GERMANIA RĂMÂNE UN PARTENER DE ÎNCREDERE PENTRU MOLDOVA

Germania şi Republica Moldova vor continua colaborarea bazată pe încredere şi prietenie. Acest fapt a fost evidenţiat de către Ministrul de Stat pentru Europa din cadrul Ministerului Federal al Afacerilor Externe, domnul Michael Roth, în timpul vizitei dumnealui la Chişinău. Domnul Roth a participat în calitate de reprezentant german la cea de-a IX-a Reuniune ministerială informală a „Grupului pentru Acţiunea Europeană a Republicii Moldova”.

„Republica Moldova aparţine Europei şi este pentru noi, în calitate de vecin direct al UE, un partener important“. Acordul de Asociere, semnat în luna iunie, ne-a apropiat şi mai mult”, a menţionat Roth, subliniind în cadrul întrevederii cu Prim-ministrul Iurie Laencă importanţa relaţiilor dintre ambele state. În acelaşi timp, Ministrul de Stat Roth a încurajat continuarea cu fermitate a eforturilor politice pentru implementarea reformelor, astfel încât democraţia şi statul de drept să poată fi consolidate. Dumnealui pledează în continuare pentru un proces larg de discuţii. „Este decisiv, ca Guvernul în acţiunile sale de apropiere spre UE să implice activ şi societatea civilă. Europa ne va reuşi doar împreună.”

Uniunea Europeană este cel mai mare proiect de pace din istorie

În discuţia cu Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, doamna Natalia Gherman, au fost abordate în primul rând chestiuni legate de situaţia actuală din Ucraina şi relaţiile cu Rusia. Ministrul de Stat pentru Europa s-a pronunţat pentru o poziţie convenită de comun acord. „Statele membre ale UE se vor sfătui în continuare cu partenerii europeni, reprezentând o poziţie comună. Rusia nu este in drept să pună în continuare sub semnul întrebării integritatea teritorială a Ucrainei şi a Moldovei”, susţine Roth, care a numit UE „ drept cel mai mare proiect de pace din istorie“ asigurând că va fi în continuare solidar cu Republica Moldova.

Sursa: chisinau.diplo.de