ATLANTIDA: UN ADEVĂR APROAPE DE NOI ( 2 )

atlantida-1

Sipos Gheorghe

3. REFERIRI DIRECTE ȘI INDIRECTE
Legenda cunscută a Atlantidei spune, citez pe Platon: -„Cetatea voastră a fost nimicită de o putere uriașă, care năvălea trufașă pestre întrega Europa și Asie, venind dintr-o altă lume, după cum spuneți voi prin Coloanele lui Hercule. Această insulă era mai mare decît Libia și Asia la un loc. Din ea, cei ce călătoreau pe atunci puteau trece pe alte insule și de unde se putea ajunge oriunde pe continentul opus care se întindea în fața lor peste mare. Căci tot ce era dincoace de strîmtoare, despre care vorbeam, semăna cu un port avînd o intrare îngustă, în timp ce cele aflate dincolo erau într-o adevarată mare, iar pămîntul care o înconjura putea fi numit pe bună dreptate continent.” Această descriere este făcută după o privire din exterior, foarte importantă pentru analiza noastră! În știința LOGICII există o regulă de CREDIBILITATE care stabilește clar că înainte de ”prezenta” CEVA întotdeauna acesta trebuie schițat din ”exterior” după care să urmeze descrierea ”interiorului”. O regulă de care uităm mereu! Citatul de mai sus arată justețea logicii mele în anterior prezentată referitoare la amplasarea teritoriului Atlantidei pe o porțiune de uscat situată foarte aproape în vizavi și care se putea vedea extrem de bine de pe malul de dincoace al strîmtorii, al defileului amintit.
În privința mărimii teritoriului descris putem avea dubii serioase. Înainte, dar și pe vremea lui Platon, elenii aveau cunoștințe geografice limitate și doar referitoare la teritoriul actualei Grecii, Italiei, Turciei și o parte a Asiei mici respectiv al nordului Africii de est. Era imposibil de a fi ajuns în Asia propriu zisă sau în Libia de azi. Chiar dacă reușeau acestă performanță ar fi trecut doar la marginea acestora fără a avea o idee clară asupra întinderii teritoriilor respective. Ce putea fi de fapt Asia și Libia la un loc?-este o mare întrebare! După toate probabilitățile au fost vorba de două insule din marea Egee sau din estul bazinului Mării Mediterane cunoscute și frecventate de eleni. De ce insule? Din două motive palpabile! Primul ar fi că, din lipsa unori informații clare, sitematizate și înregistrate asupra întinderilor geografice din jur elenii nu puteau aprecia teritoriul unui stat, darmite a unei regiuni mari de pămînt de mii sau milioane kilometrii pătrați. Regii și împărații de atunci nu știau clar de unde pînă unde se întind teritoriile ocupate de ei, regatele reducîndu-se doar la numărul respectiv la lista orașelor și localităților care plăteau dările. În al doilea rînd, singurul teritoriu pentru care întradevăr puteau aprecia dimensiunea suprafeții era doar o insulă din mare, la care prin intermediul unei observări directe de pe un deal sau munte aflat în interiorul ei ar fi putut deduce o oarecare mărime corectă. Că ulterior aceste insule au primit alte denumiri iar vechile nume transferate la alte locații geografice este foarte posibil, chiar admisibil. Astfel de practici au fost destul de dese în cursul istoriei trăite și au dus la multe inexactități respectiv concluzii eronate ulterioare. Din păcate ne agățăm de astfel de mărunțișuri care ne pot genera confuzii majore în judecarea situațiilor pierzînd din vedere indiciile esențiale. După mărimile insulelor din zonă, luînd pe cele mai mari posibile, Atlantida nu putea avea decît o întindere aproximativ egală cu cea a insulelor Creta și Cipru la un loc, în cel mai fericit caz.
