimb, o sursă care a păstrat anonimatul, a declarat că „este clar că Grant Thornton a dat dovadă de neglijență, dacă nu chiar mai rău. Cum puteau să nu știe ce se întâmplă, mai ales la Unibank, acolo unde era un caz de înșelătorie clară?”.

Compania de audit condusă de Bride neagă însă orice acuzație, susținând că „anual au fost făcute diverse observații, atât către managementul și acționariatul acestor bănci, cât și Banca Națională a Moldovei”.

Un purtător de cuvânt al biroului mondial al Grant Thornton a declarat pentru The Guardian că firmele afiliate acționează autonom, iar activitatea lor este audiată de către centru o dată la trei ani. Acesta a refuzat să ofere vreun răspuns atunci când a fost întrebat dacă vor fi luate anumite măsuri în cazul Grant Thornton Moldova.

Stephane Bride este cetățean francez și moldovean, stabilit în Republica Moldova de mai mulți ani, care s-a specializat în domeniul auditului.

Bride a ajuns în Republica Moldova la sfârșitul anilor ’90, ca asociat al companiei Ernst & Young, ulterior deținând funcția de director al acesteia în țara noastră. Ernst & Young până în 2009 s-a ocupat de auditul majorității băncilor din țară, inclusiv a Victoriabank, care aparținea lui Vladimir Plahotniuc, dar și a Fincombank, controlată de Oleg Voronin.

În 2010, francezul care obținuse între timp și cetățenia moldovenească, s-a alăturat companiei Grant Thornton, a căror primi doi clienți au fost Moldindconbank, controlată de Veaceslav Platon, și Energbank.

Ulterior, Grant Thornton a reușit să se dezvolte, ajungând să se ocupe și de auditul Băncii de Economii, Băncii Sociale și a Unibank.

Mai mult, în perioada în care Grant Thornton, în fruntea căreia se află ministrul moldovean al Economiei, s-a ocupat de auditul Moldindconbank, prin intermediul băncii s-ar fi spălat peste 18 miliarde de euro, potrivit unei investigații OCCRP.

Independent.md