PLIMBĂRI PRIN LUMINĂ : VOLUM DE POEZIE DE SERGIU BOTEZATU

Ştefan Dumitrescu

Poate că unde a curs mult sânge în pământul românesc, sânge vărsat de moşii şi strămoşii noştri ca să-l apere, şi poate că are mult suflet în el pământul lăsat de strămoşii noştri daco-români de este el foarte roditor spiritual. Am putea să spunem că pământul românesc „trage în lumină, sau în cer cu poeţi”. Izvoarele acestui neam trag in noi cu poeți. Pământul Basarabiei este şi mai mustos în poezie, în artă. Cu siguranţă pentru că este provincia de la Răsărit a Daciei, pentru că este primul scăldat de lumină a soarelui, poeţii Basarabiei şi creaţiile lor mustesc de lumina aceea proaspătă, rece, dulce ca apa de izvor, când bei prima dată din el în zorii zilei. Această senzaţie şi acest sentiment l-am avut citind cărţile de poezie ale colegilor noştri din Basarabia. Am un sentiment de plinătate, de purificare profund, de înălţare după ce am citit cartea, foarte bună de poezie, a foarte talentatului, şi tânărului poet, Sergiu Botezatu. Căci Numele ni se pare o cheie către descifrarea mesajelor profunde ale universului poetic al cărţii intitulate „Plimbări în lumină”

Ne-a impresionat de asemenea faptul plin de generozitate că „Toate fondurile primite din vânzarea acestei cărţi vor fi donate unui orfelinat sau folosite doar în scopuri caritabile. Apreciem de asemenea la superlativ grafica extraordinară a talentatului plastician Sergiu Seculţean care captând din adânc şi„traducând” în imagini plastice, în umbre şi forme, în ceea ce am numi misterul, epistemologia, muzicalitatea apăsată, dramatică a liniei şi a culorii se constituie pe de altă parte ca o operă paralelă, care intră într-o comunica subtilă cu materia poetică a cărţii, îmbogăţind universul spiritual al acestui admirabil volum de poezie.

Înainte de a descifra mesajul poetic, la toate nivelele sale, şi de a comenta poemele d-lui Sergiu Botazatu, vom sublinia că întregul text al cărţii este plin de nuclee filozofice, de motive literar-filozofice, iradiante, care trimit raze unele către altele, comunicând între ele, şi iluminând universul interior al cărţii, aşa cum zeci de becuri ar lumina o sală împodobită de sărbătoare.

„Umbra ne aminteşte că întunericul este prezent şi în lumină” este mottoul şi poarta prin care pătrundem în lumea poeziei tânărului coleg basarabean.

Este foarte importantă această observaţie pentru că ea ţine de modalitatea intimă, inefabilă a „genezei poesisului”, de acel talent înnăscut dar şi de ştiinţa iniţiatică, savantă a construirii discursului poetic. Din punctul de vedere al cronicarului literar observaţia aceasta şi construcţia substratului poetic, pornind de la ele şi bazându-se pe aceste nuclee filozofico-poetice iradiante ne dau nouă cheia şi porţile prin care putem să interpretăm poezia mai tânărului nostru confrate.

Numai aplecându-ne asupra acestui socratic „Cunoaşte-te pe tine însuţi”, cu care se deschide volumul de poezie şi care la Sergiu Botezatu sună aşa : „Umbra ne aminteşte că întunericul este prezent şi în lumină” avem dintr-o data asupra cărții perspectiva realistă, largă pe de o parte şi profundă în același timp.

Numai privind câteva momente poezia d-lui Sergiu Botezatu prin prisma acestui „aforism” , să-i spunem, deşi este o poartă către adevăr, am putea scrie un eseu pe marginea lui. Nu este oare poezia o umbră a sufletului nostru, a sufletului poetului, adică acea realitate-irealitate alcătuită în proporţii diferite din întuneric şi lumină ? Dar dacă Dumnezeu este Creatorul lumii lumea este umbra Sa lăsată pe pământ. Şi sunetele şi muzica nu sunt umbre ale Celui care naşte sunetele şi muzica ? Dar mireasma ce este decât o umbră ? Şi suferinţa ca şi fericirea ce sunt decât umbre ? Dar ale cui umbre sunt…? Vai, şi dacă privim astfel lucrurile din această perspectivă prin prisma acestei filozofii, unde vom ajunge ! Vom descoperi noi oare Misterul şi Adevărul existenţei ? Nu știm, dar este limpede că acesta estre drumul pe care a apucat de la început autorul !

Vedeţi, poezia d-lui Sergiu Botezatu este profundă şi valoroasă în sine, în profunzimea sa şi pentru că ne deschide aceste orizonturi pe care un lector şi un iubitor avizat şi împătimit de poezie le cunoaşte.

