LUCIA PĂTRAŞCU: DIN VOLUMUL ” CU ANOTIMPURILE – N VIAŢĂ”

APRILIE

Dintre brazii cei bătrâni
curge doina către şesuri,
rotunjindu-se-n cununi,
ce coboară lin în versuri.
De pe dealurile verzi
ape şerpuiesc uşoare,
luminând înspre livezi
zvon de aur rupt din soare.
Râul şi-a ciobit oglinda,
ce-l lega ca o centură
şi îşi curăţă iar grinda
de cătuşele de zgură.
Se îmbracă primenind
haine vechi, cu noi izvoare
şi priveşte-n sus zâmbind…
Mugurii, coapte fecioare,
sătui de virginitate
şi de viaţă fără nume,
au plesnit cu voluptate
deschizând ochii spre lume,
scutură pleoapa de ceaţă,
despicând abur amar,
ca să-nceapă dimineaţă
soarta unui an hoinar.

PRIMĂVARA

S-a topit încet-încet zăpada,
curg leşie apele la vale,
spală lutul întâlnit în cale,
fiindcă vor să facă iar dovada
cum că iarna a plecat agale.
Pomii au apucături de mire…
Şi-au gătit coroana înfoiată,
au primit în ospeţie toată
lumea gâzelor şi cu iubire
şi-au îmbujorat frunzişul roată.
Iar când soarele-auriu sărută
orice fir de iarbă pe tulpină
şi aduce-n dar pentru grădină
păsări care cântă din lăută,
se trezesc fuioare de lumină.
Pomii, miri în haine de mătase,
cu emoţie, ca-ntâia oară,
şi-au pus papion şi înconjoară
în alai, cu florile frumoase.
C-a venit mireasa primăvară!

CĂRĂRI

Pe drumul ce colindă prin poieni,
când trece tinereţea cresc doar flori
şi doar penelul unor vechi boemi
ar desluşi concertul de viori,
ce însoţeşte mugurii eterni.

Pe-acelaşi drum când trece omul copt,
îl însoţesc, alai, doar griji tăcute
şi rareori e tihnă peste tot.
el are palmele prea mult bătute…
Din podul palmei creşte tainic rod…

Şi când ar fi să-şi poarte pe poteci
lin împliniri, rotundă, o cunună,
îl cheamă depărtările de veci
pe drumul alb sub razele de lună
că-i ninsă pleoapa doar cu lacrimi reci.

RĂSTIGNIRE

Te-ai rãstignit, Doamne,
pentru toţi acei care Te iubesc!
Nu Te-am ştiut? Sau nu Te-am înţeles?
deşi în lume cãutam ades
cãrarea cãtre Mare Mila Ta!
Când mã trezeşti în zori c-un fir de soare
sau umpli tot nesomnul cu ninsoare,
ştiu cã e zâmbetul Tãu curat şi luminat!
Când teii toţi aştern petalele fine
Şi amestecã miere în zbor de albine,
Ştiu cã-s Îngerii Tãi trimişi spre pãmânt!
Când din Ceru-ţi cãzând ploaie linã şi caldã
pe fruntea încinsã, de gânduri mi-o scaldã,
ştiu cã-s lacrimile Tale, ce plâng pentru mine!
De aceea,
dacã simţi cã ştiu,
dacã simţi cã merit,
răstigneşte-mă, Doamne!…