ALEXEI MATEEVICI – ANIMATOR AL UNIRII ŞI RENAŞTERII SPIRITUALE DIN BASARABIA

Tatiana Butnaru,doctor în filologie.

S-a întîmplat ca la o răscruce a istoriei, printre “florile de pîrloagă” ale Basarabiei, să răsară un lăstar al cărei menire a fost de a păstra şi amenţine cu deosebită preţuire „limba vechilor cazanii” şi, asemenea unui proroc, să poarte şi să transmită mai departe „veşnicele adevăruri”,iubirea de ţară , cultul strămoşilor, tradiţiile multiseculare ale românilor. Receptiv la toate evenimentele şi fenomenele sociale de epocă, A.Mateevici s-a dovedit a fi şi un purtător al celor mai progresiste idei, alături de S.Murafa, C.Stere, L.Buzdugan, P.Halipa, I.Pelivan şi alţi fruntaşi ai luptei de eliberare naţională, el şi-a adus aportul la înfăptuirea Unirii din 1918.
Manifestînd interes faţă de evenimentele sociale prin care trecea Basarabia la începutul secolului XX, A. Mateevici ca şi întreaga intelectualitate din ţinut, nu putea să nu încadreze în nişte discuţii cu deschidere spre diverse aspecte ale vieţii sociale : cultură, religie, învăţămînt. Era preocupat, în deosebi , de conjunctura social-politică la care era predispusă Basarabia sub oprimarea regimului ţarist, se îngrijora de soarta poporului şi suferinţele de martir ale basarabenilor , trecerea acestora prin visicitudinile timpului istoric. Problema naţională, în special “drepturile naţionale” ale băştinaşilor , se aflau mereu în centrul atenţiei poetului şi publicistului. A.Mateevici , îndemnîndu-i pe conaţionali “să vorbească, să scrie, să citească , să se înveţe , să se judece, să se roage în limba lor”. Or, factorul de bază al renaşterii spirituale a semenilor săi, şi, în acelaşi timp, o soluţie salvatoare pentru a rezista în istorie, un factor al propăşirii culturale al acestora este credinţa şi limba maternă, „cuvîntul deşteptării şi al luminării” care, după sugestia poetului, ar fi trebuit să fie rostit „în limba părinţilor”. “Soarele deşteptării” pe care A. Mateevici îl dorea răsărind peste “multpătimitele ţărîne”, pentru ţărănimea umilită şi lipsită de drepturi, purtînd în permanenţă calvarul marilor suferinţe şi al dezrădăcinării de neam, izvorăste din adînca înţelegere a aspiraţiilor , năzuinţelor, frămîntărilor poporului al cărui exponent plenipotenţiar devenise în virtutea împrejurărilor istorice. Oare ce altceva daca nu un incomensurabil poem de iubire şi o profundă compasiune faţă de cei mulţi şi oropsiţi, faţă de soarta dramatică a Basarabiei aflată sub stigmatul unei puteri străine răzbate din rîndurile expuse : „Iubiţi, dragii mei, Basarabia, poporul ei cu sufletul simţitor de adevăr şi dreptate, trecutul ei bogat în momente istorice , mai ales cele bisericeşti, tradiţiile şi obiceiurile strămoşeşti”. Aceste cuvinte picură ca o lacrimă din cer, pentru că A.Mateevici , vorbind despre Basarabia, se referă la dimensiunile etnice şi ontologice ale întregii naţiuni româneşti. Iată de ce, energia creatoare şi elanul sufletesc despre care aminteşte în primăvara anului 1917, “… ceva a trezit mintea ,mea gata să adoarmă, ceva mă îndeamnă la munca literară… ” va avea tangenţă nu numai cu activitatea de creaţie , dar se referea, şi la munca depusă în vederea trezirii conştiinţei de neam a compatrioţilor săi, este expresia unui reverement spiritual condensat printr-o activitate dezinteresată orientată spre susţinerea mişcării de eliberare naţională a intelectualităţii basarabene. De aceea, este prezente la mai multe manifestări de amploare ce avuseră loc în perioada respectivă, iar în luările de cuvînt de la congresul studenţilor şi învăţătorilor basarabeni din primăvara anului 1917, îi îndemna pe cei prezenţi spre concentrarea tuturor forţelor în ceea ce priveşte realizarea planurilor de “luminare” a poporului şi , în acelaşi timp, unirea tuturor eforturilor în realizarea „învierii naţionale”. În dorinţa de afi cît mai convingător şi pentru a argumenta necesitatea Unirii Basarabiei cu ţara, A.Mateevici îşi va începe discursul la congresul învăţătorilor din 25 mai, 1917 cu un catren din cunoscuta poezia a lui V.Alecsandri “Hora Unirii”, imprimînd în felul acesta şedinţei o semnificaţie deosebită. Versurile citate din V.Alecsandri :

