VLAD MISCHEVCA: POEZII VECHI ŞI NOI

ARITMETICA MEA -1 & 1

1. Unul plus Unul egal este doi,
2. O ştie, la sigur, orcine din noi.
3. Unul cu Zece fac unsprezece –
4. E o echipă, ce n-o poţi întrece.
5. Unul şi Una, alăturaţi –
6. Semnifică dragostea,
7. Dintre femei şi bărbaţi.
8. Unul spre Zece –
9. O definiţie, gândită la rece:

10. Tot ce-i ca apa –
11. Curge şi trece…
12. Perfecţiunea în trepte sporeşte,
13. Are mai multe –
14. Doar, cel ce munceşte!

Chişinău, 28 noiembrie 2013

VERSURI POST-RESTANT

Afară plouă lin, încet…
Eu sunt cu foaia albă-n mână –
Care-i curată şi virgină.
Dar, scrisul curge şi se-nşiră,
Căci, numai fila n-are vină…

Încerc timid şi inspirat – pornit de dor –
Să-ţi spun prea multe într-o seară.
Cu gândul la un vers trecut,
Uitat, găsit şi iar pierdut,
Prin chin, durere, supărare.

Aud din nou acea cântare,
Ce dragoste cândva era.
Sunt sigur, tu, la fel, nu dormi.
Nu-ţi vine somnul, te-nfiori!
Sau poate, totuşi, mă visezi?
Fiind cuprinsă-n mâini străine…

Fă-mă, Doamne, mai aproape –
Să te mai pot pupa pe pleoape.
Du-mă, Doamne, în abis,
Ca să-mi pară totul vis.
Nu mă fă să sufăr iară:
Înjosire, indignare, „dragoste”
Şi… iar trădare!

Ce te joci cu mine,
Soartă, Precum vântul cu o poartă?

Sunt mereu în aşteptare –
Chiar ş-atunci când n-am răbdare.
Sper, aştept şi mă gândesc:
Când şi cum Vă întâlnesc…
Unde iar Vă regăsesc?

Iubita mea, femeia mea,
Copila mea, fetiţa mea.

Sunt toate, poate, trecătoare
Şi nu au toate o valoare –
O viaţă poţi să o trăieşti,
Dar, sensul să nu-i desluşeşti.
Câte femei şi câţi bărbaţi
Se pot „uni” – neînsuraţi…
Dar, tare-i doar o legătură –
Rostită din Sfânta Scriptură,
Acea, ce ni s-a dat odată,
Din ceruri-nalte cuvântată…
Pe veci rămâne ea a fi –
O soartă – pururea păstrată,
Pe cât se poate de curată.

Chişinău, 1999

P.S.
Am recitit epistola din nou –
Ca să-nţeleg, a câta oară:
Cioara din par, demult, zburase-n zare!
În ochi trecutul, brusc, apare,
Eşecul efemer – complet dispare.

Căci, dând un Bou – primeam un Ou!
Mai grav era când şi bacşiş plăteam –
Prostia – o suplimentam,
Sperând naiv – profit să am…

Concluzia: Păzea!
Să nu-ţi rămână în ocol –
Nici bou, nici ou,
Doar… coşul gol,
Iar tu – Erou…

Chişinău, 2013

FI-VOM, OARE, ÎMPREUNĂ?

Demult un gând mi se adună,
Ce mă frământă ziua întruna:
„Fi-vom Noi, oare, împreună?”
Să ştii, deloc nu-mi e totuna –
acest mesaj mereu îmi sună:
„Vom fi şi mâine împreună?
Vom fi mai mult ca – Un cu Una?'”
Şi-n tâmple-mi tot zvâcneşte –
o întrebare, ce roieşte:
„Suntem sau ba – de o potrivă,
Avem sau nu – alternativă?”

Răspunsul încă n-am aflat –
sau poate nu l-am descifrat…
Sperând, posibil, la un vis
Pe care, Tu, mi l-ai prezis –
deşi, puţin ce mi-ai promis…
Or, poate, multe prea am vrut
Şi nu pe toate le-am putut
Să le aduc la bun sfârşit..?
Crezând că, iată-i regăsită –
acea potecă rătăcită,
a unei vieţi cam încâlcite.
Din nou limanul s-a zărit ¬
şi-n ape vechi m-am pomenit.
Mai tânăr, parcă, m-am trezit…
Din spate piatra mi-a căzut –
căci, o speranţă am văzut:
Cum, poate, vine-acel Trecut,
Când tot şi toate le-am avut…
Dar, uite, că s-au dus, pierdut –
în amintiri s-au prefăcut şi în neant au dispărut.

