DRAMATISM ŞI SACRIFICIU (4)

Col.(r) dr. Alexandru Manafu

„Poporul care conştientizează procesul istoric prin care trece, are toate drepturile să se legitimeze în istoria universală”. (V. Pârvan)

Acum, la începutul secolulii al XXI-lea, Europa se află în curs de reaşezare sub stindardul comun al Uniunii Europene, dar, de multe ori aceasta resuscită teorii şi peoiecte vechi. Omul politic european, modul de gândire şi concepţia acestuia se mişcă pe direcţiile ideologiilor şi hărţilor politice gândite în secolul al XVIII-lea, când facerile şi desfacerile de state erau o simplă operaţie de cabinet în cancelariile marilor puteri europene.

Astăzi, frontierele nu se mai modifică cu sabia, cu forţa brutală şi agresivitate. Metodele sunt mult mai subtile, mai diabolice, iar mijlocul de aplicare îl constituie războiul economic global, presiunea financiară, ingineria socială sau automatizarea societăţii, adică ingineria de automatizare socială (armele tăcute) pe scară naţională sau mondială, fără să vorbeşti de scop: controlul social şi distrugerea de vieţi umane, cu alte cuvinte, sclavia şi genocidul. Este în fapt o societate sclavagistă în care cuvintele de ordine sunt rata, creditul,dobânda, siguranţa locului de muncă, frica şi disperarea pentru incertitudinea zilei de mâine. Pentru a obţine o economie lipsită de neprevăzut trebuie să existe un control total asupra claselor de jos din societate, care să fie instruite şi angajate în realizarea unor sarcini de durată, începând de la o vârstă fragedă, înainte de a ajunge la vârsta la care să pună întrebări şi să caute răspunsuri. Există, categoric, un proiect de autonomizare a marilor provincii româneşti Moldova, Transilvania, Muntenia (o continuare, în fapt, a planurilor ruso-austro-ungare, planul german de organizare a Europei post-belice, teoria Valeev-Novozanschi etc.)

O Moldovă autonomă ar conveni, în egală măsură şi ucrainenilor şi ungurilor. Interesul de azi al oamenilor politici, oamenilor de cultură şi jurnaliştilor (unguri şi ucraineni) pentru Chişinău, s-ar cuveni să dea de gândit mai mult celor vizaţi în direct – românilor Basarabiei ca şi românilor României.

Raportul românilor cu Basarabia nu este raportul ungurilor cu Transilvania. Atât în Basarabia cât şi în Transilvania, românii sunt autohtoni şi nu intruşi, cum sunt ungurii în Transilvania. Dacă „experimentul Gorbaciov” a eşuat, el n-a fost decât o liberalizare aparentă, ţinta fiind tot menţinerea centralizării imperialiste şi a exploatării colonialiste, cu tot cortegiul lor de injustiţie şi nenorociri.

Afirmaţiile deputatului Emilian Dan, făcute în Adunarea Deputaţilor, la 12 decembrie 1915 îşi menţine valabilitatea şi astăzi: „nimeni, din cei din afară, nici cei dinăuntru nu pot cere României să aibă altă politică decât o politică românească aşa cum cer interesele româneşti. Soarta idealului naţional e strâns şi indisolubil legată cu soarta României”.

România puternică, idealul poate trăi şi se poate înfăptui, dar pacea nu se poate dobândi numai prin forţă, ci mai trebuie şi altceva şi anume, mai multă dreptate. Este oare nevoie de sacrificarea identităţii şi libertăţii naţionale pentru o posibilă reglementare (derizorie) definitivă şi avantajoasă a relaţiilor externe? Este necesar, pentru a păstra în viaţă „rădăcinile” să înduri blestemul generaţiilor viitoare? Cea mai acută necesitate a perioadei actuale în raporturile româno-basarabene este o comunicare ritmică, calmă, egală, fără partizanate, singura care îi poate ajuta. Experienţa basarabenilor ne luminează asupra pericolelor din Transilvania. Experienţa din Transilvania îi poate lămuri asupra pericolelor ce-i pândesc.

Fără a crede în miracole, istoria românilor ne învaţă, printre altele, că „răbdarea, asociată cu inteligenţă şi cu munca fără preget” duce la capătul cel bun. Ştim că, într-adevăr, Occidentul nu ne va ajuta, „după cum nici un punct cardinal”. Nădejdea este în noi înşine.

„Un singur lucru nu poate Dumnezeu: să ne mântuiască fără consimţământul nostru”, (Nicolae Steinhard). Iată de ce „…viaţa nu e un teatru de varităţi picante unde anumite persoane au, de drept, locuri în loje sau în stalurile întâi, ci un câmp de încercare, de pregătire, o tabără uriaşă a muncii, în care oricine a se îngriji, nu numai de plăcerea sa, ci de datoria ce i-a căzut, de ajutarea celorlalţi în datoria de care sunt legaţi, de sprijinirea prin activitate şi jertfă a conceptelor superioare care se chiamă: Ţară, Neam, Civilizaţie”. Iată de ce se impune să căutăm putere, înţelepciune, răbdare, înţelegere, clarviziune şi coeziune de grup, de morală şi de schimbare a mentalităţii la nivel social pentru a o lua de la capăt.

Bibliografie
– Lazarez, A. M. Moldavskaia Sovietskaia Gosudarstvenosti, Basarabskii Vopros, Kişinev, Kartia Moldoveneaska, 1974.
– Bonifini, Antonio De
– Cantemir, Dimitrie, Hronicul vechimii moldo-vlahilor.
– Cantemir, Dimitrie, Descriptio Moldaviae.
– Lenin, V.I.,Dreptul naţiunilor la autodeterminare.
– Lenin, V.I.,Caiete despre imperialism.
– Marx, K.,Însemnări despre români.
– Mărgărit, Anton, Rezistenţa Basarabiei.
– Raţiu, Anton, Românii de dincolo de Bug.
– Eminescu, Mihai, Răpirea Bucovinei, Editura Vestala, Bucureşti, 2012.
– Eminescu, Mihai, Românii din afara graniţelor ţării, Editura Saeculum I.O., Bucureşti, 2000.
– xxx Vitralii – Lumini şi umbre, Revista Veteranilor din Serviciile Române de Informaţii, anul IV, nr. 13.
– Dumitru Preda, Vasile; Alexandrescu, Costică Predan, În apărarea României Mari. – Campania armatei române din 1918-1919, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1994.
– Antonescu, Ion Românii, originea, trecutul, sacrificiile şi drepturile lor, Editura CLIO, Bucureşti, 1990.
– Văratic, Vitalie, Preliminarii la raptul Basarabiei şi nordului Bucovinei, LIBRA, Bucureşti, 2000.
– Iorga, N., Oameni care au fost, vol.1, Tipografia de Sud, Craiova, 2009.
– Lehrer, Milton G., Ardealul, pământ românesc, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989.
– Kiriţescu, C.I., România în al doilea război mondial, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1995.