O POETICĂ A LUMINII

botezatu-sergiu-4

Prof. Dr. Constantin MIU

Cu volumul Plimbări prin lumină, Sergiu Botezatu propune o poetică a luminii, căci lumina este metafora simbol a întregului volum de versuri, acesta putând avea ca motto câteva versuri din poezia Aş vrea : „Aş vrea să scriu aprins/ Într-o lumină, / În zbor prin necuprins, / De vise plină…”
În volumul de faţă, există o categorie de poezii, în care se fac judecăţi din perspectiva unei conştiinţe auctoriale, versurile având tenta unor cugetări, ca urmare a unei experienţe bogate de viaţă. Aşa sunt, spre pildă, Depărtările şi Cinic. În prima creaţie, lumina este asociată nostalgiei departelui, pe un vădit ton narativ: „Şi depărtările sunt vise cu lumină, / Sunt gânduri, / Sunt destine ce ne-adună/ Într-un mister,/ Într-o dorinţă, / Într-un zbor/ Spre universurile-aprinse/ Cu mult dor. // Şi depărtările sunt rugi pentru un bine, / Pentru lumină să răsară, / Să apună, / Pentru privirile ancorate în suspin/ Şi pentru-un cer multicolor/ Şi mult senin.” În strofa a doua citată, se poate sesiza faptul că „puntea” care leagă depărtările de rugi este lumina. A doua creaţie amintită asociază dragostea luminii, iar întunericul egoismului rătăcitor: „Este cinic să divorţezi de dragoste/ Şi s-o exilezi departe de lumină/ Pentru a-ţi regăsi confortul rătăcirilor/ În întuneric…/ De altfel, în Universul existenţei…/ Lumina e mai puternică/ Şi te va spăla de întuneric, / Şi te va dezbrăca de minciună…/ Şi-ţi va aduce în faţă oglinda adevărului” Se poate observa că lumina are putere de expurgare de rău – în poezie identificat prin întuneric – şi de metamorfozare.
O altă categorie de poezii o formează cele care au implicat eul poetic în aventura cunoaşterii, prin eros. Spre pildă, în poezia Marianei, lumina soarelui implică o întrebare de natură retorică – poate fi asociată aceasta cu dragostea? : „Ninge cu fulgi de februarie/ Sau plouă cu fulgi de mai. / Tunete şi fulgere descătuşează cerul de umbrele negre. / O fi oare dragostea?// Soarele şi-a întins mâinile calde/ Şi ne îndeamnă să mergem spre lumină. / O fi oare dragostea?” În Vis angelic, lumina este treaptă de intrare în vis – tărâmul unde poate găsi fericirea alături de iubită: „Din căldură divină/ M-am urcat până la tine/ În lumină/ Să prind fericirea în palme/ Şi să mai stau, Să mai stau cu tine în vis”. Lumina este închipuită a fi un topos, unde distanţele sunt estompate, prilejuindu-i eu-lui poetic din poezia Plimbări imersiunea în culorile dragostei: „Când mă plimb prin vise, / Ajung undeva departe, departe/ În inima luminii, / Unde nu mai sunt distanţe…// Sar de la o stea la alta/ Într-o nouă galaxie, / Într-un nou univers…/ Mă ridic deasupra universurilor/ Şi mă scald în culorile dragostei…” Aceeaşi tematică are şi poezia Sărutări rătăcite. Aici, este compagnon de voyage – ghidul care poartă îndrăgostitul spre iubirea care eternizează: „Lumina îmi arată calea/ spre dincolo de orizonturi, / Unde dragostea e totul, / Unde dragostea ne topeşte în privirile ei/ Şi unde se naşte/ Eternitate…” Vals poetic propune trăirea în lumină, ca iubire vindecătoare de nevroze, căci cuplul erotic ajunge să fie candela luminii: „Dac-aş fi o poezie, / Poate tu mă vei citi / Şi ai şti ce e în mine, / Şi ce nu e, tot ai şti. / Şi culorile ar stinge/ Nopţile din Univers. / Poate-atunci vei înţelege/ Visele din al meu vers. / Nu ar plânge-atâtea clipe, / Lumini triste nu ar fi. /Chiar cu aripile frânte/ Am zbura unde-am dori. / Eu ţi-aş spune poezie, /Poezie ţi-aş zâmbi, /Ca lumină-n noi să fie/ Şi lumină am trăi.” Aşa se explică de ce poetului îi pare, în poezia În al nouălea cer, că prin lumină îi pare a sălăşlui în al nouălea cer – tărâmul viselor pline de iubire: „În al nouălea cer/ Eu sper/ Că se trăieşte/ În a noua dimensiune…/ În dimensiunea dragostei…// În al nouălea cer/ Eu sper/ Că lumina se topeşte/ În palmele noastre înrourate/ Şi ne spală faţa cu zâmbete şi vise/ Pline de dragoste…”
Acestea sunt câteva aspecte ale poeticii luminii, detectabile în volumul Plimbări prin lumină, semnat de Sergiu Botezatu, în care autorul se dovedeşte a fi un împâtimit pelerin pe tărâmul iubirii, lumina fiind treaptă a devenirii întru eternitate.

AŞ VREA

Aş vrea să scriu culori,
Muzică divină,
Albaştri nori
Şi vise în lumină.

