ADRIAN BUCURESCU: POEZII

BUNA-VESTIRE

Bucură-te tu, cea plină de har,
Primăvară,
Prea Curată Fecioară!
Domnul este cu tine.
Azi-noapte aripi cu aripi
În cer au fâlfâit,
O boare sfântă au stârnit
Şi trupul ţi-au înfiorat.
Atunci pântecul tău curat
Cu polen ţi-au fost căptuşit.
Binecuvântată eşti tu între muritori.
Şi iată vei naşte ierburi şi flori,
Cele mai curate odoare
Ale pământului,
Ce fi-vor retezate de seceri şi coase,
Precum fost-au făgăduite Cuvântului.
Bucură-te tu, cea plină de mister!
Vom învia, pe rând, în cer,
În loc luminat, de verdeaţă plin,
Unde nu este durere,
Nici întristare,
Nici suspin!

ANUL 1959

Cu câteva nopţi înainte
Caii au început a râncheza spăimos.
Poate că auzeau de undeva
Clopote bătând în dungă.
Ceva-ceva au auzit şi ţăranii
Şi-au început a se-nchina mai des.
În casele lor
Candelele ardeau acum zi şi noapte.
Şi au venit agitatori cu serviete,
Pe la porţi,
De la regiune, de la raion,
De la dracul cu cărţi.
Au mai venit şi miliţieni
Şi civili în haine de piele.
Unii ţărani, mai clonţoşi,
Au fost ridicaţi pe întuneric
Şi duşi cu dubele
Nu se ştia unde
Şi nici ştiindu-se
De s-or mai întoarce vreodată.
În scurtă vreme,
Zarea a fost colectivizată.
Cai cu căruţe, pluguri şi rariţe,
Semănători, boroane, vânturători
De-a valma s-au strămutat
La gospodăria agricolă colectivă.
Câţiva cai, mai tretini,
Au scăpat cu viaţă,
Alţii, mai fără noroc,
Au fost păliţi cu topoare în frunte
Şi frânţi au îngenunchiat
În noroiul de la marginea satului.
Jupuiţi, hăcuiţi au fost azvârliţi
Să-i hulpăvească porcii.
În câteva zile
Porcii n-au mai lăsat decât oasele
Pe care câinii le-au târât
Pe toate tarlalele.
Uite-aşa,
Ani mulţi după aceea,
Seara boceau cucuvelele,
La miezul nopţii plângeau caii în cer
Şi abia spre zori ţipau cocoşii.
„Salut voios de pionier”
Răsuna în patria noastră dragă,
Şi tot aşa:
„Hei-rup, hei-rup, pe drum de fier”…
Cine vreodată va să înţeleagă?
Fără Dumnezeu, fără de cai
O coabe a muşcat adânc din ţărână,
Iar noi am crescut în liniştea vântului
Şi în Republica Populară Română.

CAP DE PRIMĂVARĂ

Căţelul Pământului schiaună.
Mâţişorii salciei miaună.
Sângele-voinicului picură
Sub frunze veştede.
Toporaşul taie zăpada
Şi ţăndări albe cad pe ghiocei.
O lumină lină se prelinge
Pe potecile de astă-vară.
Tămâioarele
Cădelniţează până în nori.
Bine că exişti, Moarte,
Şi pe toţi în pământ ne cobori!