MARŞUL UNIRII DE LA CHIŞINĂU

FOTOREPORTAJ: Marşul Unirii a fost organizat astăzi la Chişinău

Peste 25.000 de oameni au mărșăluit sâmbătă la Chișinău pentru a cere Unirea cu România. În fața ambasadei României, manifestanții au solicitat președintelui României, Klaus Iohannis, și clasei politice de la București, să urgenteze demersurile pentru apropierea decisivă a celor două state românești.

Unire

Participanții la mitingul din capitala Republicii Moldova au cântat cântece patriotice, au fluturat un tricolor imens și au scandat mai multe lozinci, printre care „Unire, frați români”, „Trăiască și-nflorească, Moldova, Ardealul și Țara Românească”, „Jos Mafia” și „Armata rusă afară”.

De asemenea, participanții la manifestația de amploare au lansat un apel și către Statele Unite ale Americii, în fața ambasadei de la Chișinău. Aceștia au cerut, în limba engleză, sprijin pentru realizarea procesului de Reunificare.

„Unica solutie în momentul de față este Unirea. Guvernul din spatele nostru va cădea. Actuala clasă politică va cădea. Toți hoții care au furat acest stat vor cădea. Doar prin Unire putem merge înainte. La 5 iulie va fi o mare Adunare Națională unde vom recuceri această piață. Un mare român, George Simion, nu a fost lăsat să ajungă aici. Suntem solidari cu el, de aceea, mâine la ora 16:00, în Piața Marii Adunări Naționale vă vor aștepta autocare cu care vom merge la Prut, unde la ora 18:00, George va încerca să treacă vama în țara lui”, a declarat Vitalie Prisăcaru, membru al Platformei Unioniste Acțiunea 2012.

,,Este pentru prima dată după 25 de ani când ieșim în stradă atât de mulți pentru Unire. Opțiunea noastră nu mai poate fi neglijată. Suntem o adevărată forță și glasul nostru devine din ce în ce mai puternic”, a precizat Anatol Ursu, reprezentantul Mișcării Civice Tinerii Moldovei.

,,Ni s-a spus să cerem Unirea și o vom avea. Astăzi, în această Piață istorică, cerem înfăptuirea Unirii. Nimic nu mai poate împiedica realizarea acestui act”, a declarat Elena Podoleanu, reprezentantul Platformei Unioniste Acțiunea 2012.

Manifestanţii au decis unirea forțelor civice, implicarea activă în campania electorală și organizarea unei Mari Adunări Naționale în luna iulie. Organizațiile civice unioniste vor activa de acum înainte în cadrul aceluiași bloc, numit BUN (Blocul Unității Naționale). Acestea se vor implica în campania electorală de pe 14 iunie, înaintând candidaților din partea tuturor formațiunilor politice Pactul pentru Unire, Pactul pentru Europa”, care vizează o apropiere considerabilă față de România. Raţionamentul acestui demers: doar cei care vor semna Pactul și își asumă implementarea măsurilor cuprinse în document vor fi votați de către electorat.

Pactul poate fi consultat pe site-ul www.pact.md.

Unire2

Duminică, o parte dintre protestatarii din Piața Marii Adunări Naţionale vor merge la Prut pentru a cere și acolo anularea interdicției de cinci ani pentru cetățeanul român George Simion, liderul Platformei Unioniste Acţiunea 2012, care a fost expulzat de către autorităţile de la Chişinău în urmă cu patru zile.

Potrivit organizatorilor, plecarea va avea loc la ora 16:00 din Piața Marii Adunări Naționale, iar manifestația la vama Leușeni se va desfășura de la la ora 18:00.

Deși erau așteptate violențe, conform instituțiilor din Chișinău, niciun incident notabil nu a avut loc.

Următorul eveniment major al unioniștilor va avea loc pe 5 iulie sub forma unei Mari Adunări Naționale.

Blocul Unității Naționale (BUN) este compus pentru început din 22 de entități civice convinse de necesitatea transformării idealului Unirii Republicii Moldova cu România în proiect naţional. Toate organizațiile obștești din Republica Moldova pot să adere la acest Bloc ca membri fondatori până pe 1 iunie.

Marşul de sâmbătă a fost organizat de Platforma Unionistă Acţiunea 2012 şi Tinerii Moldovei sub genericul „Aducem Dreptatea prin Unire”.