Să trecem la descrierea dată orașului capitală. Cele relatate la oraș sunt foarte detailate și se referă la cele observate, atenție, din interiorul lui ce ne demonstrează clar că a fost vizitat concret de cîteva ori. Teritoriul atlantic împreună cu orașul Atlantis este situat după așa zisele Coloane lui Hercule. Nu a observat nimeni că Coloanele sunt amintite în alt context de idei față de strîmtoare! Strîmtoarea este indicată clar ca o cale concretă, o ”calare despărțitoare” peste care trecînd se putea ajunge la orașul vestit. O ”cale” permite o posibilitate de deplasare în lungul realizări sale fizico-materiale, dar întroduce restricții în admisibilitatea traversării ei în lățimea prezentată! Ca drum practic de acces pe teritoriul arătat era amintit o ”trecere îngustă” din portul exterior!!! S-a citit cu atenție? Nu cred, deoarece am fost și suntem în continuare foarte superficiali! Din text reiese clar că: ”trecerea” prin lungul stîmtoarei era doar modalitatea de a ”atinge” teritoriul atlantic, însă ca drum practicabil pentru ”a păși” pe pămîntul vestit era o ”trecere îngustă” peste aceasta, probabil un pod veritabil. Coloanele în descriere au o aură mistică, infricoșătoare, de neînțeles care puteau produce mai de grabă surprize și teroare după observațiile lui Platon. Atenție, sunt amintite ca componentele unei „porți din altă lume”(istorie sau civilizație) și nu ca un ”reper geografic” spre un alt ținut(teritoriu oarecare)! Este ceva foarte important, ce nu a fost remarcat de nimeni! Cu ocazia rescrierii cuvintelor lui Platon, în textele rămase, nu primim nici un indiciu clar în sensul că am putea pune semnul de egalitate între locația strîmtorii și poziționarea Coloanelor. Noi din comoditate ne-am grăbit să facem acest lucru. Poate am avut dreptate, poate nu! Întradevăr în primele rînduri se vorbește de Coloanele controversate după care se vine cu precizarea că ”cele prezentate în continuare” se aflau ”după” strîmtoarea „mai înainte amintită”. Cuvîntul de precizare folosit este extrem de larg în înțeles și ne poate duce oriunde ca depărtare, dar ceva sigur rezultă! Coloanele sunt amintite clar ca părți integrante ale teritoriului atlantic, deci trebuiau să se situeze undeva ”după strîmtoare” și nu ”pe laterele acesteia”. Aceste construcții herculiene, deoarece construcții puteau fii, sunt prezentate cu literă majusculă ce ne atrage atenția că erau investite cu nume proprii distinctive față de orice comun posibil. ”Strîmtoarea” întotdeauna apare scrisă cu literă mică pe cînd ”Coloanele” începe cu literă mare în orice ocazie pentru că se refera la ceva anormal, special și extraordinar pentru timpurile de atunci. Ce este grav, s-a stabilit că erau două la număr fără a avea ceva clar indicat în acest sens în legendă. Din nefericire s-a găsit o astfel de locație asemănătoare la Gibraltar și s-a acceptat fără nici o rezervă că aici au fost și aici sunt atît Coloanele lui Hercule cît și strîmtoarea amintită! Dacă analizăm puțin cuvintele lui Platon, mai departe, ne putem da seama că ne-am grăbit în alegerea Gibraltarului!

Să încercăm să schițăm cele rezultate din descrierea rămasă, vezi Fig.1

atlantida-3

Reiese clar că, strîmtoarea nu reprezenta o despărțire dintre două întinderi de ape diferite ci o legătură între apele unei și aceeaș Mare care învăluia Atlantida. Era o falie despărțitoare dinte două tărîmuri uscate, o calare naturală, un defileu concret după care se afla Atlantida. Este precizat clar că ”tot ce se afla dincolo era într-o(singură, una și aceeaș) adevărata mare”!!! Concret ne este descris un teritoriu înconjurat de ape cu o cîmpie spre exterior care se putea observa de pe marginea de dincoace a strîmtorii. Dacă nu era așa, cum se putea prezenta geografia de dincolo de strîmtoare dintr-o poziție de observare exterioară, în afara teritoriului aparținătoare imperiului și vizibilă cu ochii? Dacă Atlantida era o insulă în mijlocul actualului ocean cu acelaș nume se mai putea prezenta ceva așa detaileat privind ”dincolo” de pe pămînturile continentului european??? Conform descrierii mergînd dincolo, adică avansînd de la țărmul celălalt aflat vizavi, al strîmtorii prin fîșia de pămînt