ANA-MARIA BOCAI, MARIAN HOTCA, VLAD BADRAJAN, LUCA CIPOLLA : VERSURI

SĂRUTĂ-MĂ

Ana-Maria Bocai

Aş amuţi ca o lebădă şi mută aş rămâne
De-ar fi să se întâmple să te întorci la mine
Şi te-aş urma -n tăcere să nu îţi tulbur gândul,
Aş fi doar umbra ta cutreierând pământul.

Şi te-aş iubi în taină să nu ne ştie nimeni
Şi aş ascunde în vise dorinţele lumeşti,
Dă-mi numai raza sfântă a ochilor albaştri
Ca să dezlege taina iubirilor cereşti.

Şi de-ar şti lumea toată cât te iubesc pe tine
Ar amuţi şi paseri, şi vântul s-ar opri,
Şi ploaia ar începe să plângă cu amarul
Pe care eu din suflet cu greu îl pot opri.

Şi soarele şi luna ţinându-se de mână
Şi norii grei din mers se vor opri pe cer,
De vor afla vreodată cât te iubesc pe tine
Nimeni nu va şti asta, rămâne un mister.

Te-îmbrăţişez cu gândul în fiecare seară
Şi sufletul mereu cu dragoste-l sărut,
Sărută-mă şi tu când nu ne vede nimeni
Eşti unica iubire, iubitul meu cel mut.

CUM SA MAI POT TRAI ?

Ana-Maria Bocai

Cum să mai pot trăi
Când n-am cui să-mi spun dorul ?
Cum să mai pot visa
Când tu mi-ai oprit zborul ?
Cum să mai pot cânta
Când cântul a amuţit?
Cum să mai pot iubi
Când tu nu m-ai iubit ?
Cum să mai pot zâmbi
Aşa cum tu-mi spuneai,
Când totul este trist,
Pasărea-i fără grai?
Cum să mai pot zbura
Când aripile-s frânte ?
Nici bunul Dumnezeu
Parcă nu mai aude.
Cum să mai pot fi eu
Când tu plecat ai fost ?
Acum e viaţa mea pustie,
fără rost.
Cum să mai pot să dorm
Când visele nu dorm ?
Cum să mai pot să ţes
Poveşti fără nesomn ?
Cum să mai fiu eu iar
Femeia ce am fost,
Acum mă simt străină,
Pribeagă, doar am fost.
Şi totuşi mai exist…
Acolo undeva, doar El îmi mai
zâmbeşte
O simt în slova mea .

POETULUI ADRIAN PAUNESCU

Ana-Maria Bocai

Şi totuşi există iubire
Spunea poetul cândva
Credeam cu tărie ce spune
Şi eu răspundeam cam aşa.

Eu cred că mai există iubire
De oameni,de lume, de noi,
Prieteni să sprijine visul
Pereche pentru viaţa in doi.

Credeam că mai sunt în lumea asta
Suflete pe care la greu poţi conta,
Credeam, că peste orice minciună
Iubirea va triumfa.

Amarnic, se- înşela poetul
Acum mă-nşel şi eu,
Şi totuşi există iubire
A ajuns doar un clişeu.

Eu cred că mai exista iubire
Doar în percepţia mea,
Lumea e rea şi urâtă
Iubirea dispare şi ea.

Şi atunci …ce mai e viata
Zilele de ce le trăim
Daca în sufletele noastre
Dragostea nu o mai găsim ?

Şi totuşi există iubire
Spunea poetul cândva,
Eu cred că mai există iubire
Sufletul meu răspundea.

Plecat-a poetul departe şi
Scrie pentru îngeri acum,
Iar visul lui de iubire se stinge
E doar un scrum.

Mă uit la mine şi cuget
Cum aş putea ajuta
Visul poetului nostru
Să nu dispară cumva.

Cum aş putea eu oare
Singură să mai strig acum,
Eu cred că mai exista iubire
Deşi totul e fum.

Doamne, dă-mi tu putere
Dragoste să mai pot aduna,
Visul poetului nostru
Să pot mai departe cânta.

ĬMITATIO LUCIS

Marian Hotca

Miezul zilei se închide
într-o sămânță crudă de mac
și eu adorm pe stamina
îndurerată a iasomiei
deschizând cu gândul
un soare neesențial.

