VICTOR TELEUCĂ – DECEBAL

I . Uvertura “Dacia”

II. Încoronarea lui Decebal

(Poporul îl întâmpina pe regele
Duras-Diurpaneus cu un “Vivat” solemn)

Duras-Diurpaneus: Solemn în ziua asta,
Pe-acest pamânt acum pazit de zeu,
Transmit sortitul sceptru
Pe marele tau drum,
Spre a conduce tara
Precum facui si eu,
Sa porti cu demnitate
Aceasta grea povara,
Dar sfânta precum este
Si mândra, si-nteleapta.
Îti dau cu sceptru-acesta
Si grija…
Pentru tara.

Zamolxis te priveste,
Zamolxis te asteapta
Sa aperi glia noastra
Cu spada si cuvântul,
Cu sângele tau mândru
Ca marea fara mal
Sa ai în paza sfânta
Si cerul, si pamântul,
Pe tronul tarii sfinte
Azi urca Decebal.

(Poporul îl întâmpina pe noul rege cu “Vivat”)

Decebal:
Eu jur pe-aceasta spada
Cu care tai vazduhul
Când o învârt în fata
Vrajmasului cel crud,
Eu jur pe frunza verde,
Pe oasele si duhul
Stramosilor pe care
Din glie mi-i aud.
Eu jur pe lupii nostri,
Pe care-i poarta steagul,
Pe datina cea sfânta,
Pe tot ce facem noi
Eu jur sa apar tara
Si tot ce da meleagul
Acestei tari frumoase
În pace sau razboi.

N-am sa ma crut navalnic,
Precum îmi e porunca,
Din cer Zamolxis vede,
Cu el vedeti si voi;
Eu n-am sa las vrajmasul,
Nu am sa-l las s-ajunga
Stapân pe soarta noastra,
El s-a sdrobi de noi
Precum de stânci se sparge marea.
Eu jur în fata voastra
Cuprins de-nfiorare
Sa fiu cum cere soarta —
Al vostru Decebal.

Juramântul ostasilor

(Ostasii trec încolonati în fata noului rege
si depun juramânt de credinta regelui si tarii.)

Avem o tara si un rege,
Ostas si el de rând cu noi,
Cu el destinul ni-l alegem,
De-i pace buna ori razboi,

Zamolxis sus ne sta pavaza,
Suntem iesiti dintr-un pamânt
Si toti avem acelasi soare
Precum si-un singur juramânt.

Avem o sfânta datorie,
Ca muntii nostri dârji sa stam,
Sa aparam aceasta glie
Noi toti juram, noi toti juram,
Noi toti juram!

Monologul lui Zamolxis

(De undeva, de pe o stânca Zeul Zamolxis,
în iuresul tunetului si al fulgerelor,
blagosloveste solemnitatea.)

Voi, cei crescuti aici din sol
Prin golul timpului cel gol,
Cu visul vostru umpleti iara,
Traind acest destin de tara.

Un cer aveti si, daca-l vreti,
În nouri trageti cu sageti
Sa ploua iar, sau sa nu ploua,
Astfel vi-i data viata voua.
Voi în cuvânt de foc schimbati
Sunteti stapâni peste Carpati
Si duhul vostru în speranta
Ca steaua peste munti se-nalta;

E-o legatura de cuvânt
Cu-acest albastru gol de vânt
Si ceru-n el de el va leaga
Din zbucium sfânt sa va culeaga,

Si eu ca zeu prin voi nu mor,
Ma nasc si cresc si-acelasi dor
De-a fi de-a pururi ma cuprinde,
Traind acelasi timp fierbinte.

Iar voi, nemuritori sa fiti
Prin moarte viata v-o traiti,
Viteji, murind, va faceti parte
De alta viata fara moarte.

Duetul: Decebal — Regina

Decebal:
Eu cred în tara, cer aprins
De zorii pasnici linistiti.
Regina:
În gândul tau de soare nins
Deasupra mândrilor Carpati
Regina:
Eu cred în bratul tau viteaz
Si în copiii care cresc.

Decebal:
În tot ce sta cu ochiul treaz,
Pazind pamântul stramosesc.
Decebal:
Eu cred în tot ce crezi acum,
Tu, soarta buna si pamânt.
Regina:
Si ploaie blânda, vreme, drum,
Si sfânta vrere din cuvânt.

Decebal si Regina:
Vrem cer albastru, cer senin
Când muntii freamata sau tac,
Iar pacea tarii e-un destin
Pe-acest pamânt cu nume dac.

