RUSALIILE – CHEIE TEMPORALĂ STRĂVECHE LA GETO-DACI

Olimpia Cotan – Prună

În Calendarul Babelor, Marile Preotese străbune geto-dace de pe Hiperboreea, prima insulă a Terrei, atât de prezentă lingvistic şi mitologic în scrierile de odinioară, cea mai importantă e datina Rusaliilor, veriga dintre Iarnă şi Vară, cele două anotimpuri ale Anului vechi, amintind climatul arctic milenar de pe Vechea Vatră a Europei, unde trăieşte azi poporul român, cum atestă istoricul Marija Gimbutas, și unde exista vieţuire.

Ca orice eveniment temporal, Rusaliile sunt legate de o prezenţă naturală, în cazul nostru de reînnodarea ciclului natural al rusaliilor numite de Aristotel efemeride (cu o scurtă existenţă). Rusaliile sunt o prezenţă tumultuoasă, evidenţiată coloristic, fiind cele mai mari însecte semnalate din cele mai vechi timpuri pe Dunăre, pe Prut şi mai ales pe Tisa,  unde pot atinge şi 14 cm lungime.

Rusaliile sunt insecte cunoscute ca având peste 2000 de specii în lume. Se deplasează în roiuri compacte imense şi potopesc tot ce este în mişcare, fiindcă sunt carnivore, deci nu pot trece neobservate vizual, auditiv, olfactiv deoarece din vechime se ştie că influenţează comportamentul pescărelului – un peşte de mici dimensiuni, al broaştelor, al păsărilor, dar şi sănătatea fizică şi mentală a animalelor şi oamenilor.

Rusaliile se deplasează în roiuri mari. Trăiesc  doar 3 ore după năpârlire, când iau o formă aeriană ieşind din larvele ce-au stat în mâlul de pe fundul apelor în tuneluri timp de trei ani. Se recunosc prin zumzăitul puternic, mirosul special ademenitor și deseori îți intră în nas, în gură, în urechi, secretă lipiciuni pe mâini şi picioare ce zăpăcesc tactil tot ce întălneşte norul imens. Ele dau boli periculoase oamenilor, animalelor, pustiesc locul cu iarbă deasă consumând insectele.

Bătrânii avertizau că în aceste zile de roire a rusaliilor oamenii trebuie să fie atenţi, că le pot influenţa negativ vieţile şi trebuie să respecte cu stricteţe nişte reguli întrucât acestea te pot poci, paraliza, îți iau minţile şi dau voce de femeie bărbaţilor. Metodele de a îndepărta necazurile pricinuite sunt plantele de leac, postul şi rugăciunile, interdicţia scăldatului şi spălării rufelor la râu, fiindcă unica lor activitate, cea de procreere rapidă, se desfășoară numai deasupra apelor, unde femelele întâlnesc masculii. Având coadă lungă și fiind numite Palingenia Longicoada, efemeridele – rusalii zboară în nori uriaşi ca să se împerechează şi pier în câteva ore după ce depun ouăle pe suprafaţa apei, într-un spectacol de mişcare coloristică plin de zumzet ce te învăluie surprins pe apă sau pe maluri, sub nuc, tei ori ulm.

În zilele noastre rusaliile îşi fac simţită prezenţa la sfârşitul primăverii când transformă râul Tisa în cel mai spectaculos teritoriu în care se împerechează şi pier în câteva ore, oferind un fief carnivorelor acvatice. Rusaliile femele dau trăiri speciale vizuale, olfactive şi auditive și acestea te uluiesc de te pot înneca, dacă te surprid în învăluirea lor ce urmărește mai ales culoarea chihlimbarului ce indică masculii.

Ouăle coboară în mâlul de pe fundul apei şi se transformă în larve după 45 de zile. Larvele sapă 4000 de tunele pe mp în mâlul din adâncuri, unde hibernează timp de trei ani, după care ies la suprafaţă şi năpârlesc transformându-se în insecte cu o coadă lungă, ce se deplasează în amonte, unde se întâlnesc masculii ce au 13 cm lungime, ca ouăle să fie duse în aval în locul de unde au ieşit.

