CINE VA ELIBERA R. MOLDOVA DE CONCERNUL RUS „GAZPROM” ( 1 )

gazprom-eliberare

Ani la rând Concernul rus «Gazprom» a îngenunchiat Moldova, pretinzând plăţi enorme pentru gazele livrate. Poftele gigantului monopolist au crescut din an în an, nu fără a fi alimentate de către funcţionari importanţi care s-au perindat la cârma Puterii de la Chişinău. Cetăţeanul de rând, care şi-a plătit conştincios facturile pentru consumul de gaze, a fost cel de pe spatele căruia s-au jupit câte şapte piei. Organele şi instituţiile de drept plătite din banii publici să vegheze respectarea legislaţiei în stat şi să-i tragă la răspundere pe cei care prejudiciază bugetul public au trecut cu vederea numeroasele scheme de delapidare de bani utilizate în hăţişul greu de pătruns al sistemului de gazificare şi aprovizionare cu gaze.

Ce am avut şi ce am pierdut?

După declararea independeţei, Republica Moldova a moştenit o reţea dezvoltată de gazoducte magistrale şi de distribuţie a gazelor naturale. La finele anului 1990, Moldova avea, conform statisticilor oficiale,o reţea de 2548 km de gazoducte interne de distribuţie şi transport a gazelor. La acel moment, peste 20 la sută din populaţie era racordată la sistemul de gazificare. Concomitent, teritoriul Moldovei era traversat de două sisteme de gazoducte magistrale, cu o lungime de 580,8 km. În 1992, după izbucnirea conflictului militar, în stânga Nistrului s-a instaurat un regim secesionist nerecunoscut pe plan internaţional, care a preluat abuziv controlul şi asupra unei părţi importante din gazoductele magistrale. Averea moştenită de la URSS a fost ulterior suplimentată cu 1500 de km, astfel încât prin anii 1994 -1995 reţeaua de gazoducte interne de presiune joasă, medie şi înaltă avea o lungime de peste 4100 de km.
De la bun început, gestionarea patrimoniului din sistemul de gazoducte s-a făcut cu grave derogări de la legislaţie. Încet, încet, prin diferite scheme şi tertipuri, sistemul de distribuţie şi transport al gazelor a fost, mai întâi diminuat ca valoare, iar mai apoi dăruit, chipurile în contul datoriilor, de altfel, crescute artificial de funcţionarii avizi de pricopseală uşoară, gigantului monopolist în fuznizarea gazelor naturale Compania rusă «Gazprom». Prejudiciul adus atât statului, cât şi cetăţeanului în procesul de privazare a complexului de gaze din Republica Moldova este estimat de către experţi independeţi la câteva zeci de miliarde de dolari.
Punctul de început al înstrăinării sistemului de transport şi distribuţie al gazelor poate fi considerată perioada 1994-1995, când autorităţile s-au dovedit a fi incapabile să gestioneze sistemului de distribuţie a gazelor. Premierul de atunci Andrei Sangheli declara, bunăoară, că Moldova nu dispune de specialişti care să asigure întreţinerea şi securitatea reţelelor magistrale de transport al gazelor, deaceea ar fi bine ca acestea să treacă în gestiunea «Gazprom»-ului.

Acorduri şi hotărâri ilegale

La 18 mai 1994, prin decret prezidenţial, este creat Concernul de Stat „Moldova-Gaz”, în componenţa căruia au fost incluse iniţial 51 de întreprinderi de distribuţie a gazelor. Ulterior, Curtea de Conturi avea să constate că „fondarea concernului, cât şi principiile de includere şi ieşire a întreprinderilor din componenţa acestuia contravin prevederilor Legii cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi”. Nimeni însă nu a fost tras la răspundere pentru aceste grave încălcări ale legislaţiei. Transformările care au urmat au prejudiciat şi mai tare interesele ţării. În septembrie acelaşi an, Întreprinderea Republicană Gazoducte Magistrale «Moldovatransgaz», după ce reduce fictiv, cu peste 3,5 milioane de dolari, valoarea patrimoniului de gazoducte magistrale aflate în gestiunea sa, potrivit unui studiu făcut public recent al IDIS «Viitorul», vine cu propunerea de a înstrăina acest patrimoniu. Aceasta în condiţiile în care doar Ministerul Privatizării şi Administrării Proprietăţii de Stat era în drept să înstrăineze propietate statului, cu atât mai mult că era vorba de un agent economic din străinătate.