vizibilă se putea ajunge în interiorul țării respectiv la orașul mitic înprejmuit de un canal circular umplut cu apă. Cu acest canal este totul clar, deoarece apărarea localităților prin sanț circular umplut cu apă a fost o metodă foarte obișnuită și eficientă pe timpuri cînd cei ostili nu posedeau mijloace de transport revoluționare și tehnici de luptă avansate. Ce este mai dificil de explicat este mărimea de continent a teritoriului dinspre mare și strîmtoarea de acces spre interiorul țării. Logica este simplă și ușoară! Trebuia să existe spre exteriororul granițelor statului atlantic o fîșie de pămînt destul de lat și lung în dimensiune pentru a se învecina cu un lanț muntos foarte înalt care ascundea restul de la vedere. Fiind comparat mărimea acestui pămînt cu un continent putem deduce că, pentru a-l trece era necesar de parcurs cîteva zeci bune de kilometrii sau chiar sute iar acest ținut se afla sub controlul direct, ca parte integrantă, al statului respectiv. Orașul capitală este amintit a fi amplasat pe o insulă de unde trecînd pe alte asemenea formațiuni insulare se putea ajunge oriunde, chiar și pe un alt continent. Aceste locații fiind doar menționate, neavînd descrieri detailate în nici-o legendă rămasă, reiese că au fost amintite doar în urma unor informații primite de la atlantici fără a avea elenii dreptul de a le vizita, sau fără a avea curajul de a face datorită distanțelor considerate uriașe la acea vreme. La eleni pe lîngă o teamă reală față de tot ce era departe exista și o groază enormă de necunoscut. Concluzia rezultată este că, pentru locația Atlantidei trebuie identificat un podiș destul de întins ca mărime înconjurat de munți înalți cu posibile trecători de acces care împreună puteau asigura o barieră greu de trecut pentru cei necunoscători, dar și un zid excelent de apărare și ascundere de privirile nedorite. Acest podiș înconjurat aproape ermetic de munți trebuia să aibă spre exterior o zona deluroasă care cobora la malul unei mări, denumită Mare și ce despărțea insula vestită de restul lumii cunoscute de greci. Cele două lumi erau izolate de o ”rîpă adîncă”, un defileu periculos aproape imposibil de traversat în mod obișnuit, peste care trebuia trecută printr-o construcție îngustă de genul unui pod sau ceva asemănător ca soluție tehnică. În continuarea teritoriului amintit, a podișului, urma să existe un alt ținut vast(vasal țării) pe care se putea ”trece”, adică se putea ajunge cu picioarele pe pămînt, mai precis pe jos! Lucru care ne duce iarăși la ideea unei peninsule ca termen geografic actual! Totul situat nu departe de teritoriile Greciei pre-preantice! Ce rămîne inexplicabil, deocamdată, este descrierea teritoriului atlantic propriu zis ca format dintr-o o serie de insule peste care trebuia trecute în a ajunge la continentul opus. Dar și acest lucru ar avea o explicație foarte simplă, ce vom afla puțin mai încolo!
Totatunci nu ne-am pus întrebarea: -„Oare regatele de peste mări și țări, dincolo de imense munți și păduri înfricoșătoare cu multe pericole ciudate întîlnite de cei care aveau curajul să le înfrunte, străbătuți de fiii unori împărați care doreau să dovedească înțelepciunea în căutarea unori bogății spirituale respectiv materiale nemaiîntîlnite, etc. și etc., nu sunt legate de această țară fantastică descrisă în legenda lui Platon?” Basmele atît de îndrăgite de copii au apărut mult după legendele antice fiind aduse din orientul mai mult sau mai puțin îndepărtat prin intermediul popoarelor Asiei mici. Aceste minunate povești de adormit copii, care pot naște vise minunate chiar și la adulți, au fost importate de cei care căutau să deschide drumurile comerciale cu statele din Orientul îndepărtat în era noastră de după Hristos. Aceste lucrări literare au fost prelucrate la formele cunoscute azi, în așa măsură, încît au devenit total inutile pentru cercetările științifice ulterioare. Astfel de opere nu se nasc niciodată pe teritoriul în cauză ci pe cele îndepărtate de acesta, adică undeva peste mări și țări, din care motiv locurile fantasmelor descrise în basme și povești nu trebuiesc căutate undeva pe continentul asiatic, american, african sau australian.