Unde-i unul nu-i putere,
La necaz şi la durere,
Unde-s doi puterea creşte
Şi duşmanul nu sporeşte.

V. Alecsandri. Hora Unirii

corespundeau stării de spirit generale de la acest for al intelectualităţii basarabene şi se înscriau în procesul de esenţializare a valorilor şi a nevoii de descătuşare atât necesare la momentul oportun, ca în cele din urmă vorbitorul să ajungă la nişte aserţiuni cu caracter generalizator : “… căci Unirea pe toate le face …”, iar „fără Unire nu vom putea dobîndi nimic”.
În promovarea ideilor progresiste ale timpului şi, conştientizînd “sarcina de a lumina poporul”, A.Mateevici şi-a asumat responsabilitatea unei generaţii de intelectuali care au pus piatra de temelie la înfăptuirea Unirii tuturor românilor în vatra strămoşească dacică şi înăltarii ei prin nişte aspiraţii de vîrf ale conştiinţei de ţară şi neam. Moldovenii din Basarabia, după cum sublinia el la congresul învăţătorilor din Chişinău, constituie o parte integrantă a poporului român, “… suntem moldoveni,fii ai vechii Moldove,însă facem parte din marele trup al românismului aşezat prin România, Bucovina, Transilvania”. Aserţiunea conţine un gînd ascuns şi nemărturisit pînă atunci. A.Mateevici se referea, în fond, la rădăcinile româneşti ale basarabenilor şi înclină spre confirmarea identităţii româneşti în corelaţie cu ansamblul de valori universale. „Trebuie să ştim de unde ne tragem,continua poetul în acelaşi discurs, căci altfel suntem nişte nenorociţi rătaciţi. Trebuie să ştim că suntem români, strănepoţi de-ai românilor , şi fraţi cu italienii, francezi,spaniolii şi portughezii”.
Certitudinea identităţii de neam îşi gaseşte expresie si prin unitatea limbii şi a literaturii, teză elucidată la cea de-a doua şedinţă a congresului respectiv. Constatarea “n-avem două limbi şi două literaturi, ci numai una, aceeaşi cu cea de peste Prut” era o replică la adresa moldovenismului primitiv vehiculat de cercurile diriguitoare ale politicii ţariste ruseşti, dar şi expresia unei dorinţe nestăvilite „de a-i lumina pe toţi cu lumina dreaptă” şi în felul acesta de a contribui la marea operă de renaştere spirituală a basarabenilor aflaţi la o răspîntie a istoriei, în preajma celui mai important eveniment din viaţa lor – Unirea de la 1918. Chiar şi poezia “Limba noastră” a zvîcnit ca o declanşare iluminiscentă, ca o erupţie sufletească, împrăştiind pretutindeni lumina purificatoare a unui îndemn de a se angaja în lupta pentru valorificarea comorilor de perpetuare spirituală ale poporului, de revenire la izvoarele româneşti ale fiinţării neamului.
Versurile :
Înviaţi-vă dar graiul
Ruginind de multă vreme,
Ştergeţi colbul,mucegaiul
Al uitării în care geme…
A. Mateevici. Limba noastră