În trei ore de la maturitate femelele se întâlnesc cu masculii care printr-un act de forţă urmăresc şi câte 20 o femelă și se cuplează pe ele încă din stadiul de larvă. Indiciile efemeridelor femele sunt: ochii mici şi corpul de culoare rozalie purtată pe aripi de unde şi numele de rozaline, rusalce, rusalii, salii de culoare roz.

Rusaliile  sunt numite şi Mayfly, adică musca de mai, o hrană aşteptată de pescărel şi de broaştele din mlaştini, mari amatoare de insecte vii, pentru mărimea lor, luate ca model şi de pescarii ce-au inventat metoda de pescuit la muscă. Aceștia îşi fac o reproducere a acestei libelule, o prind de undiţe, gătite cu pene şi fulgi în culori specifice, pe un mic suport de culoarea chihlimbarului, ce atrage pescărelul.

Dintre cele 2000 de specii  de efemeride – rusalii cele mai cunoscute sunt: Danika, Glaucops, Vulgata, Lineata etc. Poporul le numeşte îngeri pentru că sunt diafane, transparente. Masculii sunt asemuiți cu sufletele băieţilor ce-au murit nenuntiţi. Apariţia lor este studiată de astrologi şi astronomi în  toată lumea.

În Creştinism, acest moment al naturii este asimilat apariţiei acestor ființe ca o Reînviere, luând în calcul că reapar după 3 ani. Se spune că Sfântul Apostol Petru a creştinat la Ierusalim într-o astfel de periodă temporală 3000 de oameni şi-a creat prima comunitate creştină. Numele sărbătorii de Rusalii provine de la aceste efemeride, este străveche și ţine pentru o perioadă de trei zile în Moldova şi Transilvania, în Muntenia şi Oltenia, iar în Banat timp de 8 zile. Rusaliile sunt consemnate în Biblie în Levitic cap.23 (5-22). Jertfele de Rusalii sunt în versetul 26 – Numeri 28:26-31.

Rusaliile sunt asimilate cu Cincizecimea după Înălțarea lui Iisus, când se coboară pentru prima dată Duhul Sfânt peste oameni. Prima zi de Rozalii este numită astfel deoarece indica acel colorit rozaliu al norului de efemeride de la  sfârşitul lunii mai şi început de iunie, când înfloresc trandafirii care induc ideea de legătură între Cer şi Terra, pe Ra-Za sacră ce luminează Firul central pe Funia Anului în limbajul geto-dacilor, plin de coduri existenţiale.

La Roma e Sărbătoarea Rozalia a Trandafirului ce înfloreşte în luna mai, asimilat cu apariţia Rusaliilor de la care se socoteau zilele şi la romani ştiute drept salii. Această datină e dusă la Roma și în Toscana de tusci – mocanii valahi de pe Tisa Panonnică ajunși în Etruria,  conduşi de troianul Eneas ce-a fondat Roma prin urmașii săi, a căror regi etrusci au condus-o sute de ani.

Sărbătoarea Rusaliilor este la baza sa o datină geto-dacă multimilenară, când lumea se orienta după natură, nu după creaţiile ascetice impuse ca dogme sub aspre pedepse.

