LA VATRA DOINELOR: MOMENTE DE REGĂSIRE SUFLETEASCĂ

Tatiana Butnaru,
doctor în filologie.

Festivalul doinei, o manifestare culturală de amploare din ultimii ani, devine o tradiţie viabilă, dar în acelaşi timp şi o perspectivă de aprofundare a spiritualităţii autohtone, de promovare, de perpetuare a tezaurului popular. Intenţia folcloristului T.Colac de a aduna pe filele unei cărţi un florilegiu de cîntece populare auzite şi interpretate la festival, este cît se poate de semnificativă, aceasta constituie de fapt, „minunea”, pe care autorul ei o sesizează, din frînturile doinite ale strămoşilor, [1,p.3], un amalgan de gînduri, sentimente, trăiri sufleteşti perpetuate prin timpuri şi generaţii ca să capete o stralucire nouă, inconfundabilă. Astfel, cartea La vatra doinelor de T.Colac, devine o expresie „a spaţiului matrice”[2,p.124], axat pe filonul creativităţii populare, unde s-a condensat bogăţia de gîndire şi simţire românească, înţelepciunea poporului, concepţia despre perenitatea mitului său existenţial.
Receptată drept o „enciclopedie poetică nescrisă a vieţii poporului”[3,p.158], doina populară se manifestă prin nişte trăsături tipologice individualizatoare, constitue o oglindă a vieţii spirituale de epocă, este expresia trăirilor, aspiraţiilor, frămîntărilor omeneşti, avînd drept resort de bază umanismul, promovarea principiilor estetice ale spiritualităţii autohtone. Prin doină, şi-a găsit expresie un bilanţ al sensibilităţii populare, care amplifică de pe poziţia unor noi criterii valorice căutările de fond şi formă transfigurate simultan prin elemente de viziune, are loc lărgirea orizonturilor estetice din sfera inspiraţiei general-populare, vizează noi dimensiuni în percepţia estetică a lumii. ”Provenind dintr-un filon muzical-poetic ancestral, aşa cum accentuiază T.Colac, marcată profund la origini de caracterul psihosomatic al populaţiei băştinaşe prin componente izvorîte direct din ambianţa mediului folcloric de obîrşie, cum ar fi repertoriul poetic, structurile formale, stilul interpretativ, aria de circulaţie a unor anumite imagini poetice, precum şi formulele ritmico-melodice şi intonaţionale specifice, emisia vocală corespunzătoare exprimării unor stări de o infinitate pronunţată, dragostea şi dorul pentru persoanele dragi, bucuria vieţii în diverse ipostaze sau necazul şi revolta socială, ataşamentul faţă de splendorile mediului geografic şi natural ale meleagului natal-doina este considerată drept simbol al spiritualităţii populare, mărturie a arhaităţii şi continuităţii poporului nostru.”[4,p.5]
Neîntrecute frumuseţi, imagini de o autentică măiestrie artistică, pierle de adevărată inspiraţie-toate acestea au fost înscrise în piatra rară a cuvîntului, pentru a da glas unor rostiri lăuntrice sfîşietoare condensate în textele propuse spre audienţa publicului. T.Colac a dat dovadă de o cronologizare fidelă a evenimentului, înregistrînd cu meticulozitate atît comunicările participanţilor la simpozion, ce si-a desfăşurat lucrările sub genericul Doina. Din strămoşi pînă la noi, cît şi prin prezentarea unor texte de doine populare intonate de interpreţi veniţi din toate colţurile republicii.
De subliniat, la elaborarea volumului respectiv T.Colac depăşeşte simpla abordare informativă a evenimentului descris, autorul încearcă să raporteze fenomenul doinei în ipostază de specie folclorică „la întregul sistem cultural tradiţional”, să-l încadreze în contextul unor „experienţe artistice fundamentale.”[1,p.29]
Merită atenţie, materialul factologic deosebit de bogat, alături de rezumatele comunicărilor participanţilor la simpozion, mai figurează, în acelaşi timp, confesiunile mai multor rapsozi populari şi interpreţi de doine, „un caleidoscop de talente”,[1,p.31] după expresia lui C.Rusnac, directorul festivalului, acestea venind cu cîntecele lor de acasă şi prezentînd în faţa juriului diverse melodii populare, exprimînd în felul acesta ideea despre complexitatea spiritului popular, aşa cum mărturisea la timpul său bardul de la Mirceşti:

