MITROPOLIT de MILIOANE: ÎPS Vladimir: fondator de firme, arendaş la „Moldsilva”, cu casă de vacanţă în pădure şi apartament de lux

485-mitropolit1

Înalt Prea Sfinţitul (ÎPS) Vladimir, mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove, sau Nicolae Cantarean, pe numele său de mirean, deţine, în arendă, prin intermediul unei firme în care figurează în calitate de fondator, alături de un alt slujitor al Domnului, un hectar de pădure în apropierea s. Ruseştii Noi, r. Ialoveni, pe care are construită o casă de vacanţă, îngrădită şi ferită de ochii muritorilor de rând. În urmă cu aproape două săptămâni, ZdG l-a surprins pe ÎPS în zonă, la volanul maşinii de lux a Mitropoliei Moldovei, o Toyota Land Cruiser, cu numere guvernamentale. ÎPS mai are un apartament de lux de 175 m.p., estimat de experţi imobiliari la peste 3 mln. de lei, şi figurează în calitate de fondator la încă un SRL, specializat în reparaţia automobilelor. Conform informaţiilor oferite de Camera Înregistrării de Stat (CÎS), Nicolae Cantarean este fondatorul a două SRL-uri: SRL Lada-Ton şi SRL Lemn Construct Prim, şi administrator al unui SRL care deţine Publicaţia Perioadică „Altarul Credinţei”. Conform informaţiilor din baza de date a ÎS „Registru”, disponibilă şi on-line, în R. Moldova există o singură persoană cu numele şi prenumele Nicolae Cantarean.

Mitropolitul — fondator de firme

485-cantarean

Firma Lada-Ton a fost fondată încă în 1993 de către Nicolae Cantarean, cu 35% şi 60 de mii de lei, şi de un oarecare Vitalie Tofan, cu 65%, echivalentul a 112 mii de lei. Ultimul figurează şi în calitate de administrator al acestui SRL. Firma are un capital social de 172 mii lei şi a fost înregistrată pe 2 noiembrie 1993. Sediul oficial se află pe şos. Balcani, 25, la marginea Chişinăului. Printre genurile de activitate permise se numără: întreţinerea şi repararea autovehiculelor, activităţi de cercetare a pieţei şi de sondaj al opiniei publice, activităţi de testări şi analize tehnice, intermedieri pentru vânzarea unui asortiment larg de mărfuri şi activităţi ale agenţiilor de voiaj şi ale ghizilor. La faţa locului, însă, nu am găsit o asemenea firmă, ci cu totul alta, Oland-Demirova SRL, care este de fapt un magazin-service auto, specializat în repararea şi întreţinerea vehiculelor. Reprezentanţii acestui SRL susţin că nu au auzit de Lada-Ton. O asemenea firmă există însă cu siguranţă, numele ei figurând, sporadic ce-i drept, într-o hotărâre a Curţii de Conturi.

ÎPS Vladimir şi Ieromonahul Nicolae, parteneri

Numele lui Nicolae Cantarean figurează şi în calitate de fondator la firma Lemn Construct Prim. Cantarean deţine 50% din acest SRL, celelalte 50% fiind deţinute de Fiodor Roşca, nimeni altul decât stareţul Bisericii Sf. Teodor Tiron de pe str. Ciuflea din Chişinău. Acum, după ce a fost călugărit, Fiodor Roşca a devenit Ieromonahul Nicolae. Firma, cu un capital social standard, de 5400 de lei, a fost înregistrată la CÎS pe 10 decembrie 2013 şi este administrată, cel puţin conform actelor, chiar de către Fiodor Roşca. Aceasta îşi are sediul în oficiul 307 de pe str. Grădina Botanică 14/3. Ajunşi la faţa locului, am constatat, însă, că o atare firmă nu îşi are sediul acolo. În oficiul 307 am găsit firma SRL Meldava Grup. Reprezentanţii ei ne-au spus că firma Lemn Construct Prim are acolo doar adresa juridică, însă activează în altă parte, fără a ne spune unde anume. Am primit şi un număr de contact, la care urma să discutăm cu un oarecare Anatolie Albin, reprezentantul celor de la Lemn Construct Prim. Nicolae Cantarean este şi administrator al firmei care deţine publicaţia periodică „Altarul Credinţei”, editată de Mitropolie. Publicaţia a fost fondată în 2001 de către Biserica Ortodoxă din Moldova şi îşi are adresa juridică pe str. Tighina 3, acolo unde a fost anterior sediul Mitropoliei. Ulterior, acel sediu a fost transmis firmei de construcţii Basnconslux, iar recent, procurat de familia Madan, cea care a fondat compania de construcţii. Clădirea se dă acum în chirie.