Nu mai e nevoie de lumină!
căci parfumul orelor
amestecate cu drojdia răsăririi
a zămislit între genele mele nearticulate
petalele albe
ce imită lumina.

Închide-te soare
într-o piatră sângerândă de foc
și culcă-te pe mușchiul
arborelui de smirnă,
căci îți va mângâia
somnul carbonizat
licoarea solemnă
a unui crin astral.

Lumina închide-o
și lasă-te gol
ca începutul!

ÎNTUNERIC

Marian Hotca

Depărtarea ca un obraz de copil
închide în glasul ei pal şi livid
cascada învolburată de lumină;
mi-e umărul mai greu de întuneric
şi carnea mai fierbinte de durere.

Văd turmele înflăcărate ale nopţii
cum bătătoresc în copite
aurora desfrunzită a trandafirilor.

Mi-e sufletul un izvor tulbure
prin care curge apele timpului
neîmblânzit, mi-e inima o umbră
de furnică şi spaima un munte încreţit
ce coboară aproape spre infinit;

Dar tu, negru al nopţii eşti brăţară
plină de smoală aşternută vara
peste universul meu indeterminat.

MAGNOLIE

Marian Hotca

Într-o floare de magnolie
văzduhul cloceşte
miresme astrale,
petale ca obrajii unui copil
se desfac emanând
seninul zilelor de vară.

Vântul se desface
în cascade de praf
ameninţând strălucirea
să-şi omoare versul
de borangic
ţesut de păianjen.

IASOMIE

Marian Hotca

Să scuturăm depărtarea:
de soare, de stele stinse,
de vânt, de nori şi de atomi,
de începuturi trecute şi sfârşituri iminente,
să-l lăsăm gol şi sapienţial
ca visul cel nedesfăcut.

Să ne ascudem visarea
în versuri nesmălţuite,
şi când lumina din florile de smirnă
se va juca cu apusul de portocală,
noi să culegem flori de iasomie.

Păşind în prăpastii adânci de întuneric
eu te voi pierde într-o spirală amorfă
şi nu-ţi voi duce lipsa neesenţială,
căci spiritul meu vlăguit iubeşte
doar florile de iasomie,
udate cu dumnezeiasca
Melancolie.

DESCHIDERE

Marian Hotca

Furnici duceau în spate
raze colosale de lumină
să zidească din ele
mușuroaie concave de strălucire.

Un țârâit mlădios
ca legănarea unui iris
îl simțeam mai aproape
de mine decât aerul ce îl respir.

Un ochi cât un pântece
își deschide prelunga visare
și noi ne topim condensarea
vrăjiți de trilul privighetorii.

Timpul e atât de departe de noi
și doarme pe divane de iasomie,
iar roza emană spre mine
pasionale și-astrale săruturi.

Frunze făurind eternitatea de clorofilă
între chimpele unui gând ostenit
apasă cerul să iasă la lumină
zeii ciudați cu cearcăne de parfum.

AESTAS

Marian Hotca

Aestas in hortum rosae dormit
et cicadae perpetuo cantant
in insulas herbae,
aves suaves, inertes,
sub pannas
carmen naturae
occultant.

Odor, linguae acaciae,
amorem versificat
sub caelum sicut marem suspensum
inter praecordia, montes,
papiliones et rubentes papilias.

VIS PARFUMAT

Marian Hotca

Ca un cerc mă întind
spre văzduh
nemaicunoscându-mi limita
şi plouă cu clopote
argintând depărtarea.

Lumini fulgerătoare şi oţelite,
cusute din pietre astrale
cad tulburând
somnul grădinii.

Spirale de foc
din roza deschisă a serii
aruncă spre mine
parfumul total,
iar geana necoaptă
mi-e putredă
de visul floral.

CRATERE

Marian Hotca

Văzduhul verii îşi deschide
noi cratere de verdeaţă,
e ceasul când din oglinzi înfrunzite
vor curge scântei de parfum.

Între coline năpădite de iasomie
soarele doarme pe respiraţia naturii
şi eu ca o săgeată neşlefuită
mă înec cu sărutul luminii.

Îmi caut prin buzunare,
secundele ce învaţă temenic murirea,
le găsesc, le strâng la piept,
şi mai respir încă o dată
vara ce trece prin mine.