Aria Reginei
(Toti cei prezenti la festivitate sunt patrunsi de importanta
celor spuse de noua Regina.)

Regina:
Eu reprezint mama,
Regina ca mama,
Regina ca dor,
Regina ca tara.
Eu sunt femeia
Si ce ma-ncojoara
E sufletul tarii.

Ostasii-vitejii
Stau ca stejarii falnici si treji,
Somnul nu-i fura, tara nu doarme,
Se sprijina tara pe brate de arme,
Pazind necuprinsul de frunza si piatra,
Pazind necuprinsul si focul din vatra

Eu sunt o mama
Din multele mame,
Multele mame
Cuprinse în una,
Vesnica mama
Ce vesnic ne-nvata:
Daca murim,
Sa murim
În brate cu viata.

Cvartetul: Decebal – Regina – fiica Ninvana – fiul Decebal junior
(Patru texte diferite se interpreteaza în acelasi timp.)

Decebal:
De sunt ori nu-s întotdeauna
Sunt locul sceptrului pe-acest pamânt
De-s Decebal ori altul,
E doar un singur rege
Ce întelege-o tara
Si tara-l întelege.

Regina:
Eu nu sunt doar regina,
Natura sunt si soarta,
Prin inima de mama,
De sora ori sotie.
Istoria cum este
Navalnica va poarta,
Sa nu va stînga nimeni
Din suflet barbatia.

Fiica Ninvana:
Iubirea e-o povara,
E-o dulce nebunie,
În ea e viitorul
Prin care-mi strig copiii

Cu-aceleasi vechi traditii
Din care-odinioara
E fapta cea mai sfânta
Sa creasca pentru tara.

Fiul Decebal junior:
De credeti ca Zamolxis
Ma cere mesager
Sunt fericit ca nimeni,
Murind sa urc spre cer,
Voi duce sus mesajul
Prin jertfa mea fierbinte,
Ca tara sa traiasca
În granitele-i sfinte.

Dochia si pastorii
(Preafrumoasa Dochia, fiica din flori a lui Decebal, este adorata de pastori.)
Dochia:
Salbatica pasare,
Inima zboara,
Ca valul salbatic
Între zare si mal.

Sunt fiica din flori
A regelui Decebal.

Luna, luna
Îmi pune cununa,
Din fire de ceata
Mi-i rochita creata.

Pastorii:
Dochia, Dochia
Stapâna a muntilor, Dochia,
Cine o cheama
Si cine-o cunoaste,
O, Dochia, O, Dochia,
Îngâna muntii.

Dochia:
În tara aceasta
De doruri batrâna
În fiece zi, Aurora ma naste,
Dar singura sunt între mama si tara
Ca haul acesta între munte si munte
Când negura creste
Si linistea toata
Îmi mângâie sufletul,
Fruntea si ochii.
Pastorii:
O, Dochia, o, Dochia,
Prea frumoasa fecioara!

NOCTURNĂ
(Însereaza, pastorii aprind focuri, pregatindu-se
de odihna de noapte.Liniste deplina.)
Corul pastorilor:
Liniste, liniste,
Liniste lina,
Lina-pelina,
Liniste…

Niste acorduri
De liniste-ncânta
Tacerea adânca
De nimeni înfrânta.

Liniste, liniste,
Luna târzie din margini de tara
În linistea sfânta ea vrea sa rasara;
Pe frunza s-aduna
Picul de roua
Si suna argintul
Cu linistea-n doua.

Liniste, liniste
Si-n asta tacere
De liniste-n tara
Inima, inima,
Sfânt se-nfioara.

Tacere de luna,
Sub luna târzie
Sub luna rasuna,
Sub luna rasuna.

Liniste…
Liniste…
Liniste…

Actul II.
Aria Ninvanei — fiica lui Decebal,
logodnica aedului Armin

Ninvana:
Armin, o, Armin,
Tu, aedul dragostei noastre,
Cânti luna si stele, si cerul senin,
Cânti ploaia si fulgul, si fulgerul
Plin de lumina
Prin noptile-albastre,
Armin, o, Armin!

Lumina din luna,
Lumina din soare
Cu raza ei blânda ne leaga
Si-mi vin zilele vietii
Pe plai carpatin

Cu-a ta izbândire de vis si cântare.
Armin, o, Armin,
Saruta-mi privirea,
Izvor cristalin!
Armin, o, Armin!
Ia-ma în brate si du-ma senin!

Armin, o, Armin,
Dragostea mea,
Armin, o, Armin!

