VLAD BADRAJAN: VERSURI

S-A PORNIT MOŞ CRĂCIUN

S-a pornit Moș Crăciun;
Și-a luat din cui căciula,
A urcat după volan
Și-a pornit trăsura.

Dar aicea ghinion
Pe buzunar bine simțit
Căci către sfârșit de an
Motorina s-a scumpit.

A dat a pagubă Moșul
Cu mâinile pe talie
Și lăsând mobilul
A urcat în sanie.

Anul Nou va veni
Peste brazi și peste bănci
Nu am nimic cu scumpirea
Revoltat însă sunt căci –

Vine la noi Moșul
În vechea sa prietenă –
De scumpă – sania-i scumpă
Zăpada e cam ieftină.

1 noiembrie 2013

CĂLĂREȚUL DE FULGI

A nins ieri, ninge și azi
Printre munți și brazi
Tu călăreț de fulgi
Zilele le scazi
Mânând caii de spumă
Spre-a bolții talaz
Cu aripi de gheață
Și neauă pe obraz,
Brâu de stele,
Aurore pe grumaz
Aduci fulgi, troiene
Ca niște cumularzi
Prin albul calm al iernii,
Case și zăplaz.

ZURGĂLĂII DE CRĂCIUN

Iar pe plaiul meu bălai
Ninge pufos și mășcat
Fulgii toți – vesel alai
Rânduri, rânduri cad și cad.

Alb i-acoperișul casei,
Alb e hornul, alb e tot,
Albe gene au și brazii
În al fulgilor potop.

S-a oprit puțin ninsoarea
Cu flori dalbe de magiun
Și se-aud în depărtare
Zurgălăii de Crăciun.

IARNA

Ierni geroase pe la noi
Nu se întâlnesc prea des,
Dar când vin cu vânt, ninsori –
Lumea e plină de ghes.

Totuși sunt ca în povești
Cu fulgi mășcați și moi
Și-i fantastic să privești
Zăpada albă de la noi.

Ziu-antreagă strălucește
Ca un câmp de diamant
Și-acel ce la ea privește
Vede-un Ocean viu colorat.

Avem babe de omăt
Și omuleți care le fac,
Avem de toate la noi în sat,
Până și ierni, care ne plac.

VIN SĂRBĂTORILE DE CRĂCIUN

Pe zăpadă lucesc florile
Din amiază în ajun –
Vin sărbătorile,
Vin sărbătorile,
Vin sărbătorile de Crăciun.

Cad mai vesel ninsorile
Pe tărâmul de săpun –
Vin sărbătorile, vin sărbătorile,
Vin sărbătorile de Crăciun.

Aleargă la vale săniile,
Iar copiii astfel spun:
,,Vin sărbătorile, vin sărbătorile,
Vin sărbătorile de Crăciun!’’

De la Polul Nord în coace
Pe reni vine moșul bun
Căci vin sărbătorile, vin sărbătorile,
Vin sărbătorile de Crăciun.

ALTE ZILE

Fulgii țes o pânză moale
De la pământ pân’ la cer
-Mamă, se poate
Să urc pe-un fulg și eu nițel?

-Urcă numai să ai grijă
Să te-ntorci la prânz acasă
Că nu te hrănește iarna
Cât nu ar fi de frumoasă.

-Dar se poate să plec
Peste mări și Oceane
În Țara Iernii de Argint
Unde cresc mereu bomboane?

-Pleacă numai să te-ntorci
Până dorul încolțește-
Alte zile-s, păsări vin
Și cine le primește?

Era aseară ca o pată

Luna galben colorată
Era aseară ca o pată
În suflet vestea un fel de rece
Afară timp dornic să plece.

N-am mai văzut niciodată
Regina așa ciudată
Ca un strop de lumină
Căzut pe bolta nesenină.

Noaptea a trecut îndată
Am uitat biata pată,
Dar când m-am sculat – afară
Parcă a căzut o iarnă.

POVESTEA

O poveste strămoșească
Asemeni unei guri de rai
E-nstare răul să zidească
Chiar și-n oamenii cei mari.

Curgând pe strunele câmpiei
Și în codru ca pe-o liră
În a sa veche povestire
Ea tot binele îngână.

De o seamă cu copilul –
Tot atunci și ea se naște
Și trăiește, și-l alină
Și vis coșmarele îi face.

Aflat în grija ei blajină
Unde-n lume mereu e-un Soare
Copilul mic, de vârstă mică
E totuși cumva și mare.

Și după ce din cărți coboară
Cu toții devin mai cuminți
Căci un glas povestea are –
Glasul dulce de părinți.

REGELE NATURII

Bradul – regele naturii
Pe mantie poartă povară
A zăpezii care cade
Din ceruri fără măsură.

