LUCIA PATRAŞCU: PE PLAI DE BALADĂ

PE UN PICIOR DE PLAI

Pe-un picior de plai,
Pe-o gură de Rai
Prin cetini bătrâne,
Ca un plâns pe strune,
Răsună departe
Bocet ca de moarte:
– „Stăpâne, stăpâne,
N-ai chemat un câine,
Precum te-am rugat!
Nu ai ascultat,
Când o păsăruică
Pe o rămuruică,
Prinse a ciripi
Şi a povesti
Despre o tocmeală,
Făcută aseară
Între doi ciobani
Ascunşi în tufani…
*
Iacă, te-au răzbit,
Cum s-au socotit
Cei doi frăţiori,
Cei doi verişori,
Baciul ungurean
Şi cu cel vrâncean,
C-aveai oi mai multe,
Mândre şi cornute,
Şi cai învăţaţi
Şi câni mai bărbaţi…
Turma ta frumoasă
Şi mult credincioasă,
Vrut-au s-o adune
Şi s-o ducă-n lume,
Să o răzleţească.
Să nu te cunoască,
Că le-ai fost târlaş,
Mândre ciobănaş!
*
Eu, mica mioară,
Blândă, bălăioară,
Eu, cea mioriţă
Cu lâna plăviţă,
M-am ascuns pe-aproape,
Prin văi, prin vârtoape,
Să rămân cu tine,
Stăpâne, stăpâne!
N-am plecat cu turma,
Să îmi piardă urma,
Căci eu nu te las
Să mai faci popas
Pierdut, fără viaţă,
În lumea cu ceaţă,
În lumea cu rele,
În bocet de jele,
În lumea de jos,
Fără de întors,
Că nă-i fi un plainic
Plecat pe drum tainic…
*
Locul tău a fi
Tot printre cei vii!
Eu m-oi face punte
Şi m-oi face luntre,
M-oi duce prin veac,
Să caut un leac,
Să te scol din moarte
Să fie dreptate,
C-ai lăsat la poartă
Măicuţă-ntristată,
Cu inimă bună,
Cu brâul de lână,
Care chinuieşte
Şi se jeluieşte
După un fecior,
Aşteptat cu dor,
După-un ciobănel,
Tras ca prin inel.
*
M-oi face cocor,
Să mă duc în zbor,
Să ajung la Cer,
Ajutor să cer
Firicel de rouă
Pentru viaţă nouă,
Smirnă şi-ndurare,
Pentru vindecare,
Căci Tatăl ne-ascultă
Cu iubire multă!
M-oi ruga la Domnul
Să-ţi întoarcă somnul,
Să te scoli din moarte,
Să nu pleci departe,
Să rămâi cu noi,
Să vii înapoi,
Printre brazi şi fagi,
La oile dragi!
*
Oi fi rândunică,
Să plec singurică,
Oi fi ciocârlie,
Să iau apă vie
(Fie cu noroc!)
S-o aduc în cioc,
Să ţi-o torn în gură,
Să uiţi de arsură
Şi pe buzişoare,
Să-ţi dea răsuflare,
Că nu-i vreme bună
Să adormi sub lună,
Nici să zaci sub soare…
Nu-i timp de plecare!
Vremea-i să trăieşti
Şi să înfloreşti
Ca merii, ca perii,
În mijlocul verii!”…
*
Tăcu mioriţa
Şi a plecat drăguţa
Zisa să-mplinească
Şi să făptuiască
Gândul ce-l avuse,
De când petrecuse
Marea nedreptate,
Pusă unui frate
Cu sânge creştin,
Jos, sub un arin,
De târlaşi haini,
Ce-au plecat senini
Pe drumeag, în moarte,
Cu oile toate,
Fraţi de ciobănie
Plini de câinoşie,
Cu sufletul plin
De lacom venin.