PSICOSI

Luca Cipolla

Lasciai lo zaino
ov’è il camino
e fissai un limbo di trascorsi,
lì i sogni eran reali
e la realtà una mia invenzione.
Il cherosene lento bruciava
la fiamma,
così come la logica d’un bimbo
non si capacita del carbone
a Natale
 non senti niente
e la terra diventa pane
quando più non rifletti
il volto d’un senso nascosto.

PSIHOZA

Îmi lăsai rucsacul
unde e șemineul
și mă uitai fix la un limb de trecuturi,
acolo visele erau reale
și realitatea o invenție mea.
Kerosenul încet ardea
flacăra,
așa cum logica unui copil
nu înțelege cărbunele
de Crăciun
 nu simți nimic
și pământul devine pâine
când nu mai reflectezi
chipul unui simț ascuns.

LAMPADINA

Luca Cipolla

E pure esterno da un idioma italo-ghego,
sento la riva dell’Eire,
7 colpi sordi di fucile
ed un corpo trasmigrato
il mio
davanti a un muretto
sulla rogia vecia,
gente stupita,
lì ancora
nell’agonia dell’ultima notte,
lenti e cannocchiali,
quale età,
l’uomo nei pressi di Saturno e noi a contemplare,
a occhio nudo?
Due poli,
una sola resistenza,
ma è quella che ti nasce,
propaggine tra gli opposti
che genera la vita
e vita, sempre.

BEC

Luca Cipolla

Și chiar străin de un idiom italo-gheg,
aud malul de Eire,
7 lovituri surde cu pușca
și un trup transmigrat
al meu
în fața unui zid mic
peste rogia vecia,
lumea surprinsă,
acolo din nou
în agonia ultimei nopți,
lentile și ocheane,
ce vârstă,
omul lângă Saturn și noi contemplând,
cu ochiul liber?
Doi poli,
o singură rezistență,
dar e cea care te naște,
butaș printre opusuri
ce generează viața
și tot viață.

DISSOCIAZIONE

Luca Cipolla

Non risparmi dai ricordi
un campo di trifogli,
e quando pronunciano il tuo nome
le sillabe si dividono
oltre le regole dettate dalla metrica.
Mukunda ascolta muto
e ti parla dentro e non ti lascia solo
per due ore,
Lisa vi tace un canto
di sirena,
tre ore già commuove,
euforia, ore cinque,
da un cesto sinuoso come cobra;
guscio nella scatola
la mente pulsa e inietta
di sangue capillari
dall’occhio fisico
piangi lacrime d’inchiostro
e..
più remore non hai,
le mani nel silenzio scavan
tra dita d’incavi
evanescenze,
l’automatismo della legge universale,
i ritorni si allacciano
ad un punto di domanda.
Quale fogliolina posso coglier
adesso
dal tuo trifoglio?

DISOCIERE

Luca Cipolla

Nu scutești din amintiri
un câmp cu trifoi,
și când îți pronunță numele
silabele se separă
dincolo de regulile impuse de metrică.
Mukunda ascultă mut
și-ţi vorbeşte înăuntru și nu te lasă singur
timp de două ore,
Lisa aici tace un cânt
de sirenă,
trei ore deja emoționează,
euforie, cinci ore,
dintr-un coş sinuos ca o cobră;
găoace în cutie
mintea pulsează şi injectează
cu sânge capilari
din ochiul fizic
plângi lacrimi de cerneală
şi..
rețineri nu mai ai,
mâinile în tăcere sapă
prin degete de la scobituri
evanescențe,
automatismul legii universale,
revenirile se leagă de
un semn de întrebare.
Pe care foliolă o pot culege
acum
din trifoiul tău?

ABBANDONO

Luca Cipolla

Scorron stranieri
Su teli viscosi,
Istanti come formiche
E parole mosche
Nel lento divenire
Del microcosmo assorto
Dove bene e male
Leniscon i sensi
E mietono ideali di vita nuova.
Il cuscino è un sasso
E la tua mente ha già
un amico nuovo
nella terra
che suda latte.

ABANDON

Luca Cipolla

Trec străine
Peste pânze vâscoase,
Clipe ca furnici
Și cuvinte muște
Într-o devenire rară
A microcosmului absorbit
Unde bine și rău
Alină sensurile
Și seceră idealuri ale vieţii noi.
Perna e o piatră
Și mintea ta are deja
un nou prieten
în pământul
ce transpiră lapte.

