O MARE ENIGMĂ A POPORULUI ROMÂN: A EXISTAT VREODATĂ VREUN ALFABET VALAH CU CARE SCRIAU ÎNAINTAŞII NOŞTRI?

Imagini pentru O mare enigmă a poporului român: a existat vreodată vreun alfabet valah cu care scriau înaintaşii noştri?

A existat vreodată în istoria poporului vreun “alfabet valah”, diferit de clasicul alfabet slavon sau latin? Se pare că da. Asupra scrierii practicate de strămoşii noştri încă pluteşte o mare enigmă care cu greu va putea fi vreodată elucidată. Academicianul Gh. Balş consemna prin anul 1933: „Turnul de intrare al Mănăstirii Voroneţ a fost prefăcut, dar unele părţi ale sale sunt cu mult mai vechi, fără a se putea preciza data lor… Piatra din afară a acestei porţi este din piatră de talie, foarte veche după cât se pare. Aici se află numeroase semne lapidare, dar care nu mai sunt cele ce le găsim pe monumentele lui Ştefan cel Mare şi nici în veacul al XVI-lea – în orice caz, nu sunt simple scrijelituri făcute fără sens…”

Asemenea semne lapidare – consemnate de Gh. Balş la Voroneţ, Dragomirna sau Cetatea Sucevei – par să fie oarecum similare. Din cauză că ele apar cu precădere pe zidurile exterioare, ca şi pentru motivul că au fost întotdeauna considerate aparţinând unei scrieri foarte vechi, a cărei semnificaţie s-a pierdut, dar au fost repetate prin mimetism de breaslă, unii s-au grăbit să le considere simple însemne ale breslaşilor constructori, în timp ce alţii le consideră semne cabalistice utilizate pentru a păzi intrarea în lăcaş a duhurile răuvoitoare. Ceea ce îngreunează descifrarea respectivelor semne lapidare e faptul că acestea pot fi uneori simple, elementare, dar pot totodată să formeze prin anumite poziţionări şi unele compoziţii întregi. „Pot reprezenta o scriere atribuită unui străvechi alfabet”, susţinea încă de prin anul 1880 Teodor Burada (unul dintre descoperitorii celebrei culturi Cucuteni). Printre cei care au încercat descifrarea sistematică a scrierii lapidare au fost P.P. Panaitescu şi Silvia Păun, însă fară succes.

Pentru a fixa problematica ridicată, am numerotat de la 1 la 11 semnele scrierii de la Voroneţ, păstrând cifrele lui Gh. Balş (vezi imaginea de la începutul articolului). Prezenţa unor astfel de semne grafice, întinse constant peste milenii şi păstrate cu fidelitate pe răbojuri, reluate la troiţe, pietre funerare, porţi, frontoane, mobilier, unelte, peceţi, cusături (atenţie mai ales la cele de pe glugile oierilor), i-au făcut pe alţi istorici, etnografi, lingvişti şi folclorişti să cerceteze originea şi aria lor de utilizare. Rezultatele de până acum, nu sunt însă pe măsura aşteptărilor.

Că a existat, totuşi, o „scriere valahă” este indubitabil. Prin anul 1000, regele Ştefan al Ungariei a dat, la cererea papei Silvestru, un decret pentru înlocuirea vechiului sistem ideografic de notare, ce era foarte răspândit în Transilvania, cu scrierea latină. Despre „scrierea valahă” ne dă relaţii şi B.P. Haşdeu care, citând dintr-un manuscris latin din secolul al XV-lea al maghiarului Simon Kazei, arată că „la aşezarea secuilor în Transilvania… aceştia erau învecinaţi cu vlahii (Blachis), de unde se vede că ar fi adoptat şi literele vlahice”. În secolul al XVIII-lea, un alt maghiar, Turatz, preciza că „acele litere nu se scriau, ci se crestau”.

Secretele lui Lovendal