Și de stă drept
Nu e nimica,
Dar se-ntâmplă și așa
Că zăpada cade, vine
Și n-are unde se-ndoia.

Răpus de grijile omătului
În iarnă stă bradul cufundat
Gândind că-n țări cu zăpezi multe
Greu e să fii împărat.

NINSOAREA

A nins ieri, a nins afară –
Purceluşul Coadă-Dalbă
Văzând marea zare albă
A sărit ca într-o baltă.

Dar vai! ce dezămăgire
Când în loc de murdărie
Zăpada mai tare l-a pătat
Făcându-l proaspăt şi curat.

Indignat de curăţime
Plecă după murdărime
La găinuşe în coteţ
( Unde e mereu ospăţ ).

Găinuşa Cotcodac şi cocoşul Cucurigu
Ştiau bine ce e frigul
Şi i-au spus mai cu sfială:
-Iarna porcul nu se spală.

Trist a plecat înapoi
-Dar ce mă fac fără noroi?
Însă ajungând acasă
Aşezându-l întâi la masă,
Mama l-a dus apoi în cadă
Unde glodul îl aşteaptă.

Cât eşti încă o străină
Şi ca găina din alt neam vii
Nu ai cum unei familii
Tradiţiile să-i ştii.

Nu e bine măi copii
Ce-au spus străinii să reţii
De bine cu siguranţă
Doar părinţii te învaţă.

ZURGĂLĂUL LUI MOȘ ION

Cu venirea iernii și cu Anul Nou
Pășesc amintirile despre Moș Ion.
Nu știu câte geruri și-ntunecate toamne
Încărcase timpul pe genele lui albe,
Căci mereu senin și neobosit
Părea cu tristețea că este învrăjbit.
Și cu înțelepciune, de sărbători mereu
Ne spunea cuminte despre-un zurgălău:
,,Era în plină iarnă cu ger și lupi flămânzi
Și zăpezi bogate căzute peste grinzi;
Un zurgălău singur rămas în troian
Îngheța părăsit sub stratul diafan.
Treceau pe-alături păsări și animale multe,
Dar nici un păstor să-l vadă, să-l ajute.
Era atât de mic și neobseravat
Că mai să n-audă Soarele cum plângea ,,clin-clat”;

Acesta veni zâmbind și radiind lumină
Și făcu pădurea cu verdeață plină,
Iar izvorul curgând cu dânsul în duet
Înnălță peste pădure sală de concert.
Și de atunci unde-i izvor e și-un clopoțel
Exact ca tine de mic și sprintenel.”
Multă vreme povestea a fost o amintire –
Ne spunea și el o veche născocire…

Ieri, cu clasa am fost la orfelinat
Cu o misiune de voluntariat
Eram mâhnit și-acasă voiam să mă întorc
Se-apropie un copil: „Zi-mi un basm, te rog.”
Nu știam povești cu Feți-Frumoși și zmeu,
Mă rugase… zâmbind, i-am zis de zurgălău.

ZI DE IARNĂ

Bună…! Oricum te-a găsi scrisoarea
Din Moldova mea îți scriu.
Toate basmele tale
Copiii pe de rost le știu.

Unul cu Crăiasa Iarnă
Altul Bunelul mi l-a spus;
Până și gura sobei
Toarce basmele pe fus.

A plecat din cui căciula
Și fularul a plecat,
Iar bujorei prin ogradă
Aleargă iarna-n lung și lat.

Și din urmă lor grivei
E prieten de nădejde –
Numai latră către frig
Și acesta se oprește.

Seara cu stele domnește
Tot tărâmul troienit –
Azi e zi de sărbătoare –
Moșul babă și-a găsit.

Săniile-s obosite,
Schiurile cu vâscul scurs,
Mănușile-s pe vatra sobei
Și mămăliga-n boț de urs.

Iar soba aburindă
Cu măr și lemn de pini
Mai îngână sfaturi
Primite din bătrâni.

IARNA BRADULUI

Cu fulgi albi dintr-o poveste
Podoaba cetinii de brad
Încărcată cu lumină
Voinicește dă din cap.

Uite-o stea pe cer răsare
Luminând prelund și cald
Și pășind din depărtare
Vezi că-n vârf s-a așezat.

Apoi de pe felinarul –
Prieten de-o viață devotat
Coboară raze de lumină
Pe pletele-i ninse curat.

Și doar banca de sub cetini
Ninsă și uitată este
Odată cu a iernii friguri
S-au dus și eroi și poveste.

Îmbrăcați în haine groase:
Pe geana ei cade omăt,
Iar în ochii lui de seri albastre
Toate stelele se văd.