Cântecul lui Armin

Ninvana, Ninvana, Ninvana,
Tu, nume frumos
Al iubirii eterne.
Ninvana, Ninvana, Ninvana,
La picioarele tale timpul s-asterne.
Si dragostea mea —
Frumoasa prigoana —
Ca o zapada fierbinte
Pe rana s-asterne.

Izvoarele limpezi
Curg înspre mare,
Noaptea cu ziua
Se-ntrec si se-alunga
Povestea iubirii, iubirii s-ajunga
Si mortii, si vietii
Cât timpul de mare.

(continuarea Cântecului lui Armin)

Ninvana, Ninvana, Ninvana,
Renasterea vremii de-a pururi sa fie!
Ninvana, Ninvana, Ninvana,
Prin ochii tai limpezi
Alearga copiii,
Pamântul renaste,
Renaste, renaste,
Taina pe care,
Doar noi o cunoastem,

Ninvana, Ninvana, Ninvana,
Esti vis si porunca…
Ninvana, Ninvana, Ninvana!

Duetul Armin si Ninvana
(…si cununia antica)

Armin:
Tu, gingasa floare,
Ninvana:
Tu, soare-rasare,
Armin:
Tu, roua pe luna,
Ninvana:
Tu, cântec ce suna
Împreuna:
Si inima striga
Iubirea s-o friga
Si sufletul cânta.

Armin:
Esti dragostea sfânta,
Ninvana:
Esti soarta neînfrânta,
Esti scutul de paza,
Esti soarele-raza,
Esti umbra de stele,
Esti cerul înaltul,
Esti vaile-acestea.
Armin:
Esti viata mea toata,
Esti frunza de vie,
Ninvana:
Îmi esti bucuria,
Din care copiii
Vor face o tara
Si dragostea-i cere
Împreuna:
Un strigat suntem…
Si-o durere,
Cuvântul suntem
Rostit în tacere
Cu florile-acestea —
O singura vrere.
(curtenii repeta aceste versuri)

Apoi urmeaza:
La multi ani,
La multi ani!
Multi ani traiasca
Armin si Ninvana,
Armin si Ninvana!

(Tinerii casatoriti sunt împresurati cu flori si înfasurati cu ghirlande de flori. Ei sunt asezati în fotolii de flori, apoi în jurul lor urmeaza dansuri gratioase mai întâi interpretate de copii, apoi – de zâne-zeite, apoi – de ostasi voinici, si încheindu-se cu un dans-apoteoza al întregului cor de balet).

Preotul Vezina si ostasii

(Dansul plin de lumina si voie buna este întrerupt de fulgere si tunetul cerului)

Pr. Vezina:
Voi auziti cum tuna cerul?
Când tuna cerul — fierbe fierul
Din arma voastra cea viteaza
Si-n cer Zamolxis sta de paza.

Ostasii:
Si noi aici suntem de paza,
Noi toti aici suntem de paza,
Pazim aceasta sfânta tara.

Pr. Vezina:
O, fiii mei! Din cer coboara
Chemarea Zeului sa fim,
Uniti în cerul cel divin
Si noi prin jertfa-i vom trimite
Raspunsul nostru si-ntrebarea,
Pe care sa-l trimitem oare?

Ostasii: (învalmaseala mare)
… Pe mine, pe mine, pe mine…
Sunt gata, sunt gata, sunt gata…
Pe mine, pe mine, pe mine…

Vezina:
Dar cerul tuna, tuna, tuna…
Ce vrea Zamolxis sa ne spuna?
Din toti trimitem numai unul
Oricând cu noi si jertfa este,
Si jertfa ne cunoaste…

Ostasii:
Cu jertfa-n sânge
Toti ne nastem!

(Aici Decebal, prin gest, arata la fiul sau,
care va fi adus jertfa.)

Monologul fiului lui Decebal
si al ostasilor

Fiul:
Norocul, totusi, a cazut pe mine
Ostasii:
Esti cel mai cel!
Fiul:
Sunt cel mai cel ca voi,
Noi toti suntem si stiti prea bine
Ca nu stim calea înapoi.

Ostasii:
Sa nu stim calea înapoi!
Fiul:
Aici, la noi, la Sarmizegetusa
E-o fericire — sa te nasti, sa mori.
În vatra noastra nu se stinge spuza
Ca flacarile-albastre pe comori.

Ostasii:
Ca flacarile-albastre pe comori.

Fiul:
Va-mbratisez ca nimeni niciodata
Cum numai dacii nostri stiu
Sa moara pân-la unul,
Sa se bata, murind oricine
Sa ramâna viu.