Poeme întregi sunt astfel de nuclee semantico-filozifice, astfel de „filozofii”, vorba lui Nichita Stănescu, care stau la baza construcţiei dar şi a percepției poeziei. Aşa cum ar fi acest prim poem, cu care nu întâmplător se deschide volumul :

CĂDERE ETERNĂ

frunzele…

doar vântul le înţelege

de ce au venit,

unde pleacă

şi pe braţele

cărei păsări măiestre

au căzut

ca lumina îngerului într-o rugă… „

Nu este Lumea, Existenţa, Fiinţa. Poezia, Dragostea, Viaţa, o cădere eternă ? Şi cu adevărat doar vântul (sufletul) care mângâie frunzele le înțelege. Cu adevărat înţelege realitatea numai cel care o mângâie şi iubeşte, fiind în trecere, călător prin lumea aceasta, aşa cum a fost Iisus, căci numai dragostea ne ajută să privim mai departe, înspre adânc, în lumina care ne orbeşte a misterului şi să vedem, „ de ce au venit, / unde pleacă ?” (frunzele, adică lucrurile, fiinţele, evenimentele, iubirile, oamenii).

Şi noi, fiinţele, lucrurile, Viaţa, oamenii pe braţele cărei păsării măiastre cădem când ne ducem din lumea aceasta…? Şi cum cădem ? „ca lumina îngerului într-o rugă… „Ajungem iarăşi la cuvântul lumină, care utilizat mult de poet, în contexte care-i conferă semnificaţii, devine pe nesimţite conceptul central al cărţii. Iar de aici până la revelarea cosmosului plin de Lumină suferitoare al Basarabiei nu mai este decât un pas.

Volumul acesta scris cu atâta dragoste şi de poet şi de artistul grafician, şi poezia d-lui Sergiu Botezatu sunt asemenea unei viori Stradivarius. Încăpută pe mâna unui cititor profund sau a unui interpret familiarizat cu tainele poeziei sună foarte frumos. Este izvoditoare de filozofie, de muzică, de lumina unei aurore care nu mai ţine de lumea aceasta.

Cartea aceasta frumoasă de poezie, nu este deloc o plimbare (titlul este înșelător, ca să-l seducă şi să-l adoarmă pe cititor) ci este o călătorie în planul cunoaşterii lumii şi în planul existenţei istorice tragice. Călătoria aceasta este o „călătorie eternă”, ca în poemul citat mai sus, dar mai ales este o călătorie care trebuie să ajungă undeva, pentru că esenţa şi scopul acestei călătorii este căutarea. Şi ajungem astfel la un alt concept central al cărţii, căutarea. Adevărul care stă, care ne aşteaptă cu braţele întinse, braţe care sunt ale păsării măiastre :

şi pe braţele

cărei păsări măiestre

au căzut

ca lumina îngerului într-o rugă… „

Poemul următor este bine să-l cităm în întregime pentru că el ne revelează esenţa şi calea căutării, a căderii epistemologice, spirituale care este existenţa noastră, existenţa în general. Credem că el este de asemenea „Ars poetica” destinului tânărului scriitor român din Basarabia… (Am propus în mai multe rânduri Conducerii Uniunii Scriitorilor din România, al cărui membru sunt, ca scriitorii, confraţii noştri din Basarabia şi Bucovina să formeze o Filială a Uniunii Scriitorilor din România!)

ÎN CĂUTAREA LUMINII

Ploi,

Noroi

Şi grindină

Peste inima bandajată-n zăpadă,

Râuri de sânge mă revarsă-n colţoasa cascadă.

Te rog, lumină, prinde-mă!

Şters

C-un vers

Din poezie

Mă strecor prin jaluzelele visului

În culoarea din cerul paradisului

Şi mă rog lumină să fie…

Glod

Înot

Pe drumul vieţii.

De întuneric cu fulgere sunt biciuit.

Şi de la mine lumii m-am cerşit,

Dar m-au luminat drumeţii”.

Viaţa, aşa cum ne învaţă credinţa strămoşilor noştri daci (care trebuie să fi avut această cunoştinţă de la hiperboreeeni) este o Vale a Plângerii, a încercărilor, cum ne-ar spune Domnul Nostru Iisus Christos. În viaţa de toate zilele Domnul ne dă încercări, ca să ne întărească. Ele sunt daruri ca toate darurile. Suferinţa este un dar ca şi dragostea, şi izbânda. Întâi trebuie să ne târâm prin noroi, să pipăim, să înţelegem, să cunoaștem ploaia, noroiul şi grindina, iar inima noastră este o rană bandajată :

„Ploi,

Noroi

Şi grindină

Peste inima bandajată-n zăpadă,

Râuri de sânge mă revarsă-n colţoasa cascadă”.

Pentru omul lucid, pentru conştiinţa sensibilă existenţa noastră este un târâș, vorba lui Arghezi prin noroi, şi prin pietre, ca să ajungem la liman. Când nemaiavând energie şi nici speranţă, poate, ne rugăm de Liman să ne întindă el o mână. „Te rog, lumină, prinde-mă! „, spune poetul.