Doina zic, doina suspin.
Tot cu doina mă mai ţin.
Doina cînt, doina şoptesc
Tot cu doina vieţuiesc.
(V.Alecsandri, Doina)

Este relevantă ideea de a plasa în lucrarea respectivă şi unele scrieri poetice, care după sugestia autorului denotă „starea de doină”, adică de revigorare estetică prin corelarea elementului livresc cu cel tradiţional-folcloric. De la cunoscuta Doină eminesciană pînă la Doina lui Gr.Vieru, alcătuitorul cărţii, parcurge un itinerar spiritual ca să dezvăluie „melancolia nici prea grea, nici prea uşoară a unui suflet care suie şi coboară, pe un plan ondulat indefinit , „sau dorul unui suflet care vrea să treacă dealul ca obstacol al sorţii şi care totdeauna va mai avea de trecut încă un deal. Sau duioşia unui suflet care circula sub zodia unui destin ce-şi are suişul şi coborîşul, înălţările şi cufundările de nivel, monoton şi fără sfîrşit.”[2,p.85]
Versul lui Gh.Vieru „Vesteşte-l mamă, pe Dumnezeu / Că am murit!” are tangenţă cu frămîntările sufleteşti ale omului în dramatica sa contemplare lăuntrică, el transpare în conformitate cu anumite resorturi de percepţie lirică a spiritului autohton, survine din substraturile adînci ale doinirii populare. Această „emoţie material sufletească a individului” [2,p.222], pe care T.Colac o numeşte „stare de doină ”amplifică viabilitatea geniului popular pînă la dimensiunea sufletească a trăirii, determină imboldul spre nişte meditaţii profunde despre curgerea timpului şi viabilitatea sentimentelor umane, despre dăruire şi generozitate. T.Colac a găsit cheia „de desferecare” a unor zăcăminte folclorice autentice, pentru a raporta simţirea trăită la miracolul inspiraţiei populare, prin proiectarea unor stări lirice de sorginte eminesciană. Prin doină se încearcă o anumită modaliatate de comunicare ontologică, de subordonare faţă de anumite legităţi de influenţă universală.
„Doina doinelor”este o imagine generalizatoare, ea semnifică caracterul perpetuu al vieţii, al mişcării, evoluţiei, vedem o aprofundare metaforică a sufletului românesc, a resorturilor sale existenţiale:

Şi asta-i doina doinelor.
Doine de drag şi de dor,
Doine din bătrăni lăsate,
Hai, doine şi iar doine.
(Gheorghe Turda, Asta-i doina doinelor)