A vrut Destinul pentru Noi –
să fim în doi…
S-au scurs deja doi ani şi-un veac –
dar, boala noastră n-are leac…

Fost-am destul de derutaţi
Şi nu puţin chiar supăraţi.
Fost-am de rele încercaţi,
De multe lucruri noi tentaţi,
De grija vetrelor legaţi
Şi de copii interogaţi…
– Destul,
Să nu mai fim, iar, disperaţi!
Or, important e ca să ştim:
De cine, când – să ne ferim?
Pe cine să nu mai iubim…

Cu noi ades soarta se joacă,
Trecutul poate să se-ntoarcă…
Aşa că, spune-mi, înc-odată –
acea banală noutate, a suta oară repetată:
– Bărbate, astăzi nu murim!
Nu face să ne prea grăbim,
Pe toate nu le dovedim…
Să încercăm…
Să mai trăim
In astă ţară depărtată –
păstrând o dragoste curată!
Prezentul – să ni-l făurim,
La Viitor – mâine gândim…

Şi iarăşi gândul se adună –
din nou în minte fraza-mi sună:
„Vom fi Noi, oare, împreună –
sau iar rămânem: Un şi Una?!”
Afla-voi, poate, eu acuma…
Răspunsul sper e: Totdeauna!

Atena, decembrie 2002

PS.
Doar Soarele şi Luna –
Se-nvârt întotdeauna,
Doar Stelele din Cer –
Iertare nu ne cer…

Chişinău, noiembrie 2013

LA MOARTEA UNUI CÂINE

In Memoriam – Brigitte (1997-2004)

La moartea unui câine – prietenii nu vin?
La moartea unui câine – pahare nu se-nchin?
La moartea unui câine – se bea oare şi vin?

Retorică întrebare şi sigur făr-de rost,
Căci tristă-i amintirea acelui care-a fost –
Mai mult decât un câine – roşcat, zglobiu, frumos…
Având în casa noastră un loc nu de prisos.

Deşi cu patru labe şi graiul nu-l vorbea –
Privirea-i înţeleaptă destule îţi spunea.
Înţelegea el multe – ce-i bine şi ce-i rău
Şi-n viaţa lui prea scurtă – cu noi a fost mereu…

Aşa că, v-om deplânge şi un pahar v-om bea,
În amintirea celei pe care o chema –
Prietenă fidelă şi dragă: Brigitta…

Atena, 2 octombrie 2004

CÂND TACE TELEFONUL

Când tace telefonul…
Şi nu mai pot să sper,
Să pot avea şi astăzi
Puţin din ce-a fost ieri –

Îmi vin gânduri aiurea
Şi-ncerc din răsputeri
A mă calma şi cere:
Mai dă-mi, Doamne, puteri!

Sunt vinovat în toate,
Din multe am gustat…
Iar preţul lipsei tale
Abia de l-am aflat.

Dar, oare n-am iertare?
Şi şanse chiar că nu-s? –
Tastez cu-nfrigurare
Mesajul de mai sus…

Spărgându-se tăcerea
Şi penetrând betonul,
Aud din nou cum sună
În casă telefonul!
Tristeţea se destramă
Şi n-am pe ochi năframă,
Tu eşti încă departe,
Dar, vocea ta mă cheamă…

Simt – sufletul vibrează –
Distanţa nu contează! …
Iar capul se apleacă –
Sunt gata de răsplată…

Dispare fuga somnul,
Sărind – ating plafonul,
Mă-mpiedic de paltonul,
Ce-a fost în mare grabă aseară aruncat.
Ura! Sunt iarăşi Omul,
Cu sufletu-mpăcat,
Războiul s-a-ncheiat –
Rămâne de-mpăcat.
-Sper, nu te-am supărat?