nu şi-au pierdut strălucirea pîna în zilele noastre şi relevă chezăşia unui crez pe care basarabenii l-au purtat prin vicisitudinile timpului istoric.
Un poet din altă generaţie, Ioan Alexandru, aducînd omagiu înaintaşilor, scria :
Eminescu, bronz liniştitor,
Lîngă mormîntul tău de priveghere,
De-atîta oseminte într-un popor
Locul e gătit de înviere.
I.Alexandru. Imnul Putnei lui Ştefan cel Mare
Ora astrală a scrisului lui A.Mateevici şi a reînvierii “din somn de moarte” a basarabenilor a răsărit şi îşi trage seva din “scoica stelară” a geniului eminescian care a făcut să se audă din depărtări de secole “plînsul tuturor românilor înstrăinaţi de ţară ”, a constituit un etalon de slujire dezinterasată pe altarul dragostei de neam. Modelul eminescian persistă în intuiţia artistică a lui A.Mateevici şi atunci cînd îşi revarsă versurile în cadrul unor confesiuni răscolitoare şi, înfiorat de “amintiri din alte vremuri”, îi va cînta şi îi va plînge „pe acei ce-n jug şi chin / pe-a lor spinare ţara ţin ”, dar, mai ales, atunci cînd se va referi la frămîntările din viaţa social-politică a Basarabiei de la începutul sec.XX. Articolele , studiile lui A.Mateevici, în special cele scrise în 1917, în unele privinţe a cîteva afinităţi cu publicistica eminesciană şi izvorăsc din aceeaşi tendinţă nobilă de a spune adevărul şi a contribui opera de propăşire spirituală a poporului. Gîndul eminescian “A rosti numele Basarabia e una cu a protesta contra ocupaţiei ruseşti” îşi găseşte concretizare şi la A.Mateevici şi se materializează sub forma unei previziuni, “profeţia Unirii”, care care se va realiza foarte curînd. Deşi A.Mateevici n-a contemplat bucuria idealului împlinit, plecînd printr-o întîmplare tragică, prea timpuriu în lumea celor drepţi, el rămîne în analele istoriei drept solul „înfăptuirii viselor noastre sfinte”[6,p.248], „un unionist convins şi un român veritabil” [9.p.251] numele căruia se înscrie cu litere de aur în „Marea Carte a Unirii”.
Timpul smulge filele de calendar care se călătoresc vertiginos şe se dezvoltă în conturile unui secol grăbit şi zbuciumat cum este cel de faţă, bătrînul Cronos adună filă cu filă la piedestalul memoriei pentru a ne determina să revenim la valorile noastre sfinte. Prin tot ce a creat şi a înfăptuit, A.Mateevici rămîne în conştiinţa contemporanilor “argumentînd cel mai puternic”,”dovada cea mai incontestabilă a românităţii noastre”, expresia cea mai plauzibilă a sentimentelor şi trăirilor româneşti ale basarabenilor marcaţi de teroarea istoriei. Or, contemporanii de astăzi, aşa cum a prezis părintele Mateevici, au a parcurge aceleaşi dimensiuni existenţiale pentru a se încadra în acel spaţiu al valorilor determinat de revenirea permanentă la matca spiritualitîţii româneşti.

NOTE :

1. A. Mateevici. Ce ne trebuie nouă? Basarabia, an I,nr.53, 26 noiembrie, 1906;
2. A. Mateevici. Datoria noastră în Basarabia, an I, nr.51, 19 noiembrie, 1906;
3. Vezi: A. Mateevici. Opera. Chisinau, 1993;
4. Vezi : D. Bogos. La răspîntie. Moldova de la Nistru în anii 1917-1918. Chişinău, 1924;
5. A. Mateevici. Cuvîntarea la primul congres al învăţătorilor moldoveni din Basarabia în şcoala moldovenească, an 1, nr. 3-4, iulie-septembrie, 1917;
6. M. Cimpoi. Drumul (în) spre Eminescu în Basarabia, 2001, nr. 1-4, p.15.
7. M. Eminescu. Publicistică. Opere. Vol.V. Chişinău, Editura Gunivas, 2001;
8. V. Ţepordei. Iubim Basarabia. Bucureşti 1998;
9. Iu. Colescnic. Generaţia Unirii. Bucureşti, 2004;