CONSTANTIN RUSU: POEME DE 8 MARTIE

A VERSULUI DOAMNĂ

Am dorit amintirea să rămână
zidită, în a dorului fântână
şi-am trimis mângâierea neatinsă
prinsă-n versuri cu privirea stinsă.

Şi ţi-am întins o floare de cais,
învelită în culori pe care-am scris,
să crezi în nemurirea din cuvânt;
versul este sfânt, nu-i vorbă-n vânt.

Şi-am aşezat pe visul tău de fată
luciri, ce-au răsărit în nopţi odată
când am sădit în iubirea fără grai
acord de rime, pe care-l aşteptai.

În gândul meu, mereu am să te-ascult,
n-am să te las ascunsă în tumult,
rămâi la pieptul meu, târziu în toamnă;
comoara mea şi-a versului meu doamnă.

DOAMNA FLORILOR

Un ghem de bucurii, neexplodate,
erai odată, pe un peron uitat,
cu aşteptarea privirilor udate
de speranţa visului, prea căutat.

Şi-ai fost purtată pe vise deviate,
de trecerea prin efemere căutari,
pe marginile clipei speriate,
de-nvolburate căi şi întristări.

Pe surâsul călător ai pus o floare
şi-ai presărat pe norii grei petale,
cu lacrima ascunsă în candoare,
aşezi parfum pe drumurile tale.

Azi ai ascunse doruri în culori,
cu înfloriri eterne, fără toamne;
eşti minunată doamnă între flori
şi-o superbă floare între doamne.

PE UMĂRUL MEU

Mi-e dor de îmbrăţişarea ta,
să-ţi mângâi a liniştii simţire,
când fruntea o ascunzi cu vis,
undeva pe umărul meu.

Mereu în braţe te cuprind
şi clipa dispare plângând
când ai adus sufletul blând
undeva pe umărul meu.

Te simt în paşii nopţilor
ca un val de dor care şterge
şi duce nemurirea singurătăţii
de pe umărul meu.

Peste rotocoalele de viaţă
îmi eşti un strop de rouă
înveşmântat în răsărituri,
undeva pe umărul meu.

MAMA

Aştern un vers pentru a mea mamă,
doar ea ştie ce sunt atunci când mă cheamă,
ea este prima mea învăţătoare
arătându-mi mie a vieţii cărare.

Mi-a arătat ce e frumos în viaţă
şi înţeleg tot ce îmi dă povaţă,
am să îi fiu alături ca să îi spun
că este pentru mine un suflet bun.

Aduce pentru mine gânduri multe
şi când spun un vers vrea să mă asculte,
de ziua mea mi-a dat în dar un tort,
iar eu note bune şi rezultate în sport.

Mama îmi dă sfatul cu o credinţă plină
eu vreau să îi fiu o floare din grădină.
Spune mama câteodată între rugăciuni
-Fă-i buni pe cei răi şi fericiţi pe cei buni!

TU EŞTI PRIVIREA MEA

Sub ploaia plină de amintiri
aseară ochii mi s-au umezit,
risipită umbra din priviri
în val necunoscut te-a regăsit.

Ţi-aş pune cerul la picioare,
în întuneric doar luna ninge,
aşterne-ţi paşii pe covoare
pe unde şi lacrima se stinge.

Rămâi statuie nevăzută
pe râurile care ameţesc,
nu te lăsa de hoţi pierdută;
eu pot, privirea ta să ţi-o răpesc.

Azi fredonăm bucăţi de noapte
şi aduc balsam de flori de munte,
răsturnate senin prin şoapte,
prin oraşele cu străzi cărunte.

Dar fulgerele n-au fundaţii,
în voaluri de mireasă te iubesc,
mă simt un tren oprit în staţii,
iar tu privirea spre care pornesc.