Aproape toate legendele respectiv basmele situează țara minunată, a făgăduințelor, a comorilor, a realizărilor posibile și imposibile în direcția așa zis vestică. În „apus”, mai corect spus, acolo unde „apune” Soarele mai bine zis!!! De unde provine acest cuvînt „apus”? ”A”-pus de fapt era un indiciu clar referitor la locația țării minunilor care dăinuia în conștința multori popoare din lume! Adică se indica că „acolo”, unde Soarele ca reprezentant al Divinității atinge Pămîntul, trebuia să existe un Teritoriu cu Semnul divin „A” pus!!! Analizînd mai departe putem deduce că: Acolo (adică unde există „A” cu „coloane”) era un teritoriu(un ”teren definitoriu” ) special care a fost, este și va fi mereu la originea lucrurilor, a realizărilor trecute și a viselor viitoare! Forma „A” a fost adoptată pentru ”prima” litera din alfabet pentru că redă semnul ”originii” spirituale, a înțelepciunii, care este un triunghi echilateral ”∆”. Oare literele în sinea lor nu sunt imaginea unori informații codificate? De unde s-au inspirat cei care au adoptat alfabetul latin?- deoarece sunt unele indicii clare că acesta ar fi existat mult înainte de nașterea Imperiului Roman antic. Cînd s-a născut, de unde s-a moștenit?-este o mare întrebare. Sau iarăș suntem tentați să credem că pe vremurile civilizațiilor tribale existau lingvistici consacrați care s-au ocupat de transcrierea sunetelor în semne literare specifice unei limbi mult diferite de cea folosită în mod curent de către ei. Asemănarea formală dintre literele grecești și cele așa zis latine ne sugerează ideea că ar fi existat un alfabet originar comun din care s-au inspirat ambele popoare, atît cel roman cît și cel grecesc. Neîntîlnind acest gen de alfabet la popoarele din sudul țărilor mediteraniene rezultă că, originea lor trebuie cautată undeva în nordul acestori țări! Cum se poate explica explozia cu care s-a extins folosirea acestui alfabet latin pe teritoriul Europei? Trebuia să existe o mare afinitate sufletească ascunsă față de acest scris care în sinea lui, prin literele sale, reprezenta ceva deosebit pentru popoarele de aici. Mai jos vă voi demonstra că acest fapt pare a fi foarte adevărat și nu ar strica luat în vizor pentru a fi verificat mai detailat!!! Apari întrebări cum ar fi: -„Oare alfabetul latin cunoscut de noi a păstrat fidel formele originare avute pentru litere? La ce ar fi folosit acest scris, diferit de cele tradiționale existente? Oare nu cumva era ceva deja bine știut și a fost doar preluat de undeva ascuns din motive necunoscute pînă azi? Nu cumva era chiar folosită în mare taină facilitînd o legătură internațională pentru popoarele antice învecinate?” Poate că, fiind considerată o scriere și o limbă a zeilor, folosirealatinei era un drept exclusiv atribuit doar preoțimii și demnitarilor de rang înalt în contactele strict secrete avute între ei! Vă citez în acest sens pe marele istoric roman de origine greacă Diodor: -„Preoții din Egipt își învățau fiii prin două feluri de litere, unele sacre și altele vulgare.” Nu și-a pus nimeni întrebarea ca, aceste litere vulgare nu puteau fi așa zisele litere latine apărute ulterior ca din senin?! Cele sacre erau hieroglifele, pentru care le găsim tot pasul la toate mormintele și construcțiile religioase. Ce scop și înțeles ascuns avea această limbă ”vulgară” la acea vreme? – deoarece a fost cotat de lingvisticii noștrii atît de vulgară în sinea sa, adică simplistă și nesemnificativă, încît a fost abandonată definitiv pentru cercetare!!! Oare nu în ”simplitatea” lucrurilor este frumosul? Oare nu prin ”simplificare” se pot atinge realizările remarcabile din toate domeniile științelor exacte și abstracte? Oare nu ”simplul” ascunde ”ADEVĂRUL”? Din păcate Biblioteca din Alexandria a fost incendiată pierzîndu-se o mare posibilitate de afla răspuns asupra unor întrebări care ne frămîntă și care probabil ne vor coace și în următorii ani de acum încolo. A mai rămas speranța legată de deschiderea ușilor secrete de la Biblioteca din Vatican unde sunt ascunse multe valori adunate din Grecia și Egiptul antic, însă din păcate acesta nu se va întîmpla prea curînd.

Chiar și astăzi se mai folosesc pentru litera A formele stilistice redate mai jos, în Fig.2:

atlantida-figura-2

De ce se folosesc în scriere litere drepte respectiv înclinate? Pentru crearea unui aspect estetic și pentru o mai mare expresivitate susțini grafologii noștrii. O mare greșeală, deoarece înclinarea formelor are o mare însemnătate în prezentare putînd furniza informații prețioase la anumite legi legate de diferențele posibile dintre realitatea existentă și imaginea recepționată în anumite poziții de observare adoptate.
