POMANĂ LA VOT

Const. MIU

– Blagosloveşte, părinte!
– Domnul să te aibă în pază şi să-ţi lumineze cugetul şi simţirea!
– Aşa, părinte, aprobă primarul, bucurându-se nevoie mare.
– Facă-se voia Domnului, precum în cer, aşa şi pe pământ! adăugă părintele
Demirel.
– Ştii cum se spune, părinte: „Pân’ la Dumnezeu, te mănâncă sfinţii!”
reproduse primarul una din vorbele de duh, din popor.
– Dacă ai sufletu’ curat, îngerii sunt grabnic ajutători, nu canibali ca o omu’,
cugetă slujitorul bisericii.
– Părinte, am nevoie de sfinţia ta, urgent! atenţionă primarul.
– Părintele Demirel îl ştia foarte bine pe Marean Iordăchescu. La fiecare
campanie electorală, pentru alegerile locale, îi fusese acestuia de un real folos, sugerând localnicilor, la sfârşitul slujbelor duminicale, printr-o serie de pilde creştineşti să-l voteze pe acest gospodar inimos, fiu al acestei localităţi.
– Preotul mai ştia că în momentul când domnul Marean pronunţa cuvântul
urgent, apoi era treabă serioasă pentru el.
– Domnu’ Marean, nu cred că arde aşa tare… Tre’ să merg urgent, urgent la
Mitropolie… M-a chemat Preaînaltu’ la raport, încercă Demirel să se scuze. Mai pe seară, ne vedem şi-mi spui ce te doare şi găsim noi antidotu’…
– Biiine, părinte, du-te la raport! îndemnă primarul, părând că cedează. Da’, ca
să nu uit, mi-a zis doamna Cati de la contabilitate că tre’ să treci p-acolo, să restitui nişte bani…
– Ce bani? N-am nicio restanţă! Ce să dau? N-am nimic de dat! se apără
Demirel.
– Cică ai de dat indemnizaţia pentru şedinţele de consiliu local, la care n-ai mai
fost de mai bine de juma’ de an…
– Ce şedinţe, dom’ne?
– Ce, ai uitat că te-au ales enoriaşii consilier local, de câte ori am ieşit eu primar?
– Ei, cum să uit, se poate, dom’ Marean?!
– Da’, indemnizaţia ai încasat-o, fără să participi la vreo şedinţă a consiliului…
Faci păcate, părinţele!
– ‘Ai, că într-un sfert de oră sunt la primărie, că Preaînaltu’ nu mi-a zis la ce oră
să fiu la mitropolie.
*
Trecuseră mai bine de trei ore, de când vorbiseră la telefon.
– Sfertu’ academic, părinte! Atenţionă primarul, arătându-i ceasul.
– Iertaţi, dom’ primar, da’ la bancă era aglomerat… Şi cică n-are lumea bani…
Nişte prefăcuţi! Da’ se duc să vadă cu cât a mai crescut dobânda şi să mai pună ceva de-oparte…
Omul de la birou se uită mirat, aşteptând o explicaţie.

– I-am adus pe toţi: indemnizaţia pe ultimele şase luni… Nu vreau să împuşc vreo amendă, Doamne fereşte!… Da’, să nu vă supăraţi, dobânda am
păstrat-o, că mai am nişte reparaţii de făcut la capelă…
– Părinte, numai dumneata mă poţi scoate din belea! Spuse Marean
Iordăchescu, fără a lua în seamă mărturisirea mieroasă a preotului.
– Dacă pot, dom’ primar, cu plăcere, se bucură Demirel, înţelegând repede că ar putea măcar să mai amâne restituirea indemnizaţiei încasate ilicit, dacă îl va
ajuta pe edilul şef.
– Ştii că poimâine avem alegerile-alea la cinci ani…
– Aaa, n-aveţi agitatori, ca să îndemnaţi lumea să iasă la vot şi tre’ să umblu din
casă-n casă cu icoana făcătoare de minuni… Pân’ la miezu’ nopţii, îi lămuresc pe toţi, da’, să nu mă mai duc cu mâna goală, data trecută! ceru preotul.
– Măcar de-ar fi doar asta, făcu trist primarul.
– Da’, ce mai e de făcut?
– N-avem spaţiu un’ să punem cabinele şi urnele!
– La şcoală, cum face toată lumea! îndemnă preotul Demirel.
– Nu se poate, pentru că băncile sunt încastrate în duşumele şi durează până le
scoatem. Unde mai pui că sunt din fontă şi sunt aşa grele! se văită primarul. N-am primit nici pân’-acu’ fonduri pentru reabilitare! De trei ani am depus documentaţia şi n-am primit decât promisiuni că se rezolvă…
– În sala de sport! veni soluţia ce părea salvatoare.
– Nici Acolo nu se poate, că e şantier: schimbăm parchetu’, punem termopane peste tot şi n-avem încă toate materialele!… Ce-i acolo, zici că e după
cutremur!
– Şi-atunci, cum o s-o scoatem la capăt, că nu prea mai e timp şi vin ăia cu sacii
cu buletine, iar de cabine, ce să mai vorbim…
– Uite cum facem: amenajăm la dumneata, la capelă secţiile de votare.
– Imposibil, dom’ primar, că duminică am toată ziua ocupată: două nunţi şi trei
mormântări.
– Am primit prognoza meteo pe trei zile: o să fie cald… Aşa că faci cununia în
stradă, iar petrecerea – masa şi dansu’, tot acolo… Ca să nu se-ncaiere, iar miresele să nu se-ntâlnească, le dau aprobare pe străzi diferite. Dumneata doar le programezi. Fixează-ţi ceasu’ după al meu, ceru Marean Iordăchescu.
– Gata, dom’ primar!… Da’, cu morţii, cum facem? vru să ştie preotul.
– Ăia poa’ să mai aştepte, că n-au intrat zilele-n sac!… La noi, morţii nu votează,
cum fac la alţii!
– Dacă ziceţi…
– Morţii cu morţii, viii cu viii! Decretă primarul.
– Amin.
– Dacă scăpăm de pacostea-asta, îţi dau voie să cununi în fiecare zi.
– Dumneata, da’ ce-o să zică Preaînaltu’ ?
– Las’ că vorbesc eu cu el, că e de-al nostru, asigură edilul şef.
– N-o să se lase convins cu una, cu două!
– Da’, de ce te temi?
– E credincios, dom’ primar!… O să spună că e păcat.
– Unde scrie că nu e voie să faci nunţi în fiecare zi?
Preotul ridică din umeri.
– Adică mormântări ai voie în fiecare zi, iar nunţi nu!… Ce, morţii au întâietate pe
lumea-asta?!
– Cam a;a ceva…
– Las’, că de luni o să poţi cununa zilnic, numai dumneata să ai tot ce-ţi trebuie!
– Dom’ primar, ţi-a ieşit un porumbel din gură! se bucură Demirel. Pantelică al
meu e plecat după marfă. Îl sun chiar acu’, să-i spun că vom avea la capelă deschis NON-STOP şi să dea comandă şi de o firmă luminoasă.
– Cheamă lumea la vot, părinte!
– Datorie civică.
– Nu uita să comunici locaţia. Se votează la capelă! Toată lumea să fie acolo şi
să stea civilizat la coadă!
– Mă gândeam c-ar fi nimerit pentru comisie, la numărătoare, să aibă ceva
dinainte… Noaptea e mare!…
– Ce anume?
– Mai am nişte colaci şi-i dau de pomană. Poate de data asta iese cine trebuie…