ADRIAN BUCURESCU: IERNILE MIRACULOASE ALE DACIEI

A fost odată ca niciodată, că, de n-ar fi, nu s-ar povesti. A fost odată un neam getic, NAPAi, care hălăduia în lunca râului NAPARIS, zis şi KOGAION, pe ale cărui valuri plutise, cu multe veacuri înainte, capul tăiat al divinului ORPHEOS. În această luncă îşi aveau cândva sălaşul şi doi bătrâni, ECHEM şi ANA, ce nu fuseseră binecuvântaţi cu copii; din această pricină erau tare necăjiţi. Iată că într-o zi, trecând prin crângul de pe malul stâng al Naparisului, Echem a auzit plânset de copil prin apropiere. Cercetând, a aflat o pruncă înfăşată în scutece împodobite cu fire de aur. Luând-O cu cea mai mare grijă în braţe, a dus-O acasă, spre marea bucurie a nevestei sale, care a spus că fetiţa este cu siguranţă un dar de la Zei. Au numit-O LETO şi au făgăduit-O templului din apropiere, gândind că aşa e drept. Crescând fata, a fost primită ca vestală, urmând să-Şi petreacă viaţa în curăţenie şi în ceremonii divine. Se spune că era de o frumuseţe fără seamăn, foarte vrednică şi isteaţă. Iată că, într-o zi de primăvară, chilia Ei s-a luminat intens şi îndată s-a ivit Arhanghelul CAEPROEZUS, cu flori în mâini, anunţând-O că va naşte Doi Prunci de la TATO NIPAL, Domnul Cerurilor. Apoi, Arhanghelul s-a făcut nevăzut. Înfricoşată, Leto S-a mărturisit superioarei templului, care a certat-O, povăţuind-O să-Şi vadă de rostul Ei şi să nu mai dea crezare nălucirilor. Iată însă că, în scurt timp, Fecioara S-a simţit însărcinată. A izbutit să-Şi ascundă sarcina, dar, când s-a apropiat sorocul să nască, n-a mai avut încotro şi a trebuit să Se mărturisească încă o dată superioarei. Furioasă, aceasta a luat-O pe sărmana vestală de păr şi a târât-O în faţa suratelor ei, acoperind-O cu ocări şi izgonind-O din templu. Era noapte de iarnă, viforul sufla turbat în lunca Naparisului, spulberând nămeţii. Nu lumina Luna, nu străluceau stelele. Nu se mai zărea niciun drum, iar Fecioara, poticnindu-Se, a mers la întâmplare prin zăpadă. Rătăcind aşa, a ajuns pe malul de Apus al lacului SARATOKOS, astăzi Sărăţuica, şi, zărind un ulm strălucind în lumină, S-a îndreptat spre el, ajungând în curând la gardul unei gospodării. Cu ultimele puteri, a bătut în poartă, ţipând după ajutor. Îndată s-a ivit gospodarul, şi a condus-O în casa călduroasă. A sărit şi gospodina şi, văzând-O pe vestală însărcinată, a pregătit iute tot ce trebuia la o astfel de faptă, iar spre zori Leto a născut un băiat şi o fată. De atunci, locul unde S-a petrecut Miraculosul Eveniment s-a numit NETIN-DAVA, „Cetatea Naşterii”, situată de marele geograf al Antichităţii, Ptolemaios, pe malul stâng al râului Naparis, în dreptul cetăţii HELIS, de pe malul drept. Iată ce spune un „Colind de Gemeni”, cules din Raşi, sat ce s-a aflat până la sfârşitul Primului Război Mondial, pe malul drept al Ialomiţei:

Sus la stână, la colină,
Nu-i nici noapte, nici lumină,
Velărui-Doruia-Doamne.
Doar pe coperiş se lasă
Lin mai lin o stea pletoasă;
Da la revărsat de zori,
S-a născut Doi Frăţiori.
Da cum, Doamne, Îi chema?
Da (Traian) şi (Sofia).
Îngerii din cer privea
Şi la Ei se închina.
Iară Domnul Cerului
Da poruncă gerului
Chiciura să mi-o topească,
Frigul să mi-l potolească,
Soarele să strălucească,
Pământul să-l încălzească.
Gerul o a ascultat,
Peste haturi a plecat.
Soarele a răsărit,
Pământul mi l-a-ncălzit,
Iarba toată mi-a-nverzit,
Florile mi-a înflorit.
Iară Pruncii gângurea,
Până pe seară creştea;
A doua zi Se trezea,
Ochişorii Şi-i spăla,
La icoane Se-nchina,
Hrană-n trăişti că punea,
La câini, măre, fluiera;
Mai striga ce mai striga,
Oile că le-aduna
Şi cu ele că pleca
Unde-i iarba cea mai deasă
Şi păşunea cea mai grasă –
Mulţumirea la ciobani.
La anul şi la mulţi ani!