Cuvintele „apus” și „răsărit”, din naștere, au avut numai și numai valori cu sensuri de inspirație, fiind preluate din negura trecutului preistoriei noastre. Ambele au rol de indiciu la un statut geografic cu conotații spirituale misterioase și religioase. În limbajul curent pentru determinarea punctelor cardinale geografice avem cuvintele de vest și est care ca înțeles nu au nimic comun cu cele de apus sau răsărit. Asimilarea expresiilor apus și răsărit cu cuvintele vest și est au dus la confuzii majore în aflarea adevărului, asupra determinării locației Atlantidei. În legendele diferitelor popoare din lume direcția indicată este redată atît prin direcții ordinare directe cît și prin direcții sugestive indirecte. Unii din popoarele lumii aminteau țara vestită în vest, alții în est, în sud sau nord, foarte corect geografic față de teritoriul lor. Dar indicațiile abstracte des folosite și foarte controversate în înțelegere de: „în A-pus de Soare” respectiv „unde R-sare în Lumină” erau comune pentru toți și avea cu totul alte valori pentru interpretare. Erau universal valabile la oricare popor și pentru orice teritoriu de pe Globul nostru pămîntesc! Adică indicau ”simbolul” prezentat de un teritoriu special Ordonat după o Lege Naturală unde Divinitatea a așezat Originea Spiritualității, respectiv unde s-a pus pe fața pămîntului ”semnul” Ținutului mitic de unde se vor renaște toate Speranțele noastre pentru Viitorul Omenirii!!! Neînțelegînd ideea acestui fapt s-au ajuns la fel de fel de speculații, discuții interminabile cu indicarea unor locații în funcție de preferințele fiecăruia.
Existența Atlantidei, existența marelui „Secret” al spiritualității de pe Pămînt, asupra căruia planează o „Dilemă” aparent nerezolvabilă, a fost ridicat și de Shakespeare într-un limbaj artistic foarte subtil în piesa Hamlet, rămasă celebru datorită impactului uriaș avut asupra sufletului nostru prin: „A fi sau a nu fi!?” Exprimat prin alte cuvinte: „A” a fost sau „a” nu a fost!? Respectiv: „A” va exista sau „a” nu va mai exista!? Nu manifestarea fenomenelor indicaționale ne interesează în viață, adică dacă trăim sau nu trăim, de care suntem convinși și la care suntem martori în fiecare zi; ci suntem interesați de existența stărilor motivaționale, dacă am trăit sau dacă vom trăi, pe care le pot produce fenomenele amintite prin existența interacțiunii și prin manifestarea interdependenței lor!!! Doar recunoscînd existența stărilor respective vom primi motivația în sine necesară pentru apariția intuiției personale de a scrie formula legăturilor dintre ele. Astfel, de fapt, punctăm legile fenomenelor ce ne influențează, iar vizualizînd legile fenomenelor prin aceste ”punctuații” vom putea controla atît formele cît și aspectele stărilor care se derulează în timp și dimensiune. Acesta este direcția bună în ordinea fazelor de urmărit la orice formă de cunoaștere în general, și nu inves cum procedăm noi actual! Ce facem în primul și în primul rînd? Contestăm existența majorității stărilor existențiale din viața noastră considerîndu-le paranormale, fantastice sau chiar inexistente respingînd din start necesitatea cunoașterii acestora! Neavînd nici o motivație devine clar că nici intuița nu apare! Unde am ajuns? La blocaj, adică la o nesiguranță mortală!!!
Cum putem observa iarăși apare dilema: -Oare ”A” nu este totuși una din cele mai importante ”punctuații” formale care ne poate indica cele mai multe informații legate de ”istoria” noastră pe acest pămînt??? ”Viața” noastră trăiește în urma Istoriei avute, iar fără Istorie nu vom avea nici-o șansă de ”Supraviețuire”!
Au fost deasemenea ignorate anumite precizări suplimentare din legendele aduse de conchistadori legate de vestitul imperiu El-Dorado, din America centrală, care nu a fost găsit niciodată. Nu s-a admis probabilitatea referitoare la ceva important că, anumite legende americane poate nu au fost niciodată de origine locală ci doar preluate din alte surse neindetificabile pînă în prezent. Chiar și azi pentru mulți nu este ceva de conceput că ar fi existat legături culturale și spirituale sau chiar științifice între popoarele estice și vestice din pre-preistoria noastră, cu toate că sunt o serie de indicii clare în acest sens. Dacă analizăm hărțile lui Piri Reis am putea observa că, între America și Europa apari insule care momentan nu mai există. Aceste insule au fost rămășițele unor teritorii insulare, mai mari sau mai mici foarte numeroase, care s-au scufundat în ape odată cu ridicarea platformei din zona Europei de azi, fenomen cauzat în timp de prăbușirea bruscă sub nivelul apelor a unui teritoriu întins din zona Oceanului Pacific. Aici, în emisfera sudică, a existat înainte de Potopul biblic Uniunea-statală sudică, amintită de mine la început, cu numele de ЋEMPURIA(Teritoriul adică Aria Timpurilor Purificate) transformată în scris de unii în Lemuria după denumirea statului conducător, sau în Tara Mu de alții. Deci, nu ne-ar trebui să ne cramponăm cu orice preț de ideea că Atlantida ar fi existat undeva pe continentul american!
