DE CE GUVERNUL DE LA CHIŞINĂU PREFERĂ GAZUL SCUMP RUSESC

gaz-1

foto: terminalul de gaz de la Zeebrugge

Gabriel Călin
moldova24.info

MOTO: „Din păcate Belgia nu este dependentă de gazul rusesc” – declaraţia a fost făcută cu 2 ani în urmă, în timpul unei vizite oficiale la Bruxelles, de către Alexey Miler, preşedintele administraţiei şi vicepreşedintele consiliului directorilor al GAZPROM.
Atunci când politicienii noştri afirmă cu subînţeles că relaţiile cu Federaţia Rusă nu trebuiesc„stricate”, dându-ne de înţeles că am avea multe de pierdut, aceştia se referă, de cele mai multe ori, la preţul gazelor naturale livrate de Rusia. Potrivit logicii lor, dacă ne vom certa cu ruşii, vom avea de suportat consecinţe sub forma majorării preţului la gaze. Au dreptate când spun asta, dar, am mai scris-o şi anterior, atunci când nu spui adevărul până la capăt, tăinuind anumite informaţii, tot minciună se numeşte.
Or, guvernanţii noştri uită să spună că există o alternativă a gazului rusesc şi încă una care este mult mai ieftină. Să nu credeţi că mă voi referi aici la tizic (Vorba lui Dumitru Braghiş) sau biomasă. NU. Tot despre gaz este vorba. Doar că de la alţi furnizori decât GazProm-ul. Acei furnizori de la care cumpără, spre exemplu, Belgia.

gaz-2

În Zeebrugge, orăşel-port belgian, există unul dintre cele mai mari terminale de gaz din lume. Datorită acestui fapt, tot în Zeebrugge există şi o bursă internaţională a gazelor. Zilnic aici se fac tranzacţii cu cantitţi enorme de gaze naturale lichefiate aduse din QATAR. Astfel, odată procurat, gazul încărcat în vapoare special construite pentru asta, porneşte din Qatar spre terminalul din Zeebrugge. Ajungând în Zeebrugge, gazul este transformat în terminal din stare lichidă în stare gazoasă şi este descărcat, prin intermediul terminalului, direct în conducta naţională, care duce către consumatori.
Mai mult ca atât, să „verse” gazul în conducta naţională poate orice companie din ţară care se ocupă de afaceri cu gazul. Contoarele arată cât gaz a fost introdus în conducta comună şi, respectiv, această cantitate poate fi vândută de către companie consumatorilor, iar cetăţenii sunt liberi să procure gazul din reţeaua comună de la orice companie vor, alegându-şi oferta cea mai convenabilă. Atenţie, şi statul are de câştigat din asta – să-i spunem „chiria reţelei”.
Să rezumăm: diferite companii de livrare a gazelor le cumpără din Qatar în formă lichidă, le transformă în stare gazoasă în portul de la Zeebrugge şi le încarcă în reţeaua comună. Fiecare companie îşi crează propriul tarif şi propriile planuri tarifare sociale, iar consumatorul final alege de la ce firmă să cumpere gazul fără să se deconecteze şi să se conecteze la alte reţele.

