„DIVIDE ET IMPERA!”

dezbina-si-stamaneste

Vavila POPOVICI

„Prin unire cetatile mici se dezvolta, prin dezbinare si cele mai mari se distrug.”

Expresia provine din latina unde exista si ca proverb: „Divide et impera”. În româna este mai cunoscut ca:„dezbina si stapâneste”. Acest „adagiu roman” a fost folosit ca principiu de guvernamânt în diferite timpuri. Niccolo Machiavelli (1469-1527) a fost cel care a studiat si a scris despre politica imperiului roman, rezumând-o în aceasta formula. Ea este, dupa cum s-a putut cunoaste, mult mai veche. Heinrich Heine (1797-1856) o atribuie regelui Filip al Macedoniei care s-a urcat pe tron în 359 î.e.n. Formula a fost aplicata de multe guverne oligarhice care, pentru a subjuga popoarele, provocau dezbinari între nationalitati.
Strategia a fost folosita efectiv si eficient de catre administratorii imperiilor vaste, inclusiv de catre cei ai Imperiul Roman si cel Britanic, care au „asmutit” un trib împotriva celuilalt pentru a câstiga si mentine controlul asupra teritoriilor cu un numar mic de trupe.
Conceptul a fost mai proeminent în perioada în care India a fost parte a Imperiului Britanic. Se spune ca Britanicii au folosit strategia pentru a câstiga control asupra teritoriului si resurselor vaste ale Indiei prin mentinerea populatiei divizate de-a lungul liniilor de demarcatie date de religii, limbi vorbite, caste, etc. Folosind „divide et impera” au reusit sa-si atinga scopul.
Mi-am propus sa ma opresc la cel care a rezumat aceasta politica în citatul respectiv, la Niccolo Machiavelli, diplomat, filosof, istoric, dramaturg, gânditor cinic, de altfel patriot înflacarat, si care, desi a studiat mult si a încercat sa-si impuna gândirea, a esuat în tot ce a întreprins în viata sa, consecinta a unei judecati în afara conduitei morale. S-a nascut la Florenta, a încercat mai multe studii si preocupari, dar domeniu asupra caruia s-a oprit cu insistenta, a fost politica. Tânar fiind, a fost fascinat de nobilul, omul politic si cardinal spaniol Cesare Borgia (1475-1507), de reusita acestuia de a-i prinde si ucide pe cei care conspirasera împotriva lui. I-a folosit drept lectie de filozofie, în sensul ca si-a dat seama de distanta dintre gândire si actiune, Borgia fiind pentru el barbatul faptelor, eroul filosofiei lui, asa dupa cum Bismarck, se spune, a devenit mai târziu eroul filosofiei lui Nietzsche.
În galeriile Uffizi, cel mai cunoscut muzeu din Florenta, se afla un portret anonim al lui Machiavelli care îl înfatiseaza, dupa spusele lui Will Durant în cartea sa Renasterea, cu „o statura zvelta, o figura palida, obraji subtiri, ochi întunecati, cu privirea patrunzatoare, buze subtiri si strâns încordate”. Autorul îsi exprima parerea ca nu putea sa fie un bun diplomat, deoarece era prea subtil, nu avea nici cum sa fie un om bun de stat, întrucât era prea patimas, agatându-se cu fanatism de câte o idee „asa dupa cum în portret îsi strânge cu înversunare manusile, obiect ce îi tradeaza rangul semi-aristocratic”. A fost un cinic „ale carui buze se tuguiau în sarcasm, afisa o viclenie atât de perfecta, încât avea aerul ca minte chiar si atunci când spunea adevarul”.
Machiavelli l-a divinizat pe Borgia cât timp a fost în culmea gloriei si l-a condamnat când acesta a fost învins; când familia Medici a fost obligata sa paraseasca Florenta i-a defaimat pe toti membri familiei, când s-au întors „le-a lustruit pantofii pentru a primi o slujba”.
S-a avântat dând lectii despre arta razboiului, considerând ca un neam care si-a pierdut virtutile martiale, este condamnat, ca o armata are nevoie nu de aur ci de barbati puternici:„aurul singur nu poate procura soldati buni, însa soldatii buni pot întotdeauna procura aur”.Aici, se pare ca avea dreptate!
Filosofia lui fiind prin excelenta politica, departe de metafizica, teologie sau etica, a dat nastere termenului de machiavelism. Omul machiavelic este considerat omul ale carui actiuni sunt lipsite de morala si scrupule, care foloseste ingeniozitatea diabolica, dibacia, calcul premeditat cu tinta precisa si actioneaza sub deviza „scopul scuza mijloacele”. Pentru el politica este „arta elevata de a crea, de a acapara, de a apara si întari un stat”. Prin simplificare, cinismul sau elaboreaza urmatoarea concluzie: „Virtutea produce pace, pacea produce repaus, iar repausul, dezordine; dezordinea atrage ruina. Ordinea se naste din dezordine, virtutea din ordine, iar gloria si bogatia din virtute”. Si îmi vin imediat în minte cele aflate în cartea Învataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Teodosie, ca o chemare la paza legilor evanghelice. Neagoe Basarab considera ca linistea este începutul tuturor virtutilor isihiei. „Când sufletul a ajuns la liniste, si razboiul din afara si cel dinauntru se potolesc”.