M-aș opri puțin la legenda americană lui El-Dorado. Aceasta indica o țară plină de bogății fabuloase tot la „apus” și nu în vest situată, încadrată într-o „formă geologică triunghiulară”. Pe marginea formei geometrice amintite s-au făcut nenumărate speculații căutînd acest El-Dorado doar pe teritoriul american, însă fără a ajunge la un rezultat palpalabil și acceptabil. Ignorarea pronunțărilor precise din limbile folosite de ameridieni și înlocuirea în scris a legendei originare cu o versiune spaniolă a blocat cu totul căutarile ulterioare. Versiunea spaniolă a păstrat doar indiciile care erau interesante pentru căutatorii de comori nu și pentru cercetătorii viitorului! Însă un lucru este foarte important, cel referitor la o formă triunghiulară a încadrării geologice, ce readuce în discuție ”A”-ul ca un simbol concret posibil și în cazul El Dorado-ului civilizațiilor americane din trecut! O altă ciudățenie mitică este că acel zeu care a vizitat pămînturile americane era un ”zeu pasăre” pentru care membrii marcanți, conducătorii comunităților indiene s-au împodobit cu pene de vulturi, șoimi, etc. Dar să revenim în Europa unde aproape toate țările au avut, o au și momentan, în stemele statale acel vultur imperial misterios despre semnificația căruia nu știm nimic. De ce vultur și nu un alt animal mult mai puternic, mai de temut? S-a uitat cineva pe harta geografică a Europei? Dacă da, atunci ar fi observat că lanțul muntos din Balcani redă un vultur uriaș cu aripile desfăcute iar Munții Carpați prefigurează ”capul vulturui”, adică închid în sinea lor teritoriul Transilvaniei de azi. Deci avem în fața noastră o indicație crucială că popoarele din Europa, și nu numai, au o singură origine spirituală, sufletească și corporală legată de acest VULTUR simbolic al cărui CAP se găsea pe pămîntul ARDEALULUI ca fiind teritoriul acelui ARAGON vestit șters de pe fața Pămîntului!!!
Ar fi păcat să nu ne amintim de un pasaj din Biblie legat de cele întîmpate lui Moise, unde apari mențiuni legate de Patria Făgăduinței. Dumnezeul a oferit evreilor țara Israelului cu ocazia exodului din Egipt. Israelul a fost doar „Țara-Atribuită” nu și „Patria-Făgăduită” de Domnul nostru! ”Patria” este descrisă ca un loc deosebit unde se poate trăi fericit: cu cîmpii roditoare, cu păduri și pășuni întinse, cu ape repezi și limpezi, cu animale variate și multe bogății naturale. O caracteristică aparte a ținutului a fost că, era străbătut de două rîuri care aveau izvoarele în acelaș loc. Imediat s-a identificat locația biblică în cîmpia Mesopotamiei unde întradevăr avem fluviile Tigru și Eufrates cu izvoarele foarte apropiate. Însă s-a omis o precizare foarte importantă! Conform scrisurilor din cele două izvoare alăturate apele porneau din unul spre nord respectiv din celălalt spre sud! – ce nu este valabil în cazul ales. În plus, teritoriul Mesopotamiei nu se putea compara cu cele relatate în Biblie fiind situată la o latitudine geografica unde întotdeauna a dominat o climă aridă și săracă în vegetație. Patria-Făgăduinței a fost indicată clar de Dumnezeu ca poziție și urma să fie luată în posesie. Moise a și trimis iscoade care conform informațiilor primite au găsit drumul și au vizitat patria respectivă întorcîndu-se cu descrieri detailate. Deci, „patria exista concret” la vremea respectivă(cu cîteva secole înaintea erei noastre) și nu era o fantasmă născocită din interesul de a obține o supunere oarbă în schimbul unei fericiri fictive promise. Deznodămîntul final, în care iscoadele au fost ucise pentru a nu fi găsit ulterior drumul spre acest pămînt dovedit a fi nemeritat ne arată clar ideea că, PATRIA avea menirea de a dăinui pe veci ascunsă de „ochiul lumii” pînă cînd va fi luată în posesie pe baza ”meritelor obținute” în timp. Interesante sunt ultimele rînduri din rugăciunea Tatăl Nostru unde recunoaștem tacit că deocamdată ”Patria” alătur de Puterea și Măreția aparține doar Tatălui Nostru”! Fiind ”copiii Lui” avem dreptul la această MOȘTENIRE, însă o vom avea aprobarea de a le primi înapoi cînd o vom demonstra că merităm aceste lucruri, adică cînd v-a ”sosi timpul potrivit” stabilit de Dumnezeu!!! Cînd vom redobîndi Patria avută cîndva vom reprimi atît Strălucirea istorică de altădată cît și Puterea de fi stăpînii noștrii! Conform duratei descrise pentru a face drumul dus-întors și pentru a o vizita locul, ținînd cont de mijloacele de transport folosite la acea vreme, putem avea certitudinea că și în acest caz nu era vorba de o distanță enormă de mii și mii de kilometrii. Biblia, azi, nu trebuie privită ca un îndrumător religios care trebuie să fie însușită motamo prin citire și recitire pînă să mori, cum