* * *
Ce ghinion, dar iarăşi,
Vecinul ne blochează,
Căci cablul se dublează –
Contactul eşuază!
Dorinţa nu cuplează –
Reţeaua mă-nerveazăăă…

Şi-i vorbă de pomană,
Că-l pomenesc de mamă.
Deşi-i târziu, dar hai –
Eu te aştept pe SKY(pe)…

Chişinău, noiembrie 2013

TU EŞTI DE LA CRAIOVA

Tu eşti de la Craiova –
Acolo îţi e Casa, acolo îţi e Slova…
Eu sunt din Chişinău –

De unde am venit şi mă întorc mereu…

Dar, ştiu că Oltul curge,
La fel ca Prutul meu –
De sus în jos şi de la deal la vale,
În valuri plumburii, rostogoliţi agale.

Nu poartă malul lor nici vină şi nici jale,
Căci, ambele, în sine, sunt ape româneşti,
Împreunându-şi cursul –
În albia cea lată a Dunării frăţeşti…

Chişinău, noiembrie 201I

ÎN VIS

Prelungind gândul de-aseară,
Te-am văzut, dragă, în vis…
Şi-am simţit cum noaptea zboară,
Iar eu cad, dus în abis –
Într-o mreajă dulce prins.

În văpaia cea bizară,
Am şoptit: te vreau vulgară…
Încercând, din nou, dar iară –
Tu pe loc m-ai şi respins.

Ţi-am pupat faţa ca ceara,
Mângâindu-ţi părul strâns –
Probozit a câta oară,
Insistent, eu te-am… aprins.

Bănuind, ce foc te arde –
Într-un chip angelic, blând,
Am depus eu tot efortul,
Domnişoară, să te-ncânt.

Copleşit am fost, obraznic –
Ca sireacu pe la praznic,
Care mistuie năprasnic
Din bucatele de frupt…

RĂVĂŞITĂ ERAI

Răvăşită erai, răvăşită…
După vizita lui, cea pripită.
Ameţită ieşea-i şi grăbită,
Nefiind de patron bănuită,
Din stelatul, luxosul hotel.

Vei rămâne o zi fericită
Şi cu gândul la Casă, la El.
Dar, confuză şi cam zăpăcită,
După ce va zbura la Bruxelles…

Ţi-ai dat seama: perdu-i un inel…
Măcar bine, că nu un cercel!
Zău, doar nu-l bănuieşti chiar pe el? –
Hai, zămbeşte, dă-mi like prin e-mail!

Chişinău, 10 noiembrie 2013

Ă NU POŢI DESLUŞI

Eu nu te pot picta –
N-am studiat desenul,
Eu nu te pot cânta –
Nu-mi este ăsta genul.

Dar, eu te pot iubi,
Oferta mea-i – poemul.

Să nu poţi respira –
Când te-a-ncânta catrenul,
Să nu poţi desluşi –
Cum curge lin refrenul,
Să-ncerci a nu roşi –
Când cade-ncet sutienul…

Şi lasă, nu zâmbi,
De vină-i, doar… lexemul.

Chişinău, 12 noiembrie 2013

STARE

Am tras pân-jos oblonul
Şi-nchisem telefonul –
Azi nu-s prezent pe scenă,
Zicând că, am migrenă.

Mă roade o problemă,
Ce-i, practic, o dilemă –
E viaţa chiar arenă?
Adeseori, obscenă… ?

Nu-mi mai postez eu starea,
Căci, mă apucă jalea.
Iar, tu, cu-nverşunare –
Tot presuri, presuri sare…

Te joci de-a supărarea
Şi-ncerci să-mi vezi răbdarea…
Chiar vrei să-mi iau cărarea?

Chişinău, 25 noiembrie 2013

PRUTULE

– Prutule – a Ţării punte,
Curgi agale de la munte.
Eşti al Dunării mic frate,
Dar, ne tai, pe viu, deoparte,
Dureros, în jumătate –
Ducând lacrima furată
Pân-la marea cea sărată…

Râule, curgând la vale,
Cunoscut-ai multă jale –
Două veacuri de dezbin,
Lupte, foamete şi chin –
Al Moldovei greu destin…

Râu-pârâu, n-ai mal abrupt,
Însă, glia, tu, ne-ai rupt,
Iar străinii s-au înfrupt.
Mâini vrăjmaşe te-au hoţit –
Pe români i-au despărţit…

Neamul nostru răzleţit,
Împuşcat, dezmoştenit –
Pare că a „amorţit”,
Purtând dorul ne-mplinit –
La un ceas mai fericit…

De la patruzeci încoace
Sânge apă nu se face,
În nămol nu se preface –
Aşteptând Prutul să „sace”,
Basarabia nu tace!