Un colind din Sărăţeni, sat aflat pe locul Netin-Davei, povesteşte astfel Minunata Întâmplare:

Leroloi,
Născut-au, crescut-au
Doi meri în Dealu Neii.
Leroloi,
La stupşor doi meri.

Cercetătorii folclorului nostru s-au întrebat de ce, în puterea iernii, mai toate colindele înfăţişează pomi înfloriţi şi iarbă verde, ca primăvara şi vara. Răspunsul poate fi aflat în colindul de la Raşi, unde, spre a-Şi bucura Fiii, Domnul Ceresc a adus primăvara în luna Undrea. „Poveşti!”, parcă îi aud pe sceptici exclamând, mai ales că unele întâmplări din jurul Minunatei Naşteri seamănă uimitor cu cele creştine. Dar asemănările sunt mult mai multe. Asta e! Iată, de pildă, o inscripţie dacică, în versuri, descoperită în Macedonia, aproape de Struga:

MAKON TE EYSOY
EPIK A DOS NEYKOI
MA CHATAS
GEN TH-IOY KAS
PHILIP POS MOYNTAN
NOYANE THEKAN
S-TRA TE GONI I KIAN

Traducerea: Magii, dacă au auzit vestea despre Cei Doi Născuţi pe ţărmul de Apus al Lacului Alb, pe ascuns s-au pornit îndată de la Marea Neagră, câteştrei în goana cailor.
Pe un bloc de calcar, de la Hinog, jud. Constanţa, scrie: VONE LA VUK A LAN DEV LIE AE VAEI IKRI Y SAS. Traducerea: La Apus de Apa Lină, Doi Frumoşi în taină a născut Cea Curată.
În fine, pe un bloc de marmură, descoperit la Tuzla, jud. Constanţa, se află această inscripţie în versuri:

EPI FLI SERVAN
DOY TOYPE RIVAN
KOM KAIAR HONTAN
E GEN E TOE
KSA GIN LIKE

Traducerea: De pe Colina Înflorită, Doi Feţi Frumoşi vin să bată duşmanii. Îi veghează o femeie-lupoaică de la Apa Curată.
Istoria sacră a Daciei, întărită de textele de pe tăbliţele de plumb de la Sinaia, spune că un vârtej grozav a ridicat-O pe Sfânta Fecioară la Ceruri, iar Gemenii Ei au rămas în grija lui SABADIOS/SABATHIOS şi LUPO/LYKO, soţii care I-au oferit adăpost şi căldură. Metaforic, ei compuneau celebrul steag dacic, cu cap de Lup(oaică) şi trup de Şarpe.
Geto-Dacii cinsteau Naşterea Gemenilor Divini la Solstiţiul de Iarnă, ca şi astăzi. Chiar românescul Crăciun vine din tracicul CHER-SONES „Copiii Cerului”, moştenit de satul Crăsani, din jud. Ialomiţa, aflat peste râu de satul Sărăţeni. Albanezii, de asemenea neam trac, numesc şi ei Crăciunul Kershendalle, tot de la Cher-Sones.
În amintirea focului pe care l-au aprins Sabadios şi Lupo, ca să Se încălzească Musafira Sacră, Românii aprind şi ei, în noaptea de Crăciun, un buştean sau lemne cât mai uscate, ca să işte cât mai multe scântei. Că sărbătorile de iarnă ale strămoşilor noştri ţineau până la Bobotează o dovedeşte şi o denumire a unei plante dacice de leac, ANIAR-SEXE „Şase Ianuarie”! Chiar denumirea sărbătorii provine din limba dacă, anume din APĂ POITAS „Apă Întremătoare”, atestată în onomastică.
Pe malul de Apus al lacului Sărăţuica, Locul Naşterii Gemenilor Cereşti, a fost descoperită, într-al IX-lea deceniu al secolului trecut, o statuetă ecvestră de bronz aurit, înfăţişându-L pe Apollon-Zalmoxis, în ipostază de luptător şi de crainic al Legii Noi, a cărui imagine o dăruiesc cititorilor revistei „Basarabia literară”, alături de tradiţionala urare românească, La Mulţi Ani!