ceri conducătorii religioși. Este de fapt o culegere(cumulare de legi) de idei filozofice practic utile care din păcate au fost ecranate în înțeles de o serie de comentarii și povești inutile cu ocazia rescrierilor suferite și dictate de anumite interese oculte. Textele biblice originale care au stat la baza elaborării Bibliei de azi au fost făcute dispărute deoarece conțineau legi spirituale, științifice moștenite de la civilizațiile anterioare nouă și erau considerate periculoase pentru mințile celor mulți. Cartea sfîntă, fiind trecută în monopolul exclusiv al bisericilor, nu a mai fost revăzută și nici rescrisă conform cerințelor de azi deoarece forma veche și confuză este foarte utilă scopurilor urmărite de cercurile bisericești cît și de cele politice existente.
Să ne oprim, în sfîrșit, la o altă legendă cunoscută: Legenda lui Romulus și Remus. Acesta este LEGENDA legendelor, la început pomenită de mine ca cea mai importantă în privința indicilor directe și de care nu s-a legat nimeni în căutarea Atlantidei. Aceasta conține de fapt indicația concretă la ținutul căutat oferind restrîngerea ariei de căutare la ceva practic și finit. Dacă s-ar fi păstrat legenda în forma inițial avută totul ar fi devent simplu și ușor de rezolvat!
Poporul italic, la apogeul Imperiului Roman antic, a preluat și a prelucrat o povestire de o mare însemnatate spirituală în istoria zonei respective cu privire la formarea unui stat puternic, stat cu oameni superiori genetic și invincibili în lupte. De ce? Pentru a justifica moral și etic dreptul lor de a subjuga și de a conduce întreaga lume cunoscută pe atunci! Acest obicei nociv de a prelucra istorisirile după nevoi politice se practică de atunci foarte des, pentru care am pierdut multe informații prețioase asupra originii identității civilizației noastre neștind astfel de unde venim și încotro ne îndreptăm!
Interesante sunt numele personajelor Romulus și Remus care încep cu expresiile „Ro” si „Re”, adică cu litera semnificativă „R”. Cum se poate observa cele două notații se referă la două forme imaginare ale simboului „R”, cel ortograd și cel retrograd, respectiv central și exterior. Formele literelor de precizare „o” respectiv „e”, care urmează litera R, ne arată clar cele susținute de mine. În versiunea rămasă a legendei Ro-mulus întemiează poporul roman antic care întradevăr a purtat o serie de victorii răsunătoare, dar din păcate Istoria a dovedit că simboul „R” a fost însușit pe nedrept de romanii de atunci pentru care au fost nimiciți pînă la urmă de soartă. Re-mus a fost marginalizat de la început, fiind exclus din fomarea națiunii romane antice, deoarece nu prezenta garanții în șansele realizării scopului secret dorit de conducerea de la Roma antică. Însă originalul Legendei descrie totul altfel, altfel decît cum cunoaștem noi cele întîmplate. Se vorbește de o ”mare națiune” fericită pe culmile dezvoltării tehnico-științifice care într-o zi s-a trezit cu patria distrusă de mînia zeilor săi spirituali, respectiv de Natură. Romulus a fost cel patriot care a rămas cu o mică parte din populație pe meleagurile autohtone, unde luptînd cu soarta neprielnică și cu necazurile multiple reușește să refacă națiunea destrămată în urma plecării lui Remus cu majoritatea nemulțumiților. Conform celor descrise națiunea ”RO” sub conducerea lui Romulus, păstrînd și cultivînd mai departe valorile avute pe tărîmul natal, s-a ridicat cu timpul pe culmile gloriei redevenind puterea conducătoare în istoria pămînteană. Remus ajuns pe meleaguri necunoscute a întemeiat poporul ”RE„ care la început, în urma cunoștințelor posedate, a avut un mare succes în viață. Însă nerespectînd principiile pacifiste, ale respectului și încrederii în general cerute de simbolul ”R”, pe care îl reprezentau și ei, urmașii lui Remus au fost părăsiți de șansă și taxați corespunzător de soartă. Au devenit doar o amintire, o amintire a trecutului nostru istoric! Cele descrise au fost prelucrate ulterior de romanii antici inversînd denumirile personajelor precum și rolul acestora în istorisirile prezentate astfel ca să corespundă viselor de cotropire urmărite de Roma din acea vreme. Cele relatate în legendă pare o povestire banală la prima vedere, dar dacă ne gîndim bine putem trage o concluzie foarte utilă. Indiciul ținutului material-spiritual de căuat trebuie să fie RO deoarece eliminativul corespondent RE este cel care trebuie aplicat! Adică, ATLANTIDA tebuie căutat în interiorul semnului „R” și nu în afara lui!!! Însă unde este acest semn ”R” mirific ca și simbolul ”A” mistic amintit mai înainte? De fapt sunt litere foarte asemănătoare ca formă cu diferențe minore între ele!!!