Pyretus, cu apa ta,
Poate vei împreuna
Ceea ce a fost cândva?
Mal cu mal vei închega –
Ţara vei unifica!

Apă neagră – mal ghimpat
Ai ajuns hotar de stat,
Din bunici tot blestemat.
Poate vei aduce mâine
O speranţă la mai bine?

-Nu uita, pe malul tâu
Un popor suspină greu…

Chişinău, septembrie 2013

MOLDOVA DE PESTE NISTRU

Moldova mea, de peste Nistru –
Avuta-i un destin sinistru.
Călcată de oaste haină –
Azi eşti aproape, dar străină…

Cântându-ţi doina în surdină,
Rămâi o umbră de pomină –
A unei Ţări cu harta ruptă,
Din care duşmanii se-nfruptă…

Ai încercat să dai o luptă,
Dar, ai cedat sub maluri suptă.
Şi mai aştepţi…, căci, după noapte
Va răsări lumina poate –

Ce va-ntrona sfânta Dreptate
Sub cerul de integritate…

Străbunul Nistru de cândva –
Unea frăţeşte marginea.
Al Ţării râu – hotar simbol,
Azi e turbat, plin de nămol –
Oglinda apei e-nnegrită
Şi de Rogoz acoperită,
De căzăcime bălăcită.

– Râule, cotind la mare,
Vezi, săteni cu chip de jale –
Sunt confraţii mei din vale…
Ntoarnă-ţi apele cumva –
Pe Duşmani îi alunga,
Moldovenii mi-i salva!

Chişinău, noiembrie, 2013

„VOLGA NUEPRUT!”

„Volga nu e Prut!” – exclamase, încă la 1862, B.P. Hasdeu.
Iar astăzi, aşa şi nu avem încă răspunsuri la multe întrebări legate de marea conflagraţie a omenirii din 1939-1945.

-A fost o greşeală sau poate-un tribut,
Că peste Nistru pământ am avut?
Sunt întrebări ce parvin din trecut,
Dintr-o istorie ce n-a dispărut,
Dintr-acea filă ce mult ne-a durut…

Avut-am şi glorie, dar n-am menţinut –
Estul – ce-n lupte a fost obţinut…
Ca un ecou toate-n van s-au pierdut.
Rămânem cu gândul la Bugul de Sud –
Un gust amar al hotarului rupt.

Pare-se Pronia Celui de Sus –
Ne-a îndrumat în acel greu urcuş.
Nu înzădar jurământ am depus,
Nu înzădar pân-la Don am pătruns,
Până la Volga nu ne-au răpus!

Cu vitejie în stepă ne-am dus,
Pe vârf de munte, pe val de mare –
Nu ne-am temut în cumplita-ncleştare.
Din răsputeri şi cu multă ardoare
Fost-am în stare – Pentru Onoare –
Să ţinem piept în Războiul cel mare.
Dar, deveniserăm scut de bătut –
Ai Ţării fii ca eroi au căzut…

Un Petriceicu încă ne-a spus:
„Nu e Tibre – Rinul; Volga nu-i Prut?”
Chiar să ştiut – nu puteam sta la Prut,
Chiar să fi vrut – mai era de văzut!
Fără de lupte putea fi mai slut,
Cine nu luptă – rămâne pierdut.

Chişinău, ianuarie-februarie 2014

ROMANTIC ÎNCĂ SUNT…

Se pare, se prea poate,
Fiind deja cărunt –
Romantic încă sunt…

Dar, n-am în nouri capul,
Căci, gândurile toate,
Din inimă chemate –
La rece le pătrund.

În miez tind să ajung –
Pornit să descifrez
Al Patriei trecut,
Aduc eu muzei Clio –
Modestul meu tribut…

Şi – Nota Bene, frate –
Femeia & Umorul nu par
Deloc uitate în stihurile date…

N.B.B.:
Cu sârguinţă lecturate –
Sunt de soţie machetate,
Cu mic efort, dar editate.
Credeţi-mă – necenzurate…
Şi, apropo, nici recenzate.