Aş vrea să scriu priviri,
Zâmbete multe,
Pace-n amintiri
Şi lucruri sfinte.

Aş vrea să scriu căldură,
Iubire mare,
Divina rugăciune
În lumânare.

Aş vrea să scriu aprins
Într-o lumină,
În zbor prin necuprins,
De vise plină…

DEPĂRTĂRILE

Şi depărtările sunt vise cu lumină,
Sunt gânduri,
Sunt destine ce ne-adună
Într-un mister,
Într-o dorinţă,
Într-un zbor
Spre universurile-aprinse
Cu mult dor.

Şi depărtările ne scaldă în iubire,
În mari explozii
Şi în focul amintirii.
Ne rătăcesc în întuneric –
Gânduri negre
Şi ne renasc în întâmplări
Ce nu le-ai crede.

Şi depărtările sunt rugi pentru un bine,
Pentru lumină să răsară,
Să apună,
Pentru privirile ancorate în suspin
Şi pentru-un cer multicolor
Şi mult senin.

2009

CINIC

Este cinic să divorţezi de dragoste
Şi s-o exilezi departe de lumină
Pentru a-ţi regăsi confortul rătăcirilor
În întuneric…
Este cinic să forţezi inima
Să pulseze minciună în artere
Pentru a-ţi umple capilarele cu ceaţă
Şi gheaţă…
Este cinic să vomiţi peste lumină
Şi să îneci privirea adevărului în propria-ţi greaţă
Pentru a orbi zilele şi nopţile multor rugăciuni
Şi speranţe…
Este cinic să te scalzi în latrina asta monstruoasă
Şi să crezi că eşti al timpului stăpân…
Păgân,
Dealtfel, în Universul existenţei…
Lumina e mai puternică
Şi te va spăla de întuneric,
Şi te va dezbrăca de minciună…
Şi-ţi va aduce în faţă oglinda adevărului
Să te topească cu tot
Ce este cinic…

MARIANEI

Ninge cu fulgi de februarie
Sau plouă cu fulgi de mai.
Tunete şi fulgere descătuşează cerul de umbrele negre.
O fi oare dragostea?

Soarele şi-a întins mâinile calde
Şi ne îndeamnă să mergem spre lumină.
O fi oare dragostea?

Mă duc la iubită să-i pun o coroană pe cap
Ce mi-au dat-o florile,
Să-i spun o vorbă
Ce mi-au şoptit-o frunzele,
Să ne cuprindem şi să ne scăldăm în sărutări,
Cum se scaldă soarele în roua dimineţii de vară.
Ah, de-ar şti Ea cât de mult o iubesc…

La Mulţi Ani, Iubito!

VIS ANGELIC

Visele vin peste noi
Şi ne cântă liniştea-n şoapte.
Sărutăm privirile sublime
Şi în inimi adunăm iubire.
Şi pe-acea scăriţă
Din căldură divină
M-am urcat până la tine
În lumină
Să prind fericirea în palme
Şi să mai stau,
Să mai stau cu tine în vis,
În veşnicie,
În paradis…

PLIMBĂRI

Când mă plimb prin vise,
Ajung undeva departe, departe
În inima luminii,
Unde nu mai sunt distanţe…

Sar de la o stea la alta
Într-o nouă galaxie,
Într-un nou univers…

Mă ridic deasupra universurilor
Şi mă scald în culorile dragostei…

Când mă plimb prin vise…

SĂRUTĂRI RĂTĂCITE

În culorile privirilor mă regăsesc
Şi văd un infinit de orizonturi.
Dorm şi visez rătăciri,
Rătaciri respir,
Rătăciri admir
Şi mă-nvelesc cu sărutări…
Lumina îmi aduce in priviri căldură –
Câte un Soare
Pentru fiecare
Sărutare.
Lumina îmi arată calea
spre dincolo de orizonturi,
Unde dragostea e totul ,
Unde dragostea ne topeşte în privirile ei
Şi unde se naşte
Eternitate…

VALS POETIC

Dac-aş fi o poezie,
Poate tu mă vei citi
Şi ai şti ce e în mine,
Şi ce nu e, tot ai şti.
Şi culorile ar stinge
Nopţile din Univers.
Poate-atunci vei înţelege
Visele din al meu vers.
Nu ar plânge-atâtea clipe,
Lumini triste nu ar fi.
Chiar cu aripile frânte
Am zbura unde-am dori.
Eu ţi-aş spune poezie,
Poezie ţi-aş zâmbi,
Ca lumină-n noi să fie
Şi lumină am trăi.
Şi-ntr-un colţ de veşnicie
Chiar de lacrimile-aduni
Şi de-i tristă poezia,
Tot ai vrea ca să ţi-o spun

ÎN AL NOUĂLEA CER

În al nouălea cer
Eu sper
Că se trăieşte
În a noua dimensiune…
În dimensiunea dragostei…

În al nouălea cer
Eu sper
Că lumina se topeşte
În palmele noastre înrourate
Şi ne spală faţa cu zâmbete şi vise
Pline de dragoste…

În al nouălea cer
Eu sper
Că inima continuă să pulseze
Infinitul măreţului spirit
Şi ne înalţă în rugăciunea divinităţii
Unde e doar dragoste…

In al nouălea cer
Eu sper…

2012