Se înşală autorul unui articol din revista National Geographic (mai 2003) când afirmă că Rozaliile au origine romană când ele sunt ştiute de mii de ani pe Tisa geto-dacică şi vestite pentru mărimea și comportamentul lor. Ba mai mult înfluenţează mental şi psihic vietăţile, chiar şi oamenii, aspecte păstrate de înţelepţii din spațiul geto-dac. Iată motivul major pentru care această datină străveche din Dacia antică este aşa de  importantă că înlănţuie murirea cu nemurirea, luând exemplul rusaliilor – efemeride care după împerechere mor pentru a renaște prin urmași.Tot astfel, în credința strămoșilor noștri vara debutează cu zilele Moşilor de vară când morţii ieşiţi în Joia Mare (azi dinaintea Paştelui)  sunt onoraţi în bisericile creştine cu 12 colivi ce se împart pe frunze de nuc, de tei, frasin, arţar, cireş, vişin şi chiar din palmă. La 50 de zile de la Înviere, odată cu sărbătoarea Cincizecimii, se împart ofrande în ulcele de lut cu colăcei, colivă, apă sau vin, cu luminikă (lumânări).

Multe larve de rusalii se pitesc și rămân în cotloane dosnice, în scorburi, în malul râpelor, în casele oamenilor de unde sunt mai apoi alungate de Căiuţii cu Căluş şi de Sânziene la Solstiţiul de vară – 21 iunie, să scotoceasă toate ungherele să alunge Rusaliile, pe cei veniţi în Joile nebune, ieşiţi din mal.

A doua zi de Rusalii este numită în Creştinism DumiNika Mare, dedicată primei Biserici Creştine, iar în calendarul ortodox toate duminicile următoare sunt  numerotate după Rusalii, ce marchează Calendarul Zamolsian străbun geto-dac, din care s-a născut Creştinismul, că într-o zi de Rusalii, Sfântul Petru a creștinat 3000 de oameni, dovadă că apostolii trăiau în știința naturii înainte de Creștinism.

A treia zi de Rusalii este ştiută ca Înălţare a Sfântului Duh sau Sfânta Treime care în vechime erau Ursitorile ce se înfiripă din izbucnirea norului de Rusalii în văzduh ca înflăcarate limbi de foc în soarele apusului, asimilate cu îngerii văzduhului la geto-daci, prin multe denumiri populare ca: Zâne, Iele, Doamne, Şoimane, Milostive, Ursoaice, Dansatoarele văzduhului, că-s temătoare şi-s numite indirect prin nume de alint ori de laudă ca să nu provoace mari necazuri locurilor atinse.         Rusaliile sunt prezentate cu precizie că: umblă îmbrăcate-n haine aeriene, transparente, că dansează-n văzduh, cântând magnific, ademenind privirile şi auzul prin zumzet uluitor şi sunt precizate locurile periculoase ca să fie ocolite şi anume apele, mlaştinile, luncile, că pustiesc locul şi dau comportament nefiresc precum  Luatul de Rusalii de unde şi blestemul românesc Luate-ar Rusaliile.

Rusaliile  ademenesc tinerii, se joacă cu ei, le cântă sublim, că-s geloase pe femeile măritate că au câte un soţ permanent. Îi ademenesc pe bărbaţi şi-i pocesc din invidie, îi paralizează, le dau glas de femeie, că aceste insecte au alt statut de existeanţă, în locuri neumblate, că pustiesc şi locul.

Băieţii poartă la brâu pelin, usturoi, leuştean, îşi astupă urechile şi nu calcă pe locuri pârlite, nu răspund la chemări şi nu povestesc ce li se întâmplă, dar se lasă descântaţi de femei cu har ceresc.

