GÂNDURI NESPUSE

OLGA MUSTEAȚĂ, studentă la Facultatea de Litere, USM

Nu te iubesc pentru ceea ce eşti, ci pentru ceea ce sunt atunci când sunt cu tine.

Gabriel José García Márquez

Uneori doar existăm, ne limităm la doze minime de plăcere sau chiar renunţăm să trăim… Ce înseamnă să trăieşti? Să trăieşti din plin, nu să exişti, ar fi să uiţi anumite lucruri, oameni, sentimente şi să dai voie să îşi manifeste libertatea toată nebunia din tine, să faci lucruri neordinare pentru că aşa vrei, nu pentru că vrea altcineva, să-ţi îndeplineşti visele cele mai îndrăzneţe şi uşor realizabile. Timpul trece şi din frica să nu mă trezesc la un moment dat, realizând că am existat, utilizez timpul pentru a face acele lucruri de care este satisfăcut sufletul meu. În toată goana după timp pierdem clipe preţioase. În momentul în care spui fraza NU AM TIMP nu realizezi că ai pierdut încă un minut. Dacă mă gândesc de câte ori am spus această frază ajung să am în urmă ore, zile, ani în care am existat şi doar câteva clipe pe care le-am trăit. Printre aceste clipe se numără momente, gânduri şi vise în care te regăsesc și pe care în niciun caz nu le-aș numi regrete.
Atunci când avalanşa de idei mă cuprinde pe la mijloc de noapte, mă gândesc la lucruri bizare. De ce? Simplu. Tu eşti un lucru bizar, deocamdată.
Aş vrea să te zăresc întâmplător, să-ţi urmăresc fiecare pas în cea mai mare tăcere, să ştiu ce gândeşti atunci când monotonia şi rutina ţi-au copleşit fiinţa. Aş vrea să fiu o fantomă sau mai bine zis îngerul tău păzitor. Nu am de gând să părăsesc această lume, cu siguranţă, fiindcă preţuiesc viaţa mai multe decât orice, doar pentru că eşti tu, undeva pe acest pământ. Eu doar aş vrea să te urmăresc astfel, ca şi cum nu aş fi existat, fiindcă am motive întemeiate:
– vreau să te cunosc mai bine decât mă cunosc pe mine;
– vreau să găsesc tangenţele sau discrepanţele dintre destinele noastre, nu pentru a te cuceri, ci pentru a face traiul nostru mai suportabil într-o lume atât de rea;
– vreau să te văd altfel, să îţi dezgolesc sufletul de secrete şi de temeri ce creează acea barieră între un bărbat şi o femeie;
– vreau să te studiez, cu cea mai mare atenţie, ca pe o carte, pentru a nu avea „restanţe” în viitor, pe alocuri etc.
Toate acestea se vor întipări adânc în subconştient şi atunci când te voi găsi, te voi zări în mulţime, inima să tresară, să simt fiori, să ştiu că te-am găsit şi să nu te mai las.
Doar permite-mi să te simt, cu inima, cu sufletul, fiindcă dragostea se găseşte în adâncul sufletului, iar plăcerea nevinovată a trupului ţine de instincte.
În acele momente când visam la un ideal bărbătesc nu m-am gândit că te vei ascunde sub masca unui tip mai puțin tolerant, mai puțin romantic sau a celui ce nu știe să iubească. Am iubit pentru doi, am dăruit tot ce am mai bun, pentru ambii. Dacă aș vrea să spun că regret aș minți, fiindcă în acele clipe eu aveam trăiam cu adevărat, simțeam toată amețeala dragostei și aveam mereu gustul dulce-amărui al sentimentelor ce nu uitau să-mi amintească de fiecare dată că TU ești alegerea mea, o alegere involuntară și demult visată, în același timp.
Privește-mă în ochi și dacă vei putea, vei înțelege neapărat, de ce strălucesc, de ce varsă stropi reci, de ce îți zâmbesc chiar și atunci când nu ești, chiar și atunci când nu ai nimic de spus, chiar și atunci când nu mă privești, învață să simți ce ascunde zâmbetul meu, dacă e o bucurie sau nu, dacă e o chemare sau nu, provocare, plăcere sau… durere, învață să știi că eu exist în pofida oricăror încercări de a mă alunga din viața ta, din gândul tău, din mintea ta, din inima ta, fiindcă ochii mei, chiar și atunci când sunt închiși, strălucesc pentru tine, anume sufletul tău păstrează această strălucire și atunci când te întorci, te îndepărtezi și pleci, fiorii rămân pentru că eu sunt aici, azi, mâine, peste mult timp înainte în sufletul ce păstrează tot ce transmite privirea mea doar pentru tine… mângâiere, dragoste, recunoștință, ură… durere. Învață să-ți stăpânești sufletul, anume din cauza sau datorita lui rămân să fiu și cu ochii închiși… a ta!
Toată feeria dragostei, a iluziilor pe care le-am împânzit împrejurul a ceea ce se numea NOI, a dispărut într-o clipă, într-o zi de toamnă; o zi mai mult sau mai puţin obişnuită, aparent tristă şi plictisitoare acolo unde şi-a luat începuturile, ceaţa şi prezenţa somnolenţei m-au făcut să cred că această penultimă zi de toamnă a uitat să-mi ureze un sincer La Mulţi Ani printr-o rază de soare, cum o făcea de fiecare dată sau poate eram în aşteptarea acelui apel telefonic unde la capătul celălalt al firului se aude cea mai dulce voce de bărbat… se auzea, de fapt, pe timpuri…
Acea penultimă zi de octombrie a rămas să fie cea din urmă zi a relației noastre. Într-o doară ți-am spus că ne auzim peste un an să ne măsurăm sentimentele. Cu aceeași naivitatea în ochi o să-ți spun că ești la fel cum te-am știut. Nu știu dacă o să dispară tremurul din genunchi, fiindcă acum tremură fiecare celulă și cu siguranță nu de plăcere, fiindcă aceste celule demult au uitat ce înseamnă să tremuri de plăcere. Durere. În oase, în mădulare, dar cel mai mult în suflet… doare. De ce? Cine e de vină? Stai liniștit nu tu ești acela. Abilitatea mea de a iubi din tot sufletul, capacitatea de a dărui fără a cere ceva în schimb, decât doar un pic de atenție ce să-mi mângâie sufletul răvășit, fidelă peste măsură. Probabil am trăit cu iluzia că acestea sunt unele din acele calități pe care le apreciază și le prețuiește un BĂRBAT. Dezavantajul e că, uite, așa o fată bună se transformă într-o ”scorpie”, cu unii. Meritul îți aparține!!!
Totuși în tot acest timp când trăiam cu gândul la tine eu am savurat plăcerea vieții, fiindcă nu e nimic mai frumos decât să iubești. Doar pentru că aveam dorința de a trăi frumos o să iubesc de fiecare dată mai mult, nu pentru că dragostea e oarbă și firea mea e naivă, ci pentru că traiul meu e un Rai lângă sufletul celui pentru care îmi sacrific existența.