Semnul ”R” nu este ”e”-manarea teoretico-fictivă pentru simbolul ”A” ci chiar ”o”-riginalul real-semnificativ al acestuia! – este idea ce trebuie ridicată în fața ”ochilor noștrii”!
Apari o serie de întrebări interesante legate de această istorisire antică: – „De unde s-au inspirat italienii în făurirea legendei cunoscute în forma actuală? De ce nu ne-a rămas nici măcar o versiune trunchiată din această poveste, cu toate că romanii cînd au preluat și au prelucrat conform cerințelor lor politice era mult după Platon? De ce relatările lui Platon despre Atlantida au rămas, pe cînd toate manuscrisurile unei legende atît de importante, care precis mai circulau la începuturile erei noastre, au dispărut fără urmă? Sunteți tentați să credeți că Legenda lui Romulus și Remus a fost doar o născocire, o poveste născută în mintea romanilor de atunci? Ce impact valoric ar fi avut atunci în fața popoarelor din zonă dacă nu avea un suport spiritual solid în timp?” Sursa italienilor antici, deoarece italieni au fost și tot italieni au rămas, ar trebui căutată la egiptenii și elenii din acea vreme. Însă nu a rămas nici o urmă concretă deoarece aceste teritorii au fost jefuite sistematic! Ei au fost păstrătorii și exportatorii legendelor, deoarece aveau o civilizație bazată pe misticism și fundamentat pe cultivarea valorilor din trecut, dar și dezvoltată mult înaintea romanilor așa ziși. Italienii au fost mai pragmatici, ei doar au preluat anumite personaje mitologice cît și simbolice pe care au refolosit pentru expunerea faimei, glorei, străucirii atinse; dar și pentru a avea o sursă concretă de a semăna groază, frică și supunere în rîndul celor asupriți. Însă frica și groaza are un rol mult mai important! Ce nu știm este că, TIMPUL în construcția sa energetică asigură tipărirea și păstrarea esenței ideilor în subconștientul fiecărui individ ascunzînd de ochii și urechile celor care vor dispariția acestora! Ce ne-a rămas? Aparent nimic concret fiindcă unii au avut mare grijă să dispară totul fără o urmă vizibilă! În realitate însă avem totul la îndemînă și trebuie să facem doar un mic efort, efort în sensul de a dori de a afla ADEVĂRUL deoarece timpul a sosit!!!
Oare ne-au rămas ceva pentru studiu? Civilizațiile ulterioare născute și dezvoltate pe baza unor informații științifice, culturale și tehnice salvate de la dispariție de emigranții atlantici au fost distruse extrem de misterios, Biblioteca de la Alexandria incendiată, realizările deosebite devastate și rase de pe fața Pămîntului! Noi căutăm explicații naturale pentru aceste distrugeri sistematice, dar adevăratele cauze au fost și sunt legate de un plan bine pus la punct ca totul să pară un neadevăr, un secret de nepătruns! Tot ce s-a putut a fost furat sistematic și pus sub lacăt, sau și mai grav distrus pînă la temelie! Din fericire însă s-au păstrat multe lucruri importante ascunse pentru posteritate și negăsite, care vor ieși la iveală în curînd!

(Va urma)