AVATARURILE EULUI LIRIC

Prof. Dr. Const. MIU

Chiar de la prima sa carte – Copilăria poeziei – (Editura Ex Ponto, Constanța, 2014), Loredana Ionela Toader, la cei 11 ani ai săi dovedea – așa cum aprecia semnatara prefeței, poeta Emilia Dabu – o surprinzătoare maturitate în gândirea poetică. Dovadă sunt versurile din poezia Inima mea, ce dezvăluie intuiția blagiană bipolarității inimii/ sufletului omului: „Inima mea e ca o cetate, / Cu bune, cu rele/ (…) În ea vezi suferință, / În ea vezi fericire” (p. 45).
Aventura poetică Loredanei Ionela Toader continuă cu noul volum d versuri – Zbor printre stele (Editura Ex Ponto, Constanța, 2014). Așa cum opinează părintele ei spiritual – Emilia Dabu –, autoarea noului op „Reușește deseori să metamorfozeze tot ce trăiește, simte, vede, să transforme în poezie tot ce atinge cu sufletul.. ” (p. 6).
În Zbor printre stele, putem sesiza o poetică a definirii eului poetic. Bunăoară, Ca un luptător al nopții dezvăluie un „arbore genealogic poetic” : „Sunt un fluture venit din amintire, / Din eterna veșnicie/ Din zâmbetul tău, / Cu sclipire de azur/ (…) Din albastrul cerului/ Și al libertății” (p. 12).
Încercând să-și definească sinele, tânăra de la malul mării se simte irezistibil atrasă de ea, ca o Afrodita, născută din spuma valurilor: „Deși nu văd nici nisip, / Nici mare, / Sufletul mă cheamă către ele/ (…) Mă simt născută din a ei putere/ Din spuma valurilor pecetluită” (Născută din spuma valurilor, p. 15).
Spirit lucid, Loredana Ionela Toader știe că lumea nu are numai frumusețile ei, ci și asperități, imaginate ân versurile sale din Două lumi, o scăpare… ca fiind ghimpii suferinței. Fire optimistă, ea este sigură că fiecare dintre noi are îngerul său protector: „Ghimpii răutății vin și mă-nconjoară/ Dar nu-ndrăznesc să țip/ Căci fără rugăminți, / Îngerii vin/ (…) Iar răul venit din spate/ Cade în abis, pentru eternitate! ” (p. 19).
Autoarea are nostalgia eului de altădată, avertizând care este rolul primordial deținut de amintiri: „Mi-e dor de mine, / De fosta Eu/ (…) Gânduri vechi se-adună/ Iar eu înmărmurită/ Mă și mir de propria-mi ființă, / (…) Doar amintirile rămân! / Doar ele fac diferența TRECUTULUI, / PREZENTULUI și VIITORULUI ! ” (Timpul meu, p. 33).
Sunt câteva creații, în care Loredana Ionela Toader adoptă o tonalitate detașată, omniscientă, discursul liric fiind la persoana a II-a singular. Spre pildă, în Adevărata bucurie recunoaștem tonul sfătos, necesar luării vieții pe cont propriu: „Sunt atâtea ocazii/ Să plângi în viață, / Însă prea puține să fii fericit/ Sfidează-ți puțin destinul/ Și învață să zâmbești, / Să iubești, / Să te bucuri de ceea ce ești! ” (p. 78).
Inocența – creația care încheie volumul în discuție – poate deschide o nouă perspectivă a liricii autoarei – cea filosofico-existențialistă, Loredana Ionela Toader conștientizând că cine nu re o personalitate puternică riscă să fie doar un simplu pion de sacrificiu: „încerci să suporți/ Să fii puternică/ Și să nu plângi. // (…) O luptă dură se dă/ Între îngerii buni și răi. // Tu, / Fiind scopul bătăliei/ Cazi inconștientă/ Pe pământul tare al tablei de șah/ Iar precum un pion strategic/ Ești mutată iar/ Și iar. ” (p. 82).