Apartamentul de 175 m.p., ne-locuit

485-mitropolit1-apartament

Mitropolitul Vladimir deţine şi un apartament de lux pe str. Ciuflea din Chişinău, la câţiva metri de bd. Ştefan Cel Mare şi Sfânt. Blocul în care locuieşte ÎPS are cinci etaje şi mansardă, are pază şi este considerat unul de elită, aici locuind mai mulţi oameni prosperi. Atunci când am ajuns la faţa locului am văzut în curte mai multe maşini de lux, care costă zeci de mii de euro. Blocul a fost dat în exploatare în anul 2000. Apartamentul era evaluat de experţii cadastrali, în 2004, la peste un milion de lei. Acum, spun experţi imobiliari, un asemenea apartament nu costă mai puţin de 3 mln. de lei. Conform informaţiilor de la Cadastru, ÎPS stă la etajul patru, într-un apartament care are nu mai puţin de 175 m.p.. Mitropolitul a intrat în posesia acestui apartament în aprilie 2000. Anterior acestui an, Vlădica Vladimir era, din 1995, proprietarul unui apartament de la Botanica, pe bd. Dacia. În 2001, mitropolitul a vândut apartamentul Mitropoliei pe care o conduce, iar aceasta, la rându-i, în 2003, l-a vândut unei doamne, Ana Pruteanu. Ana Chiraşciuc, cea care gestionează acest bloc, ne-a spus că mitropolitul nu locuieşte de mai mult timp în acest apartament, pe care îl deţine. „El locuieşte la reşedinţa sa oficială, undeva în afara oraşului”, ne-a spus femeia, care susţine că în apartamentul mitropolitului, în momentul de faţă, nu locuieşte nimeni.

Tranzacţia din seara de Anul Nou

485-mitropolit1-casa-de-vacanta3

Conform informaţiilor de la Cadastru, Nicolae Cantarean Vasile, născut la 18 august 1952, este, începând cu 17 aprilie 2014, şi proprietarul unei case de vacanţă, cu construcţie accesorie, în pădurea de lângă Ruseştii Noi, Ialoveni, la câteva sute de metri de tabăra de odihnă pentru copii „Poieniţa Veselă” şi la aproximativ 10 km de Chişinău. Vecin cu ÎPS este partenerul său de afaceri, Ieromonahul Nicolae (Fiodor Roşca) de la Ciuflea. Şi Stareţul deţine, pe acelaşi teren, o casă de vacanţă. Casa mitropolitului, conform informaţiilor cadastrale, are 168,8 m.p., iar construcţia accesorie, 13/1 m.p.. Cea a lui Fiodor Roşca este ceva mai mică, de doar 80,3 m.p.. Terenul pe care sunt aceste construcţii aparţine Agenţiei „Moldsilva” şi a fost dat în arendă unui oarecare Oleg Popov, pe 5 noiembrie 2010, pe o perioadă de 49 de ani, până la 4 noiembrie 2059. Printr-un acord adiţional, în seara de Anul Nou, pe 31 decembrie 2013, la 3 săptămâni după ce firma celor doi era înregistrată la CÎS, terenul a trecut în posesia Lemn Construct Prim, care îi are fondatori pe Roşca şi Cantarean. Pentru arenda acelui hectar de pădure sunt plătiţi anual 4 mii 445 de lei. Proprietarul construcţiilor de pe acest teren a continuat să fie Oleg Popov, cel care îl lua, în 2010, în arendă de la Moldsilva, până după darea lor în exploatare şi înregistrarea la Oficiul Cadastral. Acest lucru se întâmpla pe 9 aprilie 2014. Pe 16 aprilie 2014, în urma unui contract de vânzare/cumpărare, Fiodor Roşca cumpără toate cele 3 clădiri din pădure, iar în aceeaşi zi îi vinde două dintre ele mitropolitului Vladimir. Ambele tranzacţii au fost înregistrate la Cadastru a doua zi, pe 17 aprilie 2014.