Un element indispensabil prezent în doinele noastre populare, precum şi în celelalte grupuri tematice ale cîntecului liric constituie metafora dorului, una din imaginile cheie ale artei noastre tradiţionale. Mesajul comunicat din materialele poetice incluse în cartea La vatra doinelor de T. Colac, se reconstituie din interior, anume, datorită stării de dor, unde în plan concret-senzorial are loc condensarea tuturor sentimentelor şi aspiraţiilor umane. Poetizarea dorului, în multe din scrierile noastre populare, întrevede nişte criterii sigure de evaluare estetică, de promovare a unor valori şi atitudini preluate din experienţa poporului, din tezaurul bogăţiei sale spirituale, aşa cum sublinia Ion Coteanu atunci cînd se referea la vibraţiile sufleteşti ale rapsodului anonim care „şi-a asemănat dorul cu florile, pădurile, holdele, snopii de grîu, cu luna, pîraiele, izvoarele, albinele”, precum şi „diverse obiecte simbolice”. [5,p.169] Aşa cum sesizăm din lectura mai multor texte folclorice din volum, înţelesul particular al dorului este extins pînă la unele generalizări artistice ale realităţii, este „dorul de lumea toată”, ce exprimă un crez filosofic rostit cu deminitate şi convingere, încadrat în modulaţiile codului estetic al poporului.
Văzut stilistic, motivul dorului prefigurat în doinele noastre populare, transpare drept o stare plenipotenţiară, care însufleteşte virtuţile creatoare ale omului, şi inspiră optimism şi sete de viaţă, confirmă tendinţa lui nemijlocită de a se desăvîrşi prin dragoste şi crezămînt. Metafora dorului se contopeşte cu lumina lăuntrică a unui suflet îndrăgostit de viaţă, dezvăluie o complexitate de sentimente, trăiri, revelaţii interioare, care generalizează universul trăirilor populare, ne orientează spre contemplarea tuturor labirinturilor firii umane. Autorul cărţii a reuşit să selecteze nişte texte folclorice inedite, de unde receptăm un dor nesfîrşit de viaţă, un crez filosofic rostit cu demnitate şi convingere, încadrat în modulaţiile codului estetic al poporului. Prin metafora dorului se are în vedere caracterul perpetuu al vieţii, al mişcării, evoluţiei, vedem o codificare a sufletului românesc, ideea fundamentală asupra unui concept existenţial. Doina Prutului este „lacrima românului” şi are legătură cu mitul mioritic al dorului de ţară, de plaiul natal. Neliniştea lăuntrică a geniului popular survine din drama înstrăinîrii, redată metaforic printr-o serie de imagini şi sugestii poetice oximoronice, care în contextul semnalat mai exprimă nealterarea ideii de ţară şi neam, este răvăşirea dramatizată a unui cosmos marcat de dramele timpului istoric.

Prutule întunecat,
Mal cu plîns amestecat,
Tu desparţi ca un duşman
Moldovean de moldovean.
Of, Prutule,
Peste Ţara cea Ştefană
Tu desparţi de la Carpaţi
Pînă-n vale la Galaţi
Grai de grai de la o mamă
Şi la nimeni nu dai seamă.
Of, Prutule [1,p.95]

Nostalgia sacrului revendică dorinţa de revigorare, de revenire la „matricea stilistică” originară, în „Ţara cea Ştefană”, idee concretizată într-un larg spectru de expresie. De aici survin diferite incursiuni lirice despre îndeletnicirile zilnice ale oamenilor, pe care T.Colac le mai numeşte şi „cîntece plugăreşti” [4,p.7], acestea fiind cîntece despre meleag şi iubire, care în viziunea poetului anonim ating dimensiunile baladescului.

Colo-n vîrful codrului
Cîntă puiul cucului,
Cîntă dorul dorului,
A-u-u-u-u,a-u-u-u-u, au [1, p100]

