R. MOLDOVA – STAT MAFIOT. FILAT, PLAHOTNIUC – RAIDERII LA BEM ŞI LA AEROPORTUL CHIŞINĂU

filat-plahotniuc

sursa: jurnal.md

Emisiunea suplimentară de acțiuni ale BEM și acţiunile Guvernului sunt parte a unui proces amplu de deetatizare obscură a băncii care, împreună cu concesionarea pentru 49 de ani a Aeroportului Internațional Chișinău, constituie o conspirație a celor doi oligarhi aflați la guvernare – Vlad Filat şi Vladimir Plahotniuc. Declaraţia aparţine avocatului Andrei Năstase.

„Ambele decizii, deși vizează obiective strategice ale statului nostru, au fost luate prin eludarea crasă a legii și a interesului național, iar pentru beneficiarii acestei afaceri nu a contat decât interesul personal și de grup, la fel ca și în atacurile raider de până acum. Astfel că nu doar iraționale sunt actele premergătoare și cele două decizii, ci criminale. De aceea, latura penală a acestor fapte, imprescriptibile până la venirea unei noi guvernări, la fel ca și în cazul preluării frauduloase a celor peste 18% de acțiuni ale BEM de la cei doi oameni de afaceri Victor Ţopa și Viorel Țopa, va avea o temeinică argumentare, materialul probator fiind furnizat chiar de către executanții acestei crime împotriva statului și de o expertiză specializată”, a declarat avocatul, în cadrul unui interviu pentru Omega.

„Un simplu calcul matematic ne demonstrează cât de păguboasă este concesionarea unei afaceri ca Aeroportul, profitabilă chiar și în condițiile unui management înregimentat politic, dar și cât de „argumentată” este fărâmițarea pachetului majoritar de 56% de acţiuni ale BEM, care, după o gestionare frauduloasă a băncii, să fie date pe mâna unor impostori la preț de nimic. De ce au fost scoase din ecuație marile societăți din domeniul aeroportuar și importantele instituții bancare europene? De ce tac partenerii de dezvoltare a Republicii Moldova?”, menţionează avocatul.

Ceea ce trebuie să se cunoască, susţine Andrei Năstase, este faptul că în ambele cazuri de atac raider asupra proprietății de stat, în mod similar cu atacurile raider asupra particularilor, cei ce stau în spatele delapidării statului și-au creat circumstanțe pentru ireversibilitatea fără consecințe pecuniare a acestui proces. Alternativa, în opinia avocatului, este condamnarea Republicii Moldova de către instanțele internaționale, care par să pornească de la premiza că în RM funcţionează un stat de drept, cu o guvernare democratică, onestă, aflată în serviciul cetățeanului.

„Nimic mai fals. Avem un stat captiv, falimentat de drept, în care Plahotniuc, cardinalul sur al vechii guvernări, cu acceptul tacit al partenerilor de guvernare „democratică”, și-a supus mai întâi instituțiile de drept și administrative, instanțele de judecată și procuratura, mass-media, iar apoi le-a utilizat în scopurile sale meschine de privare de proprietăți și libertăţi a oponenților săi, a particularilor. Această îndeletnicire, se pare, a fost îndrăgită și de Filat, iar împreună cei doi, ascunși după paravanul integrării europeane și a „luptei” cu comunismul, au trecut nestingherit la devalizarea financiară a statului R. Moldova”, punctează avocatul Andrei Năstase.