Norul de Rusalii aduce multe boli, prin ceaţa imensă, săpăturile din Stratul de Rusalii, Strodul Rusaliilor, Buciumul Rusaliilor dus de undele sonore etc, prezente în culegerile de folclor. Astfel, în culegerile de datini şi obiceiuri ale lui Tudor Pamfile am recunoscut o întreagă problematică legată de prezenţa Rusaliilor pe care le ştiam de la bunicii ce-au întemeiat satul Neatârnarea din inima Dobrogei, că acest neobosit culegător de veche înţelepciune geto-dacă avea multe rude cu acelaşi nume în satul dobrogean, unde au venit şiruri de căruţe cu coviltir din nordul Covurluiului de la Ţepu, din Gohor şi multe localităţile pe la anul 1900. Oamenii ştiau că Rusaliile sunt: /Duşmanele pământului/ Ce prin văzduh zburaţi/Pe iarbă lunecaţi/ Pe valuri călcaţi/, că sunt ielele, măiastrele, stăpânele vântului, fetele câmpului. Ele-s Savatina, Rujalina, Mărgălina, /Ce merg iute ca gândul, /Tare ca vântul / Neatingând Pământul/pe toate mlădiţele /Pe toate costiţele/Peste toate Edele/, descrise de străbunii mocani valahi geto-daci. Ele sunt frumoasele, multele, măruntele, şoimancele, vâlvele, ştimele indicând norul de libelule cum se numesc în Dobrogea aceste insecte mari de care ştiam că trăiesc până seara, dar erau puţine şi greoaie ca nişte elicoptere mici, cu care ne jucam într-o veselie. La aromâni erau numite Albele şi dacă te păleau se spunea că eşti Lovit de Albe – o boală dinafară.

Rusaliile se odihneau în grote, peşteri adânci, în mlaştini, pe plante, în fântâni, sub nuci, tei, pe Piatra Joiei sau Buşteanul Ielelor. Cea mai bogată literatură de descântece şi blesteme de alungare a Rusaliilor exista la geto-daci, că au efecte negative asupra tineretului, mai ales asupra băieţilor: /Cu Rusaliile întâlnitu-sa/ În faţă l-au izbit,/Mâinile i-au damblagit/ Vinele de la picioare sgărcitu-sa/ Pieptul în sus ridicatu-sa/ Spinarea strâmbatu-sa/ Creierii turbatu-i-sa/ Mintea-n cap schimbatu-i-au,/ Vlaga din ciolane luatu-i-au/ Trupul schimonositu-i-au /Râs de dânsul făcutu-şi-au /În pulbere l-au astupat/ Omul pân la cer s-a văicărit /Nimeni nu l-a auzit/ Nimeni nu l-a mai văzut/…

Poporul ştie de Sfredelul Rusaliilor din a patra miercure de după Paşte ce indică munca titanică a insectelor rusalii de săpare a 4000 de tuneluri pe mp în mâlul de pe fundul apelor, unde larvele stau ascunse trei ani. Tot în această zi sunt TudoRusaliile şi Strodul Rusaliilor adică zona de mişcare a norului efemeridelor. În această zi petrec Caii lui Sânt.Oader, Orul de pe ormenişul străvechi de locuire de pe munţii cei mari.

Rusaliile au determinat manifestări de prevenire a comunităţii asupra efectelor venirii lor. Astfel se naşte Căluşul şi se bea vin roşu amestecat cu pelin pentru prevenirea bolilor aduse de Rusalii.

Cine credeţi că au fost observatorii constanți ai evenimentelor din viaţa acestor insecte speciale? Mocanii sunt cei ce-şi duceau traiul pe malurile apelor însoţind cârdurile de mioare. Ei au fost martorii vechi ai acestor fenomene extraordinare. Rusaliile – roiurile razelor au fost  numite astfel de valahii – mocani trăitori în toate zonele euroasiatice, ce cunoşteau zonele climatice după calendarul unor asemenea prezenţe naturale cu urmări asupra vieţuirii nu numai în lumea Carpato – Balcanică.

Datina Rusaliilor a fost creată şi răspândită de Vlahii Mocani din Carpaţi ce-au făcut legături comerciale, lingvistice, etnografice, au deschis vaduri, drumuri, căi de comunicaţie în toată Schiţia Antică, Europa, Asia Mică, Asia Centrală, Mesopotamia, nordul Egiptului şi-au creat legende cu bogate atenţionări existanţiale de la insecte la Ursoaice, temutul duşman al turmelor carpatine.

Rusaliile pleacă numai alungate de către Căluşei, cei ce nu vorbesc, ce le indică ce au de făcut prin costumaţia multicoloră, prin bătutul pământului cu bâtele, observate prin Ciocul căluşului, de la înălţime, în care se pun plante de leac şi apoi le îngroapă pe o movilă în care pun şi sare.