Cadouri de miliarde ruşilor

Astfel, la 20 septembrie, ministerul de resort şi întreprinderea «Moldovatransgaz» semnează în numele Republicii Moldova, în mod ilegal, pentru că nu erau împuiterniciţi să o facă, un acord de înfiinţare a unei întreprinderi cu capital mixt moldo-rus, care îşi asuma dreptul de a asigura R.Moldova cu gaze naturale şi gestiona tranzitul de gaze prin acest teritoriu. La 7 octombrie acelaşi an, Guvernul aprobă Hotărârea nr.749, potrivit căreia Gazprom urma să deţină în întreprinderea care urma să fie creată o cotă de numai puţin de 51 la sută din capitalul statutar.
Peste un an, conform Hotărârii Parlamentului nr.611-XIII din 27.10.95 „Cu privire la proiectul individual de privatizare şi reorganizare a întreprinderilor Concernului „Moldova-Gaz”, este creată societatea pe acţiuni mixtă moldo-rusă de tip închis „Gazsnabtranzit”, în componenţa căreia este inclusă întreprinderea „Moldovatransgaz”. În felul acesta, Gazprom-ului i se dăruieşte la propriu şi la figurat peste 50 la sută din proprietatea asupra sistemului de gazoducte magistrale ale R.Moldova şi dreptul de a decide unilateral asupra tarifelor de tranzit a gazelor prin teritoriul ţării. Însă dacă contribuţia părţii moldoveneşti urma să fie depusă sub formă fizică de gazoducte magistrale, apoi contribuţia concernului rus este formată din «contul datorilor R.Moldova pentru gazul furnizat consumatorilor în anii 1993-1994». La începutul anului 1994 datoria Moldovei către Gazprom era de 22,2 milioane de dolari, inclusiv 14, 3 milioane de dolari reveneau părţii transnsitrene. Experţii IDIS Viitorul afirmă că datoria pentru consumul de gaze nu constituia nici 30 la sută chiar din valoare redusă de 9 ori a unei părţi din gazoductele magistralei din partea dreaptă a Nistrului(!). Iar cu ritmul de acumulare a datoriilor R.Moldova faţă de Gazprom existente la acel moment, trebuia să se mai scurgă mulţi ani până se ajungea la un nivel comparabil chiar şi cu valoarea subestimată a activelor «Moldovatransgaz». Prin urmare, potrivit experţilor IDIS Viitorul, «R.Moldova a făcut pentru Gazprom o reducere de preţ de 89% la vânzarea unei părţi a gazoductelor magistrale».
Mai mult, la fondarea întreprinderii moldo-ruse «Gazsnabtranzit» participă şi întreprinderea neînregistrată în Moldova «Tiraspoltransgaz» adimistrată de regimul secesionist de la Tiraspol. Aceasta din urmă participă cu «o parte a patrimoniului malului drept al Nistrului» (!), escrocheria fiind trecută cu vederea de către autorităţile de la Chişinău. În urma acestor tranzacţii direcţiei regionale „Tiraspoltransgaz” i se transmite în proprietate un patrimoniu în sumă de 104 mln dolaru SUA.
O parte din costul fondurilor fixe ale întrerpinderii „Moldovatransgaz” în valoare de 40 mln 560 mii dolari SUA, conform Hotărârii Guvernului nr. 302 din 12.05.1995 (Hotărâre ilegală, deoarece nu a fost publicată, n.a.) şi în baza unui „Aviz” fără număr şi dată au fost transmise în fondul statutar al „Gazsbantranzit”, drept cotă-parte a SAR”Gazprom”, actul de primire-predare fiind tăinuit chiar şi de colaboratorii Curţii de Conturi. Potrivit acestora, estimarea patrimoniului transmis s-a făcut contrar Legii privind investiţiile străine şi în detrimentul intereselor R. Moldova. Mai mult, la momentul calculării capitalului social al SA „Gazsnabtarnzit”, 276,8 km de gazoducte n-au fost reflectate în lista de estimare a mijloacelor fixe ale Î.S.”Moldovatransgaz” şi n-au fost luate în calcul, aducându-se prejudicii grave bugetului de stat.

