NEAMȚUL KLAUS IOHANNIS RENUNȚĂ LA PROIECTUL DE ȚARĂ AL ROMÂNILOR, DE REUNIRE A BASARABIEI CU ROMÂNIA. ROMÂNII NU!

Printre relatările a tot felul de jurnaliști proști care transmit de la Chișinău vizita lui Klaus Iohannis și care nu fac deosebirea dintre cetățean moldovean (cel care deține cetățenia R. Moldova) și moldovean (denumire prin care Stalin și urmașii săi încearcă să despartă pe români inventând „poporul moldovenesc”) aflăm că Președintele României, neamțul Klaus Iohannis, a vorbit mult de integrare europeană și de lupta împotriva corupției dar nu a vorbit nimic despre varianta reală și deja brevetată în Europa de poporul domnului Iohannis, poporul german: integrarea europeană imediată prin reunirea cu România.

Chestiunea nu a trecut neobservată nici la jurnaliști basarabeni.

„Un lucru este cât se poate de clar – domnul Iohannis a renunțat la discursul unionist al predecesorului său. Proiectul de țară anunțat de președintele Băsescu, Unirea Basarabiei cu România, se pare că nu mai este valabil. Ce va propune domnul Iohannis în loc ? Modelul propus de președintele român (corect ar fi fost „presedintele României”! Iohannis este neamț! N.r.) e legat de lupta împotriva marii corupții. În aceste momente statul român a devenit model și inspirație în regiune în ceea ce privește combaterea acestui flagel. România lucrului bine făcut e anunțatul proiect de țară al Cotroceniului. Să vedem ce va ieși” scrie Victor Nichituș pe blogul său de pe Unimedia.

Declarațiile lui Iohannis ca și noua orientare „antiunionistă” promovată de neamțul Klaus Iohannis, ales președinte al românilor mai mult prin „ricoșeu” (am lovit în Ponta și l-am ales pe celălalt, iar celălalt era Iohannis), venită pe axa Moscova-Berlin, nu face decât să confirme temerile legate de o reorientare periculoasă pentru români și care nu servește interesele naționale românești a noii administrații de la Cotroceni.

Are dreptate Dan Tapalagă care într-un editoril pe HotNews.ro scria că: „Toate informatiile culese de HotNews.ro indica fara mari dubii ca presedintele Klaus Iohannis nu s-a consultat cu partenerii americani inainte de a face una dintre cele mai importante miscari: nominalizarea unui nou sef SRI. Americanii ar fi fost anuntati sec, cu putin timp inainte, ca va fi Hellvig. Surse interne si externesupra-confirma acest fapt. Si de ce s-ar fi consultat? Nu este Romania o tara independenta si suverana? De ce ar trebui sa-si dea americanii sau alti parteneri un acord prealabil? Atentie! Aici nu este vorba de un veto extern, ci de un gest elementar de curtoazie fata de partenerii strategici.

Chiar daca nu-l exprima, americanii ar mai avea un motiv suplimentar de ingrijorare: a intrat noul presedinte Iohannis atat de mult in sfera de influenta a Germaniei din moment ce nominalizeaza la sefia SRI un politician convins ca axa Washington – Londra – Bucuresti trebuie deviata prin Washington – Berlin -Bucuresti? In treacat fie spus, Helvig este pe jumatate etnic german (sasi brasoveni), fapt care explica si mai bine admiratia sa pentru modelul german. Apoi, ce inseamna de fapt „europenizarea” SRI dorita de presedinte?”

Face o numire controversată în fruntea SRI menită să reorienteze o alianță strategică a României, poartă discuții secrete în ambasada Germaniei de la București și acum merge la Chișinău și ignoră cu nonșalanță un interes național românesc fundamental. Încotro îndreaptă Iohannis România?

Modul în care Klaus Iohannis a vorbit la Chișinău a lipsit vizita acestuia de entuziasmul cu care era primit Traian Băsescu. Vizita sa acolo a fost privită cu suspiciune de românii basarabeni, iar lipsa voită din discursul său a problemei identitare, axa relațiilor dintre București și Chișinău, a făcut ca vizita sa să semene cu unui alt demnitar european dintre cei care tot vin pe la Chișinău și vorbesc ca moriștile de integrare europeană și de lupta împotriva corupției. Interlocutorii lor fiind chiar corupții de care se face atâta caz și care rămân în continuare să spolieze pe basarabeni.

Un lucru însă ar trebui să îl știe Iohannis. Chiar dacă România lui Iohannis renunță la proiectul de țară de reunire cu Basarabia, România românilor de pe cele două maluri ale Prutului va continua să lupte pentru realizarea proiectului național pentru care sute de mii de români și-au dat viața de-a lungul Istoriei.

Iar această Românie a românilor nu va cere voie nici de la Berlin și nici de la Moscova și nici măcar lui Klaus Iohannis, președintele prin ricoșeu al României, să facă ce trebuie făcut.

Și un sfat pentru jurnaliștii proști care transmit corespondențe de la Chișinău. Președintele Timofte este „președintele Republicii Moldova” nu „președintele moldovean”. Omul s-a declarat român nu-i mai stalinizați identitatea.

Și apropos! Studioul Televiziunii Române de la Chișinău a devenit un fel de cutie de rezonanță a moldovenismului stalinist pe banii contribuabilului român. Este unul, Guțu, care tot transmite de acolo și i se umple gura de „moldovean” și „moldoveni” în loc să vorbească de „cetățeni ai R. Moldova”. Poate îi dați ca sarcină de serviciu, Domnule Tănase, să citească un pic de istorie românească. Nu de alta dar să nu-i dăm bani ca să facă propagandă moldovenistă și să prostească și populația din Țară.

Romanian Global News