gaz-3

Simplu şi frumos, nu ? NU! Frumos este preţul. Cu cât ne vinde nouă, moldovenilor, „fratele rus” gazul ? Corect, cu suma exorbitantă de 400 de USD mia de metri cubi. Iată că în portul de la Zebrugge, gazul poate fi cumpărat de 3 ori mai ieftin. Potrivit site-ului metalprice.com, ieri, 9 decembrie, spre exemplu, acesta a putut fi procurat cu 150 de dolari pentru mia de metri cubi. (Pe site preţul este indicat pentru un milion de BTU – o unitate britanică de măsură care exprimă valoarea energetică a gazului. Dacă vrem să convertim BTU în metri cubi, ţinem cont de proporţia – 35800 BTU = 1 metru cub.Preţul include şi transportul maritim al gazului din Qatar în Zeebrugge.)
Astfel, Belgia, ţară în care se află terminalul de la Zeebrugge, procură gazele naturale de hăt de peste mări şi ţări, de 3 ori mai ieftin decât ni-l vinde nouă „mama Rusie”, cu care, spun politicienii noştri, nu trebuie să ne certăm. Posibil că la auzul acestor cifre chiar e cazul să ne certăm. Or, încă din 2009, presa rusă scria despre declinul serios în vânzări al Gazpromului în ţările UE, anume din cauza gazului ieftin din Qatar. Un articol relevant la aceast temă îl puteţi găsi şi aici –http://lenta.ru/news/2009/08/26/gasprice/.
Bine, normal că la noi se vor găsi voci prin Guvern care vor spune că este imposibil ca Republica Moldova să procure gaz pe aceeaşi cale, pentru că nu avem infrastructură, numai că, acele voci, iar vor minţi. Şi asta pentru că „vor uita” să spună două lucruri esenţiale:
1. Gazele pot fi importate în ţară prin terminalul de la Giurgiuleşti, după o investiţie în adaptarea acestuia.
2. Ca să nu investim sume pe care, ca deobicei, nu le avem în buget, pentru adaptarea terminalului, putem folosi terminalul din Iliciovsk, Ucraina, care este practic gata de utilizare, iar gazul să fie pompat în Republica Moldova printr-o conductă nouă, trasă la numai 100 de KM de la Iliciovsk.

gaz-4

terminalul de la Iliciovsk

gaz-5

Distanţa dintre Iliciovsk şi Republica Moldova

Dacă se vrea, această conductă poate fi gata în câteva luni, iar tranzitul, în mod normal ar costa aproximativ 20 de cenţi la mia de metri cubi. Mai adăugăm încă 20 de cenţi pentru utilizarea reţelei interne, care, se spune, aparţine Gazpromului. Ajungem astfel la preţul maxim de 150,4 dolari pentru mia de metri cubi.
Într-o discuţie cu Deputatul PAD, Mihai Godea, am aflat de la el o chestie interesantă despre energia electrică. Acesta îmi povestea că după un şir de investigaţii serioase şi întâlniri la cel mai înalt nivel pe care le-a avut cu furnizorii de energie electrică, aceştia din urmă erau gata să micşoreze preţurile, doar dacă oficialii moldoveni ar fi renunţat la schemele complicate de „otkat”. Astfel, potrivit deputatului, preţul mare pe care-l plătim pentru kwt, este rezultatul faptului că guvernanţii îl majorează artificial ca să-şi poată trece în conturi procentul din afacere.
În povestea cu Gazul cumpărat de la „mama Rusia” de trei ori mai scump decât preţul real de piaţă, tare mai miroase a aceeaşi schemă. Poate de asta se tem guvernanţii să se certe cu ruşii – pentru că nu vor mai avea parte de „otkat” ? Ca să îngenunchezi Republica Moldova, e destul să mituieşti guvernanţii. Iar un guvernant mituit îl ai la mână pe viaţă. Iată de unde vine şi stagnarea de 20 de ani a Republicii Moldova – de la o clasă politică coruptă.
Tot pe seama gazului poate fi trecut şi eşecul Ucrainei în relaţiile cu UE. Cel mai probabil că şi în ţara vecină, schemele de “otkat” au clătinat serios viitorul european al unui popor care s-a vrut liber de influenţa Rusiei. E cu atât mai straniu acest pas al ucrainei cu cât terminalul în care au investit aproape 3 miliarde de Euro este aproape gata. De aceea singura explicaţie logică este cea expusă mai sus – clasa politică care înoată în “otkaturi”.
Nu a mai rămas mult până în momentul în care va trebui să semnăm şi noi Acordul de asociere. Ce credeţi că vor alege guvernanţii noştri: Gazul ieftin şi drumul european sau banii din „otkaturi” ?
Din fericire pentru Rusia, Moldova este încă dependentă (?) de gazul rusesc…