VLAD BADRAJAN: POEZII

badrajan-vlad

LUI GRIGORE VIERU

Ale Mamei dragi cuvinte
El le-a făcut versuri sfinte,
Iar ca chipul Mamei sacru
N-a mai fost pe lume altul.

Grea i-a fost copilăria
Cu mulţi nori, dar neuitată
Căci mereu i-a fost senină
Amintirea despre tată.

Şi-acea dragoste eternă
De plai, Limba Maternă
A inimii lui Vieru
Azi e pe pământ şi-n ceruri.

PLAIUL MEU DE DOR

Scumpa mea Moldovă
De vis şi fericire
Scumpa mea ţară
De lacrimă şi dor,
Să-ţi trăiască fiii
Doar în bucurie
Şi mereu să-ţi fie
Trainic ajutor.

Îţi doresc o viaţă
Lungă şi frumoasă
Fără de păcate,
Chin, lacrimi şi dor.
Pacea şi iubirea
Să domnească-n case
Şi să fii meleagul
Vechi al doinelor.

Grădini roditoare,
Fii ce te iubesc,
Un tricolor sub Soare –
Astea îţi doresc.
Oameni cu tărie,
Un măreţ popor
La trecutu-ţi mare,
Mare viitor.

Visuri mari de glorii,
Fală şi mîndrie,
Multă vitejie
În al tău popor.
S-ai o pîine coaptă,
O cupă cu apă
Şi un viitor –
Plaiule le dor.

LA MOARTEA LUI ŞTEFAN CEL MARE

Plânge codrul plin de jale
Nu mai e Ştefan cel Mare
Plânge Pădurea de fag
Pentru domnul nostru drag.

Pustieeşti Moldovă în aste dimineţi
Pustie, fără viaţă ca printre scăieți
Trist e tot omul şi vestejesc stejari
Întunecă orizontul hoarde de duşmani.

S-a dus Ştefan cel Mare, dar ca odinioară
Colindă-n ţară a turcului povară
Şi cum vine doina nimiceşte
Până şi iarba verde cu vorba-i pârjoleşte.

Dar din codrul falnic un freamăt voinic străbate!
Oastea noastră mică însă cu dreptate
Și tot steagul moldav, strigă dând din frâu –
– Domnul nostru Ştefan! În veci este viu!

CARTEA

Cartea e lumină,
Cartea e căldură,
Cartea e izvorul
Mereu curgător.

Ea te-ademeneşte
Şi te cucereşte
Cu ale ei taine
Pline de mister.

Timpul a cruţat-o,
Neamul a păstrat-o
Ca să fie astăzi
Tezaur nemuritor.

Ani trecut-au şiruri,
Multe s-au schimbat,
Cartea, însă, pururi
Valoarea şi-a păstrat.

Computerul modern,
Nu-nlocuieşte-o carte!
Odă! Cântă-m doar cărţii.
Ea e comoară aparte.

DOUĂ INIMI GEMENE

Omagiu Doinei şi lui Ion Aldea Teodorovici

Două inimi gemene
Multe-au vrut să semene.
Din ele au crescut iubirea,
Dragostea şi nemurirea.

Au cântat cu voce tare,
Dragostea de limbă, ţară,
De părinţi, de libertate…
Sfinte-au fost, sfinte sunt toate.

Doi martiri ai latiniei
Au cântat a noastră glie
Vrând ca întreg Universul
Să ne ştie cântul, versul.

Două inimi nu mai sunt
Au zburat de pe pământ.
Şi ne cântă din cer dulce:
,,Eminescu să ne judece’’

ODĂ LIMBII

Limba noastr-a tăinuit-o
Codrul în inima sa,
Veacuri la rând a păstrat-o
Nimenea să nu o ia.

Frunza o şoptea cu jale
Şi izvorul o murmura…
A fost veşnică cântare
Ce poporul o fredona.

S-o păstrăm dar cristalină,
Pură, dulce cum a fost –
Limba Noastră cea Română
Cântec drag, cu vers duios.

O AMINTIRE

Bunelul meu viaţa întreagă
A muncit din greu cinstit
Purtând a războiului povară
Nicicând cinstea n-a ferit.

Bunica mea ca o icoană
De la ziuă până-n zori
În a lumânării pară
Sta pentru fiică şi fecior.

În casa mereu liniştită –
Fără furtună și potop,
Cu icoană pe perete
Și cu fir de busuioc.

Trecut-au ani, trecut-a vreme
De dor timpul e purtat
Şi-o amintire care geme
Către drumul adunat.

Azi mersul timpul şi-a uitat
Poate pentru prima dată
Azi firul său s-a dezlegat
Din nodul fără capăt.

E vis ori e o arătare? –
Mă netezi o mâină cald
Parcă-i la fel o zi cu Soare
În ochiul vremii înturnat
Ca şi atunci – o alinare
În pâlcul luminii pascale

Hristos, a înviat!

Vlad Badrajan
Clasa a XII-a UM
Elev la Liceul Academiei de Ştiinţe a Moldovei
Republica Moldova, s. Zăicani, r.Râşcani