*
Pe-un picior de plai,
Pe-o gură de rai,
Frunza-n ramuri sună,
Plângând împreună
Cu fluier de fag,
Ce spune cu drag,
Cu fluier de os,
Ce cântă duios,
Cu fluier de soc,
Ce plânge cu foc,
Cu foc şi cu jale,
Cum pe drumul mare,
Măicuţă bătrână,
Cu brâul de lână,
Din ochi lăcrimând,
Pe culmi alergând,
Pe toţi întrebând
Şi la toţi zicând:
*
– „Cine-au cunoscut,
Cine mi-au văzut
Mândru ciobănel
Tras printr-un inel,
Feţişoara lui,
Spuma laptelui;
Mustăcioara lui,
Spicul grâului;
Perişorul lui,
Pana corbului;
Ochişorii lui,
Mura câmpului?
Cântu-i alinat
Pe sub ceru-nalt
Îl urmau oiţe,
Ce ascultau drăguţe
Doina lui de jale,
Coborând la vale”…
*
Pe cărări de munte,
Printre ierburi multe
Tot umbla măicuţa
Şi-ntreba drăguţa:
– „Pe-aici n-a trecut?
Nu l-aţi cunoscut?
Oare n-aţi aflat
De al meu băiat?
Cioban moldovean,
Cu turmă de-un an,
Ce suia la munte
Printre flori mărunte
După iarbă moale.
Sau mergea pe vale
La margini de ape,
Ca să le adape,
Mai pe înserat,
Când s-au săturat.
*
De când e târlaş,
Cuibul mi-e golaş.
Cu lacrimi de sânge
Inima îmi plânge,
Cu lacrimi de foc
Mă sfârşesc pe loc.
Cu lacrimi de sare,
Mi-e întreaga jale.
Tăcerea se cerne,
Căci umblu de-o vreme
Să-mi potolesc dorul,
Să-mi aflu feciorul,
Să-i văd obrăjorii
Aprinşi ca bujorii,
S-ascult vorbuliţa,
Ce-o spunea guriţa,
De când s-a născut
Prunc pe-acest pământ!”
*
Pe-un picior de plai,
Pe-o gură de rai,
A fost să se-auză
Vaierul prin frunză
Şi-un oftat pribeag
Prin vârfuri de fag,
Lacrimile strop
Pe ramuri de plop,
Ţes curgând din ele
Şirag de mărgele.
Peste cetini ude
Nu se mai aude
Ciripit pe ram.
Şi întregul neam
De păsări mai mici,
Scatii, pitulici,
Cu voce-ntristată
Îi răspund îndată:
*
– „Măicuţă bătrână
Cu brâul de lână,
Nu mai întreba,
Nu mai căuta,
Mândrul feciorel
Tras ca prin inel,
Ciobănaş cu oi
A fost pe la noi.
A fost şi-a rămas,
C-a făcut popas,
Fără vrerea lui,
La tâmpla runcului.
Aici, mai aproape,
În buză de ape,
La umbră de-arin
Doarme somnul lin,
Sorocit, se pare,
De-o ură prea mare.
*
C-aşa au gândit
Şi s-au socotit
Baciul ungurean
Şi cu cel vrâncean,
La apus de soare,
Să-l adoarmă tare.
Cu oile sale
Să plece pe cale,
Să se piardă rostul
Şi cuvântul nostru.
Munţii să stea goi
De doine. De noi,
Ce l-am însoţit
Şi i-am ciripit,
Să-i oprim zăcerea
Să trezim puterea
Să nu stea supus
Somnului de dus.
*
Noi am încercat
Şi l-am tot chemat
Şi l-am legănat
Şi i-am tot cântat
Să-l îmbărbătăm,
Ca să-l înturnăm,
S-asculte chemarea,
Să-i oprim plecarea,
Să rămână aici,
Printre brazi voinici,
Prin flori bălăioare,
Cu ale lui mioare.
Dar mândrul ciobănel,
Tras ca prin inel,
Sub cerul cu stele,
Prins în clipe grele,
Doarme somn cu şoapte
În neguri de noapte”…
*
Pe un picior de plai,
Pe-o gură de rai,
Măicuţa bătrână,
Cu şalul de lână,
Coborî aproape,
În buză de ape,
Cu şopotul lin,
La umbră de-arin.