Hora Căluşarilor este un leac plin de energii benefice prin care se încercuieşte bolnavul şi se alungă duhurilor rele sărind peste el, făcând zgomot mult prin comenzi repetate şi energice. Să nu uităm că în vechime acest dans era specific femeilor ce-şi puneau haine bărbăteşti să amăgească Rusaliile. Slavii le numesc Rusalcele – Zânele Apelor. Ele sunt ştiute din vechimea patriarhală ca Fiicele lui Rusalim.

Interesant că la Solstiţiul de vară Sânzienele au un jurământ secret de Alungare a Rusaliilor în sensul că de s-au mai ascuns câteva, să fie alungate din toate cotloanele, tot cu plante de leac, prin aerisirea camerelor, prin Hora Sânzienelor, dovadă că sunt specii de efemeride la alte date temporale.

Zilele de Rusalii sunt foarte importante din străvechime fiind considerate cele mai mari sărbători, preluate de Creştinism, din credinţele zamolsiene barbare specifice numai geto-dacilor. S-au aşternut peste datele – datini barbare, declarate la cererea Bisericii Ortodoxe Române zile de repaos, ele fiind înrădăcinate temporal, pe Cultul Solar-Zamolsian străvechi, din vremuri ancestrale.

În anul 2005 UNESCO declară dansul românesc străvechi al Căluşarilor drept Capodoperă a Patrimoniului Cultural al Umanităţii alături de Doina românească (2009) şi Ceramica de Horezu (2012). Este o deosebită recunoaştere a geniului şi originalităţii  creative culturale româneşti și geto-dace, peste care s-au aşternut evenimentele creştine , dar care n-au reuşit să le şteargă din memoria colectivă şi nu este un aspect singular ce dovedeşte că religia creştină e înţelepciunea zamolsiană multimilenară unică a barbarilor, cum scriu istoricii antici, martori ai Învierii Creştine.

Printre modalităţile de îndepărtare a urmărilor nefaste ale Rusaliilor asupra oamenilor un loc special şi energic îl are Hora Căluşarilor o Confreerie Secretă, cu strategie secretă,  arme speciale, costumaţie, jurământ, coregrafie, muzică, plante de leac, loc de instrucţie, durată, metode de selecţie a căluşarilor, ce indică interdicţia de a vorbi,  precum personajul special Mutu, să nu uite că au în gură un căluş imaginar, ca o zăbală pentru cai, ce indică comenzile direcţiei. Toţi aceşti cavaleri pedeștri execută aceleaşi mişcări, în aceleaşi direcţii: cu capul, cu mâinile, cu picioarele, cu bâtele, după indicaţiile iniţiatorului Vătaf.

În localitatea Crăciunei, cu vechi vetre călugăreşti, se dovedeşte că acest ritual dansat de vindecare pentru Luatul de Căluş a fost  preluat de călugări iniţiaţi, care colindau în vechime satele să anunţe zilele de  sărbătoare, dar care nu intrau în Dansul Căluş considerat Satanic. Cea mai densă prezenţă a Căluşarilor era în Oltenia, dar și în Valahia Mare Carpatină, ştiută drept Muntenia – Ţara Românească cu iniţieri de fecunditate, fertilitate şi vindecare.

Cele mai vestite Vetre Căluşăreşti sunt consemnate  în Oltenia la: Vitomireşti, Leleasca, Poboru, Coloneşti, Scorniceşti, Teslui, Oporelu, Optaşi, Priseaca, Curţişoara, Cărlogeni, Morunglav, Perieţi, Potcoava, Schitu, Movileni, Icoana, Şerbăneşti Vâlcele, Drăgăneşti, Stoicăneşti, Mărunţei, Radomireşti, Crăciunei, Dobrun, Osica de Sus, Osica de Jos, Brâncoveni, Cozieni etc.