Mitropolitul, cu Toyota RMG 040 la casa de vacanţă

485-mitropolit1-casa-de-vacanta2

Marţi, 26 august, am mers în Pădurea din extravilanul s. Ruseştii Noi pentru a vorbi cu localnicii, dar şi pentru a vedea casa de vacanţă a ÎPS Vladimir. Drumul din pădure este înconjurat, chiar imediat după intrare, de garduri de câţiva metri, iar în spatele lor sunt zărite construcţii, majoritatea dintre ele de lemn. Oamenii din zonă, atunci când sunt întrebaţi ale cui sunt acele case şi cine sunt arendaşii de pădure, dau din umeri. Ei îi numesc pe toţi cei de dincolo de gardurile înalte „boieri”. I-am întrebat care teren din zonă aparţine Mitropolitului Vladimir. Unii au dat din umeri, alţii ne-au spus că au auzit că în zonă are casă de vacanţă şi ÎPS, doar că nu cunosc exact locul unde ea este amplasată. Ulterior, un localnic mai vechi ne-a explicat cum ajungem la casa mitropolitului. Casa, de fapt, nu se vede de după gardul înalt de aproape doi metri, format în mare parte din plăci fribrolemnoase. În partea dinspre pădure, terenul este îngrădit cu sârmă ghimpată. După ce ne-am depărtat puţin de locul unde se află casa mitropolitului şi cea a stareţului Mănăstirii Sf. Teodor Tiron, am observat că dinspre acel loc venea o Toyota Land Cruiser. Aceasta avea numere guvernamenatale, RM G 040, iar la volanul ei se afla chiar ÎPS Vladimir. Acesta s-a oprit peste câteva sute de metri, purtând o discuţie telefonică, pentru ca mai apoi să plece spre Chişinău. Maşina RM G 040 este cu siguranţă a Mitropoliei Moldovei, iar de ea se foloseşte doar mitropolitul Vladimir. Recent, pe 25 august, această maşină era fotografiată de către un internaut la o staţiune din România, din orăşelul Borsec, cunoscută pentru faptul că acolo au vile de vacanţă mai mulţi cetăţeni ai R. Moldova. Solicitaţi de ZdG, reprezentanţii Primăriei din Borsec ne-au spus că nu ne pot oferi informaţii dacă, şi Nicolae Cantarean deţine sau nu o vilă în această regiune, pentru că o asemenea informaţie ar fi una confidenţială.

Fiodor Roşca, maşina mitropolitului şi Igor Dodon

485-mitropolit1-masina12

485-mitropolit1-fiodor-rosca

Maşina cu numere de stat RMG040 a fost de-a lungul timpului implicată în mai multe discuţii contradictorii, la un moment dat punându-se problema retragerii numerelor speciale, discuţii care însă nu s-au concretizat. În 2011, ZdG scria că această maşină l-a însoţit pe Igor Dodon, pe atunci candidat la funcţia de primar al Chişinăului, la întâlnirea pe care acesta a avut-o la Mănăstirea Ciuflea cu preoţii din Chişinău. Ziarul Timpul relata tot în acea perioadă că întâlnirea comunistului (atunci, Dodon încă reprezenta PCRM-ul) cu slujitorii lui Dumnezeu a avut loc chiar la iniţiativa lui Fiodor Roşca, actualul partener de afaceri şi vecin de vilă cu ÎPS Vladimir. Conform informațiilor de pe site-ul Mitropoliei Moldovei, Fiodor Roşca este preşedintele Departamentului Mitropolitan Activitate Pastorală în Ministerul Afacerilor Interne şi Organele de Drept. Pe 8 aprilie 2013, mitropolitul Vladimir a oficiat slujba prin care l-a călugărit pe partenerul şi vecinul său, Fiodor Roşca, care a primit numele de Nicolae. „ÎPS Vladimir i-a adresat un cuvânt duhovnicesc, exprimându-şi nădejdea că această lepădare de lume a slujitorului va presupune mai multă rugăciune şi grijă pentru nevoitoarele şi enoriaşii mănăstirii”, se spunea într-un comunicat al Mitropoliei.