Pe ierburi culcate,
Prin flori întristate,
Afla, în sfârşit,
Fiul adormit,
Culcat ca un prunc,
Pe-o cută de runc.
Şi prinse a-l plânge
Cu lacrimi de sânge
Şi a-l chema uşor
Cu vorbe de dor:
*
– „Dragul meu fecior,
Cu brâu roşior,
Ce dormi tu aici
Printre licurici?
Te-ai făcut cetaş
Cu cei greieraşi?
Unde vrei să pleci
În lumile reci?
Unde mi te duci?
Pe ce drum apuci?
Nu te duce încă
În lumea adâncă!
Stai aici, cu noi!…
Iarba din zăvoi
Şi păsări în zbor
Îţi cântă cu dor…
Floarea de salcâm
Te-aşteaptă pe drum…
*
Eu, maică bătrână,
M-am pornit de-o lună,
Că-n noapte cu stele
Somnurile mele
Au primit curat
Vis adevărat,
Cum acolo-n tindă
Mi-au venit colindă
Glasuri de feciori,
Cânt de crăişori,
Ca de sărbători,
Când vin urători,
Cu ramuri de măr
Flori de adevăr.
Cu flori de cireş,
Cu flori de măceş.
Urându-mi de bine,
Ca s-ajung la tine.
*
Spuneau să te cat
Într-un loc curat,
Cu parfum de flori,
Cu sori lucitori,
Pe drumuri delene
Cu doine în gene.
Pe culmi carpatine,
Cu turma ciorchine,
Cu brazii străjeri
Printre adieri
De tulnic străbun
Din lemn de alun…
Şi tu mă aştepţi
Cu iarbă pe piepţi,
Cu pumnii-ncleştaţi,
Cu ochii-nfundaţi,
Trântit pe o rână,
Cu trupu-n ţărână?”
*
Pe un picior de plai,
Pe gură de rai,
Tot ce înconjoară
Jalnic se omoară
Pentru plâns de mamă,
În colţ de năframă,
Pentru voinicel,
Pentru ciobănel:
Şi ram îndoit
Sub vântul mocnit
Şi fluier de soc
Amuţit pe loc,
Gâze călătoare
Prin parfum de floare
Şi furnici mărunte,
Ducând un grăunte
Fără şovăire,
Pentru pomenire
După cum adună
Datina străbună.
*
Măicuţa bătrână,
Cu brâul de lână,
Jos se prăbuşeşte,
Şi-amar jeluieşte.
În marea durere
Neîncetând să spere.
Cu fruntea-nălţată
În rugă curată
Aşteaptă Cuvânt
De la Cerul Sfânt…
Prin ramuri de brad
Trece un oftat…
Mica ciocârlie
Purtând apă vie,
A venit în zbor
Fâlfăind uşor,
Pasăre măiastră,
Din zarea albastră.
*
Din cioc mititel,
Pică uşurel,
Peste ochi închişi,
În somn negru prinşi,
Ce nu pot să vadă
Înserarea toată;
Peste buzişoare,
Pline de întristare,
Ce-au pierdut deodată
Vorba de-altădată.
Pică-n disperare
Apa salvatoare.
De cum l-a atins,
Gura s-a deschis
Şi-un adânc oftat
S-a descătuşat,
Aşternând pe faţă
Un fir nou de viaţă!
*
Pe-un picior de plai,
Pe-o gură de rai,
Mândru ciobănel,
Tras ca prin inel,
Ochii i-a deschis,
Jurul l-a cuprins,
A văzut pe ramuri
Păsări strânse, neamuri,
Care ciripeau,
Care-l aşteptau.
A privit pe rând
Şi-a văzut plângând
Măicuţă bătrână,
Cu brâul de lână,
Care lăcrima
Chiar asupra sa,
Rugă înălţând
La Domnul Preasfânt.
*
Fiul adormit,
Care s-a trezit
Din neguri de noapte,
Din somnul de moarte,
Şterse-n duioşie
Lacrima târzie,
A-nţeles ce-nseamnă
Pe obraz de mamă
Bob de rouă plânsă
Din durere strânsă.
