SFÂNTUL MARE PROOROC IOAN BOTEZĂTORUL

Sava Olimpia

Zaharia, preot mare,
Suferea că prunci nu are.
Un fecior el şi-a dorit
Chiar şi când a-mbătrânit.

De Gavriil a fost vestit
Că urmează, în sfârşit,
Un fecior să i se nască,
Ce avea ca să primească

Un destin preaminunat.
Vestea care i s-a dat
L-a lăsat de-a dreptul mut.
Să vorbească, a-nceput

Doar când fiul s-a născut.
Zaharia l-a crescut
Ca pe un copil sărac,
Căruia nu i se fac

Multe mofturi, dar nici el
Ifose n-avea defel.
Încă de la zămislire
Sfântul a avut menire

Oamenilor să vorbească
De Iisus şi să vestească
Tuturor că El va scoate
Omenirea din păcate.

Şase luni, atât avea
Când Irod îi ucidea
Pe copiii din cetate
Şi din sate-apropiate,

Vrând să-L afle pe Hristos,
Însă fără de folos.
Mama lui s-a speriat
Şi cu pruncul a plecat,

Într-o peşteră să stea.
Nimeni nu ştia de ea.
Când soldaţii au venit,
Pe copil nu l-au găsit.

Ei şi-au revărsat furia
Pe-al său tată, Zaharia.
Aşadar l-au înjungheat.
Sângele-i nevinovat

A stropit altarul sfânt.
Astfel, pe străin pământ
A rămas Ioan să crească
Şi în duh să se-ntărească.

În pustie a trăit
Până Domnul a dorit
Să se-ntoarcă-n Israel,
Să vorbească despre EL.

Singur în pustiu a stat,
Ne-ngrijit şi îmbrăcat
Într-o haină de cămilă,
Viaţa lui fiind umilă.

Pâine el nu a gustat,
Doar lăcuste a mâncat;
Uneori se nimerea
Că şi miere mai găsea.

Oamenii îl ascultau
Şi adesea îi cereau
Sfaturi bune să le dea
În vreo întâmplare rea.

Le vorbea cu bunătate
Şi făcea tot ce se poate
Să le fie de-ajutor,
Mai ales săracilor.

Oamenilor le spunea
Că-n curând Iisus avea
Printre oameni să sosească,
De păcat să-i curăţească.

Tot lângă Iordan stătea
Permanent şi îl primea
Pe oricine ce credinţă
Dovedea şi pocăinţă,

Doritor să se boteze,
În credinţă să-l urmeze.
El cu apă-i boteza,
Însă îi avertiza

Că sosi-va-n acest loc,
Cu Duh Sfânt, dar şi cu foc,
Să-i boteze, chiar Iisus,
Fiul Domnului de sus.

După ce se botezau,
Viaţa toată şi-o schimbau,
Renunţând la răutate,
La desfrâu şi strâmbătate.

Deci Ioan, ca sol trimis
Chiar de Domn, cale-a deschis
Printre oameni, Lui Iisus,
Prin botez şi tot ce-a spus.

Într-o zi chiar a venit
Şi Iisus, ce a dorit
Lui Ioan să se-adreseze
În Iordan să se boteze.

După semnul anunţat,
Porumbelul ce-a zburat
Şi deasupra Lui a stat,
Sfântul s-a asigurat

Că în faţa lui stătea
Chiar Mesia, ce dorea
Ca botezul să primească,
Nimeni să nu-L recunoască.

Derutat, nu îndrăznea
Să-L boteze, Îl privea,
Încurcat şi se gândea
Că pe dos se cuvenea.

Dar Mesia l-a rugat
Spre a-I fi botezul dat.
Iar atunci a-ngenuncheat
Şi-n Iordan L-a botezat,

După care a vestit
Că Mesia a sosit
Şi se află printre ei.
Dintre ucenici, acei

Care primii au aflat,
După ce L-a arătat
Însuşi el, au fost Ioan
Şi Andrei, ce-aveau în plan

Să-L urmeze şi, discret,
Locul unde stă, secret,
Să I-L afle. Iar Iisus
I-a văzut şi-apoi le-a pus

O-ntrebare: ce doresc,
Pentru ce ÎL urmăresc?
Chiar acasă i-a poftit
Şi o zi i-a găzduit.

Regele Irod trăia
Nu cu soaţa ce avea
Şi fusese alungată,
Ci-n desfrâu, cu o cumnată.

Sfântul cel Botezător
Îi certa necruţător,
Arătând neîncetat
Că ce fac e un păcat.

Cum Irodiada cea
Depravată îşi dorea
De Ioan să scape-odată,
A rugat-o pe-a sa fată,

Profitând că a dansat
La petrecerea ce-a dat
Regele şi că putea
Să îi ceară ce dorea,

Capul sfântului să vrea,
Pe-o tipsie, pentru ea.
Lui Irod nu i-a plăcut
Cererea ce i-a făcut,

Dar promisiunea dată
Trebuia şi onorată,
Mai ales că cei prezenţi,
Ce fuseseră atenţi

Târgul când s-a încheiat,
Aşteptau, cuvântul dat
La-nceput acestei fete,
Regele să şi-l respecte.

Astfel Marele Prooroc
Părăsit-a acel loc.
Sufletul i s-a-nălţat
Către Cel ce i l-a dat.