DELFINUL

Vlad Badrajan

E albastru şi tot sare
După raza jucăuşă
Ca un semn de exclamare
Trece valul bătăuş

Şi grăbeşte-n ajutor
Precum raza dimineţii
Cu instinctul bunătăţii
Cu instinctul de delfin.

Colo-n albăstrimi de mare
Fer(m)ecate în mistere
Unde în şirag pe sradă
Lucesc perlele-n căuş

Tot sunt case, sunt oraşe,
Tot sunt Mame, sunt copii,
Grădiniţe, școli, licee
Şi albastre jucării.

Şi-aşezaţi în bancă picii –
Ascultă poveţile atent:
-Să faci bine, bunătatea
E un mare înţelept.

Minuni neânfăţişate
Copile, tu, bine să ştii
Le ve-i stăpâni pe toate
Numai bun de o să fii.

UN COCOR ÎNTR-UN PICIOR

Vlad Badrajan

Eu cocor,
Trezit de zor
Stând într-un picior
Broscuţele privesc.

Una îmi spune
Cu vorbe bune
Pe ea anume
Să nu o înghit.

Ce pot să fac? –
Frumos m-a rugat,
Iar vorba bună
Foamea alungă.

O GIRAFĂ CURIOASĂ

Vlad Badrajan

O girafă curioasă
Lungindu-şi gâtul peste masă
Într-un caiet de nota zece
A reuşit să copieze.

Cum era de bănuit
Nota zece a primit.
Vai… şi ce mai măiestoasă
Era girafa curioasă:
Se mândrea cu gâtul lung
Lungindu-l încă şi mai mult.

Totul s-ar fi terminat
De-ntr-o zi pe neaşteptat
Profesorul cu bănuială
Nu ar fi scos-o la tablă.

În zădar girafa noastră
Chinuia creta curioasă –
Intra-n pământ şi ochi, şi ceafă,
Din călcâie în agrafă,
Şi lenevie, şi mândrie,
Şi întreg gâtul… de ruşine.

CU INTENȚIE FABULISTĂ
Motanului ce m-a trezit în miez de noapte

Vlad Badrajan

Pisicuțul Informică
După șoarece aleargă,
Cu lăbuța pe I-Phone
Lucrurile stau mai ușor.

Dar mare îi fu mirarea
Atunci când la înhățat –
Chițâind cu glas de câine
De sub labă a scăpat.

Umblă șoarecii prin casă
Cât ziulica e cu spor.
Motănic-al nostru prinde
La I-Phone și monitor.

PENTRU PĂRINȚI ȘI COPII

Vlad Badrajan

Să știi Copile – ești un zeu
Și ai aripi crescute-n spate
La fel ca și îngerul tău,
Ce te veghează-n zi și noapte.

Dar să nu crești mândrie-n tine,
Ură să nu adăpostești
Și de strigă cu cruzime
Invidia să n-o primești.

Să nu bagi minciuna-n seamă,
Vorba amară de pe străzi,
Neascultarea, nerușinarea
Și trufia – de o vezi.

Iar de le ve-i întâlni vreodată
Și-ar vrea în suflețelul tău
Să nu le lași, căci toate-acestea
Taie-aripile de zeu.

HAI CU TOȚII SĂ ZÂMBIM

Vlad Badrajan

Hai cu toții să zâmbim
Măcar în fiecare dimineață
Când ne sculăm din așternut
Zâmbet să avem pe față.

Hai cu toții să zâmbim
Un mulțumesc când ni se spune,
Când dăm ceva sau luăm,
Când se pronunța-l nostru nume.

Hai cu toții să zâmbim
Un zâmbet e atât de dulce.
Unui trecător necunoscut
Câtă bucurie îi aduce?

Hai cu toții să zâmbim
De e noapte, de e zi,
Când Luna cerurile colindă
Și Soarele va răsări.

Hai cu toții să zâmbim
Ca îngerii raiului de seamă
Și nicicând să nu uităm
Pe zâmbet sufletul îl cheamă.

VISELE

Vlad Badrajan

Îngerii sunt niște copii
Ce zboară-ntre planete
Purtând vise și-amintiri
Galbene-ntre plete.

Împletind aripile în cer –
( De rău de necuprins )
În zilele posomorâte
Se țin de a lor vis.

Am fost și eu înger cândva…
Zburam în înnălțimi
Părul galben îl aveam
De vise și-amintiri.

Locuind pe o stea
Priveam din depărtare
Cum pământul nu mai vrea
Să creadă-n întâmplare.