Galeş s-a uimit,
Apoi a vorbit:
– „Măicuţă bătrână
Cu brâul de lână
Nu fi supărată
Că eşti alergată,
Nici că m-ai aflat
Prea însingurat!
*
Ştiu că m-aşteptai
Să vin de pe plai.
Ai ulciorul plin
Cu vin de pelin
Şi păstrezi pe plită
Strachină-mpistrită
Cu mâncare bună.
Iar lângă fântână
Un ştergar cu flori,
Pus la subsuori,
Să mă răcoresc
Să mă curăţesc,
D-ăle drumuri multe
Pe cărări de munte,
D-ăle drumuri grele
Prin ploi şi troiene.
Dar eu n-am putut
Să vin mai demult.
*
Cât am fost să mor
Sub fir de mohor,
Să aflu nu pot
De-am murit de tot
Sau o rugăciune
M-a chemat anume,
De mi-a arătat
Sub cer înstelat
Plaiul stânei gol,
Pustiu în ocol,
Fără oi cornute
Pe poteci de munte,
Fără cântecel
În fluier mititel.
Doar brazii străjeri,
Pândari pân-la cer,
Cu ulii rotind
Pe sus, croncănind”…
*
Iarăşi s-a uimit,
Apoi a privit,
Căci, (minune mare!)
Mica zburătoare,
Ce-a adus în cioc
Apă cu noroc,
S-a făcut deodată
Într-un trup de fată,
Ce nu şi-l visase,
Atunci când plecase,
Pornită anume
După leac prin lume,
Mioriţă laie,
Laie, bucălaie,
Din cea mioriţă
Cu lâna plăviţă,
În strai de ciocârlie
Cătând apă vie…
*
Pe-un picior de plai,
Pe-o gură de rai
Mica mioriţă
Cu lâna plăviţă,
A fost ciocârlie
Cu pană zglobie,
Ce-a plecat în zbor
După ajutor,
Până a găsit
Leacul potrivit.
Acu, fată mândră,
Cu faţa rotundă
Şi cu păr bălai,
Ca o zi de mai,
Cu vorbă domoală,
Trupul trestioară,
Cu ochi albăstrele,
Adunaţi din stele,
*
A stat mai aproape
Şi-a vorbit în şoapte:
– „Stăpâne, stăpâne
Mai stau până mâine,
Mi-a dat Domnul treabă,
Ca să vin în grabă
Şi să-ţi aduc ţie
Strop de apă vie.
Smirnă şi tămâie,
Ca să te învie.
Să-ţi spun să te scoli
Şi să dai ocol,
La poale de munte,
Pe cărări cărunte,
Pe drumuri delene
Cu umbră sub gene,
Pe drumuri de şes,
Unde-i grâul des,
*
Că te-aşteptă-n vale,
Jos, oile tale.
Şi câinii bărbaţi,
Ce-ţi erau ca fraţi.
În traista de pânză
E bulzul de brânză,
Să-l ai hrănitor,
Cât eşti călător.
Şi te-i mai hrăni
Cu ce s-o găsi.
Apa de izvor
Să-ţi fie-n ulcior
Fir de primenire,
Leac de împărtăşire.
Fluierul de soc,
Ce zice cu foc,
Fluierul de fag,
Ce zice cu drag,
Fluierul de os,
Ce zice duios,
Cu glas mângâios
Să-ţi cânte frumos,
De pe la păşune
Turma s-o adune.

*
Iar în calea ta,
Pe unde-i umbla,
Du graiul străbun
Pe-o frunză de-alun,
Să-l cunoască toţi,
Bunici şi nepoţi,
Să nu uite nime,
Că l-ai dus cu tine,
În doina de jale
Cântată pe vale,
În doina de dor,
Zisă-ncetişor
C-un fluier de soc,
Mult zice cu foc,
C-un fluier de fag,
Mult zice cu drag…
*
Stăpâne trezit,
Iacă, s-a înziurit!
