GHEORGHE PÂRLEA: CU GÂNDUL LA BASARABIA

ACASĂ

Bate vânt din Răsărit,
Aducând cu el jelit,
Strigăt surd de dor de-Acasă,
Adiere de doinit,
Roua lacrimii, neştearsă,
Adusă s-o steargă Mama,
Blând să-şi umple cu ea palma…
Inimă Română, Mamă,
Arde-ţi şi tu doru-n palmă!

URZIND ÎN CÂNTEC ROMÂNIA MARE

Vuiet de codru-aduce-n suflul său de nai,
Adâncul mării-n cântec de sirenă,
Sfinţite armonii ce urcă pân’ la Rai
Irump din lemnul ce îi creşte-n venă.
Lui nu i se mai zvântă lacrima din cântec
E naiul său suspin şi fătului din pântec.
*
Imn românesc revarsă-nspre Carpaţi,
Oricât i-ar sta hain un Prut în cale,
Vibrează inima-i a dor nestins de fraţi,
Urzind în cântec România Mare.

CUVÂNTUL

Imn azi înalţ străbunului Cuvânt,
Ofrandă-nchin acelui ce îl creşte,
Neîntinat rămână pe pământ,
Etern poetul ce cu har hrăneşte
Lumina verbului sădit în gând!
*
Cuvântul dat de mama mi-i avut,
Avere-mi este şi-o împart frăţeşte:
Pe cât a mea, pe-atâta peste Prut…
Iar glasul din Cuvânt ne înfloreşte,
Ţâşnind din el suspinul cel durut,
Acum, când Prutul curge-n româneşte.

URZIND AVID LA ALTĂ ÎMPLINIRE

Şoimul cu glia-i scumpă peste Prut –
Orheiul îl cunoaşte de demult –
Iubirea-şi cântăreşte azi în sine,
Măsură dând averii strânse-n zile.
Adună greu din drumuri răscolite
Rodirile-i, cu osteneală rânduite,
Urzind însă avid la altă împlinire.
*
Vlăstar de viţă bravă, strămoşească,
Ales din codrii vajnici de goruni,
Stejar crescut în seva-ţi românească,
Inelele mereu să ţi le-aduni,
Lăsând în trunchiul Neamului străbun
Eterna lui plămadă de Român!

CUVÂNTĂTORUL

Vremuri trecute ni se dezvăluie,
Luminate de Iscoditor,
Alexandria îşi reclădeşte Bibliopolisul,
Dând Chişinăului ce-i al Chişinăului.
*
Pomii, înfloriţi la Floreşti, poartă
Ofranda lui Germinar,
Harul Cuvântătorului
Irumpe în ecouri basarabene –
Limba română îşi rosteşte
Arderea în torţele Neamului.