CONSTANTIN MIU: VERSURI

BLESTEM

Troieni-te-ar dorul meu
Cu viforniţă de stele,
Ca să-ţi aminteşti mereu
De suspinurile mele!

Sufletul de dor să-ţi ardă
Zi de zi, noapte de noapte,
Inima pe loc să piardă
Urma alor mele şoapte!

Ochii tăi să nu mai vadă
Altă inimă beteagă
Niciodată să nu-ţi cadă
Altă inimă mai dragă!

PROMISIUNE

Ochii tăi senini ca cerul
Ploilor de astă vară
O sa le iubesc misterul
Începând de astă seară.

Părul tău o să-l dezmierd,
Părul tău de căprioară,
Şi aş vrea să nu te pierd,
Începând de astă seară…

Sufletu-ţi o să-l învăţ,
Dacă pot, pe dinafară,
Ca apoi sa îl răsfăţ,
Începând de astă seară.

IRONIA SORŢII

Primăvara ţie-ţi place
Cu cireşe la urechi.
Vara inima desface
Cu acord de triluri vechi.

Toamna lacrimile stoarce
Sufletului pustiit ;
Iarna gândurile toarce
C-a rămas iar troienit.

Ironia sorţii este
Că e totul de poveste.
N-are sorţii de izbândă ;
Asta e a lui osândă!

MIRARE

Eşti mirarea din oglindă,
Iar la cărţi – damă de ghindă;
Faci a gândului bretea
Să vibreze chiar şi ea.

Să ghiceşti în astă noapte
Ale sufletului şoapte;
Câte drumuri de visare
O să facem noi la mare.

Cu al inimii ghioc,
Să-mi ghiceşti de am noroc
Să iubesc dama de ghindă –
O mirare în oglindă.