MITING PENTRU DREPTATE ŞI UNIRE LA CHIŞINĂU

Un nou marș de mari dimensiuni va avea loc în Piața Marii Adunări Naționale. Sâmbătă, 16 mai, de la ora 14:00 peste 10 000 de persoane vor cere Unirea cu statul vecin, ca soluție la problemele sociale din Republica Moldova. La manifestație sunt așteptați deopotrivă tinerii și vârstnicii, precum și toate categoriile sociale din toate raioanele.

La împlinirea a 203 ani de la prima rupere a Moldovei prin pacea ruso-turcă din 16 mai 1812, mai multe organizații civice vor organiza o manifestație stradală amplă pentru a solicita conducerii Republicii Moldova acelerarea integrării în Uniunea Europeană prin unirea cu România. Recentele manifestări de nemulțumire a populației și dorința de a pune capăt corupției și sărăciei au nevoie de o soluție, consideră organizatorii: „Îi schimbăm de la putere pe unii cu alții și noi rămânem tot mai sărăci și lipsiți de viitor. Unirea cu România este șansa noastră de a ne integra în Uniunea Europeană și de a avea un trai mai bun. După cum a zis președintele Traian Băsescu, e singura noastră cale de a fi parte a spațiului european. Vrem dreptate, vrem Unirea” a declarat Elena Podoleanu, reprezentanta Acțiunii 2012.
Manifestația este autorizată de Primăria Municipiului Chișinăului și va dura trei ore, marșul mergând în direcția Parlamentului și a ambasadei Federației Ruse. La miting sunt așteptate toate categoriile sociale care vor să trăiască mai bine și care cred în viitorul european al Repubicii Moldova.
Pe 16 mai 1812, în urma unui război ruso-turc, imperiul țarist a anexat partea de Est a Moldovei Istorice situate între Prut și Nistru, denumind-o mai târziu – Basarabia. Mitingul comemorativ este organizat de Platforma Unionistă Acțiunea 2012 în colaborare cu Tinerii Moldovei și mai multe organizații obștești.

Plaforma Acţiunea 2012