Noutatea ce demonstrează că aceste practici erau legate de  jalonarea timpului o dă existența Căluşului de iarnă de la Maglavid. Acesta prezintă note originale: în loc de cămeşa bărbătească se poartă ia feminină, bundiţa, înconjurată de 3 volonaşe albe, circulare. Betele-brâuleţul înfăşurat pe centură e prezent prin batiste de toate culorile. Pe cap poartă un clopoţel împletit cu mărgele colorate, ornat cu gogoşi ai fluturilor de mătase, tăiate ca lalelele, umplute cu lână colorată, ce ne vorbesc despre specificul Rusaliilor.

Această tipie specială are în creştetul capului un ciucure mare din fire colorate. Aceşti căluşari de iarnă poartă jambieri, ciorapi de la călcâi  până sub genunchi, cu motive geometrice şi cu nojiţele de la opinci legate sus în spirală, unde nelipsiţi sunt ciucurii, bentițele peste piept, colorate în alb şi roşu, zurgălăii, clopoţeii specifici Căluşarilor nemuritori etc.

Prezenţa Căluşarilor în toată Europa, în India, în America Centrală şi de Sud, dovedeşte prezenţa strămoşilor noștri, păstori Arieni din străvechime, în aceste locuri. Dansul Căluşarilor este o Horă străveche geto-dacă ştiută şi de Moriska, indicând rotaţia de Morişcă la români, învârtită de vânt, folosită  în toate Vlăhiile din lume, ca indicator meteorologic.

Au existat societăţi de Căluşari în Valahia şi cu 120 de  membri ce invadau Europa la târgurile multinaţionale. Ceata obişnuită avea 13 membri.

Ca orice grup de iniţiaţi străvechi, Căluşarii au un coordonator şi respectă reguli stricte. Sunt admiși cu testări grele, pe o perioadă de mai mulţi ani, cu sarcini precizate. Se iniţiază separaţi de familie şi de alte influenţe timp de 9 zile până se Sparge Căluşul, păstrându-se costumul de către fiecare în lada de acasă. Stindardul se rupe în bucăţi şi se aruncă pe apă sau se îngroapă la o răscruce, pe o movilă, cu Ciocul Căluşului indicând dispariţia Rusaliilor aeriene, unde se îngroapă şi un fanion cu plante medicinale, cu sare, sărutat de fiecare. De se pierde stindardul grupul se dizolvă şi se reia de la capăt cu jurământul, dar purtătorul de stindard e exclus.

Jurământul se depune într-un loc secret protejat de dealuri, munţi,  între hotare. Costumaţia reflectă spectaculos bogăţia coloristică în mişcare, comenzile hotărâte de schimbări de direcţie ce imită Norul de Rusalii ce surprinde şi învăluie prin toate mijloacele întreaga suflare de care nu scapă nici oamenii care nu au voie să se scalde în aceste zile, ori să spele rufe şi nici să treacă râul până nu trece Brâul de insecte că aceşti dansatori strigă: I-auzi Brâul/ Trece râul!

Panglicele multicolore desprinse din difracţia luminii sunt pe pălării, pe poalele cămeşelor, pe cioareci, prinse Şi de Brâu şi de Curea /Şi de cingătoarea mea/, de mâneci printre clopoţei, zurgălăi, pinteni zornăitori, noduri sacre secrete.

Tot acest dans indică fertilitatea umană prin toiagul-falus fluturat de Mutu, prin ouă sparte aruncate peste nevestele nefertile etc. Cel bolnav e înconjurat, de se sare peste el şi peste bâtele cu care bat pământul în chiuturi, strigături de îndepărtare a zăpăcelii Rusaliilor.

Izbucnesc urale când bolnavul se ridică şi joacă, iar jocul se-nteţeşte şi mai alert că ai impresia că zboară nu alta, făcând tumbe uluitoare că nu oricine-i selecţionat.  Când se întâlneau două cete se luau la întrecere în faţa obştii care hotăra cine rămâne cel mai bun și avea întâietate.

