MAGNA GERMANIA(4): DE LA CHARLEMAGNE LA ANGELA MERKEL – BISMARCK/2

Prusia-6

Otto Eduard Leopold von Bismarck (partea a doua)

Otto von Bismarck a fost Prim-ministru al Prusiei (1862-1873, 1873-1890) şi fondator şi prim cancelar (1871-1890) al Imperiului German. Diplomația lui, numită „politică “Realpolitik”  și autoritarismul cu care conducea statul i-au adus denumirea de “der Eiserne Kanzler” (“Cancelarul de Fier”). Adept riguros al politicilor de forță în Prusia, Bismarck reuseste unificarea statele germane într-un singur stat național,  Germania  sau Imperiul German (Deutsches Kaiserreich).

***

In “perioada diplomatica,” Bismark a început să-si schimbe unele pareri care l-au ghidat o lunga perioada de timp intuind posibilitatea care ar putea genera o Prusie ca puterea absoluta a Germaniei. Prinzand contur ideia unei Europe de Nord dominate de Prusia şi a redirecţionării puterii Austriei spre regiunile slave din sud. Dacă era necesar, nu excludea nici un război cu Austria pentru a distruge hegemonia acesteia. Aplicarea unei politici de acest tip ar fi fost orice altceva, mai puţin conservatoare, pentru că ar fi atras modificări radicale pe harta Europei aşa cum fusese ea desenată de puterile Europene la Viena, Austria, în 1815, dupa razboiele napoleonice.

Cu ajutorul unui razboi eficient si rapid impotriva Danemarcei, provinciile Schleswig şi Holstein sunt ocupate de Prusia si Austria. După negocieri complicate, la 20 august 1865 s-a semnat Convenţia de la Gastein; ea stabilea ca Schleswig să fie administrat de Prusia, iar Holstein de Austria. După ce s-a asigurat printr-un tratat secret că Rusia nu va interveni şi după ce s-a aliat cu Italia, a început să submineze statutul Austriei. A stârnit naţionalismul maghiar împotriva Austriei, fapt ce a demonstrat cât de radicale erau mijloacele pe care le putea folosi în serviciul propriilor scopuri conservatoare. Pe 9 iunie 1866, trupele prusace au invadat Holstein, iar câteva zile mai târziu Austria, susţinută de statele mai mici ale Saxoniei, Hesse-Kassel şi Hanovra, a intrat în război. În doar şase săptămâni.

Prusia a repurtat o victorie zdrobitoare asupra austriecilor la Koniggratz (Sadowa). Atunci Bismarck a recomandat moderaţie, pentru a nu umili Austria. Împotrivindu-se regelui şi generalilor care doreau să pornească în marş spre Viena, el a cerut o încetare imediată a ostilităţilor, recunoscând că alte puteri ar putea interveni, dacă războiul ar continua. Europa era năucită: în câteva săptămâni, Prusia reorganizase împărţirea puterii în Europa Centrală. Austria, cea mai mare putere a lumi germanice secolele la rândul, era acum declasata pe locul doi.

Hanovra, Hesse-Kassel, Nassau şi Frankfurt, care luptaseră împotriva Prusiei, au fost anexate, regele din Hanovra a fost îndepărtat de la putere, la fel şi familia conducătoare din Hesse. În vreme ce conservatorii erau oripilaţi de războiul civil german dintre cele două puteri care se opuseseră revoluţiei, clasa de mijloc liberală l-a susţinut în masă pe Bismarck.

Prusia-8

Confederaţia Germaniei de Nord a fost înfiinţată în 1867, cu Prusia la temelie. Confederația Germană de Nord (Norddeutscher Bund) a luat ființă ca o alianță militară dintre 22 de state germane din nord în jurul Regatului Prusiei. În 1867 a fost transformată într-un stat federal ce a constituit punctul de formare al Imperiului German. Spre deosebire de Confederația Germană care l-a precedat, Confederația Germană de Nord a fost un stat în adevăratul sens al cuvântului. A permis consolidarea influenței Prusiei asupra Germaniei de Nord, care prin intermediul Uniunii Vamale Germane și printr-o serie de tratate de pace a reușit să controleze și statele germane din sud.

Când, în 1869, tronul Spaniei a fost oferit vărului regelui, prinţul Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen, Napoleon III a interpretat acest lucru drept o încercare de a încercui Franţa. L-a trimis de două ori pe ambasadorul său, Vincent Benedetti, la regele prusac, la Bad Ems, o dată pentru a cere să retragă acceptarea ofertei (în 12 iulie) şi a

Prusia-7doua oară pentru a cere ca familia Hohenzollern să nu accepte tronul Spaniei nici pe viitor. Regele a refuzat politicos cea de-a doua cerere. Bismarck a primit o telegramă de la Bad Ems (telegrama de la Ems) în care se relata în detaliu întâlnirea dintre Wilhelm I şi ambasadorul francez, pe care el a modificat-o şi a prescurtat-o pentru presă astfel încât să reiasă că francezii căutau să-l umilească pe monarhul prusac, iar refuzul monarhului în faţa cererilor lui Napoleon să pară insultător de brutal în ochii francezilor.

Francezii au răspuns declarând război Prusiei la 19 iulie 1870. Când francezii au fost înfrânţi decisiv la Sedan, părea că Bismarck avea să reuşească să înregistreze o a treia victorie rapidă în decurs de şapte ani. Dar a izbucnit un război de gherilă, iar Parisul a rezistat în ciuda capturării împăratului. Însă Bismarck a alimentat sentimentele antifranceze până la o asemenea intensitate încât, în ianuarie 1871, cele patru state din sud s-au alăturat Confederaţiei Germaniei de Nord pentru a crea Imperiul German. Soluţia

În urma victoriei Prusiei asupra celui de Al Doilea Imperiu Francez, condus de Napoleon al-III-lea în Războiul Franco-Prusac din 1871, Regatul Bavariei, Regatul Würtemberg, Marele Ducat Baden și partea din Marele Ducat Hessa care nu se afla deja în cadrul federației, s-au alăturat acesteia pentru a forma Imperiul German.

politeia.org.ro