ION STURZA: „SĂ NE LUĂM ŢARA ÎNAPOI”

ANUNȚUL lui Ion Sturza: „Lansăm o platformă largă civică numită Moldova Deschisă”

Autor: Raisa Lozinschi

Fostul premier Ion Sturza afirmă că votul acordat de cetățenii R. Moldova pentru Partidul Socialiștilor condus de Igor Dodon este „sfidător și umilitor pentru mine personal. Dar și o palmă grea pe obrazul deformat al politicii moldovenești”.

Ion Sturza anunță că, în câteva luni, „vom lansa o platformă largă civică cu denumirea „Moldova deschisă”. Nu politica va fi obiectivul nostru, ci acțiunile! Între alegeri politicul trebuie pus sub controlul riguros al societății. Nu mai putem fi umiliți și mințiți la nesfârșit de propriii guvernanți…”.

„Comuniștii, care s-au autodecimat, cu tot statalismul lor primitiv, sunt substituiți în opoziție, sper, de vasalii medievali profund antistatali ai lui Dodon &Co – veritabila coloană a cincea… Usatîi a deschis culoarul. Aceasta a fost strategia omuleților verzi urmată de multiple bombe post-electorale (BEM etc.).

Cele trei partide proeuropene sunt obligate, în timp foarte scurt, să facă o coaliție de guvernare. În poziții-cheie trebuie promovați oameni mai puțin implicați în „banditismul” instituționalizat. Nu se acceptă demagogii gen „nu mi-au dat fotolii, n-am pârghii”, nepoții au rămas pe dinafară!”, scrie Sturza pe Facebook.

În opinia fostului premier, „problema principală a Moldovei nu e una geostrategică!”, ci „regimul transpartinic oligarhic, profund corupt și antinațional”.

„Trebuie să urmăm admirabilul exemplu al poporului român și să ne luam țara înapoi de la ei, oligarhii antinaționali”, încheie Ion Sturza.