Căluşarii au avut şi cete de femei numite Crăiţe.

Hora Căluşarilor e test de mare rezistenţă, execuţia plină de înaltă măiestrie şi eleganţă, numai în mişcare, din care se distinge Plimbarea ritmică şi Mişcarea în jurul Bâtei prin sărituri, paşi bătuţi, bătăi pe loc din picioare, bătăi în pământ, sărituri peste vecinul culcat pe spate, pe faţă, o dantelă de paşi săriţi, încrucişaţi, în faţă, în spate, pe vârfuri, pe călcâie genoflexiuni, fluturări de picioare sprijiniţi pe bâtele verticale pe sol, că unici sunt Căluşarii, ce imită Norul multicolor al Rusaliilor ce nu ating pământul.

Rusaliile sunt verigă a Timpului Solar Zamolsian, prezente şi în Biblie pe multe pagini. Apariţia lor la 3 ani e temeiul datinilor zamolsiene de aruncare a trei iniţiaţi în săbiile destinului, care marcau cele două anotimpuri ale anului Marilor Preotese străvechi geto-dace, care au înnodat Vara şi Iarna, și căruia patriarhatul i-a adăugat etape egale de trecere de la iarnă la vară: primăvara şi toamna. Să nu uităm că Anul Nou începea la 1 Martie până acum 300 de ani.

Funia Anului era împletită de Înţeleptele Străbune din lumină şi energie cosmică, fir alb – lumină dată de Ra, Zeul Soare, și fir roşu – energie cosmică pură, /Sâmburul luminii de viaţă dătător/ cum ne transmite poetul nostru național, Mihai Eminescu, în poezia-testament Rugăciunea unui dac. Mesagerul Mărţiş.Or de pe Gura de Rai este atât de prezent în legendele străbune alături de Dragobete – Fiul  Dochiei, acea mocăniţă carpatină ce ne aduce iniţieri străvechi ale timpului din Calendarul Babelor cu indicii pământene şi celeste pentru orientarea corectă a păstoritului spre păşune şi iernat, memorate ca zilele sfinţilor zamolsienicreştini ai pre-săcriilor astrale.

Când poporul n-a avut preoţi s-a călăuzit după legile naturale.

( Elizabeth C. Prophet)

Bibliografie:

· Olimpia Cotan-Prună, Rusaliile în Lumi.Nika Veghetoare, mitologie și istorie românească, București, 2014, pg. 9-12;

· National Geographic, mai 2003;

· Dimitrie Cantemir, Descrierea Moldovei, cf. traducerii de G. Pascu, pg. 157-158;

· Elizabeth C. Prophet, Anii pierduţi ai lui Iisus, Editura Deceneu, București, 1996;

· Ion Ghinoiu, Panteonul Românesc, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001;

· Mihai Eminescu, Versuri Alese, Editura Muzeul Literaturii Române, Bucureşti, 2008;

· Mircea Eliade, Aspecte ale mitului, Editura Univers, Bucureşti, 1978;

· Teodor T. Burada, Istoria teatrului în Moldova, Editura Minerva, București, 1975;

· Teodor Pamfile, Sărbătorile de vară la români, Bucureşti, 1997;

· Ion Nania, Rusaliile – sărbătoare multimilenară în spaţiul românesc, în Creativitate şi eficienţă în acţiunea socială a tineretului, vol. II, Centrul de cercetări pentru probleme de tineret, Filiala Argeş, Piteşti, 1989, pg. 163-216;

· Victor Kernbach, Universul mitic al românilor, Editura Științifică, București, 1994.

· http://ro.wikipedia.org/wiki/Călușarii;

· http://ro.wikipedia.org/wiki/Călușul_oltenesc

· http://surprising-romania.blogspot.ro/2009/11/calusarii.html

· http://www.muzeultaranuluiroman/