Ascensiunea si decadenta, în viziunea lui Machiavelli, sunt determinate si de conducatori si de sanse: „Destinul este arbitru a jumatate din actiunile noastre, dar ne lasa sa decidem cealalta jumatate”. De asemenea, sunt determinate si de legile care actioneaza asupra oamenilor, în opinia sa – toti lacomi, mincinosi, cruzi, corupti; politica trebuie sa fie complet independenta de moralitate, un diplomat nu trebuie sa fie legat de codul moralitatii: „Daca actul îl acuza, rezultatul trebuie sa îl scuze”, adica trebuie avut în vedere rezultatul final, ca o tinta, astfel scopul va scuza mijloacele folosite, netinând cont de moralitate; „a calca peste cadavre”, cum suna proverbul românesc.
În cartea sa Principele, care poate fi asemuita cu un tratat despre guvernare, îi este atribuita acestuia actiunea de delimitare a moralei de guvernare, delimitare a constiintei personale de binele public, asa încât sa fie „gata sa faca pentru stat lucruri ce ar putea fi considerate nelegiuite în relatiile dintre indivizi”. Ideile cartii au fost condamnate de catre filosofi si oameni cu simtul moralitatii, pe motivul ca formula percepe tirania, dar unii oameni de stat au pus si mai încearca si în prezent sa puna în aplicare multe dintre ideile sale. Cu cât cinism îsi exprima Machiavelli parerea ca „drumul cel drept pe care se ajunge în paradis, este cunoasterea infernului, pentru a-l putea evita”!
Urmarile acelei perioade în care s-au folosit perceptele sale, le stim. Politica cu caracterul ei perfid, a facut ca tradarea si crima sa se raspândeasca în mai multe tari, în secolele XIV si XV. Pâna la consolidarea constructiva a libertatii, viata a devenit mai extravertita, exuberanta a îmbracat de multe ori forma violentei, imoralitatea si coruptia si-au largit ariile, idealurile pagâne au naruit pentru o perioada conceptia crestina.
În literatura întâlnim un comportament similar dezbinarii, manifestat între oameni, prieteni si chiar în dragoste, sub denumirea de intriga, definita ca o actiune care foloseste mijloace nepermise în realizarea unui scop. Exemplific piesa Intriga si iubire, povestea a doi tineri îndragostiti si a incapacitatii lor de a fi împreuna într-o lume a masinatiunilor politice, a geloziei, a dualitatii emotiilor cu impact distructiv, poveste de pe vremea poetului si dramaturgului german Friedrich Schiller (1759-1805), care poate fi transcrisa în zilele noastre.
Am aruncat o privire asupra conceptiilor cinice ale lui Machiavelli, pentru a arata cum în prezent se încearca, printre altele, o strategie croita pe mai vechea formula „divide et impera”. Cinicul întotdeauna loveste perfid pe cel ranit!
Noi suntem, dupa cum spunea Lucian Blaga, pe un pamânt de cumpana, de aceea, România trebuie sa-si reia vocatia diplomatica din perioada interbelica, folosind constructiei europene. Rasaritul Europei, Orientul Apropiat dar si cel Îndepartat (China), pot gasi în noi un canal de comunicare cu tarile din Occident. Ar trebui sa stim sa valorificam pozitia noastra strategica. Avem nevoie de oameni politici vizionari, care sa constientizeze si sa foloseasca rolul nostru în Europa si în lume.
Este tot o politica „divide et impera” euroscepticismul, precum si nationalismul sovin si agresiv, care aseaza pe pozitii de adversitate natiuni europene sau grupuri etnice, religioase. Cred ca toleranta este calitatea care trebuie dezvoltata si folosita. Nu în zadar se vorbeste de avantajul oferit de coeziunea sociala.
Într-un articol se mentioneaza: „de la voievozii medievali care se considerau aparatorii crestinismului si pâna la primii muguri ai constiintei nationale din epoca moderna, de Scoala Ardeleana si Gheorghe Lazar si pâna la Mircea Eliade si Constantin Noica, trecând prin opera lui Eminescu, Maiorescu, Iorga si pâna în zilele noastre, constiinta româneasca nu s-a imaginat niciodata în afara Europei”.
„Dezbina si stapâneste” este o tactica de manipulare a comportamentului oamenilor, de câstigare si mentinere a puterii prin divizarea unei populatii, în conceptii dar si ca formare de entitati mai mici, care luate separat au putere mai mica decât cel care îsi impune vointa. Este deseori întâlnita ca o strategie în care grupuri de putere mica sunt dezbinate si împiedicate sa se uneasca si sa devina mai puternice, sau sa-si pastreze integritatea.
„Divide et impera” functioneaza în mod egoist, trufas, netinând cont de sensibilitate, si are efect numai daca cei supusi acestor tactici sunt dispusi sa urmeze aceasta cale.
Am mai spus-o si altadata, nu „dreptatea celui mai puternic este întotdeauna cea mai buna”!În acest caz nu mai vorbim de toleranta, ci, a se vedea cât si pâna unde se poate tolera!
Despre forta malefica a acestei lumi pe care o numim diavol, a marturisit Mitropolitul Antonie Plamadeala într-una din predicile sale, spunând ca diavolul are numai atâta putere câta îi dam noi.