Mitropolitul mai are un hectar de pădure?

485-mitropolit1-casa-de-vacanta

Conform informaţiilor de la Cadastru, un hectar de pădure, imediat lângă terenul şi casele de vacanţă ale mitropolitului Vladimir şi călugărului Nicolae, este luat în arendă de către firma Best Proiect. Iar de aici încolo urmează mai multe similitudini între arendarea acestui teren şi terenul deţinut de firma Lemn Construct Prim, fondată de Cantarean şi Roşca. Firma Best Proiect a fost înregistrată la CÎS pe 9 decembrie 2013, cu doar o zi înainte de fondarea firmei Lemn Construct Prim. Ea este administrată şi fondată de către un oarecare Igor Kojanov şi are aceeaşi adresă juridică ca şi firma fondată de mitropolit, Grădina Botanică 14/3, of. 307. Aşa cum s-a menţionat mai sus, la această adresă se află doar firma SRL Meldava Grup. Reprezentanţii ei ne-au dat tot numărul de contact al lui Anatolie Albin în calitate şi de reprezentant al firmei Best Imobil, la fel ca şi în cazul firmei Lemn Construct Prim. Cel mai probabil, şi acest teren, chiar dacă prin intermediari, este luat pentru Cantarean şi Roşca. L-am contactat pe Anatolie Albin. Acesta ne-a spus că a fost reprezentantul celor două firme anterior, şi a reprezentat fondatorii iniţiali, care erau alţii decât cei de acum, Roşca şi Cantarean. Acesta ne-a spus că nu ştie unde se află acum sediul celor două firme, cu adresa juridică pe str. Grădina Botanică 14/3, of. 307. Interesant este faptul că Igor Kojanov, fondatorul şi administratorul firmei cu acelaşi sediu ca al firmei mitropolitului, Best Proiect, figurează în calitate de fondator în alte 7 (!) SRL-uri, asta deşi nu este un om de afaceri prea cunoscut. Acesta este fondator la firmele DI&Trade şi DI&Trade Engineering, care se prezintă ca fiind printre cei mai buni producători ai celui mai larg sortiment de produse de ventilare din R. Moldova, Dezvolt-Activ, care susţine că este lider pe piaţa materialelor izolante din R. Moldova, Precedent, care se ocupă cu vânzarea apartamentelor, Neoproiect, Acustic Tehnologie şi Capitaldak. Conform informaţiilor de la Registru, în R. Moldova există un singur Igor Kojanov. L-am contactat pe acesta de mai multe ori la sediul firmei DI&Trade, însă ni s-a spus că el nu este. Deşi am solicitat să ni se ofere un număr de mobil pentru a clarifica mai multe lucruri și eventual, relațiile lui Kojanov cu mitropolitul, reprezentanţii firmei au refuzat să facă acest lucru.

„Cum poate trăi cineva în pădure?”

Marţi, 2 septembrie, am fost din nou în pădurea din Ruseştii Noi. La poarta casei mitropolitului, doi tineri cărau nisip. După câteva discuţii cu oameni din zonă ni s-a confirmat încă o dată că acel teritoriu aparţine lui „Vlădica” Vladimir. Ulterior, prin intermediul celor doi tineri care lucrau, am solicitat să discutăm cu un bărbat, despre care ni s-a spus că este paznic. Acesta, întrebat de noi dacă pe acel teritoriu locuieşte mitropolitul, ne-a zis: „Cum poate trăi cineva în pădure?”. Ulterior, ne-a spus că nu este adevărat, că asemenea informaţii, precum că mitropolitul are casă în regiune, a auzit şi el, „din presa galbenă”, doar că ele nu ar corespunde adevărului. „Îmi ştiu şefii, îmi ştiu patronii, dar nu, idee n-am. Nu l-aţi văzut pe aici? Cum, aici… mâine poţi să-l vezi pe dl Filat, ce înseamnă, că d-lui trăieşte aici? D-stră ştiţi că unde se fac chestii de genul acesta vin diferiţi oameni mari, nu vine aici un om care lucrează cu sapa…”, ne-a spus, printre altele, tânărul. Informaţiile de la Cadastru contrazic însă afirmaţiile acestuia. Oleg Popov, cel care a arendat în 2010 hectarul de teren pe care se află acum casa de vacanţă a lui Fiodor Roşca şi Nicolae Cantarean ne-a confirmat că a perfectat actele pe numele altor persoane şi că acel teren este acum al firmei Lemn Construct Prim. Întrebat dacă, în 2010, atunci când a luat în arendă terenul, l-a luat pentru el sau pentru cele două feţe bisericeşti, bărbatul, vorbitor de rusă, a refuzat să ne răspundă. El a precizat că în acest moment nu se află în ţară.