Dar cine este Limanul, către care existenţa noastră este o necontenită tindere, un necontenit mers ? Este Lumina, sau Adevărul. Iar Lumina sau adevărul este Dumnezeu. Nu ne spune Domnul nostru Iisus Christos „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” ?.

Ne târâm, sau ne strecurăm prin lumea aceasta, ca apa care îşi caută un loc pe unde să curgă la vale :

„Şters

C-un vers

Din poezie

Mă strecor prin jaluzelele visului

În culoarea din cerul paradisului

Şi mă rog lumină să fie…”.

În ultimul vers al strofei „ Şi mă rog lumină să fie…”, ajungem din nou la cuvântul lumină, unul din conceptele centrale ale poeziei d-lui Sergiu Botezatu, Şi una din cheile care ne permit să–i interpretăm poezia, să pătrundem în straturile profunde ale universului său poetic. În profunzimea şi în intimitatea universului poetic al Basarabiei, provincia daco-românilor prima scăldată de soarele dimineţii şi cea mai năpăstuită de istorie. Din perspectiva acestei lecturi epistemologice descoperim un poet mult mai profund decât am crede la prima vedere, autorul unei poezii iniţiatice. Ultima strofă al poemului Ars poetica al acestui volum , şi credem al întregii poezii a confratelui nostru basarabean întăreşte această observaţie şi concluzie a noastră:

„Glod

Înot

Pe drumul vieţii.

De întuneric cu fulgere sunt biciuit.

Şi de la mine lumii m-am cerşit,

Dar m-au luminat drumeţii”.

Cu certitudine critica literară ar trebui să se aplece mai mult asupra poeţilor şi a poeziei basarabene, românească în toată profunzimea şi în toată zariştea ei, dar cu un specific aparte, dat de frăgezimea luminii, de câmpia suferinţei, a arderii, de jertfa istorică a neamului daco-românilor. Cât de grăitor în acest sens este poemul de mai jos :

RUGA PEDEPSEI

Să ardă Primăvara!

O rugă arde-n lumânări…

Miroase a şoapte plânse…

Culoarea-i albă şi copilu-i trist

Că azi nu s-a născut…

În frunze toamnele să strângem…

Aprindeţi lumânările-n copaci

Să ardă Primăvara”…

Poezia confratelui nostru Sergiu Botezatu vine de departe, din sudoarea şi din lumina adunată în sufletele strămoşilor noştri, transfigurată în luptă şi în tărie:

„Aduceţi lumânările în piaţă

Şi îmbrăcaţi-vă în doliu toţi

Să plângem rugăciunea libertăţii

Pentru copiii noştri şi nepoţi”.

……………………………………………………….

„Aduceţi din oraşe şi din sate

Toată suflarea dornică de vis

Şi adunaţi să fim o Demnitate

Ca o lumină fără de cuprins”

„ Noi am zidit din inimi baricade,

Noi ne-am aprins luminile în vis

Şi am învins, şi vom învinge-n toate

Toţi inamicii ce ne-au exilat în noapte

Şi au furat al nostru paradis!”

Drumul poetului român dintotdeauna, ca şi al neamului său, nu a fost uşor, fiind popor la răscruce de drumuri, călcat mai tot timpul în picioare de cotropitori. Poetul, care este expresia suferinţei şi proiecţia în timp a sufletului românesc, ne spune limpede acest adevăr al vieţii şi al istoriei noastre, de aceea în străfundurile ei poezia lui Sergiu Botezatu este una optimistă, un îndemn la luptă ca ţipătul oprit în inimă înainte de a fi slobozit :

NUMELE TĂU

Numele tău fi-va sculptat

În Pământul sfânt al ţării

Şi în inima durerii ei,

Erou vei fi dacă vrei

La un răsărit al speranţei

În apusul alinării.

Porniţi pe calea incertă a vieţii

Plină de reproşuri

Şi a consumului minim diferitor coşuri

Suntem venitici

Ca toţi drumeţii.

Şi oare ce ne-ar salva?

Ne întrebăm ca Prometeu

Şi nu e simplu răspunsul,

Dacă de unde pornim e apusul

Şi-nainte e beznă, e greu.

Rătăcim prin păduri întunecate

În căutarea meleagurilor bogate

Şi nu ne dăm seama, frate,

Că avem nevoie doar

De o gură de lumină în inimi

Pentru a vedea

Că raiul ne aparţine”.

Cu acest volum dl Sergiu Botezatu îşi dă măsură talentului său, şi dă glas sunetelor, murmurelor, strigătelor, umbrelor, visurilor, spaimelor, aşteptărilor de veacuri, şi năzuinţelor viguroase ale neamului său. De aceea noi afirmăm cu toată certitudinea că ne găsim în faţa unui poet român foarte talentat şi a unei poezii care ne merge la inimă şi ne îmbogățește sufletul nostru românesc, rănit şi deschis în lumină !

Ştefan Dumitrescu, membru al Uniunii Scriitorilor din România