Pofte tot mai mari

Însă, cu toate pocloanele făcute « Gazprom »-ului de către demnitarii de la Chişinău, politica de livrare a gazelor faţă de Modova se înăspreşte dur în raport cu celelate state ex-sovietice, iar penalităţile pentru fiecare zi de întârziere a plăţii ajung să fie de 12-17 ori mai mari decât cele impuse altor state. În felul acesta, numai pe parcursul anului 1994, datoria pentru consumul de gaze a Moldovei creşte de la 22,2 milioande de dolari la tocmai 331,6 milioane dolari, inclusiv penalităţile de 140 mln de dolari. Mai mult, starea de lucruri este înrăutăţită intenţionat de factori de decizie de la Chişinău. Altfel cum să înţelegem faptul că în anul 1994 consumatorii de gaze ar fi achitat doar 1% din costul facturilor (!). Suma penalităţilor, potrivit experţilor, este umflată artificial de 15 ori. Experţii IDIS Viitorul au estimat că aceasta a însemnat sustragerea din buzunarul fiecărui cetăţean de pe ambele maluri ale Nistrului a câte 97 de dolari numai în anul 1994. Dacă condiţile în care Gazpromului i s-a permis achiziţionarea unui patruimoniu important ar fi fost accesibile tuturor cetăţenilor, fiecare familie formată din patru persoane, cu leafă de profesor, timp de jumătate de an ar fi putut privatiza un apartament în Chişinău.
Urmărind situaţia în complexul de gaze din R.Moldova şi informaţiile difuzate de mass- media oficiale, ajungi la concluzia că de la 1992 încoace autorităţile republicane au avut o grijă deosebită faţă de întreprinderile din domeniu. Rapoartele Curţii de Conturi, opiniile unor experţi şi specialişti care au activat în ramura dată explică această „grijă” foarte simplu: guvernanţii şi cei implicaţi în privatizarea complexului de gaze au procedat la o mulţime de modificări, reorganizări a întreprinderilor din domeniu pentru ca pe de o parte să-şi satisfacă cât mai mult interesele personale şi de grup, sfidând cu bună ştiinţă legislaţia în vigoare, iar pe de altă parte – să tăinuiască abuzurile şi fărădelegile comise.
Un exemplu elocvent este reorganizarea din 1998, aprobată de Parlament, a Concernului de Stat „Moldova-Gaz” în societate pe acţiuni. Astfel, prin comasarea concernului cu întreprinderea mixtă moldo-rusă ”Aprogaztranzit” ( noua denumire a SA”Gazsnabtarnzit) a fost constituită SA”Moldova-Gaz” cu capitalul social în valoare de 290,6 mln dolari SUA, inclusiv 78,1 mln USD, proprietate amplasată pe teritoriul Transnistriei. 50 procente plus 1 acţiune au revenit SAR”Gazprom”, 35,53 procente – Republicii Moldova, 13,44 – Transnistriei şi 1,23 procente – acţionarilor persoane fizice. În Hotărârea nr.1068 din 21.10.98 se menţiona că valoarea patrimoniului complexului de gaze este preliminară, Departamentul Privatizării şi Administrării Proprietăţii de Stat urmând să efectueze, în 1999, prin intermediul unei organizaţii internaţionale de audit, reevaluarea lui şi rectificarea capitalului social, dar şi a cotelor-părţi ale fondatorilor şi a datoriilor către furnizorii de gaze. Reevaluarea aşa şi nu s-a mai făcut. Potrivit condiţiilor contractului de fondare a SA”Moldova-Gaz”, ”Gazprom” urma să stingă o parte din datoriile Moldovei pentru gazele consumate echivalentă cu valoarea cotei-părţi de 50 la sută din complexul de gaze al republicii. Asta însă nu s-a întâmplat.
Direcţia luată în 1994 a continuat şi în anii următori. Prin diverse metode se acumulau datorii artificiale, ca mai apoi aceste datorii să fie convertite în diverse forme de propietate asupra patrimoniului Republicii Moldova.

Vinovaţi doar pe hârtie

Abia în anul 2000, o comisie parlamentară specială, condusă de deputatul Vladimir Ciobanu, examinează situaţia creată în sectorul electroenergetic şi în domeniul livrării de gaze naturale. În urma audierii raportului Comisiei, Parlamentul constată că „au fost admise delapidări în masă în domeniul livrării de gaze naturale, subestimat patrimoniul statului în procesul de privatizare”, iar politica de majorare nejustificată a tarifelor la gazele naturale a condus la o pauperizare şi mai mare a populaţiei. Mai mult, în urma reorganizării din 1998-99 a sectorului de distribuţie a gazelor, datoriile R.Moldova nu s-au redus, iar concernul rus „Gazprom”nu a făcut nici un fel de investiţii în sectorul dat, deşi de facto a devenit stăpân al întregului sistem de aprovizionare cu gaze al R.Moldova. În Hotărârea luată după audierea raportului Comisiei, Parlamentul constată că prin acţiunuile întreprinse de mai mulţi factori de decizie a fost subminată securitatea energetică a ţării. Pentru prima dată în opt ani, de la tribuna Parlamentului, se spun instituţii şi nume concrete care se fac vinovate de situaţia creată. Aceşti sunt: Guvernele Andrei Sangheli, Ion Ciubuc, Ion Sturza şi Dumitru Braghiş, Curtea de Conturi, la cârma căreia s-au succedat Ion Ciubuc şi Vasile Cozma, Serviciul de Informaţii şi Securitate condus de Tudor Botnaru şi, respectiv, de Valeriu Pasat, precum şi Procuratura Generală, la conducerea căreia s-au aflat în perioada respectivă Dumitru Postovan, Valeriu Catan şi Mircea Iuga.