IOAN VASIU: VERSURI

DULCE ŞI AMAR

plouã calm la munte şi-n câmpie
plânge cerul şi suspinã iar
grea de roade toamna întârzie
versul meu e dulce şi amar

rãvãşit de o iubire oarbã
în poem încerc sã te dezbrac
gura mea flãmândã sã te soarbã
de la orãştie la albac

ZVON DE PRIMÃVARÃ

dacã nerãbdarea sevei fierbe-n muguri pânã crapã
dacã mieii sar pe şesuri ca şi boabele pe plitã
dacã-ascunsã-n munţi zãpada trece-n starea ei de apã
dacã ghioceii-n pieţe duc privirile-n ispitã
dacã oamenii pe stradã ies sã-ntâmpine lumina
dacã porumbeii-n stoluri norii parcã îi alungã
dacã primii fluturi zburdã şi brãzdeazã-n zbor grãdina
dacã mi se pare calea înspre casã mult mai lungã
dacã pentru bucurie tot mai mult timp ne rãmâne
dacã-n pace se-mplineşte şi se rotunjeşte ţara
dacã-n verde crud, fãloase, râd pãdurile de grâne
nu sunt semne, dragi prieteni, cã soseşte primãvarã ?!?..

E-atâta frumuseţe
e-atâta frumuseţe în fiecare vers
Şi-atâta bucurie în fiece cuvânt
rãmâne amintirea un curcubeu neşters
când rãsãritul râde în ochii tãi rãsfrânt

e-atâta frumuseţe în apele ce cad
pe stâncile cascadei înspre adâncuri reci
iubirea ta mã-mbatã şi mã cufundã-n vad
de fiecare datã când surâzândã treci

e-atâta frumuseţe în ochii-ţi care plâng
de bucuria nopţii ce bate iar în geam
când vântul cald aleargã pe dealuri cam nãtâng
invidios iubito cã-n braţe iar te am

Iubirea mea
iubirea mea e-o calmã libelulã
ce-alunecã pe-un râu vijelios
înspre-o cascadã veşnic nesãtulã
ce curge invers nu de sus în jos

iubirea mea e-un vânt care adie
prin pãrul tãu mereu nepieptãnat
înlãcrimând amurgul care ştie
sã stea ca o umbrelã peste sat

iubirea mea e-un cântec care cade
ca un blestem pe-o muchie de cuţit
e-un curcubeu ce râde cu ocheade
prin universul tãu nemãrginit…

Holdã cu cercei de maci
când plângi şi râzi cu faţa spre apus
eşti ca o apã care curge-n sus

când mã sãruţi cu pãru-ţi despletit
eşti ca un fulger care m-a trăsnit

când tandrã şi timidã te dezbraci
eşti ca o holdã cu cercei de maci

În flagrant
am intrat
pe geam
la tine
în casã
tu îmi spui
hoţ
dar mie
nu îmi
pasã

nu ţi-am
luat
mai mult
de un
sãrut
tu mã
minţi
din nou
cã te-a
durut

Undeva
undeva se coace dragostea-n amiazã
cerul şi cu marea se îmbrãţişeazã

undeva sub talpã iarba mai suspinã
de pe munţi coboarã bulgãri de luminã

undeva pe lume viaţa naşte viaţã
dragostea iubitei iarãşi mã rãsfaţã

undeva sunt sigur încã mai existã
un poem de pace scris pe o batistã