Dorul de codrul verde îşi găseşte concretizare pentru poetul anonim prin tendinţa nemijlocită de a doini la nesfîrşit, a-şi confirma existenţa, chezăşia, vitalitatea, a venera strămoşii, a iubi oamenii şi meleagul. Este un cîntec continuu al sufletului izvorît din deplina îngemănare cu frumuseţea strădaniei umane, a unei etnii multiseculare zămislite în pledoariile sale poetice. Textele folclorice selectate şi incluse în culegerea La vatra doinelor, reconstituie resorturile spirituale a unui suflet îndrăgostit de viaţă, unde totul este perceput drept o jubilaţie a dorului, a împlinirii lăuntrice, o celebrare a fertilităţii universale şi revelaţiilor existenţiale. Aşa cum ne sugerează mai multe materiale de investigaţie etnofolclorică, doina expimă nostalgia cristalizată în ireversibilitatea fenomenelor din natură, se manifestă prin nişte incursiuni lirice despre curgerea timpului şi statornicia sentimentelor omeneşti, scoţînd în evidenţă o axă conceptual-artistică de profunzime înscrisă pe linia orientării tradiţional-folclorice. Îndemnul unei cercetări nemijlocite, „cu multiple obiective, impunînd în prim-plan contactul viu cu mediul folcloric” [6, p.44], idee enunţată de T.Colac la cea de-a doua ediţie a Festivalului Doinei se manifestă prin tendinţa de a redescoperi în arta interpretativă tradiţională noi dimensiuni a cunoaşterii umane, a deschide perspective novatoare în studierea creativităţii populare. Argumentul pentru promovarea şi valorificarea speciei folclorice în cauză este privită la nivelul cercetări tipologice fundamentale „sub aspect gnoseologic, estetic şi cultural în genere”[6, p.44]. La cea de-a doua ediţie a Festivalului Doinei, punctul culminant al manifestării a constituit prezenţa invitatului special, interpretul Gr.Leşe (Bucureşti), care s-a referit, în special, la arta horitului sau „horea de grumaz” din Ţara Lăpuşului concentrată, în special, în zona folclorică transilvană.
Arheologia muzicală condensată în horile lui Gr.Leşe amintesc în subtext de tristeţea luminoasă a unor cîntece străvechi, a doinelor din spaţiul etnocarpatic, de unde survine identitatea lor în spiritul unor reprezentări şi particularităţi estetice specifice. Acordurile vibrante ale melosului popular asigură funcţionalitatea estetică a speciei doinei, marcată fiind de o modalitate specifică de percepere a lumii, de o viabilă conştiinţă estetică, ilustrată sub forma unor incursiuni lirice în dezvoltarea epică a temelor generale de modul de viaţă a colectivităţii, prin „încărcătura de sensuri” [7, p.31] şi puterea lor de contaminare cu nişte vibraţii copleşitoare, ce parvin din spontaneitatea vocabulei folclorice. Continuitatea între cele două volume La vatra doinelor de T.Colac şi Doina, identitate, destin, valorificare, ediţie îngrijită deja de V.Ghilaş, se manifestă prin aceleaşi orizonturi de receptare artistică, prin necesitatea cunoaşterii mai profunde a spiritualităţii poporului condensată în vibraţiile nostalgice ale cîntecului liric. Preocupat de aspectele fundamentale ale esteticii populare, cercetătorul T.Colac dovedeşte prin exemplul personal adeziunea la un sistem de valori veritabile, unde fenomenul doinei va rămîne şi în contunuare în sfera preocupărilor sale ştiinţifice drept un imbold generator de revelaţii lirice, de valori perene, un domeniu viabil, în continuă resurecţie şi evoluţie. Iar cei care s-au consacrat muncii de valorificare a tezaurului autohton, aşa cum a demonstrat-o din plin T.Colac, după cunoscuta remarcă a lui V.Alecsandri, „nu sînt decît revelatorii maieştri ai poeziei popoarelor concentrată în sînul lor” [8, p.9].

Note:
1. T.Colac. La vatra doinelor. Festivalul doinei, ediţia I, Chişinău, Radio-Moldova, 2012, Chişinău, Editura Grafema Libris, 2013.
2. L.Blaga. Triloga culturii, Bucureşti, E.P.L.U, 1969.
3. M.Pop. Folclor românesc. Texte şi interpretări, Bucureşti, Editura Grai şi suflet, 1998.
4. T.Colac. Nistrule, apleacă-ţi malul…Folclor poetic din Transnistria, Chişinău, Editura Grafema Libris, 2004.
5. I.Coteanu. O dominantă a liricii populare: dorul. În cartea: Stilistica funcţională a limbii române, Bucureşti, E.D.P, 1973.
6. Doina. Identitate, destin, valorificare. Festivalul doinei, ediţia a II, 2013, responsabil de ediţie V.Ghilaş, Chişinău, Notograf Prim, 2014.
7. Ce este cîntecul bătrînesc. Cîntece bătrîneşti ale românilor. Cîntece istorice. Antologi, întroducere, glosar, comentarii: Gh.Botezatu, A.Hîncu, Bucureşti-Chişinău. Litera Internaţional şi Grupul Editorial Litera, 2003.
8. V.Alecsandri. Opere. Bucureşti, Editura Minerva, 1965.