Ostasii:
Murind oricine sa ramâna viu.
Fiul:
Deci, alta viata dincolo de moarte,
Prin moarte toti nemuritori,
Zamolxis, Zeule, tu, de departe,
Blagosloveste-ne
Sa fim nemuritori!

Ostasii împreuna cu fiul si cei prezenti:
Zamolxis, Zeule, tu de departe
Blagosloveste-ne
Sa fim nemuritori…

Aria lui Decebal

O, tara strabuna,
Frumoasa mea Dacie,
Unde ti-s muntii
Cu-amurguri de pace?
Cu vaile toate
Bogate de turme,
Pascând linistite,
Nimic sa le curme
Pasnicul clopot…
Frumoasa mea, Dacie,
Deodata cerul,
Cerul,
Ce e cu cerul?
Se surpa
Si da ca marea
În clocot.
Zamolxis, Zamolxis!
Taci? De ce taci?
Au dacii tai,
Nu mai sunt daci?
Cerul tuna, muntii tuna,
Fulgerul tuna, detuna.
Dacia, Dacia
E cuprinsa-n furtuna.
Cine si de ce
Se razbuna pe noi,
Trimitându-ne
Razboi?

Tot ce ramâne
În tara noastra strabuna
E pentru ea sa murim,
Sa murim în picioare
Cu sabia-n mâna!

Dialogul Traian-Decebal
(Sunete îngrozitoare de sabii)

Poporul: (înspaimântat):
Traian, Traian, Traian!!!
(Apare Traian în splendoarea sa de împarat.)

Traian:
Acum sa-mi dai raspuns, rege viteaz, Decebal!
Decebal:
La Sarmizegetusa în templele rotunde
Strainul, de patrunde, plateste dupa lege.
Întoarce-te, Traiane, aice sunt eu rege
Ca un însemn al soartei!

Traian:
Sfârsitul ti-i fatal!

Decebal:
Dar nu ma tem de moarte!

Traian:
Stiu bine, Decebal!
Te vreau un bun vasal.
Acesta e destinul,
Îl port cu mine-n gând.
Supune-te!!!
E timpul!!!

Decebal:
Dar nu va fi nicicând,
Mândria mea-i o spada!

Traian:
Taria mea — la fel.
Din doua o sa cada, a ta!
Esti mic în fata Romei!

Decebal:
Aici nu-i nimeni mic,
Un cer de sus ne vede.

Traian:
Vei fi învins de mine!

Decebal:
Ucis, dar nu învins… (se sinucide.)

Poporul (îngrozit):
Decebal! Decebal! Decebal!
(Apoi urmeaza un Lamento cu text latin, drept dovada ca dacii
cunosteau latina. Toti ingenuncheaza.
În lumina tortelor suna muzica funerara
în deplângerea regelui iubit).

Monologul lui Decebal în fata istoriei.

(Se interpreteaza de dupa culise,
fiind amplificata puternic vocea lui Decebal.)

Decebal:
Fierbea în noi un dor nebun, nebun de moarte,
Pe care l-am avut si care va ramâne,
Si fulgere cazând din cer, în loc de monumente,
Ne-au înaltat pentru trufia noastra daca,
Parca stiind ca viitorul n-o sa taca
Si glas va da de-aceste vremuri violente,
Violente, violente!
La Sarmizegetusa
Eu suntu-mi sinucisul,
Nu-mi fie victima
Mândria niciodata,
Aprins am fost ades
Si prea ne-nduplecata
Încat si pâna-acum
În clocot ni-i abisul!

Poporul:
Noi ne-am batut cu propriul destin —
Asa cum n-a mai stiut vreo alta
Trufasa vitejie
Si-am fost adusi cu toata vijelia
Sa fim urcati ne-nvinsi la Roma
În Columna!

(Aici în centrul scenei este ridicata Columna
Traiana — document al vitejiei ostasilor daci!)

Final

IMN PĂMÂNTULUI DAC

Din tragica lupta
Pe viata si moarte
Aici, pe pamântul carpatic batrân,
Se nascu o balada —
Poporul român,
Care porni prin furtuni mai departe,
Fie sa-si fie pe soarta stapân
Pe-un picior de plai, pe-o gura de rai.

Asta ni-i istoria-n zbor
Scrisa cu lacrimi si dor,
Cu vârf de sabie-aprins
Un cântec prea trist,
Prea trist si aprins,
Frumos si numai al nostru.
…Pe-un picior de plai,
Pe-o gura de rai…

(Cortina)
2001-2002