TEROAREA ŞI DICTATURA MAFIEI ÎN REPUBLICA MOLDOVA ESTE REALIZATĂ CU MÂINILE PROCURORILOR SI JUDECĂ-TORILOR DIN RM

nastase-andrei

sursa: jurnal.md

Majoritatea procurorilor și judecătorilor din Republica Moldova sunt șantajabili și îi condamnă pe cei care se opun structurii criminale din stat. De această părere este avocatul Andrei Năstase.

„Majoritatea covârşitoare a procurorilor şi judecătorilor din Republica Moldova trăiesc din mijloace necuvenite, din mită mare şi mică, în funcţie de jurisdicţiile în care slujesc. Toţi sunt vânaţi de instituţiile mafiei aflate la guvernare, de procuratură şi CNA, numai că atunci când sunt prinşi, unii mai mici sunt arătaţi la televizor şi arestaţi de către colegii lor la fel sau şi mai corupţi, iar alţii, în schimbul libertăţii lor personale, sunt angajaţi să săvârşească crime în interesele mafiei. Aceştia persecută şi condamnă criminal oponenţii politici, oamenii de afaceri indezirabili, pe toţi cei ce se opun şi nu se închină structurii criminale.

Cu aportul acestor judecători se devalizează bugetele de stat şi cele municipale, se „deetatizează” în mod criminal proprietăţile statului, se „legalizează” hoţiile oligarhilor de la guvernare puşi pe falimentarea financiară, după ce au acaparat şi falimentat statul de drept.

Teroarea şi Dictatura mafiei în Republica Moldova este realizată cu mâinile murdare ale capilor justiţiei, vulnerabili şi santajabili sub toate aspectele, inclusiv moral şi penal. Aceştia nu au niciun Dumnezeu. Pe ei nu-i interesează nici destinul ţării, nici cel al cetăţenilor, în general, sau al fiecăruia în parte. Ei sunt preocupaţi de interesele lor personale, de libertatea şi bunăstarea „asigurate” de Mafie, considerând că vor fi protejaţi de aceasta şi pe viitor, şi, la fel ca predecesorii lor, trimişi în demisii de onoare, cu medalii şi bani de la stat.

Ei sunt într-o gravă eroare, pentru că cel puţin pentru Pădurea Domnească, pentru devalizarea bugetului de stat, pentru atacurile raider, pentru persecutarea şi condamnarea ilegală a victimelor şi a familiilor acestora – pe ei şi pe comanditarii „protectori” îi aşteaptă volume întregi de dosare pe baza cărora o procuratură neaservită îşi va formula rechizitoriile.”

Andrei Năstase