Peste culmi apare
Snop, măritul soare,
Strecurat prin ramuri…
M-oi duce la neamuri
Când soarele-i sus,
Timpul meu s-a scurs;
Când păsări în cor
Poartă zvon de dor,
Nu mai am ce face
Şi m-oi duce-n pace;
Când floarea pe plai
Scoate chip bălai,
Ştiu că mă aşteaptă
La o altă poartă,
Lumea fără plângeri
Cetele de îngeri,
Căci am mântuit
Ce mi-e sorocit”…
*
Pe-un picior de plai,
Pe-o gură de rai,
Sub frunza de-aramă,
Se-aude o mamă:
– „Stai, drăguţa mea,
Mândră ca o stea,
Ciocârlia mea,
Mioriţa mea,
Nu zori aşa,
Că nu-i vremea ta!
Gândul meu îmi spune,
Că în astă lume
Eu mi-am tors fuior
Din furca de dor.
Şi ştiu că-i mai bine
Să fac schimb cu tine.
Eu m-oi duce sus,
Cu gândul supus,
*
Cu gândul curat,
Suflet împăcat,
Să-mplinesc ursită
În lumea tăinuită…
Azi mai am de stat,
Să-l văd însurat
Mândru ciobănel
Tras ca prin inel,
Cu tine, mireasă,
Frumoasă crăiasă…
Să rămâi cu el!
El, un ciobănel,
Iar tu, mioriţă,
Bună ciobăniţă.
Anii tinerei,
Flori de ghiocei,
Ani cu rouă plini,
Cu parfum de crini…
*
Dragul meu băiat,
Tu să fii bărbat
Brav şi neînfricat,
Care-i dat să poarte
Treburile toate.
Oilor cu spor
Să le cânţi cu dor.
În această lume
Eşti sortit anume
Să păzeşti tot rodul
Şi să dezlegi nodul,
Ploile să vină
Pe la rădăcină,
Spicul bob să crească,
Pâinea s-o-nmulţească,
Să păzeşti şi vinul,
Care spală chinul,
Vin de-mpărtăşire,
Pentru izbăvire.
*
Ea, că e femeie,
S-o laşi să mai steie,
Strajă la fântână
Pentru apă bună,
Strajă la ulcior,
Strajă la cuptor,
Pâinea să o coacă,
Azimă să facă
Pentru închinăciune,
Pentru rugăciune.
Să mai aibă-n pază
Somn de noapte trează
Lângă pruncii mici,
Să-i crească voinici.
Lâna din fuior
S-o toarcă uşor
Şi din firul moale,
Împletit cu soare,
Făcând cum o face,
Pruncii să-i îmbrace,
Să-i adăpostească
Şi să-i ocrotească!”
*
Triluri fărâmate
Ascultă mirate…
Măicuţa vorbea,
Glasul se pierdea,
Iar în jurul său
Bunul Dumnezeu
I-a trimis solie
Plâns de ciocârlie,
Semn că înţelege
Jertfa…Şi-o alege!…
C-o aşteaptă sus
Mai înspre apus,
Că e ziua-n care
I-a făcut cărare
Să vină acasă
Pe căi de mătasă.
Pentru maica bună
Cu şalul de lână,
Se aşterneau alai
Pe-un picior de plai
Păsărele mii
Şi stele făclii…
*
Pe margini de vis,
Maica a mai zis:
– „O vrea Dumnezeu,
Tu cu fiul meu,
Ca Eva şi-Adam,
Născători de neam,
Să porniţi la drum
Şi neamul străbun
Să-l creşteţi mereu
Ca un curcubeu.
Pe-un picior de plai,
Pe-o gură de rai,
Pe-o geană de rouă,
Într-o lume nouă,
Să-nfloriţi cetate
Luminată-n noapte,
Să nu vie vâlvele
Să strice datinile.
*
Vorba românească
Iar să înflorească
Pe cărări de soare,
Pe câmpii în floare.
Păsărele mii
Şi stele făclii
Să poarte cunună
În lumea cea bună.