Dar într-o zi pe când zburam
De-asupra coastei de azur
Evitând un nor am căzut pe țărm –
M-au sculat pământenii – zicându-mi matur.

Am încercat să mă-nalț
Din cercul cela plin de tipi,
Dar n-am putut. Eram matur –
Și nu aveam aripi.

GRĂBIȚI-VĂ SĂ FACEȚI BINE

Vlad Badrajan

Grăbiți-vă să faceți bine
Fără de-a fi răsplătiți
Grăbiți-vă să face-ți bine
Fără să fiți despăgubuți.
Grăbiți-vă să faceți bine
De e noapte,
De e zi,
De e Soare,
De e lună
Și când dînsele n-ou fi.
Grăbiți-vă să faceți bine
De e pace,
De-i război
De vă simțiți ca pe ace
Sau s-a strigat către voi.
Grăbiți-vă să faceți bine
La surori,
Părinți și frați,
La bunei,
Colegi
Și semeni
Bine grăbiți să le dați.

Grăbiți-vă să faceți bine
Căci prin bine ve-ți primi
De la cei din jur tot binele
Ce-l dați în fiecare zi.

Chiar de se-ntîmplă cîteodată
Tot ce-ai făcut să nu se-ntoarcă,
Nu GRĂBI a te schimba pe tine…
GRĂBIȚI-VĂ să faceți bine!

Anii trec, timpul se scurge
În pământ toți ne vom duce
Toți: Și-acei ce țin la tine…
Grăbiți-vă să faceți bine.

REȚETĂ

Vlad Badrajan

De ei puțină bunătate
O amesteci cu dreptate
Mai adaogi omenie
Și un pic de bucurie
Capeți cel mai bun desert
A unui copil deștept.

Iar de-l împarți cu cei din jur
Și cu cei din a lor jur
Desertul încă e mai bun
Și mai gustos nu știu cum.
Prepară-l în fiecare zi
Și sănătos mereu ve-i fi,
Căci pe lângă vitamine
Mai conține și mult bine.

ȚARA COPIILOR

Vlad Badrajan

Pe steagul Moldovei
Neamul Moldovenilor
Cu bobul pâinii
Și bobul de dor –
Au desenat cu grijă,
Au desenat ușor –
Au desenat drept inimă
Un zimbrișor.
E fără barbă
Și fără mustăți,
Iar între coarne
Crescut un moț
Lucește la Soare,
La lună, la stea,
Lucește la floare
Cu Patria sa.

De veacuri lucitor,
Ne-mbătrânit vreodată
Toată țara
În ochii săi poartă.
Are doar câmpii
Și verde ogor –
Înseamnă că-i țara,
Că-i Țara Copiilor.
Și cât în ochii lor
Înfloresc minuni –
Răsări-vor doi sori
Și o mie de luni.

SCRISOAREA

Vlad Badrajan

Motto: „Cu merinda îmbucată
Te-ai suit până-n cravată…”
Tudor Arghezi

Am vrut insitent și nu odată
Să-mi urce furnica pe cravată –
Căutatam mușuroaie, firimituri le-am dat…
Vruta nu s-a întâmplat.
(Ori că furnica era încăpățânată,
Ori că eu n-aveam cravată).

Când copilăria a plecat în lume
Verde pe umeri punând paltonul
A schimbat și telefonul
Înnapoi uitând să sune.

Puful anilor cu timpul
Crescu în aripi peste mare
Și când începură zborul
M-au luat cu ei în zare:

Alte vise, ținte alte,
Alte scopuri, munte alt,
Altul – poate-ar ține minte –
Eu… de visu-mi am uitat.

Și stând pe aripa anilor
Tot căutam la mersul lor,
Dar într-o seară fiind la computer
O zării pe monitor –

Ea se așeză pe i,
De sus privi în scrisoare,
Printre litere păși
Și se duse la culcare.

Nu-i vorbă că furnica s-a modernizat, CI –
De multe ori auzind vorbe spuse din popor,
Care trec mai greu, care mai ușor.
Eu una am înțeles-o cu adevărat –
În zadar se-ntâmplă visul de timpul e plecat.

Clasa a XII-a UM
Elev la Liceul Academiei de Științe a Moldovei
Republica Moldova, s. Zăicani, r.Râșcani
mob. 060297148
fix. 025672866