ARCADIE SUCEVEANU: DIN CICLUL „FERESTRE STINSE DE ÎNGERI”

In memoriam Mamei Catrina

NICIODATĂ N-AI FOST AŞA

O, niciodată
n-ai fost mai frumoasă
împodobită în straie noi
de mireasă
mai înecată în flori
şi încoronată
niciodată n-ai fost aşa
niciodată

Stai în pat înalt
de busuioc şi tămâie
cete de îngeri îţi zboară
la căpătâie
arhangheli şi serafimi
au venit să te vadă
caleaşca lor
te aşteaptă-n livadă

Mamă dulce, Mamă tristă,
mireasă amară,
dar e o altfel de nuntă
dar e o altfel de seară

Parcă eşti aceeaşi
parcă alta eşti
înalte făclii ard la grinzi
la fereşti
îngerii-ţi prind aripi la tâmple
la subţiori
cu care va trebui să te-nalţi
şi să zbori
cu trupul în pământ
cu sufletul în nori –

La Tatăl nostru ceresc
la Tatăl universal
sub sceptrul enigmei sale
fără egal

O, niciodată
n-ai fost mai frumoasă
împodobită în straie noi
de mireasă
mai înecată în flori
şi încoronată
niciodată n-ai fost aşa
niciodată

MONEDA DE AUR

Într-o dimineaţă
cu ceaţă deasă de noiembrie, 1952
Mama venea de la starea civilă
cu certificatul meu
de naştere

Într-o dimineaţă cu ceaţă deasă
de noiembrie, 2012
vin eu, fiul ei, de la starea civilă
cu certificatul ei
de deces

Mama îmi aducea începutul
eu îi aduc rezumatul

Mama îmi purta flacăra
eu îi port cenuşa

Mama îmi aducea laleaua Siretului
eu îi aduc Styxul de sulf şi pucioasă

De la punctul acela eu începeam să fiu
de la limita aceasta
ea începe să nu mai fie

Între noi doi stă cerul ca o plombagină

Ce uşor
sare soarele dintr-un cer(c) în altul
descoperindu-şi ambele feţe deodată
ca o monedă de aur
la rişcă

ÎNGERUL DE PROTOCOL

Te-am însoţit cu gândul până departe
te-am ţinut strâns de mână până
acolo unde
mi-a răsărit în faţă râul acela indefinit
dincolo de care te aşteptau ai tăi
plini de iubire

Dintr-odată stelele
au început să se regrupeze altfel
în ordine inversă
vântul s-a lichefiat comprimându-se
şi brusc mi-am simţit mâna smulsă
din umăr
de gravitaţia unei alte lumi

Pe nesimţite, sângele meu s-a retras
din tine
rămânând cu o margine în afară

De undeva a apărut Îngerul negru
cu un registru sub braţ
Îngerul acela de protocol
şi ţi-a înmânat cifrul vieţii de dincolo

Mamă bună, ţi-am zis, acum te las
aici e ultima treaptă
a materiei

Rămâi în seama Îngerului. Urmează-l
cu încredere

Şi ţine pasul cu iarba şi roua

IAU GRĂDINA ÎN PALME

Iau grădina ta în palme
şi o duc la ureche ca pe un mecanism
de ceasornic

Nu-i mai aud ticăitul zglobiu
i s-au oprit rotiţele, arcurile înţepenite
nu mai pot trezi la viaţă
o nouă primăvară

Păşesc printre pomii bătrâni
îmi trec palmele peste scoarţa uscată:
– Zei ai copilăriei, unde sunteţi?
Zei ai copilăriei, se mai poate?

– Nu, nu! Nu se mai poate.
Nimic nu se mai poate.

BĂIATUL DE AUR

Mâine băiatul auriu va pleca de acasă
îşi va pune capcanele pentru iepuri
în valiza de carton rămasă
de pe vremea dezgheţului hruşciovist
va săruta icoana grădinii
şi îşi va lua adio
de la gangul cu greieri

Mama noastră nu mai e cu noi,
băiatule auriu
Mama noastră s-a dus în celălalt sat
la morţii ei
lăsându-ne singuri în bătaia vântului
de cositor

Mâine va pleca băiatul auriu
trupul meu de acum
abia şi-l mai aminteşte adolescent
în cămaşa albă a balului de absolvire

Trupul meu de-acum
de mult nu-i mai poartă aripile
de ferigă

Odată şi odată orice om pleacă de acasă
odată şi odată totul se termină

Mâine băiatul auriu îşi va trage pe el
cămaşa de var a casei
îşi va umple buzunarele
cu foşnet de iarbă, cu rumeguş de brad
proaspăt tăiat pentru Crăciun
va legăna în braţe cele două morminte
şi va pleca, va pleca

Viaţa lui se va întoarce în sat
ca o poveste de succes, incredibilă,
ca o frază frumoasă, strălucitoare
desprinsă din istoriile literare

Odată şi odată se termină totul
odată şi odată orice om pleacă de acasă

POVESTE DE PRIMĂVARĂ

E ca într-o poveste de primăvară

Aduc ploaia în pumni de afară
şi casa învie
şi de odată pe sticla ferestrei
prinde contur o făptură de abur
E singurătatea

În sertar, chitanţe vechi, chei ruginite,
nasturi, capete de lumânări –
mici fragmente de viaţă

Hei, voi cei care v-aţi ascuns în
spatele oglinzii,
veniţi să vă mângâi, să vă pieptăn
aţi devenit prea tăcuţi şi neîndemânatici
acum aş putea să vă aliniez pe poliţă
aş putea să vă cântăresc greutatea fizică
(cât
flacăra
de
chibrit)
sau să vă iau cu mine în literatură

Odinioară sub varul pereţilor
creștea arborele binelui și răului
curgea un râu de aur, miraculos,
în fiecare dimineaţă intram
în apele lui albastre
invulnerabil şi fericit

Parfumul acelui râu nu-l mai regăsesc
fantasma lui a dispărut, nu se mai vede

Acum, ca să-mi pot găsi un reper
consult azimutul cârtiţei din grădină
apelez la autoritatea bătrânului greier –
custodele acestui muzeu al figurilor
de umbră
(ruda mea de sânge poeticesc
ce-mi poartă celulele stem într-o capsulă)
psalmistul insomniac în sutană
predicând până-n zori despre ordinea
lumii
şi întristarea cărnii
despre cei înălţaţi la cer
despre cenuşă şi stele, noroi şi
purpură, moarte şi
înviere

Amin!