La capăt de plai,
Pe-o gură de rai
Să fie ostaşi
Brazi şi păltinaşi,
Încolo spre ape
Să rămână-aproape
Sălcii, sălcioare,
Legănând spre mare
Cântece străbune,
Imn de închinăciune…
*
Pe culmi carpatine
Cu zile senine,
Munţii îndrăzneţi,
Preoţi înţelepţi,
Să ţină în strană
Slujbe în sutană,
Pentru cei dormiţi
Sub pomi înfloriţi,
Pentru cei uitaţi
Departe plecaţi,
Pe cărări de dor
Într-o lume a lor!
Pentru voi, copii,
Pentru voi, cei vii,
Când urcaţi pe coastă,
S-ajungeţi pe creastă.
Sau vă cheamă valea,
Să-i urmaţi cărarea.
*
Iar pentru cei doi,
Rătăciţi de noi,
Care te-au uitat,
Care te-au lăsat,
Ca să mă aştepţi
Cu iarba pe piepţi,
Cu flori de răsură
Înflorind la gură,
Culcat în ţărână
Cu moartea de mână,
Nime nu-i blesteme!
Văile să-i cheme
Pe glas de caval
Să se-ntoarcă iar.
Ruga cea miloasă
Să-i cheme acasă
Din lungul lor drum.
Să le dea gând bun!
*
Voi să v-adunaţi
Şi să colindaţi
Pe plai bănăţean,
Pe plaiul oltean,
Pe plai ardelean,
Maramureşan,
Pe plai moldovean,
Pe plaiul muntean,
Pe plai bărăgan,
Să păstraţi cunună
Datina străbună,
Limba românească
Să nu rătăcească,
Bobul spic să crească,
Pâinea s-o-nmulţească!
Căci toţi suntem fraţi
Cu munţii Carpaţi
Şi suntem de-o seamă
Cu Dunărea mamă”.
*
Măicuţa bătrână
Cu brâul de lână,
Tare împăcată
A tăcut deodată,
Atât a putut,
A zis şi-a tăcut.
Sub şalul de lână,
Suflet de bătrână,
Porumbel zburând
Către cerul blând,
S-a dus uşurel
La Domnul, în Cer,
Ca un strop de rouă,
Cu palme amândouă,
Făcând plecăciune
Şi închinăciune,
Cu gânduri smerite
Şi bine primite.
*
Pentru cea măicuţă
Mica furnicuţă,
Cu surate multe
Pe cărări tăcute,
Iar duce-n spinare
Bobul copt la soare,
Un dar de iubire
Pentru pomenire.
Prin frunze cunune,
Ca un plâns pe strune,
Răsună departe
Bocetul de moarte
Şi pe culmi bătrâne
Iar fac plecăciune
Între ramuri strânse,
Brazi cu cetini plânse,
Apa de izvor
Plânge-ncetişor…
*
Pe umeri de dealuri
Curge doina-n valuri,
Clopoţind pe cale,
Tainică chemare…
Ramuri aplecate
Duc până departe
Foşnet tânguit
Spre cerul boltit,
Rotunjind pe plai
Plâns în dulce grai.
Păsări cântătoare
Ciripesc a jale.
Flori de clopoţel
Pleacă uşurel
Capul pe cărare,
Semn de închinare
Spre maica bătrână
Cu brâul de lână…
*
Zile trec şi vin
Pe sub cer senin…
Iar pe o cărare
Spre adăpătoare,
Mândru ciobănel,
Tras ca prin inel
Şi o ciobăniţă
Cu ia-n altiţă,
Ascultau pe drum
Din frunză de-alun,
Cântec îngânat
De un mic băiat,
Zis în dulce grai
Pe-un picior de plai,
Pe plai bărăgan,
De micul cojan.
Un mic ciobănel
Cu un cojocel,
Dăruit aseară
De-o altă mioară,
Altă mioriţă
Cu lâna plăviţă,
Pe-un picior de plai,
Pe-o gură de rai.

Lucia Pătraşcu, Brăila, 21 Mai 2014