Businessul — interzis pentru slujitorii bisericii

Conform statutului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Întîistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova — Mitropolitul Chişinăului şi Moldovei — este numit de către Sfântul Sinod şi Sanctitatea sa Patriarhul Moscovei şi a întregii Rusii. Acesta are mai multe funcţii, printre care şi aceea de a dispune de mijloacele financiare ale Mitropoliei. ZdG scria încă acum doi ani, în articolul „Business în/din numele Domnului” despre faptul că afacerile sunt incompatibile cu canoanele Bisericii Ortodoxe, un ansamblu de „legi” bisericeşti care reglementează practic toate aspectele vieţii clerului, dar şi a enoriaşilor. Spre exemplu, unul dintre multiplele canoane care prevăd acest lucru este Canonul 6 (Incompatibilităţi) din Canoanele Sfinţilor Apostoli. Acesta spune expres că „episcopul sau presbiterul sau diaconul să nu ia asupra sa purtări de grijă lumeşti; iar de nu, să se caterisească” (caterisirea înseamnă ridicarea darului Sf. Duh, dat unui bărbat prin taina hirotoniei, adică este dat afară din preoţie – n.r.).

Parohiile plătesc taxe de milioane Mitropoliei

485-mitropolit1-rosca

Se înscrie mitropolitul în lista incompatibililor? Vadim Cheibaş, secretarul Mitropoliei Moldovei, a evitat răspunsul la această întrebare. „Mă scuzaţi o secundă”, ne-a zis acesta, apoi a închis, fără a mai răspunde la telefon. Anterior, îl întrebasem pe Cheibaş cum se formează veniturile mitropolitului şi dacă acesta are salariu. După ce a ezitat câteva clipe, acesta a spus: „Da, sigur că are, dar mai multe detalii aflaţi la contabilitate”. Anterior, ZdG scria că orice parohie membră a Mitropoliei trebuie să plătească în fondul acesteia o anumită taxă, mărimea căreia este direct proporţională cu mărimea parohiei. Un calcul elementar arată că Mitropolia primeşte, de la parohiile sale, o sumă fabuloasă. O parohie săracă achită, anual, circa 4800 de lei. Să presupunem că toate parohiile ar plăti doar câte 500 de lei pe lună. Anual, s-ar acumula 6000 de lei. Mitropolia are circa 1 200 de parohii. Să presupunem că 200 dintre ele ar fi în incapacitate de plată. Prin concursul celorlalte 1 000 de parohii în fondul Mitropoliei ar fi viraţi anual cel puţin 6 mln de lei. Contactat de ZdG, ieromonahul Nicolae, pe numele său de mirean Fiodor Roşca, nu a dorit să discute cu noi, după ce i-am spus că avem informaţii că, împreună cu mitropolitul Vladimir, deţine în arendă un hectar de pădure, pe care au case de vacanţă. „De ce aşa tare vă interesează asta? Dacă nu vă interesează, nu sunaţi. E viaţa mea personală şi vă rog să nu vă implicaţi în viaţa mea personală, că vă dau în judecată”, ne-a spus, amenințător, acesta, închizând telefonul şi lăsând fără răspuns întrebarea despre fondurile din care a reuşit să-şi cumpere casa din pădure. P.S. Pe parcursul zilei de ieri, miercuri, dar și joi, ziua când ziarul a apărut în chioșcuri, mitropolitul a avut telefonul deconectat. Publicaţia rămâne deschisă şi va oferi spaţiu pentru opiniile ÎPS Vladimir vis-a-vis de acest subiect în ediția viitoare a ZdG.

Victor MOŞNEAG, victor.mosneag@zdg.md